9,277 matches
-
văzuți deținuți și cadre stînd toată ziua în picioare, poziție extenuantă, care presupune o balansare permanentă a corpurilor de pe un picior pe altul sau sprijinirea de diverse obiecte înconjurătoare (ziduri, margini de pat, mese etc.). "Începusem să deprind tehnica plimbărilor nesfîrșite. La Zoo, văzusem leul parcurgînd de sute de ori, cu pas egal, netulburat, distanța dintre gratii. De la geam la ușă, de la ușă la geam, itinerar unic pe culoarul dintre paturi. Pașii se succedau ritmic, mîinile le țineam la spate și
Mediul penitenciar românesc by BRUNO ŞTEFAN () [Corola-publishinghouse/Science/998_a_2506]
-
în care arestații intră doar la marile sărbători, ele oferindu-le comandanților prilejul să invite diverse personalități civile să se convingă de prețuirea pe care o acordă religiei ortodoxe. Este tot mai clar că România nu putea să amîne la nesfîrșit modernizarea închisorilor și că deciziile de cosmetizare a unor clădiri degradate și inadecvate scopurilor pedepsei au fost greșite. Studiile specialiștilor 188 au arătat că cele mai multe închisori trebuie dărîmate și reconstruite, deoarece au atît o uzură fizică uriașă, cît mai ales
Mediul penitenciar românesc by BRUNO ŞTEFAN () [Corola-publishinghouse/Science/998_a_2506]
-
este evident o neglijență criminală în condițiile în care administrația centrală alocă sute de mii de euro pentru racordarea la internet a tuturor birourilor administrative și dotarea cu calculatoare a unui personal care nu știe să le utilizeze, amînînd la nesfîrșit rezolvarea condițiilor de cazare, îngrămădindu-i pe deținuți în spații înguste, neventilate. Mai ales pe timp de vară, în aceste închisori aerul este irespirabil chiar și numai acest fapt constituind un tratament inuman. Suprafața locuibilă Închisoarea poate fi definită ca
Mediul penitenciar românesc by BRUNO ŞTEFAN () [Corola-publishinghouse/Science/998_a_2506]
-
să stea zile întregi doar cu pîine și apă, fără să fie scoși la plimbare. Inactivitatea totală și lipsa comunicării fac ziua extrem de lungă. Teama contactării unor boli în urma șederii prelungite pe banca de ciment îi obligă la o legănare nesfîrșită de pe un picior pe altul. Efectul asupra moralului este imediat: fără să vadă nimic, fără să audă nimic, fără să știe cît e ora, fără vizite, fără acces la scrisori, la ziare, la contacte umane, fără hrană suficientă, fără lumină
Mediul penitenciar românesc by BRUNO ŞTEFAN () [Corola-publishinghouse/Science/998_a_2506]
-
financiare ale fiecăruia, căci diferențele de statut social sînt mult mai vizibile într-un spațiu restrîns și supus privațiunilor de tot felul. Aristocrații sistemului îl consumă cu delicii tacticos savurate la vedere, pe cînd sclavii îl risipesc adesea în discuții nesfîrșite sau în reverii prelungite, în fața televizorului sau în cîntece despre libertate, iubire sau avere. Oricum, în toate modalitățile de manifestare, timpul liber apare ca formă de absenteism. Din cauză funcției sale subversive, el a fost controlat, segmentat, gestionat și tolerat
Mediul penitenciar românesc by BRUNO ŞTEFAN () [Corola-publishinghouse/Science/998_a_2506]
-
pe măsură ce zmeul se apropie de nori. Acum sfoara se termină. Copilul îi dă drumul. Zmeul nu se mai vede. Copilul pășește ușor pe pagina din stânga a carnețelului, iar eu rup foaia din dreapta și o mototolesc și o arunc spre întinderea nesfârșită de gunoaie. Fabulă Ne plimbam prin pădure când, deodată, l-am văzut pe Dumnezeu. Uite-l pe Dumnezeu, ai spus tu. Rămăseseși cu gura căscată, așa că vorbele tale au avut un ecou ciudat. Amândoi L-am privit de la distanță. Dumnezeu
Opere cumplite-vol. 2 by Florin Piersic junior. () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1343_a_2707]
-
copil, dornic de depărtări limpezi și albastre." Frustrarea, un sentiment perpetuu, în grădina neculeasă a sentimentelor refulate. Astăzi am aflat de ce caut mereu în peregrinările mele podul de piatră și râul. Drumul ce trece peste el duce în câmpie, câmpia nesfârșită a sudului. Ce animație e pe strada asta când vine bâlciul, în luna august. Nu-ți vine să crezi. Mașini, oameni și copii, motociclete, biciclete merg spre bâlci. Muzica se aude de departe. Bâlciul e un fel de carnaval fără
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1544_a_2842]
-
mai mulți pescari pescuind în ape tulburi. Atunci vor fi mulți pești sau nu vor fi deloc, dar ei vor pescui. Va fi un joc nevinovat, ca și cel de acum. Un joc într-un râu banal, venind din câmpia nesfârșită și plecând în câmpia nesfârșită, în care s-a rătăcit un peștișor cu reflexe oțelite, captiv sub bolta inexorabilă a timpului ce trece. Bâlciul Pe atunci cea mai mare bucurie era bâlciul, toată lumea se plimba în bâlci, în centrul orașului
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1544_a_2842]
-
ape tulburi. Atunci vor fi mulți pești sau nu vor fi deloc, dar ei vor pescui. Va fi un joc nevinovat, ca și cel de acum. Un joc într-un râu banal, venind din câmpia nesfârșită și plecând în câmpia nesfârșită, în care s-a rătăcit un peștișor cu reflexe oțelite, captiv sub bolta inexorabilă a timpului ce trece. Bâlciul Pe atunci cea mai mare bucurie era bâlciul, toată lumea se plimba în bâlci, în centrul orașului nu mai vedeai pe nimeni
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1544_a_2842]
-
prindă de grumaz, calul se smucea și gonea mai departe atras de cine știe ce... În drum, țăranul rugă oamenii pe care îi întâlnea să-l ajute să prindă mârțoaga și unii încercară zadarnic. De cum ieșiră din sat și intrară în câmpia nesfârșită, viscolul se înteți, îi șfichiuia drept în față, înaintau tot mai greu pe zăpada înghețată. Omul simți deodată o căldură apăsătoare în tot corpul, calul necheză a doua oară, alerga neîncetat de parcă devenise un mânz zburdalnic, plin de vigoare. Din
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1544_a_2842]
-
nevasta țăranului și copiii lui stăteau în jurul focului, așteptând. Cei mici de tot nu înțelegeau îngrijorarea celor mari, se jucau neastâmpărați, hârjonindu-se prin cotloanele odăii întunecoase...După un timp, obosiți, încetară zbenguiala alături de ceilalți, luau parte la așteptarea apăsătoare, nesfârșită. Noaptea târziu ninsoarea se potoli, un ger aspru începu iarăși să cuprindă întinderea nemărginită de zăpadă, colindătorii nu se mai auzeau, luminile se stingeau în dezordine, neîncetat. Când speranța celor din casă mereu cufundată în bezna adâncă licărea ca flacăra
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1544_a_2842]
-
simțeam umilit, ultragiat... Eu am vrut să merg la deal, să-l văd pe tata, știam că muncește din greu, încovoiat deasupra butucilor de viță de vie; am vrut ca cei din cartier să știe unde este dealul pe câmpia nesfârșită. Noi avem o vie chiar pe culme, moștenire de la bunici, să știe toată lumea!... Toamna, târziu, când încă e cald afară, eu beau must dulce de la teasc. Iau o cană mare și o așez sub jetul rubiniu ce curge neîntrerupt într-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1544_a_2842]
-
ajun, ne dați ori nu ne dați... o oală cu cârnați?!... Și am fugit râzând, nu mă interesau banii, nici cadourile lui. Anul ăsta cum va fi? Dacă vine tata, îl rog să mă învețe urătura, s-o repet la nesfârșit. N-aș vrea să mai spun: Ne dați ori nu ne dați... o oală cu cârnați! Apoi să izbucnesc în râs... Stăteam pe o buturugă mică și îngânam cu limba împleticită de somn:... Ne dați ori nu ne dați...? când
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1544_a_2842]
-
de la câțiva metri înălțime. Acolo nu mai există chemarea lui, e o chemare a văzduhului de deasupra capului meu. Voi fi un explorator al timpurilor (spațiilor) ce vin, voi fi cel ce vine? Oricum, singurătatea mea se va multiplica la nesfârșit: o singurătate în acest univers, o alta în universul vecin, altele și mai multe în multe alte universuri. Dar eu sunt obișnuit cu singurătatea deplină printre oameni, aproape sau departe de ei. O solitudine aproape de levitație, o levitație adevărată, dependentă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1544_a_2842]
-
în lanuri să asculte foșnetul lor șoptit. Păși pe negândite în holda bogată de grâu. Înaintă neobosit o bună bucată de vreme, vârful cetățuii nu se mai zărea, vroia să meargă mai departe pe acel drum, târându-și picioarele la nesfârșit la stânga, înainte, la dreapta, înapoi până s-ar fi prăbușit ori s-ar fi oprit dezorientat, plictisit. Dar nu. Când observă că a ajuns la distanțe egale de coastele abrupte ale podișului, nu mai făcu un pas: se întinse cât
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1544_a_2842]
-
încăperea într-un vas burdușit cu zgomote, așezat pe o sobă de tuci." Mașina rula cu un foșnet monoton și aspru, șoseaua șerpuia la stânga și la dreapta printre coline cenușii, prin vâlcele ascunse; de jur împrejur se așternea o liniște nesfârșită. La intersecții sunetul se amplifica brusc, devenea un scrâșnet prelung, apoi dispărea șoseaua rămânea stăpânită de un singur zgomot apăsat și anost. Dealurile înalte se înfățișau acoperite de vii și livezi ruginii, iar mai sus, spre coamă și vârf, de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1544_a_2842]
-
zona orașului unde era așteptat. Cântăreții de jazz rămăseseră în urma lui; poate la întoarcere, pe o vreme de primăvară adevărată, își va aminti de ei. Oricum, nu-i va uita, deoarece acum făceau parte din el ca un ecou profund, nesfârșit, sosit din depărtări nebănuite. Turiștii "Doar în muzee e mai multă răcoare și în beciuri adânci săpate în piatră" Ușa încăperii, proaspăt vopsită în alb imaculat, era larg deschisă și soarele pătrundea discret luminând cu razele-i jucăușe, strecurate printre
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1544_a_2842]
-
anul, poate nu. Pe nisipul tot mai cald, voi fi din ce în ce mai singur. Patroana barului sau altă femeie se va afla acolo unde este acum. Eu voi aștepta nerăbdător și la anul un tren în gară ce vine zgomotos din câmpia nesfârșită și se îndreaptă iute spre câmpia nesfârșită. Statuia feroviarului luptător pentru întregirea neamului va fi tot mai crăpată, grilajul de fier mai ruginit. La barul din colțul străzii mele voi sorbi dus pe gânduri cafeaua din fiecare dimineață. După-amiază, când
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1544_a_2842]
-
cald, voi fi din ce în ce mai singur. Patroana barului sau altă femeie se va afla acolo unde este acum. Eu voi aștepta nerăbdător și la anul un tren în gară ce vine zgomotos din câmpia nesfârșită și se îndreaptă iute spre câmpia nesfârșită. Statuia feroviarului luptător pentru întregirea neamului va fi tot mai crăpată, grilajul de fier mai ruginit. La barul din colțul străzii mele voi sorbi dus pe gânduri cafeaua din fiecare dimineață. După-amiază, când patroana vine doar în vizită la barul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1544_a_2842]
-
mele, fata aceea încântătoare cu zâmbetul fericit, pe care am imortalizat-o așa cum n-ar fi făcut-o nimeni altul, un zâmbet așteptat de mult de mine, căutător solitar, colindător cu pași tăcuți prin orașele de pretutindeni, risipite pe câmpiile nesfârșite din sud. Înainte de a pleca spre timpul nenăscut încă, obosit de atâta mers și venit, voi aștepta pe bănci arcuite singurătatea nopții să împrăștie preamultul clipelor chinuitoare căzute în mine, sub bolta nemiloasă a Imposibilului. Casa natală Deseori am fost
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1544_a_2842]
-
asculta radioul, vorbea cu soba. Un obicei din tinerețe. Deschidea portița, își aprindea țigara, sufla fumul pe gură în gura sobei și medita la viața lui. De un timp, prezentul îl apăsa ca o povară grea, deși amintirile veneau troiene nesfârșite în urma sa. Toată viața n-a făcut decât să zboare, trebuia să plece în misiune, pleca, nu ezita. Verifica motorul avionului, turațiile elicelor, echipajul și se înălța spre cerul albastru. Viitorul și trecutul se aflau în afara preocupărilor sale, vedea doar
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1544_a_2842]
-
impune sacrificiul suprem, sau ar genera o serie de transformări morfologice ale eului. Prezența trecătoare a celor doi Pescari, purtând pe spinare câte o bârnă, este o proiecție simbolică a omului ce-și poartă povara vieții absurde tocmai prin repetabilitatea nesfârșită a semnului răstignirii, care uniformizează individul: De ce întâlnesc mereu aceiași oameni? - S-or fi îngustat lumea până într-atâta?”, devalorizându-l. în milenara resemnare, un singur motiv justifică gestul sisific: speranța reînvierii, ale cărei semne omul le așteaptă din partea Marelui
Avatarii conştiinţei-de-sine. De la existenţialismul kierkegaardian la parabola literară. In: Inter-, pluri- şi transdisciplinaritatea - de la teorie la practică 1 by Dorina Apetrei () [Corola-publishinghouse/Memoirs/427_a_1380]
-
n-a putut vedea, In dimineața asta, iată, Vrăjește încă mintea mea.[...] Și-acum vedeam, plin de mândrie, Cum în tabloul meu încape O molcomă monotonie De marmură, metal și ape. Un Babilon de scări și-arcade Se întindea la nesfârșit; Havuzuri împroșcau cascade Pe aur mat sau șlefuit; Și mari șuvoaie-apăsătoare, Ca lungi perdele de cristal, Sepovâmeau, strălucitoare, Pe niște ziduri de metal" Contemplând, iscodind „zări depărtate", mintea poetului creează spații „nesfârșite", imagini și sugestii ce uimesc prin forța lor
Imagism eminescian. In: Inter-, pluri- şi transdisciplinaritatea - de la teorie la practică 1 by Luminiţa Teodorescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/427_a_1385]
-
Babilon de scări și-arcade Se întindea la nesfârșit; Havuzuri împroșcau cascade Pe aur mat sau șlefuit; Și mari șuvoaie-apăsătoare, Ca lungi perdele de cristal, Sepovâmeau, strălucitoare, Pe niște ziduri de metal" Contemplând, iscodind „zări depărtate", mintea poetului creează spații „nesfârșite", imagini și sugestii ce uimesc prin forța lor plasticizantă. Această deschidere către „metaspațialitate" se conturează pe de o parte la nivelul conținutului imagistic -fantezia creatoare a artistului făurind contururi de orizonturi și de spații poetice impresionante -, dar și la nivelul
Imagism eminescian. In: Inter-, pluri- şi transdisciplinaritatea - de la teorie la practică 1 by Luminiţa Teodorescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/427_a_1385]
-
universului" (Eugen Simion) este desemnat de imaginea metaforică a „codrilor de aramă". Odată trecut acest prag perceput ca „limită" dincolo de care se sugerează o continuitate a spațiului poetic (văzut ca „infinitate non definită", cum o numește Assunto), „zări depărtate", orizonturi nesfârșite se întrezăresc „de departe"; este spațiul miraculos al „pădurii de argint" în care timpul e perceput mitic, ca regresiune spre vârsta de aur (fapt sugerat de prezentul indicativului: „vezi" timp al „prezenței fără sfârșit", cum îl numește Rilke în Cartea
Imagism eminescian. In: Inter-, pluri- şi transdisciplinaritatea - de la teorie la practică 1 by Luminiţa Teodorescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/427_a_1385]