8,628 matches
-
binecuvântarea cerului și a pământului pentru a supraviețui. În fiecare dintre noi freamătă și înmugurește ceva. Ea se așeză cu capul pe umărul copacului din ea, sorbi din seva lui pentru echilibrul ei mental de care avea nevoie pentru a păși pe un tărâm necunoscut și pentru a trăi într-o altă formă și dimensiune, zicându-și: ,,Durerea este inevitabilă, dar suferința are alternativă.” Înțelesese că nu mai avea de ce sta în casa aceea pe care o prețuise atât de mult
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
câte o poveste a vieții noastre. Cine nu o are? Viața ne pune în față multe schimbări, obstacole și așteptări... Carlinei, intrând în casa lui ca o oarbă, îi veni în minte să spună o rugăciune chiar înainte de a-i păși pragul: ,,Doamne, dă-mi putere să suport situația în care mă aflu acum! Fă ca toți demonii din lume să nu creeze umbre în iubirea și înaintea mea. Fă ca soarele să strălucească mereu în calea mea. Fă ca Tu
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
cu bunătate și sufletul de bucurie. Realitatea se vede mult mai târziu. Nu ai cum să știi dacă tu vei fi victima acestei iubiri. Viața își face drum singură, iar destinul nu ai cum să-l cunoști. Cu aceste gânduri păși pentru prima oară singură în casa lui. E. Cea mai fericită zi! Astăzi este cea mai fericită zi! Astăzi m-am îndrăgostit. Da, m-am îndrăgostit. Nu așa ca o fetișoară căreia un băiat îi surprinde privirea sau îi istorisește
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
bucurându-se la modul sincer. Primăvara era pe sfârșite. Era cea dintâi primăvară petrecută împreună. Vântul legăna ușor crinii galbeni și zambilele, iar într-un castan plin cu muguri generoși, gata să explodeze în flori, cântau niște guguștiuci harnici.. Când păși pragul casei lui, inima îi bătea ceva mai repede, ca la o luptă între două animale. Valentin avea o privire pătrunzătoare sau chiar tăietoare și era mult mai inteligent decât își închipuia oricare dintre noi. Intrând în camera lui ca
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
în suferința altora. Atât bogăția cât și sărăcia au dimensiunea și laturile lor ascunse. Numai destinul poate interveni între aceste două stări opuse. El te poate ridica, crucifica sau te poate încătușa. Umplându-și plămânii cu aerul curat din afara adăpostului, pășea încrezătoare și triumfătoare cu pași siguri spre un nou început. Arăta ca o floare cu doi boboci, iar pe dinăuntru era ca o buruiană ofilită de soare. Partea a II-a Viața în pribegie Cap. I În fuga trenului De
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
nou început, iar interiorul ei parcă striga necontenit „Vino spre mine, viață! Ai să reușești, ai curaj, ai încredere în tine!”. Dobândise liniștea sufletească, liniștea aceea adevarată a unei primăveri senine, normală, fără ploi torențiale și vânturi ce te înfioară. Pășea curoajoasă într-o nouă directie, spre libertate! Toate lucrurile de care nu își dorea să-și mai amintească vreodată aveau să se transforme încet și sigur în uitare. Era foarte încrezătoare în viitorul pe care își dorea să-l parcurgă
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
ca mine, dar nu toate iubesc ca mine. Îl voi încânta cu toate lucrurile mărunte care dau sens vieții și cu micile noastre fantezii pe care le are fiecare.” Nicky era înzestrat cu un caracter deosebit, iar cei care îi pășeau pragul casei erau tratați cu respect, cu căldura aceea de gazdă bună, căldură care multora le lipsește. Deși era de puțin timp cu Julia, aceasta era deja cunoscută sub numele de frumoasa brunetă cu ochii verzi, iar admirația în rândul
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
în natură de la cele două , toți sunt(em) prizonierii situației ! Petrecându-se în cea mai mare parte în spațiile închise ale unor camere (de cămin, de hotel, de apartament), filmul lui Mungiu îți lasă senzația că fiecare loc în care pășești alături de Otilia, cea care se mișcă tot filmul și care e aproape mereu în cadru este o capcană. De la camera de hotel care o ține ostatică pe Găbița, trecând prin spațiul aglomerat al unui tramvai (în care fiecare călător era
4 decenii, 3 ani și 2 luni cu filmul românesc by Alex. Leo Șerban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/806_a_1825]
-
naționale. Unii dintre ei sunt astăzi printre noi. Îi rugăm să accepte înaltă noastră prețuire. Onorată asistență, Sărbătoarea de astăzi aduce în prim plan Liceul nonagenar „Cuza Vodă”. Particip la această aniversare cu emoția firească a celui care i-a pășit pragul cu 62 de ani în urmă și i-a absolvit cursurile acum 55 de ani. Va rog să-mi permiteți a reliefa în câteva cuvinte ceau însemnat pentru mine acei ani, ce-au însemnat profesorii liceului, atunci și în
Colegiul Naţional "Cuza Vodă" din Huşi : 95 de ani de învăţământ liceal by Costin Clit () [Corola-publishinghouse/Memoirs/643_a_1320]
-
dacă nu știm, învățăm continuu și nu uităm că întotdeauna se poate și mai bine, ca întotdeauna există cineva care poate să te ajute și că nu oricine are ceva de oferit. Dornici de cunoaștere, generații întregi de elevi au pășit în școala cu dorințe și speranțe de a descoperi, de a-și împlini visele și aspirațiile prin cunoaștere și au reușit! Profesorii școlii noastre au primit și primesc aprecieri și mulțumiri de la foștii elevi. Ne simțim mândri când aceștia ne
Colegiul Naţional "Cuza Vodă" din Huşi : 95 de ani de învăţământ liceal by Costin Clit () [Corola-publishinghouse/Memoirs/643_a_1320]
-
întorc spatele, sunt figuri triste, obosite, inerte, senine etc.). Putem s-o numim oximoronic „realitate imaginara”. Sunt două lumi aflate într-o tangenta extrem de fragilă. Prin structura să psihică, Viorel Huși n a observat întotdeauna granița, navigând în derivă ori pășind peste pragul unei alte lumi... în acest sens, de real interes este comentariul făcut de Radu Ionescu despre un modest desen dintr-un carnet al pictorului care reprezenta o sticlă cu apă „desenată exact, minuțios chiar”, ca în realitate, insă
Colegiul Naţional "Cuza Vodă" din Huşi : 95 de ani de învăţământ liceal by Costin Clit () [Corola-publishinghouse/Memoirs/643_a_1320]
-
reușesc, și anume să recit alfabetul invers, cu accent franțuzesc. Dar, chiar din momentul în care am ajutat-o pe Suze să-și îndrepte trena, am simțit că mi se umezesc ochii. Și când muzica de orgă începe maiestuoasă și pășim încet în biserica în care nu mai ai loc să arunci un ac, sunt nevoită să-mi trag nasul la fiecare două note de orgă. Suze îl ține strâns pe tatăl ei de braț, iar trena îi plutește pe dalele
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
e ca ziua de naștere sau Crăciunul. Așa că, dacă ai șansa de a o trăi într-un loc cu adevărat ieșit din comun, poate că ar trebui să profiți imediat de asta. Și, e clar, ar fi de vis. Să pășești pe culoarul dintre scaune în fața a patru sute de persoane, pe muzica interpretată de o filarmonică, și peste tot să fie cele mai frumoase aranjamente florale imaginabile. Apoi să-ți iei locul în primire la o masă absolut incredibilă. Robyn mi-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
Sunt așa de încântată, că trebuie neapărat să-ți arăt și ție! Își deschide geanta și scoate o schiță, iar eu mă uit la ea ușor bulversată. — Mestecenii îi importăm din Elveția, ca și ghirlandele de lumini de basm. Vei păși printre șirurile de copaci, iar crengile acestora vor atârna până la pământ. Iar tu vei păși ca o zână, în minunatul parfum dat de acele de pin, iar florile vor înflori în mod magic, iar păsările cu trilurile bine exersate vor
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
și scoate o schiță, iar eu mă uit la ea ușor bulversată. — Mestecenii îi importăm din Elveția, ca și ghirlandele de lumini de basm. Vei păși printre șirurile de copaci, iar crengile acestora vor atârna până la pământ. Iar tu vei păși ca o zână, în minunatul parfum dat de acele de pin, iar florile vor înflori în mod magic, iar păsările cu trilurile bine exersate vor începe să îți cânte deasupra capului... Ce zici, vrei și o veveriță animată? — Ăă... Rămân
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
mai târziu, despre fundația mamei tale, dacă se poate. Da, spune Luke după o pauză. Bine. Mi se pare mie sau e puțin defensiv? — Dar întâi du-te la toast, spune Michael amabil. N-am venit aici să discutăm afaceri. Pășesc prin încăpere însoțită de Elinor și de Luke și văd cum cei prezenți se întorc spre noi și încep să vorbească în șoaptă. În fundul camerei a fost instalat un podium și, în clipa în care pun piciorul pe treptele acestuia
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
plecăm, dar am vrut doar să-ți spun că tocmai am aflat despre planurile tale de nuntă. Și eu m-am măritat tot acolo, în urmă cu cincisprezece ani. Te rog, crede-mă, nimic nu se compară cu momentul când pășești spre mirele tău, într-un loc ca acela. Își împreunează mâinile și zâmbește către soțul ei, care e leit Clark Kent. — Vai, spun. Vă... mulțumesc mult! — A, deci și dumneavoastră sunteți tot din Oxshott? întreabă Suze veselă. Ce coincidență! O
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
față, iar culoarea mi se potrivește perfect cu pielea. Mă simt foarte bine cu ea. Și îmi stă foarte bine. Hei, spune Suze, ridicându-se în clipa în care intru. Știi ceva, e chiar drăguță. Este, nu-i așa? zic, pășind pe podium. Îmi admir reflexia în oglindă și simt cum încep să radiez de plăcere. E o rochie extrem de simplă - dar mă simt fantastic în ea. Și mă face să par subțire de tot! Și pielea parcă îmi strălucește și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
mână, de parcă tocmai ne-am pregăti să cântăm un duet. Cum mi-ar fi încredințat misiunea de a-i crea cea mai importantă ținută din viața ei? Ea crede în mine, chiar dacă alții nu cred. Dar, când Becky Bloomwood va păși spre altar la Hotel Plaza, îmbrăcată cu o creație Danny Kovitz, n-o să mă mai facă nimeni neglijent. Și când telefoanele vor începe să sune până când o să le ia foc priza... — Poftim? zic cu un aer tâmp. Danny... — Tu îi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
imposibil. Nu, mami, reușesc să îngaim în cele din urmă. Mami, nu m-am certat cu Luke. Așa că... mergem înainte cu nunta. Mă frec pe față. Cred că am să ies puțin, să... iau niște aer. În clipa în care pășesc în grădină, doi grădinari se uită la mine și mă salută, iar eu le zâmbesc cu efort. Mă simt complet paranoică. E ca și cum port cu mine un secret atât de uriaș, încât trebuie neapărat să-l spun cuiva, altfel am
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
n-are nici un rost să mă torturez singură, gândindu-mă la ce ar fi putut să fie. Ce-i făcut e bun făcut - și cu asta basta. Intru în lift și urc la etajul trei - și, în clipa în care pășesc afară din lift, mă simt chiar mai liniștită. Aici e o altă lume. E o cu totul și cu totul altă lume decât cea de la parterul ticsit de turiști. E un paradis. Etajul e extrem de spațios și de liniștit, cu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
clipa în care deschid ușile duble de la Terrace Room, cam știu în linii mari la ce să mă aștept. La ceva spectaculos și extrem de teatral. Însă nimic nu m-ar fi putut pregăti cu adevărat pentru momentul în care am pășit înăuntru. E ca și cum aș fi intrat într-o altă lume. Într-o pădure fermecată argintie și strălucitoare. Deasupra mea, crengile se arcuiesc până la tavan. Florile par să crească direct din bulgării de pământ care par să fie aici dintotdeauna. Văd
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
de vis. Părul negru îi strălucește în lumină și îi simt mirosul familiar al aftershave-ului. În clipa în care îmi întâlnește privirea, ceva se destinde brusc în sufletul meu - ca atunci când un covor se rostogolește în fața ta, invitându-te să pășești. Indiferent de ce se întâmplă astăzi - indiferent dacă planul îmi reușește sau nu - suntem împreună. Și o să rămânem împreună. Nu e bine să vorbim, știi, nu? zice cu un mic surâs. Aduce ghinion. — Știu, spun și iau o înghițitură din ginul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
diademă care lucește de-ți ia ochii. Sunt mireasă. În timp ce Robyn mă conduce pe coridoarele tăcute și pustii ale Hotelului Plaza, mă simt ca președintele SUA într-un film de la Hollywood. — Frumoasa a pornit spre voi, murmură în cască în timp ce pășim pe covorul roșu de pluș. Frumoasa se apropie. Dăm colțul și îmi zăresc reflexia într-o oglindă veche uriașă, și îmi stă inima de șoc. Evident, știu foarte bine cum arăt. Pentru numele lui Dumnezeu, m-am holbat o jumate
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
holbat o jumate de oră la mine în apartamentul de la etaj. Și cu toate astea, acum, când mă văd pe neașteptate, nu-mi vine să cred că fata cu voal sunt eu. Sunt chiar eu. În câteva clipe am să pășesc spre altarul improvizat de la Plaza. Iar patru sute de persoane îmi vor urmări fiecare mișcare. O, Doamne. O, Doamne. Ce-o fi fost în capul meu? În clipa în care văd ușile de la Terrace Room, mă apucă o panică nebună și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]