8,695 matches
-
pe alții îi adulmecaseră câinii, chiar dacă patrulele erau bete, fiindcă li se plătise o noapte de chef. Tresări, scuturat de umăr: — Ți-a venit mașina, îi spuse vânzătorul de la bilete. Se urcase în autobuz cu ochii înroșiți, buimac, ca un rătăcit de pe altă lume. Dar era soldat în permisie. După câte luni ai scăpat? îl întrebă un bărbat. Mai mult faci pe drum decât stai acasă, așa e? O femeie îi întinse un fruct, ca să-i țină de sete. Era la
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
măsurându-i țesătura taninurilor puse ca în filigran în crupele fructului. Căuta carnea macră de vită și de vânat pe care, până în urmă cu doar un an, nici nu ar fi gustat-o. Toate astea îi veneau dinspre tinerețea inimii rătăcite între metehnele lui Omar sau le împrumutase? Soțul ei, nici vorbă, nu îndurase această singurătate a mesei și n-ar fi băut o înghițitură de vin la un prânz nici sub amenințare cu moartea. Așadar, luase tot din preaplinul vieții
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
Să mă bag aici fără să fi băut niciun strop de apă!“ Începu să grăbească pasul și se pomeni că aproape aleargă printre șerpuirile de lăstari și crengi. Erau gâze în aer, care îl năpădiră și, pentru prima oară, se rătăci. După a treia zi petrecută în clinică, diagnosticul era clar: o degenerescență maculară ireversibilă, care avansa. Doctorița îl obligă să se uite într-un punct fix și, în același moment, îi străpunse pupila cu un ac fin. Omar se trezi
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
dansezi... Atunci, încăperea unde te afli e plutitoare și lucrurile par altfel. Nu par, ci chiar sunt. El fusese un bun dansator. Acum nu mai era. Piruetele și căldura i-au rămas doar în minte. Abia acum, după ce viața îl rătăcise printre atâtea dezastre, obiceiuri și întâmplări, înțelesese că aurul tăinuit al zartosht-ilor, pe care tată-său și bunicu-său îl așteptau să li se întoarcă, era chiar Soarele și tihna lui de a încălzi fără să pârjolească. Acum că era doar
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
Inchizitorii, neavând sentimente, sunt foarte siguri de ei. Ei pot, chiar, să urască tot ce nu înțeleg, în vreme ce unul ca mine se încurcă în regrete. ― Ai spus că simți lucruri pe care nu le înțelegi? ― Să-ți dau un exemplu. Rătăceam printr-o pădure cufundată în întuneric și, într-un târziu, după ce aproape îmi pierdusem orice speranță să mă văd ieșit din ea, am zărit printre pini ― era de pini pădurea ― o lumină licărind. M-am îndreptat într-acolo și, pe măsură ce
Apărarea lui Galilei by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295601_a_296930]
-
îndreptat spre foc Fie ce-o fi, m-am gîndit."Degeaba, Galilei, mi-a zis aceeași voce. Trebuie să pierzi, mai întîi, orice speranță. După aceea, rugul nu mai e decât o simplă formalitate"."Și cât voi fi obligat să rătăcesc?" am strigat." Asta depinde de tine, Galilei, mi-a răspuns vocea. Nimeni nu te poate ajuta dacă inima ta se încăpățînează să spere. Când vei simți că nu te mai interesează nimic, atunci vei fi, în sfârșit, pregătit pentru rug
Apărarea lui Galilei by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295601_a_296930]
-
în vorbele tale simt o renunțare. ― Din păcate, nu prea reușesc. ― Ți-ai format o morală care justifică tot ce se întîmplă imediat. ― În timp ce Ecleziastul spune că această lume e o vale a plângerii, eu nu-mi doresc decât să rătăcesc prin ea și găsesc, vara mai ales, destule motive să-i plâng pe cei plecați în paradis. ― Afirmi lucruri periculoase. ― Cu atât mai bine. Totul e să compari. ― Ce anume? ― Îndrăznelile mele și spaimele mele. Dar tu, tu ai fi
Apărarea lui Galilei by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295601_a_296930]
-
simțit nevoia să fiu duios. "Mi-ai lipsit." A întins spre mine o mână albă și moale, iar eu eram atât de emoționat, încît, fără să-mi dau seama că aș putea strica totul, am întrebat-o: "Pe unde ai rătăcit, de când nu te-am văzut?" Nu mi-a răspuns nimic, dar chiar din tăcerea ei am înțeles că-mi ascundea ceva... Apoi a început să-mi istorisească o întîmplare veche. Cum i-a prezis lui Alexandru oracolul că va muri
Apărarea lui Galilei by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295601_a_296930]
-
trebuie să răzbun și să ispășesc, cumva, moartea ei. Și uite că acum sunt în stare chiar să discut despre moartea Juliei... Degeaba râdem de Nero. ― Nu văd legătura. ― Când a murit Popeea, Nero a ieșit în drum îndurerat și, rătăcind, a întîlnit un tânăr al cărui obraz semăna în mod straniu cu al soției sale defuncte. L-a adus la palat, a pus să fie castrat și s-a însurat cu el. Oamenii care pot înlocui atât de ușor un
Apărarea lui Galilei by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295601_a_296930]
-
tu, când s-au ridicat norii, crestele erau albite de zăpadă. De mulți ani nu s-a mai întîmplat așa ceva vara. Apoi, soarele a topit zăpada și totul a revenit la normal. ― Cred că, în curând, nu vom mai putea rătăci pe aici, Galilei. ― O să regreți liniștea acestor chiparoși. ― Tot ce se poate. ― Oamenii sunt mai puțin convingători. Spune-mi, ai fost vreodată în munți când se face ziuă? ― Am fost. De ce mă întrebi? ― Când întunericul se ridică de pe stânci, caprele
Apărarea lui Galilei by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295601_a_296930]
-
de ce anume. Colecționa crucifixe, trăia cu spaima că va fi denunțat Inchiziției, și a sfârșit prin a se duce singur la tribunalul Inchiziției, unde s-a învinuit de păcate pe care nu le săvârșise. ― Și a fost absolvit? ― Da. A rătăcit multă vreme, apoi, în căutarea unei păci pe care n-a găsit-o decât în mormânt. ― Se spune că pe mormântul său de la Roma nu lipsesc niciodată florile. ― Nici de pe mormântul lui Nero n-au lipsit florile cinci secole. Lumea
Apărarea lui Galilei by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295601_a_296930]
-
până departe peste câmpia încremenită. Păreau mulți și înalți, urmând celorlalți în trențele lor murdare, al căror miros pierise în frigul locului deschis. De la cimitir se mai auzea rar clopotele, bătând fără noimă: 222 -Bang! - Bang! -Bang! Rudele plângeau sfâșietor, rătăcite între muierile, și bărbații îndirjiți. Cei ce purtau sicriul se opriră lângă o podișcă mișcătoare ce spmzura deasupra Colentinei. Râul avea o pojghiță subțire verde si părea nemișcat. Pe malurile albe de zăpadă rămăsese mulțimea mspaimintată parcă de judecata care
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
-i bice, că ne-apucă viscolul... Către bariera Bucureștiului, omul a tras de hățuri: - Hooo! Eu aici vă las! Lăutarii s-au scuturat din amorțiri și-au privit norii de deasupra. Caii sforăiau speriați. - Mă duc, m-apucă ninsoarea și rătăcesc drumul. Voi luați-o drept înainte și-o să dați de fortu Cățelu, treceți un șanț, și peste păduricea aia ajungeți în barieră. Într-o jumătate de ceas sînteți la "Spînzuratu", la circiumă. Cereți un chil de țuică fiartă și vă
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
păzea. Cine să vie aici, să fure niște mături? Nu mai apucase să strângă bani să-și ridice și el o casă. Câmpul Cuțaridei se umpluse de lume. Nu mai aveai loc. Să se fi sculat morții, s-ar fi rătăcit prin mahala. Se tăiaseră străzi noi, se mai deschiseseră câteva prăvălii, unii 362 nu mai erau, numai el și cu Aglaia nu se clintiseră de la rampă, acolo-și așteptau moartea... Noaptea de primăvară, rece și înaltă, își aprinsei toate stelele
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
Chateaubriand, Balzac, Stendhal, Mérimée, de Vigny, Banville, Gautier, Leconte de Lisle, toată pleava modernă Îmi face silă. Academicienii voștri, oroare, liberaliștii voștri, oroare, virtutea, oroare, viciul, oroare, stilul curgător, oroare, progresul, oroare”1. În același an poate fi văzut, iarna, rătăcind bolnav pe străzile Bruxelles-ului, cu capul Înfășurat Într-un turban muiat În terebentină. Ultima imagine, un portret mortuar semnat la 3 septembrie 1867, la doar trei zile după stingerea poetului, de către unul din prieteni, Alfred d’Aunay, ni-l
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
sunt miopi, dandy-i trebuie să semnalizeze că nu văd sau, mai exact, că nu doresc să vadă pe nimeni atunci când intră Într-un salon, club ori sală de spectacol. Privirea vitrificată (formula Îi aparține lui Sartre), mijită printre pleoape, rătăcește absentă pe deasupra mulțimii, nu caută pe nimeni, nu are curiozități, nu dă semne de recunoaștere. Totul Încremenește din cauza aceastei distanțe arogante, de gheață, sub monocularismul ciclopic afișat de dandy. Nimic mai Înălțător, de pildă, decât să fii văzut și recunoscut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
făcea limba engleză la fel de plăcută urechii pe cât Îi era ochiului și minții”. Nu se prefăcea că ar fi avut vederea slabă; dar - mai spune Lister - atunci când cei de față nu aveau importanța dorită de vanitatea sa, privirea calmă Începea să rătăcească, fără să mai recunoască pe cineva, deși trecea peste chipuri fără să se fixeze sau să se lase fixată, o privire pe care nimic nu o preocupa și nici tulbura”. Acesta era frumosul George Bryan Brummell. Eu, care-i consacru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
care dintre ele este vorba: „În aceste vremuri de zăpăceală”, scrie el, „când Principiul Religios, izgonit din majoritatea Bisericilor, fie că zace ascuns În inimile oamenilor buni, contemplând, tânjind și trudind În tăcere la pregătirea unei noi Revelații, fie că rătăcește prin lume, lipsit de adăpost, ca un suflet fără trup În căutarea Învelișului terestru, câte forme stranii de Superstiții și Fanatism nu a luat el, În bâjbâirile și rătăcirile lui! Entuziasmul superior al firii omului nu și-a găsit Încă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
timp. Construcția lui delicată, oricât de indiferentă ar fi rămas la provocarea durerii În alții, era deosebit de sensibilă la propria durere. El fugea de suferință ca de ceva ce deteriorează și schilodește viața umană și s-ar părea că a rătăcit prin acea teribilă vale a melancoliei, din care atât de multe spirite mari, poate mai mari chiar decât al său, nu au mai ieșit niciodată. Dar era tânăr - avea numai douăzeci și cinci de ani - și curând trecu dincolo de „apele negre, moartea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
drumului în viață dacă el considera că-și caută fericirea. De atunci, au început să-mi fie dragi rătăcirile lui, așa cum nădăjduiesc că și tu, fiule, le vei îndrăgi pe ale mele. Îți doresc chiar ca, la rândul tău, să rătăcești uneori drumul. Și îți mai doresc să iubești, la fel ca el, până la tiranie, și să rămâi multă vreme deschis nobilelor ispite ale vieții. ANUL HANURILOR 900 de la hegira (2 octombrie 1494 20 septembrie 1495) Înainte de Fès, nu mai pusesem
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
fac sau nu, când am văzut pe cer primele văpăi ale incendiului. După ce m-am asigurat că aveam tot aurul asupra mea, am sărit pe fereastră și am luat-o la picior. Am petrecut nu mai puțin de trei ceasuri rătăcind astfel, urmând stările de spirit ale mulțimii înnebunite și culegând, mai mult prin gesturi decât prin vorbe, vești despre dezastru. Arsese mai mult de jumătate din Tombuctu și nimic nu părea că ar putea stăvili focul, ațâțat de vânt, ca să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
o vastă esplanadă. Barbă Roșie își stabilise acolo capitala, își luase un titlu regesc și înțelegea să fie recunoscut ca atare de către toți principii islamului. Cât despre mine, după regăsirea de la Jijil, o pornisem iar la drum. Obosit să mai rătăcesc și frustrat de experiența mea cairotă, prea abrupt întreruptă, trăgeam nădejde să arunc ancora la Tunis, măcar pentru câțiva ani. Mă îmbrăcasem din capul locului după moda țării, purtând un turban acoperit de un văl, hrănindu-mă cu bazin, iar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
o frână improvizată. Se uită la numele magazinelor, vizibile acum datorită lipsei oamenilor. Și-l imagină pe Guttman cel bătrân plimbându-se pe aici, vizitând Sadi Barakat și Fii, Comercianți Autorizați sau sforăitorul Muzeu Oriental, întotdeauna în căutarea unui obiect rătăcit din tezaurul antic. Cum trebuie să se fi cutremurat când intrase în acea zi în magazinul lui Aweida. Trecu pe lângă un om cu barbă îmbrăcat într-o robă în întregime neagră. Era un rabin sau un preot ortodox, poate grec
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
Aviv, unde ea și Uri l-au găsit pe fiul lui Baruch Kishon. Maggie l-a observat la intrare, la scurt timp după ce au ajuns. Aproape că i-a zâmbit cu simpatie: o altă persoană trecută de treizeci de ani, rătăcită într-un club fremătând de tineri sprinteni, superbi. A urmărit-o atunci - și a urmărit-o și acum. Scopul lui era neîndoielnic. Orice avea ea să descopere, va vrea acel lucru pentru el, pentru a-l da mai departe cine știe cui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
ministru al vreunui guvern străin. Bineînțeles că israelienii și palestinienii păstrau o cale de comunicare. Se gândi acum din nou la acest lucru, stând întinsă pe patul hotelului, lăsându-se să alunece câteva minute într-un somn epuizat. Visă că rătăcea pe străzile Ierusalimului, nu în propriul ei trup, ci în cel al avatarului cu maiou creat de sora ei în Second Life. Plutea deasupra Domului aurit al Stâncii, avântându-se mult deasupra Zidului de Vest. Bărbații de dedesubt, cu bărbi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]