8,156 matches
-
din 1975 și statute ale Națiunilor Unite referitoare la drepturi politice, civile, economice și culturale. Reacția guvernului față de apariția documentului (în formă samizdat) a fost una dură. Presa de stat a descris manifestul ca un document antistatal, antisocialist, demagogic, abuziv. Semnatarii au fost numiți printre altele „trădători și renegați”, „servitori loiali ai imperialismului”, „politicieni falimentari” și „aventurieri internaționali”. Semnatarii au fost dați afară din serviciu, copiilor lor li s-a refuzat să urmeze învățământul superior, li s-a suspendat permisul de
Carta 77 () [Corola-website/Science/317688_a_319017]
-
apariția documentului (în formă samizdat) a fost una dură. Presa de stat a descris manifestul ca un document antistatal, antisocialist, demagogic, abuziv. Semnatarii au fost numiți printre altele „trădători și renegați”, „servitori loiali ai imperialismului”, „politicieni falimentari” și „aventurieri internaționali”. Semnatarii au fost dați afară din serviciu, copiilor lor li s-a refuzat să urmeze învățământul superior, li s-a suspendat permisul de conducere, au fost exilați forțat, li s-a retras cetățenia, au fost arestați și băgați la pușcărie. Mulți
Carta 77 () [Corola-website/Science/317688_a_319017]
-
permisul de conducere, au fost exilați forțat, li s-a retras cetățenia, au fost arestați și băgați la pușcărie. Mulți membrii au fost șantajați să colaboreze cu poliția secretă cehoslovacă, așa-numita "Státní bezpečnost". Felul în care au fost tratați semnatarii Cartei a dat naștere unui grup de suport numit "Výbor na obranu nespravedlivě stíhaných" (VONS) („Comitetul pentru apărarea celor persecutați pe nedrept”). În octombrie 1979, 6 membri ai acestui grup, inclusiv Václav Havel, au fost judecați pentru subversiune, primind sentințe
Carta 77 () [Corola-website/Science/317688_a_319017]
-
drepturilor omului și alegeri libere. Până în mai 2009, Carta fusese semnată de peste 8.600 de chinezi. Pe data de 8 decembrie 2008, cu două zile înainte de lansarea oficială a Cartei, Liu a fost luat de acasă de către poliție. Un alt semnatar al Cartei, Zhan Zuhua, a fost și el luat atunci de poliție. Conform lui Zhang, au fost deținuți fiind suspectați că încearcă să culeagă semnături pentru Cartă. Liu a fost ținut în izolare, și nu i s-a permis să
Liu Xiaobo () [Corola-website/Science/318001_a_319330]
-
o Curte Supremă și curți municipale, de districte și provinciale. Mozambic este divizată în 10 provincii: Cabo Delgado,Gază, Inhambane, Mânica, Maputo, Nampula, Niassa, Sofala, Tete, Zambezia. Mozambic este membru al ACP, AfDB, C, ECA, FAO, G-77, IBRD, ICAO, ICCt (semnatar), ICFTU, ICRM, IDA, IDB, IFAD, IFC, IFRCS, IHO, ILO, IMF, IMO, Interpol, IOC, IOM (observator), ISO (corespondent), ITU, MONUC, NAM, OAU, OIC, OPCW, SADC, UN, UNCTAD, UNESCO, UNHCR, UNIDO, UNMISET, UPU, WCO, WFTU, WHO, WIPO, WMO, WToO, WTrO.
Politica Mozambicului () [Corola-website/Science/319598_a_320927]
-
de guvernare”, printre persoanele decorate fiind identificați oameni apropiați lui. Nicolae Timofti este președintele cu cele mai multe ordine conferite. În 2012, primul său an în fotoliul de președinte, Timofti a decorat cu Ordinul Republicii printr-un singur decret 226 de oameni, semnatari ai Declarației de independență a Republicii Moldova. Gestul a fost criticat printre altele de generalul Ion Costaș, care a declarat: „Nu meritau să primească Ordinul Republicii semnatarii Declarației de Independență. Nu este un eveniment că a semnat o hârtie. [...] Este o
Ordinul Republicii (Republica Moldova) () [Corola-website/Science/319838_a_321167]
-
președinte, Timofti a decorat cu Ordinul Republicii printr-un singur decret 226 de oameni, semnatari ai Declarației de independență a Republicii Moldova. Gestul a fost criticat printre altele de generalul Ion Costaș, care a declarat: „Nu meritau să primească Ordinul Republicii semnatarii Declarației de Independență. Nu este un eveniment că a semnat o hârtie. [...] Este o făcătură despre care e mult de discutat, iar ordinele s-au dat în stânga și în dreapta”. Decorarea în 2014 a unui grup de politicieni care au contribuit
Ordinul Republicii (Republica Moldova) () [Corola-website/Science/319838_a_321167]
-
Nicolae Proca (n. 16 decembrie 1949) este un politician moldovean, deputat în Parlamentul Republicii Moldova în perioada 1990-1994. Nicolae Proca este unul dintre cei 278 de semnatari ai Declarației de Independență a Republicii Moldova de la 27 august 1991. Nicolae Proca s-a născut la 16 decembrie 1949 în satul Hădărăuți, județul Edineț. A absolvit facultatea de istorie a Universității de Stat din Moldova (1972). Lucrează pedagog, după ce, anterior
Nicolae Proca (politician) () [Corola-website/Science/319282_a_320611]
-
sânt repetate trei motive (florale si geometric), pe tavanul altarului neapărând însă, decât soarele și luna, alături de o casetă cu incripția în limba latină, dar cu anul redat cu caractere chirilice, fapt nu lipsit de însemnătate în ceea ce privește originea etnică a semnatarilor. În 1865, pereții, la interior și exterior, au fost tencuiți, ancadramentele originare ale intrărilor fiind și ele înlocuite.
Biserica de lemn a Mănăstirii Lupșa () [Corola-website/Science/315678_a_317007]
-
italian Benito Mussolini, Carlo Favagrossa, a apreciat că Italia nu putea să fie gata de război până în octombrie 1942. Această poziție avea să fie subliniată în timpul negocierilor germano-italiene pentru Pactul de Oțel, în care s-a stipulat că niciunul dintre semnatari nu urma să declare război mai înainte de 1943. Deși Italia era considerată o mare putere, sectorul industrial al țării era relativ slab dezvoltat în comparație cu cele ale altor puteri europene. Astfel, capacitatea industrială italiană nu reprezenta decât cel mult 15% din
Istoria militară a Italiei în timpul celui de-al Doilea Război Mondial () [Corola-website/Science/316496_a_317825]
-
după izbucnirea războiului rece și „cursei înarmărilor”, pentru a contrabalansa amenințarea nucleară sovietică, Teller a sprijinit crearea unui arsenal nuclear puternic și a unui program intensiv de experiențe nucleare, bazate pe creșterea cheltuielilor militare. În 1958, a fost unul dintre semnatarii raportului subcomisiei militare a Proiectului pentru Studii Speciale, finanțat de Rockefeller Brothers, care cerea o creștere cu 3 miliarde de dolari a bugetului militar anual al SUA. A fost un susținător neobosit al unui program nuclear puternic și a militat
Edward Teller () [Corola-website/Science/314973_a_316302]
-
în care provinciile nordice, majoritar protestante ale Țărilor de Jos se răscoală contra monarhului autoritar, catolic spaniol. În 1579, provinciile rebele semnează Uniunea de la Utrecht, actul de uniune a provinciilor din Nord, împotriva monarhiei spaniole. Provincia Overijsel este printre ultimii semnatari, semnând actul doar în 1580. În timpul conflictului, mare parte din teritoriul senioriei este reocupat de trupele spaniole, dar prin pacea din 1648 se recunoaște apartenența senioriei la Republica Provinciilor Unite ale Țărilor de Jos. Statul era o confederație în care
Senioria Overijssel () [Corola-website/Science/315068_a_316397]
-
să reprezinte o amenințare. Țara a fost supusă, de asemenea, invaziei Imperiului Mongol. Un tratat cu Galiția-Volînia, semnat în 1219, este considerat, de obicei, prima dovadă concludentă că triburile din zona baltică s-au unit ca răspuns la aceste amenințări. Semnatarii tratatului cuprindea douăzeci de duci lituanieni și o ducesă văduvă; se specifică faptul că cinci dintre aceștia au fost mai în vârstă și astfel au avut prioritate față de cei șaisprezece rămași. Mindaugas, în ciuda tinereții sale, precum și Dausprungas fratele său, sunt
Mindaugas () [Corola-website/Science/318525_a_319854]
-
ca să fie și să facă ceea ce nimeni nu se aștepta”". Enciclopedia literară Larousse l-a numit "„Ministrul ironiei politice și al disconfortului intelectual”." În fapt, Marcel Aymé a fost considerat stângist. În 4 octombrie 1935 însă, Aymé s-a alăturat semnatarilor "Manifestului intelectualilor francezi pentru apărarea Occidentului și a păcii europene", document care îi oferea lui Mussolini susținere publică în cel de-al doilea Război Abisinian. În timpul ocupației germane, Aymé lucrează la un film cu un regizor marxist și în același
Marcel Aymé () [Corola-website/Science/316193_a_317522]
-
la 12:30 pm, toți cei douăzeci de membri ai Consiliului s-au întrunit în sala Comitetului Lituanian pentru Susținerea Victimelor Războiului, aflat pe strada Didžioji la numărul 30, în Vilnius. Clădirea este cunoscută de atunci sub numele de Casa Semnatarilor (în ) și găzduiește un muzeu. Consiliul a votat mai întâi pentru aprobarea primei părți a actului, primele două paragrafe până la cuvântul "drauge". Această secțiune a fost aprobată în unanimitate. Partea a doua nu a primit, însă, susținerea celor patru membri
Declarația de Independență a Lituaniei () [Corola-website/Science/320076_a_321405]
-
ale copiei, una în 1928 și alta în 1933. Facsimilul din 1928 este o reproducere mai apropiată de starea inițială a declarației; sunt greșeli gramaticale, iar fundalul este „zgomotos”, în vreme ce facsimilul din 1933 prezintă documentul într-o stare îmbunătățită. Majoritatea semnatarilor declarației de independență au rămas activi în viața politică și culturală a Lituaniei independente. Jonas Vileišis a fost deputat în Seimas și primar al Kaunasului, capitala temporară a Lituaniei; Saliamonas Banaitis a fost implicat în afaceri, deschizând mai multe bănci
Declarația de Independență a Lituaniei () [Corola-website/Science/320076_a_321405]
-
de independență au rămas activi în viața politică și culturală a Lituaniei independente. Jonas Vileišis a fost deputat în Seimas și primar al Kaunasului, capitala temporară a Lituaniei; Saliamonas Banaitis a fost implicat în afaceri, deschizând mai multe bănci. Printre semnatari s-au aflat doi viitori președinți ai Lituaniei, Antanas Smetona și Aleksandras Stulginskis. Jonas Basanavičius, președintele Consiliului Lituaniei, și-a reluat activitatea academică, cercetând cultura și folclorul lituanian. Cinci semnatari au murit înainte de începutul celui de al Doilea Război Mondial
Declarația de Independență a Lituaniei () [Corola-website/Science/320076_a_321405]
-
a fost implicat în afaceri, deschizând mai multe bănci. Printre semnatari s-au aflat doi viitori președinți ai Lituaniei, Antanas Smetona și Aleksandras Stulginskis. Jonas Basanavičius, președintele Consiliului Lituaniei, și-a reluat activitatea academică, cercetând cultura și folclorul lituanian. Cinci semnatari au murit înainte de începutul celui de al Doilea Război Mondial; trei au murit în timpul ocupației naziste. Cei care au supraviețuit până atunci și nu au emigrat în țările occidentale au devenit deținuți politici după ocuparea Lituaniei de către Uniunea Sovietică. Aleksandras
Declarația de Independență a Lituaniei () [Corola-website/Science/320076_a_321405]
-
din Minsk; se bănuiește că a fost împușcat împreună cu alți prizonieri. Donatas Malinauskas a dispărut și el în timpul deportărilor în masă în Siberia din 14 iunie 1941; soarta sa și locul în care a fost îngropat nu se cunosc. Alți semnatari au plecat în exil, inclusiv Jurgis Šaulys și Kazimieras Steponas Šaulys, care au murit în Elveția. Antanas Smetona, Mykolas Biržiška și Steponas Kairys au trăit restul vieților lor în Statele Unite. Actul din 16 februarie a proclamat "re"-înființarea ("atstatyti") statului
Declarația de Independență a Lituaniei () [Corola-website/Science/320076_a_321405]
-
ca două dintre cele mai importante momente ale dezvoltării societății lituaniene în secolul al XX-lea. 16 februarie este sărbătoare națională în Lituania. În această zi se desfășoară diverse ceremonii în toată țara, dar principala comemorare are loc în Casa Semnatarilor din Vilnius, locul în care a fost semnată declarația în 1918. În timpul ceremoniei, este arborat drapelul Lituaniei, și activiști culturali și politicieni lituanieni țin discursuri de la balconul clădirii pentru oamenii adunați în fața ei. În biserici și catedrale se țin liturghii
Declarația de Independență a Lituaniei () [Corola-website/Science/320076_a_321405]
-
1918. În timpul ceremoniei, este arborat drapelul Lituaniei, și activiști culturali și politicieni lituanieni țin discursuri de la balconul clădirii pentru oamenii adunați în fața ei. În biserici și catedrale se țin liturghii speciale. În cinstea declarației, președintele Lituaniei găzduiește o recepție pentru semnatarii declarației din 11 martie 1990 la Palatul Prezidențial. În 1992, în cinstea lui Jonas Basanavičius, liderul Consiliului Lituaniei la semnarea Actului din 16 februarie, s-a instituit un premiu. Premiul Jonas Basanavičius se acordă pentru activitate pe timp de cinci
Declarația de Independență a Lituaniei () [Corola-website/Science/320076_a_321405]
-
lui Jonas Basanavičius, liderul Consiliului Lituaniei la semnarea Actului din 16 februarie, s-a instituit un premiu. Premiul Jonas Basanavičius se acordă pentru activitate pe timp de cinci ani în domeniul studiilor etnice și culturale și se decernează în Casa Semnatarilor.
Declarația de Independență a Lituaniei () [Corola-website/Science/320076_a_321405]
-
Unit și Italia au semnat de asemenea o „Înțelegere Tripartită” secretă la aceeași dată cu semnarea tratatului de pace. „Înțelegerea Tripartită” confirma concesiunile petroliere și comerciale britanice din Turcia și transfera fostele intreprinderi germane din Imperiul Otoman unei coroporații a semnatarilor sus-numitei înțelegeri. Negocierile de pace au durat peste 15 luni, fiind începute la Conferința de Pace de la Paris, au continuat la Conferința de la Londra și au ajuns la forma finală a documentului la Conferința de la San Remo (aprilie 1920). Încă
Tratatul de la Sèvres () [Corola-website/Science/320144_a_321473]
-
consolidarea națiunii bulgare în curs de dezvoltare, care era încă împărțită pe baze religioase. De asemenea, știa că țara sa nu era bine privită de restul Europei creștine, iar tratatele ei ar fi putut fi trecute cu vederea de alți semnatari, pe motive religioase. Țelul bizantinilor era acela de a reuși prin pace ceea ce nu au reușit după aproape două secole de războaie: să alipească la Imperiu încetul cu încetul statul bulgar prin intermediul credinței comune și să îl transforme într-un
Țaratul Bulgar () [Corola-website/Science/320215_a_321544]
-
mandatului. Proclamarea independenței Siriei și Libanului cu ceva timp mai înainte nu afecta situația juridică așa cum rezulta din actul mandatului, considera sus-numitul tratat. Practic, această situație putea să fie modificată doar cu acordul Consiliului Ligii Națiunilor, cu acordul guvernului SUA, semnatarul Convenției franco-americane din 4 aprilie 1924.. SUA au adoptat o poziție conform căreia încetarea mandatului în cazul Transiordaniei ar fi trebuit să urmeze precedentul stabilit în cazul mandatului francez pentru Siria și Libanul. Aceasta ar fi însemnat că încetarea mandatului
Mandatul britanic pentru Palestina () [Corola-website/Science/321129_a_322458]