8,805 matches
-
Fluturarea de aripi, greoaie și neputincioasă, sunetul alunecos pe care-l producea izbindu-se de barca ancorată care se legăna și Împroșca apă, licărirea lipicioasă a umflăturii Întunecate În locul unde captura lumina - totul păru pentru o clipă Încărcat de acea stranie semnificație atașată uneori În vis unui deget apăsat pe niște buze mute și apoi arătând spre ceva ce visătorul nu apucă să deslușească Înainte de a se trezi speriat. Dar deși am uitat curând acea noapte lugubră, ciudat, dar tocmai acea
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
aur cu care credeam că voi putea plăti fuga noastră. Unde voiam s-o duc? În Spania? În America? În munții de deasupra Pau-lui? „Là-bas, là-bas, dans la montagne“, după cum o auzisem pe Carmen cântând la operă. Într-o noapte stranie, stăteam treaz În pat, ascultând bătăile ritmice ale valurilor oceanului și plănuind fuga noastră. Oceanul părea să se ridice și să bâjbâie În Întuneric, căzând apoi greoi pe față. Despre evadarea noastră efectivă, nu prea am ce povesti. Memoria mea
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
spunea că apare stafia unui spânzurat, Ordo dădea un spectacol destul de stupid și de primitiv, pe care fratele meu și cu mine Îl solicitam de fiecare dată când treceam pe acolo. Cu capul plecat, fluturându-și pelerina Într-un mod straniu, ca un vampir, țopăia În jurul unui ulm sinistru. Într-o dimineață umedă, În timpul ritualului, i-a scăpat pe jos tabachera și, ajutându-l s-o caute, am descoperit două specimene abia ivite ale fluturelui de noapte Amur, foarte rare În
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
acceptau Întotdeauna, iar dintre băieții pe care-i recrutase, mulți s-au dovedit a nu fi la Înălțime. Mi-am format o imagine ciudat de neplăcută despre el, urmărindu-și cu Încăpățânare scopul, cercetând școlile, cu ochii lui triști și stranii, atât de familiari mie din fotografii, căutând băieții cei mai chipeși printre cei mai buni școlari. Se spune chiar că ar fi plătit părinți nevoiași pentru a aduna colegi pentru cei doi fii ai lui. Deși naivele reprezentanții cu plăci
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
ale gazetăriei ruse - cel puțin așa sunau pentru auzul meu surmenat - Își păstrează o atrăgătoare demnitate cenușie proprie, Într-un extraordinar contrast (de parcă ar aparține unei rubedenii mai bătrâne și mai sărace) cu vorbirea lui de zi cu zi, colorată, stranie, deseori poetică și uneori vulgară. Ceea ce s-a păstrat din ciornele unora dintre proclamațiile lui (care Începeau cu „Grajdane!“, adică „Citoyens!“) și ale editorialelor lui este așternut pe hârtie cu un scris Înclinat ca În caietele de școală, frumos conturat
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
claritate specifică a unui lucru văzut prin capătul nefolosit al unui telescop. Stătea acolo așteptând, o familie de nori senini În miniatură, o acumulare de circumvoluțiuni sclipitoare, anacronice În paloarea lor și extrem de Îndepărtate; Îndepărtate dar perfecte până la ultimul detaliu; straniu reduse, dar cu o formă ireproșabilă; minunatul meu viitor aștepta să-mi fie Înmânat. Capitolul 11 1 Pentru a reconstitui vara anului 1914, când m-a cuprins prima furie paralizantă de a face versuri, Îmi este de-ajuns să vizualizez
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
bucuriile anilor de pace. Localurile făceau afaceri minunate. Toate genurile de teatru prosperau. Într-o dimineață, pe un drum de munte, am Întâlnit brusc un bizar cavaler, Înveșmântat Într-un costum cerchez, cu fața transpirată, Încordată, vopsită Într-un galben straniu. Își tot smucea furios calul care, fără să-l bage În seamă, o pornise În jos pe o cărare abruptă, cu un pas ciudat de hotărât, ca o persoană care părăsește jignit o petrecere. Mai văzusem cai fugind dintr-un
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
meu trimestru la Cambridge a Început sub auspicii rele. Spre sfârșitul după-amiezii unei zile de octombrie mohorâte și umede, mi-am pus pe mine proaspăt achiziționata pelerină academică neagră-albăstruie și bereta neagră pătrată, cu sentimentul că iau parte la o stranie reprezentație teatrală, pentru a face prima vizită oficială la E. Harrison, Îndrumătorul meu universitar. Am urcat o scară și am bătut la o ușă masivă care era ușor Întredeschisă. „Intră“, a rostit o voce de departe, cu o bruschețe găunoasă
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
firește Sirin. El aparținea generației mele. Dintre tinerii scriitori formați În exil, el era cel mai singuratic și cel mai arogant. Începând cu apariția primului său roman În 1925 și pe tot parcursul următorilor cincisprezece ani, până când a dispărut la fel de straniu cum apăruse, opera lui a stârnit În mod constant un interes viu și cam morbid din partea criticilor. În aceeași măsură În care publiciștii marxiști din anii optzeci din vechea Rusie ar fi demascat lipsa lui de preocupare față de structura economică
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
mamă!" "Oameni buni!... Ajutați-mă!..." Scâncete, tânguieli, pe românește, pe turcește... "Unde sunt?... Nu... nu văd nimic... nu mai văd..." abia îngână glasul ce se stinge încet, încet. "Mamă... mamă..." Tăcere... Ninge, fulguiește ușor. Peste câmpul de bătălie, peste trupurile straniu încremenite în moarte, plutesc, se leagănă cețuri, aburi destrămați, tăcere... Stăruie o duhoare înecăcioasă de pulbere, de sânge, de catran... Învălmășite: un cal cu burta în sus; țeava înflorită a unui tun; un chervan răsturnat ce fumega încă; un steag
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
Câmpul de bătălie s-a cufundat iar în tăcere. Printre arbori, călugării, cu lumânări aprinse, se întorc cântând cântarea la prohodul morților. De undeva, de departe, clopotul schitului prinde a bate în dungă. Încet-încet, peste câmpul de bătălie, peste trupurile straniu încremenite, fulguiește ușor... Se lasă înserarea... 2 Strălucită izbândă! Pușcile bubuie pe metereze de se zguduie cetatea. Trăiască binecinstitorul și de Hristos iubitorul, Io Ștefan Voievod, din mila lui Dumnezeu, Domn a toată Țara Moldovei, Învingătorul de la Podul Înalt, glăsuiește
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
faci cruce cu limba, îl liniștește boier Alexa așezând un felinar pe brațul unei cruci. Strigoii-s fum. Eu m-aș spăimânta mai abitir de om om în carne și oase... Luna, strecurată printre nouri destrămați, cerne o lumină oarbă, stranie peste crucile de piatră roase de vreme și mucegai, peste crucile de lemn, putrezite, cu brațele frânte, cu nume, fără nume, spălate de ploi și de veacuri. Mormintele-s năpădite de bozii și bălării; miroase greu a ierburi și a
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
abia îndrăznește, în șoaptă, cu o voce spartă, hotărâtă totuși: Eu știu! Eu sunt aceea care va pleca! Am cerut Măriei tale... am cerut să-mi dea slobozenia... Eu... eu sunt aceea care va pleca, spune ea cu o voce stranie, cu capul plecat, în șoaptă. Departe... Pentru totdeauna, adaugă și înalță ochii, împreunează mâinile a rugăciune. O rog pe buna Doamnă să mă ierte... Nu, Domniță, spune Maria, cu resemnare, fără patimă. Rămâi. E dreptul dragostei. Eu... eu sunt aceea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
La sfârșitul ospățului, după datina voastră -, am băut cu toți nuntașii "paharul de Cale Albă"... Să ne fie " Calea" dreaptă, șoptește Ștefan cufundându-se cu privirea dincolo de coline, în primele raze ale răsăritului. Maria, cu ochii mari, fascinată, cu o stranie bucurie: Îl beau din nou... pentru o altă nuntă... Îl îmbrățișează cu o privire caldă, învăluitoare, ce-i mângâie pletele, umerii, spatele; ochii i se înrourează... Își mușcă buzele, o lacrimă se sparge în colțul ochilor și mută se rostogolește
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
Vizita ei la București, în 1964, s-a concentrat, cu timpul, într-o singură seară, seara în care am fost toți trei, tanti Tony, Doina și cu mine, la cinema, la „Patria”, ca să vedem Umbrelele din Cherbourg. Un film cântat, straniu, elegant și melancolic, de dragoste desigur, un film cu care s-au asociat strâns, ca într-o îmbrățișare colectivă, disperată, dragostea mea dureroasă pentru Doina din acea toamnă încă nesigură în ce privește viitorul nostru (cu o frumoasă disperare cântau și actorii
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
prea e cu putință așa ceva - că n-am murit, mă-nțelegi, o să mă scol și atunci ce-o fi să fie, hai? (s.n.)»”. Spuneam că nu întâmplător îmi amintesc la ce lucram atunci deoarece coincidența aceea mi s-a părut stranie: moartă, întinsă pe masă, în sicriu, mămăica părea, ca și domnul Proharcin, o forță. Ceva deosebit de impresionant, ceva redutabil emana din noua ei postură. Nu-i vorbă, și în viață fiind, mămăica era o forță. Înaltă, voinică, autoritară, dintr-o
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
în momentul de față nu s-a mai păstrat decât foarte puțin; mai târziu am trecut la pix, continuând să scriu foarte mărunt, totuși nu atât de mărunt ca înainte, când foloseam imposibilul creion chimic. Cred că tocmai această grafie stranie, „anormală” a trezit interesul lui Urmuz, drept care a dispus sustragerea prețiosului - pentru mine - manuscris. * Întâlnindu-mă cu autorul despre care tocmai scrisesem o cronică, nu negativă, dar conținând serioase obiecții, discutăm despre una, alta: nici o vorbă despre cronica respectivă; mândria
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
de-al doilea se desfășoară în Rusia, în timpul luptelor dintre „roșii” și „albi”. Dar liniamentul coordonatelor istorice și sociale, care transpare în ficțiune, adeseori fosforescent și fascinant nu vine în contradicție cu viziunea foarte personală a autorului, cu caracterul de stranie unicitate a operei. Căci aici „strictă determinare” nu înseamnă copie, reportaj, ci creație. Fidelitatea față de temele și elementele universului artistic conferă o remarcabilă organicitate acestei opere și măsoară adâncimea obsesiilor care o constituie. Obsesia cruzimii, a violenței, a caracterului monstruos
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
drumul pe care a mers și pe care în ultima vreme și l-a accelerat cu bună știință. Daniel Turcea, Nichita Stănescu, Virgil Mazilescu (vorbesc aici numai de contemporanii noștri, de aceștia pe care-i întâlneam, cu care vorbeam) : ce stranie, ce strânsă, ce înspăimântătoare legătură între poezie și moarte ! Eram informați cu toții că viața acestora trei nu mai ținea decât de un fir subțiat până la imaterialitate, dar ce fulgerați am fost de fiece dată la vestea totuși abruptă și incredibilă
Despre lucrurile cu adev\rat importante by Alexandru Paleologu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/827_a_1562]
-
ceri iertare”. Ca o ironie, ca o batjocură, și pentru suferințele și nedreptățile făcute direct ei, dar și pentru teroarea la care erau supuși fii ei, mamei noastre atât de oropsite i s-a acordat decorația „gloria maternă”, ca un straniu, diavolesc hohot de râs în mijlocul unei cumplite tragedii. Un aspect de la înmormântarea mamei. La serviciul înmormântării, în biserică, deși de față era un frate al repauzatei profesor universitar, deși fiul repauzatei era preot, deși repauzata era medaliată cu decorația de
A FOST O DATA........ by VICTOR MOISE () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83162_a_84487]
-
lacrimile în gură !?. Se vede că eu — pentru prea multele mele păcate- trebuie să încep încă de acum chinurile iadului. Da, focul din credința creștinilor este o realitate. Mă pot mândri, cel puțin, că am această experiență. Iată un rod straniu pe care nu-l doresc nimănui. Sâmbătă 29 VII. Noaptea la ora 12,30 m-am deșteptat. N-a mai fost chip să mai dorm. Au cântat cocșii odată, . . a trecut timp, . . au mai cântat odată. Întunericul a început să
A FOST O DATA........ by VICTOR MOISE () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83162_a_84487]
-
apropiam de sat, cu atât gândurile mele deveneau un mai jalnic convoi de înmormântare. Rugăciunea și apa rece a unei fântâni, cu care m-am spălat pe față abia a putut să-mi pună pe chip o mască de indifernță stranie sub care m-am furișat prin sat, printre cunoscuți, până acasă. Acasă, fețe triste, îngândurate, deznădăjduite. O scrisoare a Martei le comunicase că ea nu poate să mă ierte, că eu nu-mi iubesc copilul, că sunt neserios, că am
A FOST O DATA........ by VICTOR MOISE () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83162_a_84487]
-
întâmplă în țările noastre - chiar și oamenii de bun-simț judecă la fel ca niște negustori. E un fenomen foarte curios! Am reînceput lucrul fără plăcere, ca o mașină, și corpul meu (ca să nu mai vorbim de cap) resimte o senzație stranie: de vid și de vertij, ca să fiu banal în mod atroce și fără echivoc: îmi lipsești enorm! Ce-mi lipsește din tine? Corpul? Sufletul? Marile comunicări? Marile combustii? Ah, da, toate astea îmi lipsesc! Dar mai ales acea intimitate extraordinară
Jurnal suedez III (1990-1996) by Gabriela Melinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2032_a_3357]
-
emoției mari. Degeaba i-am explicat lui Boni tehnica acceptării micii emoții, care dispare exact în momentul în care atenția noastră se fixează pe ceva esențial. Îi lipsește exercițiul în fața publicului. În Suedia, deși e o țară modernă, există lucruri stranii: bărbații domină femeile nu numai în viața socială. În 1800, de exemplu, femeile nu aveau dreptul să aibă numele pe cruce, în cimitir, fiind amintite numai ca soții. Sau li se punea o cruce fără nume, care dispărea cu timpul
Jurnal suedez III (1990-1996) by Gabriela Melinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2032_a_3357]
-
pentru că erau semne care indicau la mine un fel de tortură interioară, ca și cum m-aș găsi în închisoare, și m-am gândit mult la ceea ce mi-ai spus și tu. Totuși, el e numai un astrolog amator, dar ce coincidență stranie. Când îmi vei trimite zodiacul? Dacă totul decurge bine, adică voi termina muncile editoriale într-o lună, voi fi la tine în jur de 15 septembrie. Nimic decât la gândul de a te revedea, bietul meu corp începe să tremure
Jurnal suedez III (1990-1996) by Gabriela Melinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2032_a_3357]