8,602 matches
-
ostilă, ci și plictisitoare și indezirabilă. Masacrarea creștinilor din porunca sa nu este străină legăturii logice existente între evenimentele istorice de aceiași natură, săvârșite de aceiași persoană; este pusă la același nivel cu osândirile la moarte ale celor care îi tulburau gândurile, deveniți o stinghereală în calea vieții sale imorale ori a ostilității față de guvernarea sa. Există o apropiere izbitoare între motivele care au dus la eliminarea unor personaje din anturajul său, precum Agripina, Octavia, Seneca, Lucanus, Petronius, Piso, Thrasea Paetus
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
se considera că ar constitui o daună statului roman, fapt ce favoriza înmulțirea tuturor cultelor străine, chiar și imorale ori dăunătoare religiei celor mulți. Împărații romani i-au condamnat la moarte pe adepții cultelor interzise care abuzau de libertatea oferită, tulburând liniștea publică și lezând ordinea constituită. În perioada următoare domniei lui Domițian, persecuțiile contra creștinilor au fost izolate. Atitudinea oscilantă a împăraților succesivi, de a adopta o politică mai mult sau mai puțin favorabilă creștinismului, a devenit problematică la jumătatea
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
p.Chr.) și mai apoi, în anul 74, la Roma, a alungat pe astrologii și filozofii cinici, care deveniseră dăunători statului prin învățarea doctrinelor anarhice; 4) Antoninus Pius (138-161) a poruncit să fie executați vrăjitorii pentru că, prin arta lor mârșavă, tulburau liniștea publică și puterea poporului roman; 5) Marcus Aurelius în timpul răscoalei lui Avidius Cassius (175 p.Chr.) a exilat în insula Sirianului un mag, pentru că profețea spunând că a fost inspirat de zei și că ar fi avut instinctul zeilor
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
urmare a falimentului unor sacrificii, din care auspiciile din Antiohia trebuiau să facă divinații. Cauza acestui faliment a fost atribuită prezenței creștinilor care și-au pus pe frunte semnul nemuritor (semnul crucii): prin acesta demonii fiind alungați, sacrificiile au fost tulburate. Văzând aceasta, împăratul a poruncit ca toate persoanele care se aflau la curte să aducă sacrificii și a trimis scrisori către ofițeri pentru ca și soldații să sacrifice, sub amenințarea pedepsei cu expulzarea din armată. Nu puțini au fost acei soldați
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
primit victoria din a doua campanie persană (297) cu multă amărăciune, silindu-se să-i reducă meritele și importanța. Atât Galerius în Orientul Mijlociu, cât și Dioclețian în Egipt și Maximian în Africa au rămas foarte surprinși de răspândirea maniheismului, care tulbura ordinea socială și destrăma armata prin doctrinele sale revoluționare. Dioclețian a constatat personal efectele vătămătoare ale acestei erezii creștine în urma răscoalei egiptenilor (296), la care maniheii au participat personal, încurajați de Narses, care se folosea de ei pentru o intensă
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
ar fi păcat, să fie trecut în contul meu. Eu te silesc, pentru ca să nu pară că o faci din voință proprie. Astfel vei putea să mergi liniștit la casa ta. Vei primi zece dinari, și nimeni nu te va mai tulbura“. Iulius a răspuns: „Nici acești bani ai satanei, nici acest îndemn viclean al tău, nu mă vor putea îndepărta de Stăpânul veșniciei. Nu pot să-l neg pe Dumnezeu pentru absolut nimic. Pronunță așadar sentința contra mea, ca și creștin
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
lucruri făcute de mâini omenești. Toate aceste lucruri trebuie să-i slujească Lui, iar Dumnezeu, creându-le spre folosul nostru, a hotărât să ne fie supuse nouă în toate și nicidecum să ne stăpânească. Mai curând sunteți voi cei care tulburați ordinea stabilită, punând preț pe cele vremelnice în locul celor veșnice, pe cele moarte în locul celor vii, pe cele iraționale în locul celor raționale, pe moarte în locul vieții; din această cauză ați căzut în mândrie și sunteți condamnați pentru totdeauna la spiritele
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
care curge între Cilicia și Siria, stăpânul Orientului roman, astfel încât sorții viitorului Imperiu roman aveau să se decidă pe malurile celor două fluvii. Inițial, fie pentru că se temea de Constantin, cumnatul și colegul său de domnie, fie pentru că a fost tulburat de viziunea unui înger, care se pare că i-a dictat o rugăciune în vis, rugăciune recitată apoi de armata sa, Licinius s-a arătat ca binevoitor închipuit al creștinilor. La 13 iunie 313, ambii auguști, Constantin (306-337), Licinius (308-324
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
necesari statului. Apropiindu-se vremea purtării războiului împotriva Persiei, pentru strânge banii necesarii acțiunii militare, Iulian recurse la acest expedient: a impus o taxă creștinilor care nu voiau să sacrifice, corespunzătoare condițiilor economice ale fiecăruia. Aceștia, pentru a nu fi tulburați în credința lor, plăteau cu bucurie: Iulian îmbogățea tezaurul statului, dar prin cămătărie își asmuțea tot mai mult într-o bună parte din supuși ura și adversitatea împotriva sa. A reușit să târască în apostazie numai soldații cei mai fragili
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
dintre ei, tribunul Valentinian (n. 321), comandantul lăncierilor din paza palatului imperial, nu s-a rușinat de religia creștină; peste puțin timp a ajuns la conducerea imperiului (364-375). Faptul s-a petrecut într-o zi pe când împăratul Iulian intra foarte tulburat în templul Geniului Public. Doi custozi ai templului se aflau la porțile sacre purificându-i cu apă lustrală pe cei care intrau, după cum prescria religia lor. Pășind înaintea împăratului, când a văzut căzându-i pe ținută o picătură de apă
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
dezacord moral pe care Școala Engleză îl privește ca inerent unei comunități de state (Jackson 2000; Wheeler 2000). Într-adevăr, membrii Școlii Engleze insistă asupra faptului că eforturile de a întări politica internațională pot produce dezacorduri morale majore care să tulbure relațiile dintre state și să prejudicieze ordinea internațională. Cei mai mulți au fost sceptici cu privire la propunerile pentru o reformă la scară globală și mulți au dubii că aceste propuneri vor fi vreodată interesante pentru majoritatea statelor-națiune sau pentru cei mai puternici membri
by Scott Burchill, Richard Devetak, Jacqui True [Corola-publishinghouse/Science/1081_a_2589]
-
care Bull și Wight le respinseseră în final. Ideea revoluționarismului este și ea problematică, întrucât pune laolaltă gânditori diferiți precum Kant, Lenin (care susține răsturnarea violentă a ordinii internaționale burgheze) și Gandhi (care credea în rezistența nonviolentă). Oricum, ceea ce-i tulbura cel mai mult pe autorii Școlii Engleze era crezul "revoluționarist" că pacea nu poate fi instaurată în relațiile internaționale până când toate societățile nu vor împărtăși aceeași ideologie universală. Wight l-a interpretat pe Kant în sensul că acesta ar fi
by Scott Burchill, Richard Devetak, Jacqui True [Corola-publishinghouse/Science/1081_a_2589]
-
cel puțin, n-ar dori acest lucru.) Peștele de la cap se-mpute. (Buna funcționare a unui organism, individual sau social, depinde În primul rând de integritatea și perfecta funcționare a centrilor vitali sau de comandă ai organismului respectiv: „Fântâna se tulbură de la izvor”; „Copacul putrezește de la rădăcină”.) Ce-ai semănat, aceea culegi; Ceea ce vei semăna, aceea vei secera/aduna. (După cum ai fost, de exemplu, dispus să Înveți, așa Îți va fi și În viață, mai ușor sau mai greu: „Cum Îți
[Corola-publishinghouse/Science/2105_a_3430]
-
nervos n-are nici ochi, nici urechi. (Cel exasperat, de exemplu, de o neîmplinire sau de o interdicție pe care o consideră absurdă devine prizonierul - pe moment cel puțin - al propriei stări. Se și spune, de altfel: „Cel ce se tulbură de necaz nu mai vede Înaintea ochilor”.) Cine moare și cui Îi trage clopotul. (Neprevăzutul, cu surprizele lui, plăcute sau neplăcute, ne arată că viața nu Înseamnă numai previziuni lucide: „De-ar ști omul ce-ar păți, nici din casă
[Corola-publishinghouse/Science/2105_a_3430]
-
Când ești orb de mânie, dispare adevărul”.) Cu un ochi la slănină și cu altul la făină. (Râvnind la mai multe lucruri deodată, lacomul nu obține, drept pedeapsă, nici unul.) Omul la beție Își dă arama pe față. Starea de beție tulbură În așa măsură mințile celui În cauză, Încât acesta nu-și mai poate controla ambițiile ascunse, resentimentele față de alții sau moravurile: „Vinul nu păstrează secretele și nici un respectă promisiunile”; „Cel cuprins de băutură nu știe ce-i iese din gură
[Corola-publishinghouse/Science/2105_a_3430]
-
de neînsemnat, să nu Îmbrace uneori aspectul virtuții.” (W. Shakespeare) Jocul, femeia și vinul ruinează omul râzând. (Viciul este maestru În a se insinua În sufletul omului prin modalități de viață cât mai atractive.) „Nu numai o durere Îți poate tulbura o fericire, ci și altă fericire.” (L. Blaga) Virtutea e calea de mijloc Între două vicii. (Aceasta este Însăși definiția aristotelică a virtuții, „ca medie” Între două excese: curajul, de exemplu, este o medie Între temeritate și lașitate; blândețea, o
[Corola-publishinghouse/Science/2105_a_3430]
-
regretele bătrânilor: de exemplu, regretul faptului că n-am știut să păstrăm pentru bătrânețe avantajele tinereții; sau faptul că ceea ce am gândit cu generozitate la vârsta tinereții am Înlocuit cu un exces de prudență la vârsta bătrâneții etc. Μ Ne tulbură ideea morții, dar dacă amenințarea acesteia n-ar exista, poate că n-am ști să ne bucurăm Într-atât de viață. Μ Se pare că unul dintre secretele artei de a trăi constă, Într-adevăr, În știința de a nu
[Corola-publishinghouse/Science/2105_a_3430]
-
Rollo Martins. Însă am Încercat adeseori să mă liniștesc spunându-mi că aceia care mă ascultau erau În același stadiu ca și mine și nu-și făceau prea multe griji. Am putut observa după ani că acest lucru nu Îi tulbura deloc pe studenți, cărora li se Întâmplă frecvent să intervină cu pertinență, ba chiar și cu precizie, În legătură cu cărțile pe care nu le-au citit, agățându-se de cele câteva amănunte pe care le dădusem eu, involuntar sau nu. Ca să
[Corola-publishinghouse/Science/2314_a_3639]
-
fost năuciți și Înspăimântați când l-au văzut. Ă «Imposibilă, Începu unul dintre cei În vârstă, pasându-și pipa unui vecin care Îl Întrerupse: Evident că nu era stăpânul lor mort. Era un semn trimis de un vrăjitor. Continuă. Ă” Tulburată de siguranța auditorilor ei, Laura Bohannan Își continuă totuși povestea și istorisește cum i se adresează Horațio tatălui lui Hamlet ca să-l Întrebe ce trebuie să facă pentru a-și găsi pacea și, cum mortul nu răspunde, declară că e
[Corola-publishinghouse/Science/2314_a_3639]
-
plecare./ Câte secunde în viața mea m-am gândit/ La băiatul cu numele Gheorghe,/ Copilul cu numele tata?/.../ Fiți cuminți, îngeri mici, lăsați-l să doarmă./ Fiți buni, îngeri mari, lăsați-l să creadă./ Nu-i spuneți nimic, nu-l tulburați/ Pe naivul meu tata,/ Pe tragicul Gheorghe". (Requiem) Nemaigăsind resurse suficiente, în interior, poeta caută refugiu în spiritualitate, singura punte statornică de legătură, între contingent și transcendent. Ca la majoritatea autorilor, însă, spiritualitatea se menține doar interioară, intimă, fără să
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
plecare./ Câte secunde în viața mea m-am gândit/ La băiatul cu numele Gheorghe,/ Copilul cu numele tata?/.../ Fiți cuminți, îngeri mici, lăsați-l să doarmă./ Fiți buni, îngeri mari, lăsați-l să creadă./ Nu-i spuneți nimic, nu-l tulburați/ Pe naivul meu tată,/ Pe tragicul Gheorghe". (Requiem) sau "Nu m-am găsit în mine și atunci m-am răsfirat/ Prin plante și prin pietre,/ Prin flori, prin necuprins,/ Printre iubiri de-o clipă sfărâmate dinadins./ Și ruptă-n zeci
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
face auzită vocea.""239. 3.3.2. Duplicitate lingvistică Fără îndoială, unul dintre efectele nemiloase ale comunismului, manifestat, de asemenea, și asupra societății șaizeciste, era acela că tăia elanul cunoașterii, prin masacrarea culturii. Influența "grețos-malefică" (Alex Ștefănescu) a acestei ideologii tulbură și poezia Anei Blandiana, prin cenzura și interzicerea de a publica. "Am fost cunoscută ca poet interzis, înainte de a fi cunoscută ca poet", mărturisește aceasta, care fusese cenzurată încă de la debut, din 1959, pentru poezia Originalitate, din revista "Tribuna" de la
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
Ai dreptate... de fapt e un joc de dureri... de bîlbîieli... de convingeri încrucișate... și nu știu cum să rezolv jocul... nici pe orizontală... nici pe verticală... De asta îl chem pe Ovidiu... Costache: Ce să-ți facă Ovidiu... Mai mult te tulbură... te dezechilibrează... Octav: Păi ăsta e și rostul lui Ovidiu... Să mă dezechilibreze... Mona: Deci ai trecut la rubrica paradoxuri... Octav: Nu, iubito, sîntem la rubrica "banalități lustruite". Oare e așa de greu de înțeles că numai șocul, numai o
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
foarte grav, tinere... Ar trebui să te mărturisești... Octav: Dar eu mă mărturisesc tot timpul, părinte... I-am plictisit pe toți... pe oameni... pe preoți... și pe Dumnezeu cu mărturisirile mele... Preotul: De cînd ai deschis balamucul ăsta aici, ai tulburat liniștea mormintelor... a morților... Octav: Părinte, să mă iertați, dar dumneavoastră mai bine-ați avea grijă de liniștea celor vii... Preotul: Am... Octav: N-aveți, părinte, n-aveți, că dac-ați avea i-ați învăța... i-ați îndruma... ce să
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
pretext, o făcătură a lui) și propună să le deschidă, propunere care-l sperie pe Gheorghe Popescu 1 și îl determină la mărturisiri. Trecutul acel trecut greu de compromisuri și trădări revine în viața lor aparent liniștită, îi răvășește, îi tulbură, îi stoarce ca pe două biete cîrpe. Aici este punctul forte al spectacolului și întreaga lui miză regizorală pe care Ovidiu Lazăr o și consemnează în caietul de sală: "există, fără îndoială, o tiranie a trecutului... El, trecutul, s-a
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]