80,833 matches
-
Istoricii consideră că existența „Levediei” poate fi discutabilă, deoarece numele sugerează că ar fost locuit doar de unul dintre triburile maghiare (cel condus de Levedi), și prin aceasta nu ar putea să numească teritoriul locuit de federația triburilor ungurilor. În conformitate cu scrierea împăratului, maghiarii au purtat lupte îndelungate cu hazarii, ceea ce ar sugera că au fost la un moment vasalii acestora din urmă. Cât de mare ar fi fost perioada de timp în care ungurii au fost supuși hazarilor este o chestiune
Preistoria maghiarilor () [Corola-website/Science/328643_a_329972]
-
un amestec de realism și lirism, scriitorul alternând momente realiste puternice precum judecata divanului lui Tomșa cu scene de iubire impregnate de lirism. Opera este însuflețită permanent de sentimentul iubirii pentru pământul strămoșesc, motorul principal al acțiunii personajelor principale ale scrierii. "Neamul Șoimăreștilor" marchează o evoluție calitativă în epica istorică a lui Sadoveanu, dar scriitorul nu reușește să se detașeze suficient de romantismul juvenil al romanului istoric "Șoimii" (1904), reluând concepția de virilitate eroică. Criticul George Călinescu constata că „"Neamul Șoimăreștilor
Neamul Șoimăreștilor (roman) () [Corola-website/Science/328742_a_330071]
-
scos clandestin din țară și a fost publicat de editura „Albin Michel” din Paris în 1985. Cartea a obținut Premiul Libertății oferit de PEN-Club Français și a beneficiat de critici foarte elogioase în presa franceză, care l-a comparat cu scrierile lui George Orwell. În revista Esprit s-a scris că „Orwell însuși poate părea depășit în contextul românesc, iar utopia negativă pe care Bujor Nedelcovici, riscând mult, tocmai a publicat-o la Paris, pentru că romanul nu a putut apărea în
Somnul insulei () [Corola-website/Science/328796_a_330125]
-
este un roman picaresc de război scris în anii 1956-1962 de Zaharia Stancu și publicat în 1962 de Editura pentru Literatură din București. Romanul reia firul narativ din "Desculț" (1948) și continuă biografia fabuloasă a lui Darie în stilul scrierilor lui Panait Istrati. El se situează cronologic în ciclul epic al lui Darie între povestirea „Florile pământului” (1954), ce va deveni ulterior capitol final al romanului "Desculț", și romanul "Pădurea nebună" (1963). Autorul prezintă călătoria forțată a adolescentului Darie prin
Jocul cu moartea () [Corola-website/Science/328777_a_330106]
-
tipar abia după vreo șase ani, timp în care autorul ar fi lucrat la redactarea celor cinci volume ale cărții " Rădăcinile sunt amare" (1958-1959) și la realizarea unei versiuni uriașe a romanului "Desculț" (3 volume, 1960). Ediția definitivă publicată în "Scrieri", vol. 8 (Editura Minerva, București, 1977), alături de romanul "Pădurea nebună", conține puține diferențe față de ediția princeps, caracterizându-se doar printr-o împărțire a textului în mai multe alineate pentru ca textul să poată fi lecturat mai ușor. Întâmplările relatate de Zaharia
Jocul cu moartea () [Corola-website/Science/328777_a_330106]
-
se petrece în toamna anului 1917, cînd o mare parte a Romîniei și aproape toate țările din peninsula Balcanică se aflau cotropite de armatele imperiale germano-austriace”". Acțiunea romanului este povestită la persoana I-a de către adolescentul Darie, personaj emblematic al scrierilor lui Zaharia Stancu. Scriitorul afirmase în mai multe rânduri că Darie este el: „Toate cărțile mele sunt rupte din realitate. Nu sunt lipsit de imaginație, numai că n-am nevoie de ea”, se confesa el. Romanele sale nu sunt cărți
Jocul cu moartea () [Corola-website/Science/328777_a_330106]
-
Desculț", precum povestea străbunicii Zarinca și a turcului Daud, care voise să o ucidă, dar a sfârșit prin a se creștina și a o lua de nevastă, sau fapta Dioaicăi, cea care a scos ochii sfinților din biserică. Spre deosebire de alte scrieri, Zaharia Stancu păstrează aici o stare de mister, nedezvăluind nici adevărata identitate a Diplomatului și nici viciul pe care îl cultivă acesta și care-i adusese decăderea socială. Criticii literari au scos în evidență caracterul picaresc și pitoresc al romanului
Jocul cu moartea () [Corola-website/Science/328777_a_330106]
-
de mister, nedezvăluind nici adevărata identitate a Diplomatului și nici viciul pe care îl cultivă acesta și care-i adusese decăderea socială. Criticii literari au scos în evidență caracterul picaresc și pitoresc al romanului, considerându-l printre cele mai reușite scrieri ale lui Zaharia Stancu. Eugen Simion includea "Jocul cu moartea" printre cărțile ce l-au consacrat pe Zaharia Stancu ca romancier, permițându-i construirea unei biografii fabuloase și neobișnuite, fără a se ști cât de exactă ar fi aceasta, în timp ce
Jocul cu moartea () [Corola-website/Science/328777_a_330106]
-
numeroase interludii lirice. Criticul Valeriu Cristea a evidențiat existența a numeroase scene naturaliste în acest roman care descriu distrugerile și mizeria cauzate de Primul Război Mondial. Naturalismul lui Zaharia Stancu este însă unul subiectiv și liric, încălcând principiul impasibilității tipic scrierilor lui Émile Zola. Scriitorul prezintă mizeria războiului nu în mod obiectiv, ci cu ură față de cei vinovați de producerea acestui dezastru, dar și cu speranță că rana produsă de război se va vindeca. "Jocul cu moartea" a fost descris de
Jocul cu moartea () [Corola-website/Science/328777_a_330106]
-
adăuga Nicolae Manolescu, considerând că acest roman este o „mică povestire simbolică”. Profesorul Eugen Simion considera că "Jocul cu moartea" este o carte interesantă prin „mișcarea, senzaționalul și culoarea ei”, deși mai slabă din punct de vedere estetic decât alte scrieri ale lui Zaharia Stancu, deoarece conține multe platitudini și absurdități. În opinia criticului, romanul are un aspect documentar insuficient, iar autenticitatea întâmplărilor și a personajelor este discutabilă. Portretul Diplomatului ar avea nevoie de o complexitate morală mai mare, cu un
Jocul cu moartea () [Corola-website/Science/328777_a_330106]
-
Ali Sawti) și slovacă ("Hra so smrťou", Pravda, Bratislava, 1989; traducere de Matej Hlôška). "Jocul cu moartea" a fost primul roman al lui Zaharia Stancu care a fost ecranizat, unul dintre personaje fiind eternul Darie, care apare în mai multe scrieri ale romancierului. Studioul Cinematografic București a semnat în 1968 un contract cu romancierul pentru scrierea unui scenariu intitulat „Jocul”, după romanul "Jocul cu moartea". Contractul a fost reziliat în 1972, dar studioul a achiziționat totuși scenariul în august 1973. Casa
Jocul cu moartea () [Corola-website/Science/328777_a_330106]
-
cu moartea" a fost primul roman al lui Zaharia Stancu care a fost ecranizat, unul dintre personaje fiind eternul Darie, care apare în mai multe scrieri ale romancierului. Studioul Cinematografic București a semnat în 1968 un contract cu romancierul pentru scrierea unui scenariu intitulat „Jocul”, după romanul "Jocul cu moartea". Contractul a fost reziliat în 1972, dar studioul a achiziționat totuși scenariul în august 1973. Casa de Filme 1 a preluat scenariul și l-a încredințat regizorului Radu Gabrea; rolurile principale
Jocul cu moartea () [Corola-website/Science/328777_a_330106]
-
care l-a ales pentru noua revistă, "Patriotismul este o formă de religie", a căpătat sensuri profunde în limba arabă. În 1876, al-Bustănī a început publicarea unei enciclopedii arabe (Dă'irat al-Ma'ărif), realizând chiar el primele șase volume. Scrierile acestui gânditor arab, printre care se numără un dicționar și numeroase manuale de matematică și gramatică, au contribuit la nașterea conștiinței naționale și a mișcării naționale arabe. Politica reacționară a sultanului ' Abdul-Ḥamīd la Istanbul i-a determinat pe intelectualii siro-libanezi
Renașterea arabă () [Corola-website/Science/328815_a_330144]
-
au fost păstrate. În 1840 s-a mutat la Beirut, unde a ajuns vestit ca unul dintre cei mai buni cunoscători ai limbii arabe clasice și ai științelor limbii. La Beirut a intrat în legătură cu misionarii protestanți americani, cărora le corecta scrierile în arabă și pe care îi ajuta la traducerea Bibliei. În 1863, când Buțrūs al-Bustănī a înființat Școala Națională, a fost invitat să predea acolo gramatica și să participe la revizuirea și corectarea primei părți din marele dicționar enciclopedic semnat
Renașterea arabă () [Corola-website/Science/328815_a_330144]
-
Path. Din 1990 până în 1991 a servit ca Prim Ofițer în cadrul grupării Covenant of the Godess. Din 1988 a început să studieze runele, practica făcându-și-o pe teritoriul Scandinaviei. Experiența acumulată în acest domeniu este reflectată în unele dintre scrierile sale. În 1992 s-a alăturat organizației de păgânism germanic Throth, în care a ocupat numeroase poziții. Actualmente locuiește în locuința Greyhaven din Berkeley alături de fiul ei, Ian și de familia acestuia. În afara activității scriitoricești, Paxson compune și cântă muzică
Diana L. Paxson () [Corola-website/Science/328833_a_330162]
-
care ar fi putut fi însăși împăratul roman Tiberius. În anul 2005, cercetătoarea din SUA, Lynn Catterson a ținut o conferință în care a emis ipoteza că grupul statuar ar fi o falsificare făcută de Michelangelo, realizată după datele și scrierile legate de sculptura originală. Totuși, această afirmație ignoră descoperirile din 1957 în peștera din Sperlonga, unde s-au găsit fragmente realizate în aceeași tehnică de sculptare ca și Laocoon și fiii săi În mitologia greacă, în timpul asediului Troiei, doi șerpi
Laocoon și fiii săi () [Corola-website/Science/328829_a_330158]
-
ultimului asalt francez, Corsetti o înjunghie și fuge, încercând să arunce în aer celula. Descoperindu-și iubita moartă, Formont își pierde cunoștința. La sosirea lor, cei doi prieteni nu mai găsesc decât două cadavre. Printre personajeșe operei se numără: Pentru scrierea acestei nuvele, Verne s-a inspirat dintr-un jurnal de călătorie publicat în 1854 în "Musée des familles". Acest articol povestește istoria unei tinere femei al cărei logodnic a murit în bătălia de la Villa Pamphili, în timpul unui asediu. Tatăl ei
Opere inedite ale lui Jules Verne () [Corola-website/Science/328846_a_330175]
-
mostră de iubire, un exemplu de această inscripție este: «Iubirea i-a unit în această viață, pământul să-i unească în moarte». Una dintre sursele cele mai timpurii în care s-a descris ritualul în Europa Apuseană latină este o scriere cu rol propagandistic anti-irlandez în care este reflectat în mod exagerat și satiric și în care se atribuie irlandezilor această practică care îmbină elementele creștine cu cele păgâne. Acestea au fost scrise între anii 1146-1223 de către Giraldus Cambrensis (Gerallt Gymro
Adelphopoiesis () [Corola-website/Science/328861_a_330190]
-
idee care presupunea o schemă standard, aplicată peste tot, idea a fost reluată mereu de-a lungul secolelor, până în 1934, când arheologul Albert Grenier a demonstrat că această idee nu era decât "un fruct al imaginației" (după modelul cunoscut din scrierile latine al construcției podelelor și pavajelor caselor). În general, construcția progresa simultan în mai multe tronsoane independente, cu lungimi variabile. Acest lucru explică ușoarele schimbări de orientare, observate adesea. Construirea drumurilor era încredințată, între alții, soldaților care își aflau o
Drum roman () [Corola-website/Science/329380_a_330709]
-
a fost așa. Taxele de trecere au abundat, în special pentru poduri, dar au fost, de asemenea, colectate taxe la porțile orașelor. Acest lucru a contribuit la creșterea semnificativă a costului transportului, agravat și de taxele de import și export. Scrierile lui Siculus Flacus, topograf roman ("mensor") din secolul I, ne oferă următoarea clasificare a drumurilor romane: Acestea sunt marile drumuri ale Imperiului, arterele principale ale rețelei rutiere, care legau marile orașe între ele. Aceste drumuri mai erau denumite și "viae
Drum roman () [Corola-website/Science/329380_a_330709]
-
un loc de etapă bine echipat și care permitea călătorului, eventual, să-și petreacă noaptea. Aici se aflau un han pentru a lua masa, un serviciu pentru îngrijirea și odihna cailor, un potcovar, un rotar însărcinat cu întreținerea vehiculelor. Numeroase scrieri, privitoare la viața în hanuri, au ajuns până în zilele noastre. Aceste "tabernae" (în română: „tavernă”, „crâșmă”, „birt”, „han”, „locantă”) aveau uneori o foarte proastă reputație, iar călătorul prefera să campeze în proximitate, să utilizeze "deuersorium" (locuință publică pentru cei mai
Drum roman () [Corola-website/Science/329380_a_330709]
-
unde și-a publicat folietonul în fiecare săptămână) și a fost, printre altele, autorul cuvântului polonez al „adolescenților”, folosit pentru prima dată în folietonul „Audiență autentică” din 2 mai 1959. Între anii 1956-1970 a fost membru al comitetului de redacție „Scrieri” al lui Tadeusz Boya-Żelenski. Corespondent PAP la Washington (1958-1960). În martie 2007 s-a însurat cu Anna Myslowska, traducătoare de literatură (inclusiv cărțile lui Rachel Bilington și J.M Coetzee). A tradus literatură anglosaxonă (de ex. Sinclair Lewis), a fost
Władysław Kopaliński () [Corola-website/Science/329421_a_330750]
-
însoțeste transmiterea valorilor artistice colocviale în limbă asociate cu grija fastidioasă pentru integritatea gândirii, indefinit constructivă. Construcția cărților sale este totuși preconcepută (de ex. Tomul poveștirilor „Vă rog dormiti“, în care anumiți critici l-au considerat „Introducere în roman”). Această scriere constă în chemarea tradițională a naratării și poeticii, care a șlefuit împrejurările de prevenire și standardizare a imaginii lumii și care din această cauză în secolul XX s-a găsit într-o criză adâncă (descrierea scriitorului). Operele lui Müldner sunt
Piotr Müldner-Nieckowski () [Corola-website/Science/329416_a_330745]
-
persoanele bolnave psihic. După studii a lucrat ca psihoterapeut în centrul de sănătate mintală din Wałbrzych. După ce primele opere literare și-au câștigat popularitatea, a renunțat să mai lucreze și după ce s-a mutat în Nowa Ruda și-a consacrat scrierile. În prezent locuiește în Krajanów din jurul orașului Nowa Ruda în Sudet; peisajul și cultura acestor împrejurări apar in câteva dintre operele sale. Predă versuri în proză pentru Studiul Literar- Artistic la Universitatea Jagiellonă din Cracovia. A fost coorganizatorul Festivalului de
Olga Tokarczuk () [Corola-website/Science/329429_a_330758]
-
versuri în proză pentru Studiul Literar- Artistic la Universitatea Jagiellonă din Cracovia. A fost coorganizatorul Festivalului de Povești, în timpul căruia autori de scurte forme literare din Polonia și străinătate își prezintă operele. Din 2008 își continuă activitatea de compunere a scrierii sale la Universitatea Opole. Olga Tokarczuk face parte din partidul Zieloni 2004 și este membru al redacției „Critica politică”. Distinsă cu câteva premii, cum ar fi Premiul Asociației Poloneze a Editorilor de carte, Premiul Fundației Kościelski (1997), Pașaportul Politicii precum și
Olga Tokarczuk () [Corola-website/Science/329429_a_330758]