10,749 matches
-
fac. Îi bănuiam ascunși după ferestre și-aproape mă bucuram pentru ei. Scăpaseră și de data asta. Viața lor mergea înainte, cu mirosul morții în nări. Dacă aș fi lăsat-o, Maria ar fi bătut la toate ușile, să le admire pendulele și tablourile alea masive, cu străbunici, flori și îngerași: unele chiar croșetate. Și să le facă evaluarea. Mihnea ne aștepta în poartă. Râdea singur, parcă descoperise ceva. „Hai înăuntru. Ați văzut ultimul film cu James Bond?“ „Nu. De-abia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
încrezător, cu bunăvoință. În fond, eu eram profesorul, stăpânul, omul care punea în final nota. Dinu Maria Raluca rămânea doar un nume în catalog, asociat unui copil speriat, pe care-l scoteam la tablă. În drum spre estradă, i-am admirat încă o dată amestecul îngrijit de sobrietate și nonconformism. Cineva crescuse în copilul ăsta frumusețea perversă a bunului-gust, cu-o pată de extravaganță, la fel cum cultivatorii de trandafiri obțin floarea sofisticată după altoiri repetate și-o injecție de violete în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
prevedeam un sfârșit simpatic, sângeros, demn de băbuțele lui Harms. Abia în mașină, m-am simțit ceva mai liniștit. Lumina se mai îmblânzise, iar frații „Brothers“ nu se zăreau nicăieri. Scăpasem. Drept recompensă, i-am deschis lui Brutus fermoarul, să admire și el soarele apos. Apoi am demarat. Îmi propusesem să dau de Maria, și nu ca să ne spunem povești de-amor. Am ajuns mai greu la „Hanul cu Tei“. Doar când te-apropii de prânz înțelegi de ce Bucureștiul trece drept
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
întrebi în care. Am intrat în expoziție când începea să se însereze; poate era patru, poate cinci fără ceva. Maria m-a tras de mână pe scări, urcam treptele de marmură albă două câte două, nu ne mai ardea să admirăm gusturile lui Brâncoveanu. La fiecare colț pândea câte-o cucoană în halat, cu ecuson, care ne îndemna să ne grăbim. Până la urmă, am ajuns și la etajul cu picturi. Numărai vreo două sute. „Ce căutăm aici, mai exact?“, am întrebat-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
se branșau așa cum îmi închipuiam eu. Tot ce-mi dorisem era o viață tihnită, pe linia de plutire, fără nimic pe umeri. Să zac ca Beavis și Butt-Head în fața televizorului și să butonez catastrofă după catastrofă. O plantă de canapea, admirată de toată lumea. Apoi să ies liniștit pe străzi și să mă simt al naibii de bine, cum nu ți se întâmplă decât în copilărie. Bineînțeles că treaba nu funcționa. Degeaba mă bălăceam în cadă, „dislocuind“ nu știu câte volume de apă. Spațiul secret al
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
țâșnind dintre mașini și depășind coloana. Rapotan țipa ceva, dădea din lăboanțe, poate și din picioare (ca-n Fred și Barney), mașina fugea de mânca pământul. Cele două Lada se țineau după ea, la câțiva centimetri; aproape o flancau. Le admiram spoilerele și țevile nichelate, numai carbon și-oțel inox. Nu erau Lada 1200, doar caroseria se mai păstrase din fabrica de la Krasnoiarsk. Aveau motoare preparate, de BMW Alpine, 4000 de centimetri cubi, turbo; făceau suta-n 4,8 secunde. Ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
margine metalică de-aceeași culoare. Genul de chestie solidă și încăpătoare, pe care ți-o imaginai ticsită cu bancnote sau bijuterii. Lipsea doar lanțul, ca-n filme, prins cu cătușe de mâna voiajorului. Tânărul Lupu s-a ridicat s-o admirăm, apoi a așezat-o la loc sub masă. „Mai țineți minte ce ne-ați povestit la ore despre Camil Petrescu și Patul lui Procust?“ „Da. Credeam că-n spate nu se-aude. Erați prea ocupați să-nvârtiți zarurile.“ „Le-nvârtim
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
am fi cunoscut în 1998, aș fi reușit s-o meditez la literatură; dacă m-aș fi întors în 1993, aș fi putut s-o învăț alte lucruri; dacă ne-am fi dus în 1986, aș fi încercat să-i admir fustițele și s-o țin liniștit pe genunchi (stil Codrescu, din Adela). În sens invers, lucrurile se desfășuraseră altfel: în ’86, dădeam târcoale la mare, prin discoteci și „rockoteci“; în ’93, mă așteptau patru puștoaice, în patru orașe diferite (pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
vreo două ore. Sunete reci, uscate, de fier pe lemn. Găseam mașina de spălat plină de bucățele minuscule, parfumate, cât o granulă de zahăr. „Așa e. Ai dreptate.“, și-a adunat ea mândria, înaintea lacrimilor. „Acum nu e momentul.“ Am admirat-o în retrovizor, cum nu lasă nimic să țâșnească din ochi. Privirea părea mată, opacă, golită de sentimente. Pericolul trecuse, nu-mi trebuia altceva. Aș fi vrut să mă cațăr peste scaune, ca la cinema, și să-i sar în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
se dovedeau la fel de plictisitoare). Metaforele cu viața și timpul nu mă convingeau. Mie îmi plăceau lucrurile clare, probate prin cifre. Eminescu mă nemulțumea, cu poveștile lui simbolice cu civilizațiile care vin și se duc și iarăși vin (în realitate, îl admiram pentru curajul de a-și dispune fantasmele în timp și spațiu). Rigoarea științifică, în schimb, mă încânta. Discovery, National Geographic, Discovery Science - aici puteam în sfârșit alege, în materie de explicații. Vorbeau pe înțelesul meu, nu trebuia să fii specialist
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
pe punctul să-și da seama. Pe stradă, mă plimbam cu Felicia de mână și cercetam călcâiele tipei din față, ca și cum aș fi fost atent pe unde merg. Sau mă prefăceam că studiez vitrina unui magazin, când eu de fapt admiram reflectarea pulpelor femeii din stația de-autobuz. Același lucru în metrou, folosind geamul ușilor. Voluptatea se-amesteca prudent cu abținerea, satisfacția cu interdicția. Tensiunea creștea, îmi simțeam creierul dureros, intoxicat de plăcere. Puteam fi prins în orice clipă, succesele mele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
loc, care te păta cu violet pe gură). Apreciam caimacul (conținea calciu, mă dădăcise maică-mea că e bun). Nu renunțam la izmene, mai ales iarna (când te înțeapă prostata, nu mai faci pe eroul). Iubeam fulgii de praf, le admiram zborul prin casă, sclipirile pufoase în ceașca de ceai. Cât despre păienjeni, n-aveam nimic cu ei, mi se păreau niște insecte fragile și utile, de păstrat la casa omului: te ajutau să scapi de gândaci, furnici și musafiri. Când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
fel de minunății, lumile se combinau după o logică dementă și somptuoasă, ca un fotoliu-stil desfundat. O regie aproape pornografică realiza permutări imposibile și îmbinări de neimaginat, peste care presăra aerul cast al logodnei sau al meselor de familie (îl admiram pe JR, care dădea bună-dimineața, se-așeza să mănânce, își turna suc de portocale din carafa enormă, după care se scuza că trebuie să plece nu știu unde la afaceri și se ridica de la masă fără să fi atins nimic). Personajele se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
îmbrăcate în parfum sau legături de levănțică. Invadatorii din dulap călătoreau însoțiți de eșarfe asortate, simple sau cu fire aurite brodate în țesătură. Maria le combina delicios, toamna, cel puțin, era o onoare să ies cu ea la braț: îi admiram puloverul maro, de mătase cu ochiuri, strâns discret pe talie, fusta lungă cu volane vernil-aurii și pantofii de catifea, cu toc scurt și botul rotunjit, cum se purta pe vremuri. Mă simțeam ca-n romanele lui Camil, însoțit de eleganța
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
protecție ale barajelor și Colentina, Herăstrăul sau Lacul Tei se revărsau pe magistrale, luând casele și mașinile pe sus. Când apa depășea Dâmbul Morii, un sfert din oraș bolborosea, din Griviței în Drumul Taberei și din Militari pe Victoria Socialismului. Admiram platforma Casei Poporului sub valuri și cazematele Grozăveștiului sfârâind în fumuri verzi, Piața Unirii scufundată, magazinele universale topite în câteva secunde. Totul se petrecea repede, nu apucai să-ți spui rugăciunea. Mai născoceam și-alte planuri: să las Bucureștiul la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
se-obține rădăcina repetitivă, indicele permutării. Se-nvață în anul V de facultate, îți trebuie ceva dexteritate să le duci la capăt, dar se-nvață.“ „Cum naiba ai ajuns la concluzia asta?“, m-am minunat, mimând neîncrederea. De fapt îl admiram fără rețineri pe Mihnea. Găsea și codul lui Da Vinci. „Simplu. Sunt cinci scrisori. Scrisoarea V e ultima. Iei fiecare segment repetitiv din scrisoarea anterioară și-l plasezi în cea care vine. I în II, II în III, III în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
premii al Uniunii sau nimerisem în mijlocul unui complot al Editorilor, dar aș fi pus pariu că nu lipsea nimeni de la întrunire. Auzeai zilnic vocile la televizor, le recunoșteai posesorii din zecile de-afișe puse pe stâlpi și în librării, îi admirai în supra-mărime naturală (ca un SLK sau un Audi A8, sărind în relief din poster), și cine se încumeta le putea rosti și numele. Biblioteca Facultății de Litere se transformase peste noapte, nu mai era doar locul de întâlnire al
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
altul decât un pictor putea să cunoască mai bine formula chimică de dizolvare a fotocainei? Un derivat al calomelului, cred unii. Economiștii i-au preluat imediat tehnica. Impregnau materialul cu substanța și rezultatul se dovedea același: citeai o carte sau admirai un tablou, și intrau băieții în mintea ta cât ai bate din palme. Nu-ți mai spun ce se-ntâmpla când trăgeai dimineața draperiile. Materialul prisosea, Economiștii nu duceau lipsă de suporturi pentru fotocaină. Până în secolul 19, cărțile se făceau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
mai fugă de sub picioare?“ Perora singur animalul, fără oprire, îi plăcea să se-asculte. Nu-i mai era frică. Se simțea-n largul lui construind raționamente. Enunța ipoteze, le-argumenta și tot el trăgea concluziile, cu siguranță și pasiune. Îl admiram, îmi venea să-i dau una peste bot. „De ce-ai scris, mă, despre mine că sunt un amărât de pictor?“, îmi venea să-l întreb, „Nu puteai și tu să mă pui boier sau patron, să învârt moșii prin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
care vizează însăși misiunea canonului: selecția operelor și modul de gestionare a resurselor simbolice care nu funcționează însă „ca un Paradis”: „Canonul vitrinizează percepțiile, plasând cărțile într-un spațiu muzeal, în care obiectele, ca și într-o vitrină, pot fi admirate, dar nu pot fi atinse. Intrarea unei opere în canon echivalează, de aceea, cu o excomunicare.” După cum constată Iulian Costache într-o lucrare dedicată unui autor canonic, problemele nu sunt deplin rezolvate odată ajuns în canon, aici intervin alte neajunsuri
LITERATURA ȘI JOCURILE EI O abordare hermeneutică a ideii de literatură by Elena Isai () [Corola-publishinghouse/Science/1632_a_2909]
-
românească secretul succesului, cheia biruinții și a rezistenții" (p. 92). Iar acum, că românii s-au izbăvit prin credință de dușmani, tot prin credință se pot mântui și cultural: prin ortodoxie "noi putem fi [...] poporul cel mai iubit și mai admirat în Europa". Ortodoxia, sădită de divinitate în forma națională eternă a românismului, conține în sine și sămânța desăvârșirii existențiale. Ortodoxia românească include în sieși premisele perfecțiunii culturale: " Noi putem realiza cultura cea mai armonioasă, deci cea mai perfectă de pe lume
Memoria naţională românească. Facerea şi prefacerile discursive ale trecutului naţional by MIHAI STELIAN RUSU () [Corola-publishinghouse/Science/1000_a_2508]
-
drogurilor. Părinții lui îl născuse într-un sătuc mic și sărac. Copilul avea un talent unic de a cânta la vioară și își dorea să ajungă un mare musician,să cânte într-o sală mare plină de oameni ce îl admiră. Pe zi ce trecea devenea tot mai talentat. Părinții săi, văzând cât de talentat este, l-au încurajat, ducâdu-l la multe concerte și concursuri, fiind lăudat de toți. Erau mândri de el, așa că au hotărât să îl trimită la București
Fii conṣtient, drogurile ȋṭi opresc zborul!. In: Fii conştient, drogurile îţi opresc zborul! by Doroftei Andreea, Vlădeanu Dobriţa () [Corola-publishinghouse/Science/1132_a_1963]
-
Dacă-l scoți, e al tău, toată suta de mii e a ta! O să te frigi un pic la degete, dar gândește-te și tu: o sută de mii! Nu-i mare lucru să-i scoți! Iar eu o să-ți admir sufletul când o să-ți bagi mâinile în foc după banii mei. Toți sunt martori că pachetul va fi al tău; și, dacă nu-l scoți, banii n-au decât să ardă, n-o să las pe nimeni să se apropie. La
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
licitație niște arbuști în hârdaie, pentru a-și completa setul. După ce copăceii au fost, în sfârșit, aduși și amplasați la locul lor, Lebedev cobora în fugă, de câteva ori pe zi, scările terasei, ieșea în stradă și de acolo își admira proprietatea, mărind de fiecare dată suma pe care avea de gând s-o pretindă de la viitorul chiriaș. Prințului, care era vlăguit, zdrobit, care tânjea, casa îi plăcu foarte mult. De altfel, în ziua mutării la Pavlovsk, adică a treia zi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
aici? V-aș jigni din nou dacă aș crede una ca asta. Liniștiți-vă, prietene, e o exagerare. Și n-aveți pentru ce să ne mulțumiți atâta. Sentimentul e minunat, dar e o exagerare. — Nu vă mulțumesc, ci doar vă... admir, sunt fericit să vă privesc; poate vorbesc prostește, dar trebuie să vorbesc, trebuie să explic... măcar din respect pentru mine însumi. Totul era la el impetuos, tulbure și febril; se prea poate ca adeseori cuvintele rostite să nu fi fost
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]