10,318 matches
-
totuși, bunul meu cel mai important, de fapt tot ce aveam. Serile mă-ntorceam acasă din acele plimbări care semănau cu umblatul continuu prin cameră al celui pe care-l doare o măsea, și scriam în jurnal pagini complet delirante. Adormeam având pe retine castele de apă și clădiri vechi, cu atlanți hidoși... în acea vară a lui '76 am scris "Căderea", primul poem al meu care m-a surprins și m-a entuziasmat. Nu făcusem nimic atât de bun până
Pururi tânăr, înfășurat în pixeli by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295573_a_296902]
-
ei. Pe suprafața lui sânt încrețituri și pliuri adânci, zone motorii și zone senzoriale, arii ale vorbirii și arii ale înțelegerii. Dar nu sânt nicăieri ziduri de beton, cortine de fier, frontiere. Refuz să fiu altceva decât eu însumi* Rațiunea adormită cu siguranță produce monștri. Dar tot monștri produce și rațiunea înfometată. Lipsa de comunicare dintre mine și tine face ca pe zidul de sticlă dintre noi să proiectăm imaginile cele mai deformate, mai fantastice. Nu ești cum ești, ci cum
Pururi tânăr, înfășurat în pixeli by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295573_a_296902]
-
se sculă de lângă foc. Îndreptîndu-se spre coliba lui, le strigă celorlalți să se culce. Oamenii erau triști. Fiecare se duse în coliba sa, culcîndu-se apoi pe împletiturile de ierburi și acoperindu-și trupul cu pânza groasă. În scurt timp, cei mai mulți adormiră. Se auzea prin noapte numai răsuflarea grea a vitelor din țarcul înalt și uneori urletele depărtate de șacali. Dimineața era încă destul de departe, când tot satul fu trezit de strigătul omului de strajă. Începură să iasă din colibe, înfrigurați, și
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
de vreme pe-afară, și abia mai târziu intră în cortul său. Își scoase merinde din sac și mâncă încet. Apoi se întinse pe iarba uscată și, gîndindu-se puțin la copiii săi pe care nu-i văzuse de atâta timp, adormi. Somnul era trebuincios: în zori aveau să pornească și să meargă sub arșița soarelui cumplit din această țară blestemată, unde razele cad drepte ca firul cu plumb al zidarilor. Nu apucă să doarmă însă mult, căci i se înfipse în
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
istovitul soldat făcea ca și toți ceilalți sforțări să se țină treaz, știind că de acum încolo în întîia clipă de toropeală picioarele se vor îndoi din genunchi și trupul va cădea în nisip, zăngănind din arme, și acolo va adormi ca leșul unui mort. După socoteala timpului, nu mai era însă mult până în zori. Merseră astfel până când soarele lumină tot deșertul. Razele dimineții înviorară armata, dar curând aerul începu să se înfierbînte. Atunci Puarem porunci oprirea, și așezarea taberei începu
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
mult, îi jupuiră pielea; cine știe la ce putea folosi! Carnea nu era bună de mâncat. Niciodată, nici flămânzi în cea mai cumplită clipă de istovire, n-ar fi mâncat stârv. Asta făceau hienele, oamenii nu. Încercară din nou să adoarmă. Dar în ziua aceea arșița era mai mare ca oricând. Totuși, Auta părea liniștit. Somnul nu-i venea mai degrabă din pricina gândurilor decât a căldurii. Soldatul însă nu mai trecuse vreodată prin asemenea încercare. Cunoștea numai marginile blânde ale Țării
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
Auta, de ce a cântat nisipul? Cine a cântat în el? Un zeu, poate... - Nu. - Sau steaua de azi noapte? - A cântat vântul, nimeni altcineva. - Vântul e zeu! spuse Iahuben. Dar sclavul ridică din umeri în tăcere, apoi se culcă și adormi repede. Lui Iahuben îi fu la început ciudă că n-are cu cine să stea de vorbă, dar peste puține minute somnul îl amorți și pe el. Trupurile lor istovite aveau nevoie de odihnă. CAPITOLUL IV În zilele celelalte avură
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
aceste ținuturi blestemate! Își întinseră cortul și se culcară. Din nou umbra neîncrederii îl acoperi. Știa că merg spre răsărit, dar dacă abătîndu-se din drumul drept mergeau tot spre răsărit, însă către vreo altă țară? Cine putea ști! Până să adoarmă, Iahuben se gândi la oazele despre care-i tot vorbise sclavul pe drum și iarăși începu să-l chinuie taina ocolurilor făcute. Adormi cu acest gând și tot cu el se trezi. Mâncară tăcuți. Mestecând, Auta privea munții din zare
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
din drumul drept mergeau tot spre răsărit, însă către vreo altă țară? Cine putea ști! Până să adoarmă, Iahuben se gândi la oazele despre care-i tot vorbise sclavul pe drum și iarăși începu să-l chinuie taina ocolurilor făcute. Adormi cu acest gând și tot cu el se trezi. Mâncară tăcuți. Mestecând, Auta privea munții din zare, care-și schimbau acum culoarea în văzduhul vioriu al înserării. După ce se sătură și bău cu plăcere din apa proaspătă a izvorului, Iahuben
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
Să nădăjduim că din oază focul nostru nu e văzut. Tot nu mai avem ce face: eu socot că ar fi bine să dormim. Iahuben îl ascultă. Intră în cort și, până să vină Auta, se înveli cu pătura și adormi repede, ca un prunc. Auta însă rămase afară, privind steaua. Simțea nevoia să fie singur. Numai către dimineață îl toropi somnul, acolo lângă foc. Nu apucă să doarmă prea mult, când deodată îl trezi un zgomot ciudat, ca o grindină
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
amurgul și le dădea de știre asupra locului de popas. Se opriră la un sălaș de păstori. Soldatul mâncă senin, neprivind nicăieri, negîndindu-se la nimic. Încă mestecând, se duse sub acoperământul de bârne și învelindu-se cu o manta ciobănească adormi într-o clipă. Păstorii aveau încă multe griji înainte de somn. Auta privi un timp laptele gălbui care se aduna în șiștarele de pământ ars, apoi ochii lui rătăciră pe cer. Somnul i-l alunga nerăbdarea de a ajunge mai repede
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
Pe drum nu mai privi ca până atunci tufele și stâncile, nu se mai aplecă să culeagă flori. Se uita numai către zări. Dar soldatul nu-l băgă în seamă; el își urma ca și în ajun mersul pe jumătate adormit în legănarea liniștitului asin. Înaintau în pasul modest al măgarilor și nu schimbau nici o vorbă. Auta nu se mirase nici în întîia parte a drumului de firea acestui soldat. În armata atlantă erau mulți la fel. Nu-l smulgea nimic
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
zâmbească tocmai atunci? Poate că știa mai mult... Era de câteva zile în straja palatului când se gândi la acestea. După vederea tuturor frumuseților care-l înconjurau, sutașul începu să se plictisească. Seara se întorcea în căsuța lui, obosit și adormit pe jumătate, iar în zori trebuia să plece din nou. Era nevoit să stea în picioare o zi întreagă, tăcut, căci nu-i era îngăduit să schimbe cu nimeni o vorbă. Aștepta acum nerăbdător să se împlinească luna, ca să fie
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
rezemîndu-și bărbia în piept stătu așa, mut și nemișcat, până când răcoarea nopții îl făcu pe Auta să-l ia de braț și să-l aducă încet în odaia de culcare. În noaptea aceea Auta nu-l părăsi. Nu putu să adoarmă nici unul dintre ei, dar noaptea trecu fără ca vreunul să deschidă gura. Numai când fereastra de la răsărit începu să se lumineze, bătrânul ațipi, iar Auta se duse în patul său dintr-o odaie de sus, istovit mai mult de gânduri decât
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
pietrei. - Au însă și lanțuri la picioare. Eu cred că și soldatul de azi-noapte ar fi fost de ajuns, dacă nu puneai un neghiob. Trebuia să alegi de la început soldații cei mai buni pentru străjile de noapte. Acela pesemne a adormit, ori l-au sugrumat pe neașteptate când stătea cu spatele la ei. Nu trebuia să stea cu spatele... Cearta era gata să izbucnească din nou, dar amândoi își dădură seama iarăși că numai sfătuindu-se și făcând ceva puteau să scape de
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
-și luaseră corturi, nici asini. Din neprevedere nu și-au luat nici hrană destulă, și câtă le-a mai rămas au fost nevoiți să le-o dea câinilor, ca să-i liniștească. Se retraseră într-o peșteră și, lăsând pază întărită, adormiră în scurt timp. Dar la mijlocul nopții, câinii legați într-o peșteră alăturată îi treziră cu lătratul lor nebunesc. Cel dintâi sări în picioare sutașul și alergă spre gura peșterii. Era beznă, și picioarele i se împiedicară de ceva moale. Căzu
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
străinilor, neștiind cum să-i salute altfel. Străinii zâmbiră și ei. Cei trei intrară în odăița unde trebuia să li se scoată globurile viorii. Când rămase cu capul liber, în aerul împrospătat al nopții, Tefnaht fu cât pe ce să adoarmă și Auta îl sprijini. Noaptea era înmiresmată. În cort, cei doi preoți șezură o vreme tăcuți pe pieile de leopard. Auta era în fața lor, pe iarbă. Preotul Zeului Puterii se frământa pe vraful de piei. Deodată, Marele Preot începu să
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
cu mingea fermecată și cu alte mijloace stranii. Dar erau prea zdrobiți. Auta se simțea însă bine. Îi luă pe rând în brațe și îi duse în odăița rotundă unde puteau face baie de raze întremătoare nevăzute. Nefert între timp adormise pe un jilț desfăcut ca un pat. Când se trezi după un somn scurt, înainte de a-și da seama unde se află, auzi pe cei din jur vorbind ceva neînțeles, sau cum i se păru ei, cântând. Și străinii și
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
ți-e frică să vii sus. Nefert îl privi cu ochii mari și începu să plângă din nou. Nu se putea ști dacă-și dă seama unde pleacă. Dar femeia străină înțelese ce trebuia făcut. Cerîndu-i lui Hor sfatul, o adormi, fără ca Nefert să bage de seamă. Avea să se trezească abia în liniștea de sus, când luntrea va fi fost intrată în rotirea ei de lună vremelnică a pământului. În timp ce se pregătea de pornire, cârmaciul, culcat cum era ca și
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
mare, și soarele și văzduhul s-au întunecat de fumul fântânii. În ziua aceea țâșniră toate izvoarele marelui adânc și stăvilarele cerului se crăpară... Povestitorul se opri. Legănați în molcomă visare, de vin sau de povestirea sa, stăpânii țării pierdute adormiseră. Șirurile de corăbii pluteau acoperind marea. În fruntea lor deschidea drumul marea corabie regală. Apele se liniștiseră aproape cu totul. Dar unul dintre preoți îl trezi pe bătrân și-i arătă în zare câteva pânze care lunecau spre miazănoapte. Bătrânul
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
își trăiește ultimul ceas al vieții, valurile aruncară spre el o plută. Cu cele din urmă puteri pe care le mai avea se agăță de bârnele ei, desfăcu o frânghie dintr-un capăt și-și legă trupul de bârne, apoi adormi. Somnul scurt îl refăcu. Trezindu-se, își dădu seama că pluta asta o făcuse altcândva chiar el. Părăsită, venise singură să-și scape stăpânul. Valurile îl băteau, era istovit și flămând. Apă nu băuse. Dar se ținu de plută și
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
Mehituasehet privi mirată copacii cât florile, marele râu Hapi cât o panglică de prins în păr și, crezând că visează, își sprijini un obraz de umărul cârmaciului, lângă care ședea. Mintea ei nu putea să priceapă dacă acest străin a adormit-o făcînd-o să viseze atât de frumos, sau dacă, pentru a-i cuceri mai repede dragostea, prefăcuse râul în panglică și copacii în flori. Zări apoi sub piciorul ei încălțat în mătase înflorată cu fire de aur și de argint
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
-le că sunt, dar bate-ți joc de zei cu meșteșug. Leprosul și-a pierdut numai sănătatea și averea și a și început să-i blesteme: n-avea mult până să afle că nici nu sunt! O, de-am putea adormi ca să ne trezim peste câteva mii de ani. Dar nici tu nu mai poți. Și Adapă (așa îl chema pe babilonian) oftă adânc. - Știi, zise din nou Adapă, eu am călătorit cândva în munții cu cedri numiți Lebanon, lângă satul
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
conștient, pentru ea rămâne un mister, niciodată nu dezlegase enigme și până astăzi, nu-și dorise niciodată. Dacă i-aș spune mamei despre toate astea.„ A nu, nu se poate să o supăr”, se gândi ea. În seara aceea Ramona adormi greu. Cum ațipea, în viziunea ei apărea chipul lui Radu cu a sa privire glacială. Pentru sufletul ei atât de plăpând acest incident însemna prea mult, marcând întreaga ființă atât de profund. Ea ducea o viață pașnică, liniștită și monotonă
Preţul răzbunării by Moldovan Ioan Mircea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91493_a_92399]
-
mine, o zi, două, știi eu nu aș mai vrea s-o necăjesc pe mama. -Sigur, voi fi acolo atunci când trebuie, oricum voi rămâne în concediu. -îți mulțumesc de pe acum, îi zise Ramona cu ochii umezi. După plecarea Liviei, Ramona adormi târziu gândindu-se la diferite aspecte ale vieții, fiind convinsă că fiecare om este supus destinului său. Chiar și acest nefericit incident, cum îl considera mama ei dar nu și ea, era o frântură a destinului, un vis care se
Preţul răzbunării by Moldovan Ioan Mircea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91493_a_92399]