11,066 matches
-
Dacă sunteți decis să vă slujiți clienții și să creați legături durabile cu aceștia, atunci fiecare persoană din organizația dumneavoastră trebuie să vă împărtășească hotărârea. Atunci când un vizitator la Disney World a văzut un membru al personalului, unul dintre actori, aplecându-se și ridicând niște resturi pe care le-a pus în coș, l-a întrebat pe ghid câți oameni de serviciu există. Răspunsul: 45.000. Și câți angajați sunt la Disney World? Același răspuns: 45.000. Fiecare persoană de la Disney
151 De Idei Eficiente Pentru Motivarea Angajațilo by Jerry Wilson [Corola-publishinghouse/Science/1850_a_3175]
-
de dor, ca participare cosmică la viața de zi cu zi. Paralelismul explicativ, îmbinat cu paralelismul sinonimic ("mă plec / se-nchină"), transfigurează umanul, transformându-l în ființă cosmică: "Frunzuliță și-o sulfină, / Cresc trei flori într-o grădină, / Eu m-aplec, ele se-nchină, / Mă cunosc că sunt străină. Eu mă plec să le miros, / Ele se pleacă mai jos. Câte dealuri și vâlcele / Toate-s pline de-a mea jele, / Câte dealuri și ponoară / Toate-s pline de-a mea
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
Percepția naturii este antinomică, de la imprecația fățișă, la dialogismul evocator al codrului: "Ardă-l focul, codru des, / Că dintr-însul nu mai ies. Codru-i des, poteca-i grea, / Munții-s frați de vreme rea..."110; Munte, munte, brad frumos, / Apleacă-ți vârful în jos, / Să mă urc în vârful tău, / Să-mi văd sătișorul meu, / Să-mi văd casa și copiii / Și a mea gospodărie..."111 Imaginea binară contrastantă descrie cadrul natural ca modus vivendi, vocativul și imperativul adresării construind
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
umană este reliefat prin prezența corelativă a planului nominal ilustrat de vocative sau de microtextul descriptiv cu planul verbal, reprezentat de imperativul implorativ, în tandem cu notația incertitudinii și posibilității, prin utilizarea conjunctivului și condiționalului optativ: "Munte, munte, brad frumos, / Apleacă-ți crengile-n jos, / Să mă sui în vârful tău, / Să-l văd pe bădița-l meu; De-ar veni drăguța vară, / Să mă duc cu badea iar, / În mijlocul codrului, / Să sting focul dorului, / Codrule, / La umbra ta, / Tare-i
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
ființială dintre om și cosmos o întâlnim și în ceremonialul de trecere. Aici, cosmicul devine o metaforă a umanului, metamorfoza fiind posibilă în urma facerii și desfacerii legăturilor ritualice: "A nostru tânăr împărat / Fiind foarte însetat / La un izvor s-a aplecat / Și setea și-a `stâmpărat.../ Dar când s-a sculat în picioare / A zărit lângă o floare / O urmă de căprioară, / Ce s-a prefăcut în floare, / Ruptă din soare / Și crește într-o grădină, / În astă țară străină.../ Și
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
ne-au apărut fire argintii la tâmple, chiar dacă noi fetele nu mai suntem zvelte ca niște căprioare, inima nea rămas tânără și ne bucurăm nespus de această revedere. Să ne reamintim cu plăcere de clipele când profesorii noștri s-au aplecat cu neasemuită dragoste și îngăduință asupra noastră să ne învețe să iubim și să prețuim frumosul și adevărul. Să ne amintim de orele de matematică ale d-lui profesor Bostan, când rezolvam sute de ecuații cu și fără parametru, de
NU PUNE, DOAMNE, LACÃT GURII MELE by Servilia Oancea () [Corola-publishinghouse/Science/1835_a_3165]
-
se-ngrozesc de eaSă aibă tot cei lași ar vrea De neluptat... Nu cerceta aceste legi, Că ești nebun de le-nțelegi!” Dar mai învățam acasă și alte versuri ale lui Coșbuc, de această dată de dragoste, asupra cărora se apleca tatăl meu, mai ales pentru că unele erau frumoase melodii românești, romanțe, așa cum este “Numai una” și pe care, cu ocazia sărbătorilor mă punea să o cânt: „Pe umeri pletele-i curg râu, Mlădie ca un spic de grâu, Cu șorțul
NU PUNE, DOAMNE, LACÃT GURII MELE by Servilia Oancea () [Corola-publishinghouse/Science/1835_a_3165]
-
privește săpatul canalelor, deținutul care nu-și făcea norma zilnică de trei metri cubi și de transportat acest pământ pe digul amenajării piscicole, era bătut cu biciul ud sau cu ranga. Cicerone Ioanițoiu unul dintre cei care au s-au aplecat îndelung asupra crimelor comunismului povestește despre munca deținuților la porumb din timpul verii. La întoarcerea de la câmp unii deținuți luau câte un știulete și aruncau porumbul copiilor pentru animale. Unii copii le mulțumeau deținuților și caralii mai închideau ochii la
NU PUNE, DOAMNE, LACÃT GURII MELE by Servilia Oancea () [Corola-publishinghouse/Science/1835_a_3165]
-
depășirii condiției, a evadării iluzorii din propriul cerc. "Un cal e perfectă armonie/ Și o fugă de pământ pe care-o încerc./ Țâșnind semeț din propriul meu cerc/ În altă parte/ Poate în veșnicie./ Tristețea e, că goana terminând, și-apleacă roibul fruntea pe pământ." Exodul satului spre oraș îi creează poetului nostalgii, și îl bântuie ca o moarte, de aceea se "întreabă: "care botanică din care școală, se laudă plângând cu moartea lor". Despădurirea aduce un suflu poetic de efervescență
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
sfântă de ulcele sufletul celui bătut de dor, sufletul răzbunat. "Ca lutul, viitorului din blidul feței mele,/ întinde apă proaspătă la călători!" Fântâna, care apare simbolic de-a lungul creației, izvor de viață și moarte, alături de câmpiile mănoase, de podgoriile aplecate de strugurii roșii, stau sub "marile înțelesuri". Un sentiment al plenitudinii, visul reîntoarcerilor, contemplația într-o clipă de răgaz, comuniunea cu sufletul materiei, al liniștii, al sensibilității, pe care nu reușește să ne-o transmită, rămân în afara emoției estetice. Poetul
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
depărtată, cu soare le-n ochi/ și-n fața ierburilor" ("Casă de țară, cu stafii"). Volumul este străbătut de un sentiment de însingurare, de izolare, înconjurat de o gravă meditație și trăire lirică izvorâtă din observație, indiferent că ea se apleacă asupra universului familial sau al naturii: "Eu am văzut cum începe iarna într-o după-amiază -/ de mult, când a început deodată să ningă/ Și lumina, foarte decolorată se cobora s-atingă/ marginile gestului meu uimit" ("Dans de iarnă"). Problema detașării
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
Dragoș "Moartea calului troian", E. P. L., 1968; "Coloană de-a lungul", Editura Eminescu, 1971; "Zăpezi fără întoarcere", Editura Cartea Românească, 1973; "Scut de etern", Editura Eminescu, 1974; "Scrisoare în sat", Editura Eminescu, 1975. Nicolae Dragoș este un poet care se apleacă cu migală asupra poeziei, reușind alternanțe și perspective spre interior sau de dimensiuni cosmice perspectiva în afară este cea a interiorului cosmicizat, iar cea interioară presupune concen trarea unui întreg arsenal de sentimente. Ilustrativ este poemul "Desen invers" în care
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
O, tăcerea mărilor de apă!". Ochiul lui ZamoIxe se confundă cu era primară, cu începuturile efervescente din vremea solstițiilor. Privirea lui Zamolxe se plimbă peste ostroave și cetăți și ele se pleacă supuse ca în fața zeului Pan: "Puieții sunetelor se aplecau/ la trecerea Ochiului, la trecerea/ lui prin ostroave." Deși ciclul care dă titlul volumului ("Ochiul lui Zamolxe") încheagă un sens, restul poemelor trăiesc prin haina sărbătorească a cuvântului, puterea lui de a semnifica rămâne însă izolată. În poezia lui Dan
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
putem mai mult/ Căci sângele atât ne e de scurt,/ Suntem ai tăi/ și vom rămâne ai tăi,/ Aceștia care suntem buni și răi." Poetul recită solemn adevăruri despre țară și neam în numele unor tradiții și aspirații asupra cărora se apleacă și meditează: "Si-atunci vedem că veacul e al tău/ că binele apare brusc din rău/ că harul tău născut a fost din plânsu-ți... și singuri în cortegii sociale/ cuprinși de lene și de un patos sfânt/ lași uneori, viteji
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
neamului: Noi ne jucăm frumos de-a sentimentele/ Fiindcă suntem copii cuminți/ Iar Timuș, hatmanul încă nu a venit/ Deși ar trebui să fim de acum mari și foarte departe./ Dar noi trebuie să creștem puțin până la moarte". Poetul se apleacă asupra unității ființei noastre de-a lungul timpului. Meditația este gravă "Respir cu morții și mă plimb în somn/ Și-n moarte merg alături de străbuni/ Va trebui să fiu ca dânșii domn,/ Ei pleacă eu rămân în zestrea lumii" ("Scrisoare
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
și se adună ca o permanență, trăim parcă cu acest implacabil sentiment al morții. și "pruncul nostru" cu fiecare zi este mai aproape de moarte. E poate interesant de remarcat că viața poartă în ea o fărâmă de absolut, de eternitate: "Aplecați asupra morții cu adevărat întâia oară vom vedea limpede/ pierind eternitatea din noi pentru totdeauna". Nașterea, moartea sunt prezentate biblic, chiar și Mesia a fost supus legilor vieții și luptei. Ideea nașterii însoțită de sentimentul morții constituie material pentru multe
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
același număr îl purtam pe/ brațul de uniformă al școlii pedagogice din Buzău". "Am dormit prima noapte pe mare" este poemul care surprinde revărsarea primară a materiei mume. Și iată-l înconjurând universul, raportându-se la cei pe care-i apleacă aceeași durere comună, pentru ca apoi să revină la iubita pe care o invocă permanent: "Ieri am plecat de la tine spre tine". Ca și în alte poeme, și aici este prevăzut un vag sentiment al dezrădăcinării. "O doamne și brazii de-
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
marele maestru de ceremonii al curții. Sunt gata și eu a spus împăratul și s-a mai uitat o dată în oglindă, fiindcă voia să creadă lumea că își vede hainele. Curtenii, care aveau dreptul să ducă trena mantiei, s-au aplecat, au întins mâinile, ca și cum ar fi ridicat ceva de pe jos, apoi au pornit, prefăcându-se că țin ceva în mâini; nu îndrăzneau să spună că nu văd nimic. Împăratul mergea acum sub baldachin și toți oamenii de pe străzi și de la
[Corola-publishinghouse/Science/1510_a_2808]
-
Horia BĂDESCU Alexa Visarion Pentru un teatru fără verdicte Un artist nu poate fi decât uman, iar opera sa trebuie să seducă prin umanitate și să stimuleze umanitatea.1 În volumele pe care le-a publicat 2, Alexa Visarion se apleacă asupra spectacolelor proprii și asupra reprezentațiilor confraților săi cu responsabilitatea celui care, marcat de erudiție, nu-și permite luxul de a eluda aspectele abia vizibile ale realității scenice. Și asta în măsura în care, ne dă de înțeles autorul, formele, evidențele sunt la îndemâna
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
În 2007 apărea, la Editura Universalia, un volum De la Ziditorul la Zidirea care aducea împreună scenariul literar al regizorului și gânduri ale câtorva oameni de teatru și film (între care profesorul Alexa Visarion mi-a făcut onoarea să mă numere), aplecate asupra acestui demers pe care l-aș socoti eroic, de vreme ce s-a născut la sfârșitul anilor '70 și, îndrăznesc să cred, nu s-a încheiat odată cu premiera filmului, în decembrie 2014. Concomitent cu premiera filmului Ana, în 2014, la Editura
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
Noaptea Furtunoasă la Teatrul de Artă din Moscova și, odată, la o repetiție, enervându-mă le-am spus că sunt cu 10 de ani în urmă față de teatrul românesc. Sigur exagerasem. Moment de criză. Iar Innokenti Smoktunovski, mulțumind actorilor români, aplecându-se în fața lor, le spune că nu de 10 de ani e vorba, ci de 20 de ani. Suflet de artist, Innokenti Mihailovoci!... Acum se tinde spre o dictatură managerială. Care considerați a fi viciile manageriatului teatral românesc care v-
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
va ajuta în acest sens. Dar, chiar și în acest caz, pro-gresul pare dificil dacă nu asanăm mlaștina în care ne-am împotmolit: cea a judecăților de valoare." Pasionat de biologie și interesîndu-se mai ales de creier, Henri Laborit se apleacă asupra politicii și a societății folosind raționamentul analogic și comparînd organizarea biologică și structurile sociale, politica și sistemul nervos al organismului social. Luptînd împotriva compartimentării disciplinelor, recomandă un "învățămînt relativist", care să permită omului să devină conștient de propriul loc
[Corola-publishinghouse/Science/1477_a_2775]
-
același timp, despre întîlnirea sa cu Jacques Sauvan și despre lucrările pe care le-au realizat împreună, despre modul de funcționare a Grupului celor Zece și despre interesele actuale ale acestui inginer care a cunoscut începuturile computerului și care se apleacă acum asupra proble-mei șomajului. Dar, înaintea interviului, sînt reproduse aici cîteva pasaje din expunerea L'infor-matique et la science humaine (Informatica și știința umană), pe care a prezentat-o pe 22 aprilie 1972 în cadrul colocviului organizat la Hénin-Beaumont: Omul și
[Corola-publishinghouse/Science/1477_a_2775]
-
fost evocate, mai ales de către Henri Atlan și Jean-Pierre Dupuy. Heinz von Foerster, care a participat la ultimele cinci conferințe Macy, a devenit în anii `50 liderul acestei "a doua cibernetici". Postulînd că observatorul modifică fenomenul observat, această mișcare se apleca asupra ansamblului obiect observat/observator și se întreba cum să evite perturbarea obiectului aflat sub observație de că-tre observator. Von Foerster a definit un "prin-cipiu de ordine pornind de la zgomot" și și-a expus concepțiile despre constructivism: ideea construirii propriei
[Corola-publishinghouse/Science/1477_a_2775]
-
Aplicarea acestui tip de teorie a sistemelor cunoaște anumite li-mite, legate de gradul de complexitate al sistemu-lui studiat. Unii cercetători au folosit metode predictive, ce le permiteau să acționeze asupra siste-mului și să-i controleze comportamentul, fără să se aplece asupra înțelegerii structurilor și proceselor implicate. În cartea sa, Henri Atlan vorbește despre primele încercări de estimare a cantității de informație a organismelor vii, estimări grosolane și bazîndu-se pe ipoteze adesea contestabile (unii, precum Dancoff și Quastler, au emis ipoteza
[Corola-publishinghouse/Science/1477_a_2775]