8,123 matches
-
regiunile sudice și de mare altitudine din Italia), cât logistic: câtă vreme gospodinele nu-și permiteau să cumpere multă hrană perisabilă la o singură ieșire și nu puteau să o transporte acasă, nu exista un motiv pentru care să se cheltuie o sumă mare de bani pe un frigider 13. Astfel, este simptomatic pentru multe alte schimbări conexe faptul că, În 1974, În majoritatea locurilor absența unui frigider stârnea comentarii: În Belgia și În Marea Britanie, 82% din gospodării aveau frigider, În
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
au fost introduse În Marea Britanie parcometrele; pe parcursul anilor ’60, ele s-au răspândit În Franța și În alte părți 16. Dacă europenii cumpărau inimaginabil de multe mașini pentru uzul personal, asta nu Însemna doar că aveau mai mulți bani de cheltuit. Existau mai multe mașini disponibile pentru a satisface cererea Înăbușită pe toată durata Marii Crize și a războiului. Cu mult Înainte de 1939, unii producători europeni de mașini (Porsche În Germania, Renault și Citroën În Franța, Morris În Marea Britanie), anticipând un
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
redus, nu mai era automat nevoită să predea În fiecare vineri familiei tot ce câștigase. În Franța, În 1965, 62% dintre tinerii Între 16 și 24 de ani care Încă locuiau cu părinții Își păstrau tot venitul pentru a-l cheltui după propria dorință. Cel mai evident simptom imediat al acestei noi puteri de cumpărare a adolescenților s-a manifestat În vestimentație. Cu mult Înainte ca generația baby-boom să descopere minijupele și părul lung, predecesoarea ei - generația născută În timpul războiului, nu
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
efectul datoriilor chinuitoare acumulate În războiul de șase ani Împotriva Germaniei și Japoniei, la care ar trebui adăugate costurile uriașe de menținere a unui sector eficient de apărare după război (8,2% din venitul național În 1955, față de germani, care cheltuiau mai puțin de 4%). Lira sterlină - Încă o unitate majoră În tranzacțiile internaționale În anii ’50 - era supraevaluată, de unde și dificultatea Marii Britanii de a vinde peste hotare pentru a compensa deficitul cronic al lirei sterline În fața dolarului. Stat insular, grav
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
asigurări, pensii, sistem sanitar, educație și locuințe. În Scandinavia, numai procentul din venitul național consacrat asigurărilor sociale a crescut cu 250% În Danemarca și Suedia Între 1950 și 1973. În Norvegia s-a triplat. Numai În Elveția, partea din PNB cheltuită de stat după război a rămas comparativ scăzută (abia În anii ’80 a ajuns la 30%), dar chiar și acolo contrasta puternic cu cifra din 1938: doar 6,8%. Pretutindeni, succesul capitalismului În Europa postbelică era sinonim cu rolul amplificat
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
după partid, au fost milioanele de copii și nepoți ai țăranilor fără pământ care și-au găsit o slujbă sigură În aparatul birocratic aferent. Institutul Național Italian pentru Orfani de Război avea 12 angajați la fiecare 70 de orfani și cheltuia 80% din banii primiți de la buget pe salarii și costuri operative. În mod asemănător, În Belgia, controlul companiilor din sectorul public a permis guvernului de la Bruxelles să calmeze resentimentele locale și să cumpere armonia intereselor regionale și lingvistice divergente distribuind
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
totul nou. Prin tradiție, curtea regală și succesorii ei republicani și-au exercitat puterea și și-au deschis băierile pungii pentru a atrage arta și artiștii la Paris (sau Versailles), semănând seceta culturală În restul țării. Acum, guvernul voia să cheltuie bani pentru a duce artiști și spectacole În provincie. În toate colțurile Franței au apărut ca ciupercile după ploaie muzee, galerii, teatre și festivaluri. Cel mai faimos, festivalul de teatru de la Avignon sub direcția lui Jean Vilar, debutase În 1947
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
organismele internaționale” pentru măsurile nepopulare luate pe plan intern. În gândirea keynesiană, găurile la buget și deficitele de plată - ca și inflația Însăși - nu erau inerent negative. În anii ’30, ele reprezentaseră un motiv plauzibil de a „ieși din inflație” cheltuind. Dar În anii ’70, toate guvernele vest-europene cheltuiseră deja din plin cu sistemul asistențial, servicii pentru populație, utilități publice și investiții În infrastructură. După cum le explica sumbru colegilor săi prim-ministrul laburist James Callaghan: „Înainte credeam că se poate ieși
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
intern. În gândirea keynesiană, găurile la buget și deficitele de plată - ca și inflația Însăși - nu erau inerent negative. În anii ’30, ele reprezentaseră un motiv plauzibil de a „ieși din inflație” cheltuind. Dar În anii ’70, toate guvernele vest-europene cheltuiseră deja din plin cu sistemul asistențial, servicii pentru populație, utilități publice și investiții În infrastructură. După cum le explica sumbru colegilor săi prim-ministrul laburist James Callaghan: „Înainte credeam că se poate ieși din recesiune cheltuind... Cu toată sinceritatea vă spun
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
anii ’70, toate guvernele vest-europene cheltuiseră deja din plin cu sistemul asistențial, servicii pentru populație, utilități publice și investiții În infrastructură. După cum le explica sumbru colegilor săi prim-ministrul laburist James Callaghan: „Înainte credeam că se poate ieși din recesiune cheltuind... Cu toată sinceritatea vă spun că această opțiune nu mai este valabilă”. Nici liberalizarea comerțului nu reprezenta o soluție, cum fusese după al doilea război mondial: recenta rundă de negocieri comerciale lansată de Kenedy la jumătatea anilor ’60 adusese deja
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
doar a cincizecea parte din numărul de calculatoare fabricate În Austria (unde populația atingea 7,5 milioane), care era, de altfel, un competitor neglijabil pe piața internațională de tehnică de calcul. „Avantajul comparativ” era În acest caz strict relativ, RDG cheltuind milioane de mărci pentru a produce bunuri pe care nu le dorea nimeni și care erau disponibile la prețuri mai mici și la o calitate mai bună pe piața mondială. Responsabile pentru această situație erau În mare parte neajunsurile inerente
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
a recunoscut acest lucru câțiva ani mai târziu. Împrumutul de un miliard de mărci germane acordat de Bonn În octombrie 1987 și prezentat de politicienii vest-germani drept o contribuție la „reforma” economică maghiară a fost În realitate utilizat astfel: „Am cheltuit două treimi din el pe dobânzi și ce a mai rămas, pe importul de bunuri de consum, ca să atenuăm impresia de criză economică”. În Ungaria anului 1985, oficial, deficitul de cont curent era de 1,4 miliarde de dolari pe
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
miliarde de dolari pe an. Între 1971 și 1980, datoria valutară a Poloniei a crescut de la un miliard de dolari la 20,5 miliarde, și asta nu era tot. După propriile estimări, În ultimii săi ani de existență, RDG a cheltuit peste 60% din câștigurile anuale la export numai pentru achitarea dobânzilor (deja mult reduse) la datoriile către Occident. Iugoslavia, dintotdeauna un client preferat (din 1950 până În 1964, Statele Unite au acoperit trei cincimi din deficitul anual al țării), a beneficiat de
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
trebuiau dezafectate cele vechi și cineva trebuia să plătească pentru dezastrul provocat de ele. În landurile din estul Germaniei factura pentru remedierea pagubelor produse de comunism a fost achitată de guvernul federal. În patru ani, Treuhand (vezi capitolul XVII) a cheltuit miliarde de mărci cumpărând și vânzând În pierdere fabrici și uzine depășite, plătindu-le salarii compensatoare angajaților de prisos ai acestora și plătind despăgubiri - atât cât era posibil - pentru consecințele activității lor. Deși rezultatele au fost anemice și au adus
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
ocuparea forței de muncă, mediul Înconjurător și absența bătătoare la ochi a unei politici externe comune. Moneda comună urma să intre În vigoare În 1999: În acest moment, UE avea În spate un deceniu de integrare internă pe care Își cheltuise toată energia birocratică. Nu mai exista nici o scuză pentru amânarea spinoasei probleme a extinderii. Unii șefi de stat și mulți dintre Înalții funcționari ai Comisiei Europene ar fi preferat să restrângă negocierile de aderare la câteva cazuri „simple”: țări mici
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
perspectivele Uniunii, toate șase au petiționat În 2003 Comisia pentru reducerea pe viitor a contribuției naționale la bugetul UE, de la 1,24% din PNB la doar 1%. Bugetul Uniunii, minuscul chiar și față de bugetul celui mai mic stat membru și cheltuit În cea mai mare parte pe fonduri structurale, subvenționarea prețurilor și costisitoarea administrare a UE, este un obiect de dispută permanentă pentru beneficiari și contribuabili deopotrivă. Pârghiile mașinăriei economice a Uniunii funcționează doar cu consimțământul tuturor participanților. Când toată lumea este
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
pentru a stimula activitatea internă și exporturile. Neputând implementa astfel de măsuri, guvernul Portugaliei a fost obligat de termenii „pactului” să taie din cheltuielile bugetare - dacă nu, risca amenzi substanțiale - tocmai când ar fi trebuit, conform teoriei economice convenționale, să cheltuiască pentru a ieși din recesiune. Nu se poate spune că populația era mulțumită, dar cel puțin Portugalia se putea lăuda că și-a respectat angajamentele În privința zonei euro: până În 2003, Lisabona a redus datoria guvernului la 54,9% din PIB
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
colonii, fiecare țară vest-europeană și-a redus bugetul apărării. Odată cu căderea comunismului, cheltuielile militare s-au micșorat și mai mult. La sfârșitul anilor ’80, statele membre NATO alocau apărării În medie 3,4% din PNB. În 2003, Danemarca nu mai cheltuia pentru apărare decât 1,6% din PNB, Italia 1,5%, iar Spania abia 1,4%. Numai francezii și britanicii cheltuiau sume mai importante, fără a depăși Însă 5%, un procent neglijabil față de precedentele istorice. În plus, nici una dintre forțele armate
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
La sfârșitul anilor ’80, statele membre NATO alocau apărării În medie 3,4% din PNB. În 2003, Danemarca nu mai cheltuia pentru apărare decât 1,6% din PNB, Italia 1,5%, iar Spania abia 1,4%. Numai francezii și britanicii cheltuiau sume mai importante, fără a depăși Însă 5%, un procent neglijabil față de precedentele istorice. În plus, nici una dintre forțele armate din Europa nu se afla (pe moment sau În viitorul apropiat) sub control „european”, În ciuda unui proiect din anul 2000
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Își găsească de lucru oriunde În Uniunea Europeană: de la Copenhaga la Dublin, de la Barcelona la Frankfurt. Veniturile mari, biletele ieftine de avion, granițele deschise și rețeaua integrată de cale ferată (vezi infra) favorizau mobilitatea. În interes de serviciu sau pentru a cheltui bani și a se distra, această nouă clasă de europeni călătorea cu ușurință În lungul și În latul continentului - comunicând, precum cărturarii medievali ce rătăceau Între Bologna, Oxford și Salamanca, Într-o lingua franca: atunci latina, acum engleza. De cealaltă
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
umblați prin lume, dacă nu chiar cosmopoliți. Cei de pe continent nu puteau decât să constate perplecși ciudata juxtapunere a disprețului și neîncrederii englezilor față de instituțiile și ambițiile „Europei” și a dorinței naționale de a-și petrece timpul liber și a cheltui banii acolo. Secretul este că britanicii - ca și irlandezii - nu erau nevoiți să Învețe limbi străine. Ei vorbeau deja engleza. În tot restul Europei, competența lingvistică (așa cum remarcam mai devreme) devenea cu rapiditate criteriul principal de diferențiere, indicând statutul social
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
din Polonia și România, mai toți europenii aveau acces la un automobil. Alături de feriboturile cu aripi imerse și liniile aeriene liberalizate, aceste noutăți le permiteau oamenilor să trăiască Într-un oraș, să lucreze În altul și să se distreze și cheltuie bani Într-un al treilea - nu Întotdeauna ieftin, dar cu o eficiență fără precedent. Nu era ieșit din comun, de exemplu, ca o familie să trăiască În Malmö (Suedia) și să lucreze În Copenhaga (Danemarca), să facă naveta de la Freiburg
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
În Franța, artele (În special teatrul) au Înflorit În orașele Îndepărtate de provincie - În cazul francez, cu ajutorul direct alocat din fondurile centrale de un Minister unic al Culturii. Pe lângă biblioteca ce-i poartă numele și alte monumente, François Mitterrand a cheltuit sume ca pe timpul lui Ludovic al XIV-lea nu doar pentru Louvre, Opéra de Paris și Comédie Française, ci și pentru muzeele și centrele artistice regionale, companiile de teatru din provincie și o rețea națională de cinémathèques unde rulau și
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
cvasigratuite, pensionare timpurie și o gamă largă de servicii sociale și publice. Până la nivelul gimnazial erau mai bine educați decât americanii. Existența lor era mai sigură și - În parte din acest motiv - mai Îndelungată, aveau o sănătate mai bună (deși cheltuiau În acest sens mult mai puțin 10) și mai puțini concetățeni săraci. Acesta era așadar „modelul social european”. Foarte costisitor, fără Îndoială. Dar pentru cei mai mulți oameni, promisiunile lui (o slujbă sigură, impozitarea progresivă și redistribuirea masivă a venitului) reprezentau un
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
numărului de schimburi determină sporirea volumului producției sau a cifrei de afaceri. 4.5. Analiza-diagnoză a productivității muncii Productivitatea muncii este unul din cei mai importanți indicatori sintetici ai eficienței activității economice a întreprinderilor, care reflectă eficacitatea sau rodnicia muncii cheltuite în procesul de producție. Creșterea productivității muncii constituie calea principală de sporire a volumului producției, de reducere a costurilor de producție și de creștere a rentabilității și competitivității produselor pe piața internă și externă. Analiza-diagnostic a productivității muncii urmărește: situația
Managementul resurselor umane în administraţia publică by Elvira Nica () [Corola-publishinghouse/Science/234_a_151]