9,140 matches
-
frică că Inna îi va spune mamei unde mă găsise. Dar chiar și așa îngrozită cum eram, nu mă gândeam decât la taina care se petrece între bărbați și femei. Într-una din nopțile în care eu stăteam chinuită de curiozitate și dorință, tata și frații mei erau într-o discuție serioasă. Turmele aveau să fie în curând prea numeroase pentru pământul pe care îl aveam la dispoziție, iar frații mei voiau perspective mai mari pentru ei înșiși și pentru fiii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
nu putea fi chemată pentru un negustor. Cutia a fost lăsată în colțul bucătăriei și n-am văzut-o decât după plecarea lui Re-mose din Teba, atunci când casa revenise la normal. Când mi-a dat-o, bucătăreasa era copleșită de curiozitate. Cum se făcea că un obiect așa de elegant și de prețios era al meu? Și cine era bărbatul care întrebase de mine nerăbdător? Dar eu n-am spus nimic despre el sau despre cutie nimănui din casă și bârfa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
tăi. Ce nume le-ai pus? - Menashe e cel mai mare, iar acesta e Efraim, a răspuns Iosif, punându-și pe rând mâna pe capul fiecăruia. Auzindu-și numele, băieții s-au uitat la tatăl lor, cu fețele strălucind de curiozitate, dornici să știe ce se spunea despre ei în limba aceea care suna ciudat și pe care n-o mai auziseră niciodată din gura tatălui lor. - Ei de-abia înțeleg de ce suntem aici, a zis Iosif. Nici eu însumi nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
care reveneam, răsplătit, la o viață sălcie, cu care mă învățasem, așa cum te înveți să trăiești nespălat. Am mințit-o pe Emilia că începusem o sculptură care va revoluționa arta. M-a privit admirativ, fremătând, spre marea mea surpriză, de curiozitate. Ea, atât de seacă de obicei, dorea să afle cum arăta sculptura. A trebuit să improvizez un subiect. Mi-am adus aminte de cerceii Liviei și i-am spus că încercam să înfățișez un nor de lăcuste care devoră o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
de cerbi. Se pot organiza acolo vânători în mlaștină, singurele evenimente care îi scoală de la mesele lor pe pescari”... Atunci ascultasem destul de absent. Dar acum aveam puțin trac. Se învălmășeau în mine, într-un amestec confuz, gânduri și stări contradictorii; curiozitate, „ce dracu de vânători mai sunt și astea? să vânezi cerbi în mlaștină?”, ambiție, „acum, dacă tot am plecat n-aș vrea să mă fac de râs”, teamă, „dacă o să vomit?” Odată, cu Emilia, împrumutasem o mașină și, amândoi beți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
aspectul lor rudimentar, și pe hârțoagele care asfixiau pur și simplu încăperea. Pe toți pereții, inclusiv între ferestre, de sus până jos erau îngrămădite, unele peste altele, vrafuri mari de registre și de hârtii îngălbenite pe la colțuri. O clipă, din curiozitate, am avut intenția să mă scol de pe scaun, să controlez ce conțineau acele hârțoage, dar m-am temut să nu fiu surprins de cineva în această postură neplăcută. Nu țineam să dau impresia unui ins care își vâră nasul în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
o voce. În rest, nu mai văd decât aceleași halate de un vișiniu spălăcit de care mă izbeam în fiecare zi. Am cunoscut mai bine numai un grup de bătrâni care, pe fundalul tăcerii celorlalți, umpleau scena cu bârfelile și curiozitățile lor. Ei constituiau, ca să zic așa, viața vizibilă a acelui mic univers. La ei mă gândesc când spun „bătrânii”. De regulă se strângeau pe peluza din fața azilului și discutau, luau în răspăr totul. Marea aproape că n-o priveau. Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
îmi întoarse el întrebarea. Îmi închipuiam că numai bătrânii. — Nu, dragă Daniel, uitarea e indivizibilă. Ceva mai târziu, când a descoperit că i se umblase prin lucruri, mi-a încredințat mie jurnalul, rugându-mă să-l păstrez. N-am avut curiozitatea să-l răsfoiesc, l-am aruncat într-un sertar și l-am lăsat acolo. Abia după moartea lui Dinu l-am citit și am descoperit parcurgând însemnările din acest caiet de matematică, uzat, cu foile asprite de umezeala care s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
fi putut să spună când anume apăruse ea în clădire, dar părea limpede că zidurile azilului, singure, n-ar fi reușit să-i facă să se simtă legați unul de altul printr-un destin comun. Abia taina care le biciuia curiozitatea și le înfierbânta închipuirea le dădea fiorul destinului; undeva, în miezul acelei încâlceli de coridoare cu uși aproape identice, trebuia să fie un loc magic unde totul să fie posibil, de la vanitatea cea mai nesăbuită la singurătatea cea mai sfâșietoare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
plec, culmea, ca să beau o cafea proastă lângă pescarii cufundați în tăcerea lor arhaică. Mă atrăgea mereu ceva acolo, deși de fiecare dată regretam, de cum mă izbeam de tăcerea aceea cu multe capete care la început mi se păruse o curiozitate, dar ajunsese să mă sâcâie și chiar să-mi dea fiori de teamă fiindcă n-o înțelegeam. Un om care vorbește știi ce vrea; te înjură, îl înjuri, te amenință, îl ameninți. Dar unul care te privește ostil fără să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
acest simplu amănunt, care mă intimida, era de ajuns ca să mă țină deoparte. N-am suportat să fiu în inferioritate față de o femeie. Așa s-a făcut că Laura era pentru mine ca o plantă exotică. O priveam cu oarecare curiozitate fără să mă atragă s-o miros. Cu bătrânii, ea se arăta de obicei caustică, îi lua peste picior când se întreceau cu gluma și o ciupeau. Le striga atunci, răutăcioasă: „Hei, moșule, fii atent că-ți cade proteza”. Și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
îmbrăcat în grabă, am aruncat pe umeri un impermeabil ca să nu mă plouă și am ieșit pe țărm. Dar Laura dispăruse. Începuse și ploaia. „Pe cine căutați, domnule sculptor?” m-a întrebat, îndatoritor, portarul. Ceva nu mi-a plăcut în curiozitatea lui încât mi-am scuturat impermeabilul de apă pe trepte și i-am zis sec: „Pe nimeni”. Până la urmă n-a fost o ploaie furtunoasă. Dimpotrivă, ploua meschin, mărunt, ca toamna. Se lăsase și ceața. O ceață deasă, vâscoasă, care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
oarecare emoție când am ieșit pe coridor și am observat că bătrânii mă întâmpină cu reținere; parcă-mi imputau îndrăzneala de a fi pângărit un loc unde nimeni n-ar fi trebuit să pună piciorul. Dar în cele din urmă curiozitatea s-a dovedit mai puternică și mi-a venit inima la loc. „Chiar ați fost?” m-a întrebat, bănuitor, Domnul Andrei. „Am fost, sigur că am fost”. „Și?” „Și ce?” „Cum arată?” „Cine?” „Ei, asta-i bună, sala, domnule”, izbucni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
făcuse sălaș acolo în bălării, însemna că avea ceva în cap și că nu vroia să fie văzut; altminteri ce rost avea să se ascundă? Apărat de ierburile mai înalte decât mine, m-am ținut un timp după el, din curiozitate, până ce am auzit un lătrat de câine undeva în față. Atunci n-am mai avut curaj să merg mai departe. Am cotit și am ieșit pe marginea bălții, unde lumina scăzută a soarelui ce cobora spre asfințit aurea pata neagră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
rupt primul tăcerea. „Glumiți, domnule scluptor”. „Ba nu glumesc deloc”, i-am răspuns. Așteptam să-i aud reproșându-mi: „Bine, domnule sculptor, se poate? Dar ce suntem noi, copii?” După care în mod normal trebuiau să vină alte întrebări, alte curiozități: „Totuși sala există, nu? Atunci care e rostul ei? Și Francisc care stă ca un... păzind un deșert! Zău că trăim într-o lume din care nu mai înțelegi uneori nimic”. În loc de asta, Mopsul îmi aruncă un afront: „Măcar dacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
se potolească psihoza. Și dacă nu se va potoli? — Adică tu crezi că... — Eu nu cred nimic, mă întrerupse, nervos, Dinu. Te-ai jucat cu lucruri cu care în general nu te poți juca nepedepsit. Roagă-te să nu fie curiozitatea Mopsului mai puternică decât teama de un blestem. Despărțindu-mă de Dinu, am pornit spre sala cu oglinzi. Se făcuse seară și n-aveam nici un chef să mai ascult avertismentele bufniței. Preferam să uit, sub lumina scânteietoare a candelabrului, atmosfera
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
golașe se pierdeau cărări. Vârful muntelui nu se zărea de după nori. Apoi coborî ochii, simțindu-se privit de cineva. La câțiva pași se oprise un copil de păstor și se uita la omul negru, măsurîndu-l cu niște ochi măriți de curiozitate și frică. Auta făcu un pas spre copil, dar copilul vru să fugă și, dacă sclavul n-ar fi zâmbit și ochii lui n-ar fi fost atâta de calzi și blajini, poate că băiețelul ar fi fugit înspăimîntat spre
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
imemorială a marii virgulă...“ — Dumnezeule mare, câte virgule! protestă dactilografa. Blestematele de propoziții parcă nu se mai termină. Asta nu mai are decât trei rânduri, spuse cea care o ajuta. — Numai! exclamă dactilografa. Am pierdut șirul. Incapabilă să Își Înfrâneze curiozitatea, Theodora se apropie de fată cu Întrebări. Reieși că Încerca să se angajeze ca dactilografă a lui Henry James, după ce predecesoarea se căsătorise de curând, părăsindu-l. Aparent - uimitor, dată fiind complexitatea neobișnuită a sintaxei sale -, James Își dicta romanele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
Turgheniev și admirator Înfocat al compozitorului Richard Wagner. La vremea respectivă, el și Jukovski deveniseră chiar foarte apropiați, făcând lungi plimbări Împreună, petrecând Împreună ceasuri cu discuții despre literatură și artă În apartamentul tânărului rus, Înțesat cu obiecte prețioase și curiozități colecționate prin călătoriile lui cosmopolitane. Henry aștepta cu nerăbdare revederea de la Posilippo, la marginea orașului Napoli, unde Jukovski ocupa o vilă. Se stabilise aici ca să fie aproape de Wagner, care petrecea un an la Villa Ungri Împreună cu soția, Înconjurat de un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
nu a descoperit o soluție. În ciuda schimbului de confidențe, nici unul nu făcu referire la Un experiment florentin În după-amiaza aceea, sau În cele două sau trei ocazii când se mai Întâlniră pe parcursul scurtei lui șederi la Roma. Henry simțea presiunea curiozității ei, a dorinței de a afla dacă citise povestirea și ce părere Își făcuse despre ea, dar era limpede că intuise că el avea să părăsească imediat Roma dacă Îi punea vreo Întrebare deschisă pe tema aceasta. În ziua dinaintea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
ca chiriaș În locuință, cu consecințe interesante. Henry mută acțiunea de la Florența la Veneția și, ca autor al râvnitelor epistole, numi un poet american imaginar pe nume Jeffrey Aspern. Lucrul mergea bine, căci subiectul Îi capta imaginația. Reuși să evoce curiozitatea biografică obsesivă a protagonistului american pentru că, ocazional, o trăise el Însuși, cu privire la Byron, la George Sand sau la alți scriitori. Dar, cu cât avansa povestea, cu atât devenea mai conștient de sâmburele pervers al acestei dorințe de a dezvălui tainele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
tine. Foarte bine! Excelent! exclamă Henry impresionat. Deși cred că această creatură era de sex feminin. Duse caietul până la pupitrul la care stătea În picioare și Își Înscrise numele cu o Înfloritură, În spațiul potrivit. Copilul urmărea operațiunea cu multă curiozitate. — Întotdeauna scrieți stând În picioare? Întrebă el. — Monty! Îl preveni tatăl, evident temându-se ca Întrebarea să nu fie considerată impertinentă. — Nu, râse Henry. Uneori scriu stând la biroul de colo - arătă spre biroul de lângă fereastră, acoperit cu ciorne pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
În pământ.) Mai mulți preoți s-au oferit să Îmi explice de ce greșesc fiind liber cugetător și să mă convertească la bisericile respective. („Inevitabil!“ exclamă Henry.) Și am primit o epistolă de la un domn din Virginia, care mă Întreba cu curiozitate sinceră care a fost natura exactă a relației dintre Trilby și Svengali În timp ce o plimba prin sălile de concert europene, prezentând-o drept La Svengali. — Și ce i-ai răspuns? — A, că se afla sub vraja lui doar În timp ce cânta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
viu. Dar e interesant că, dacă nu mă-nșel, Trilby s-a bucurat chiar de mai mult succes În America decât În Anglia. — Absolut. În fapt, când a apărut aici, dacă Îți amintești, cartea nu a avut critici prea favorabile. Curiozitatea celor de-aici de a o citi a fost stârnită după ce au citit În ziare despre vâlva pe care a făcut-o În America. Atunci nu le-a mai păsat ce spun criticii. — Și nu ai nici o teorie care să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
lacune de educație și bună purtare, irezistibil de fermecătoare - pentru toată lumea, cu excepția lui MacAlpine, care Își păstră expresia ca de granit, În ciuda eforturilor lor copilărești de a-l tachina și de a flirta cu el. Îi aminteau de Minny prin curiozitatea netemătoare și pofta de viață, iar uneori i se păreau a fi reîncarnări moderne ale lui Daisy Miller, cu lipsa veselă de respect față de valorile convenționale și de venerație față de cei mai bătrâni și mai buni decât ele. Aveau și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]