8,741 matches
-
căruia nu se mai liniștește niciodată. În altă povestire, același personaj traversează ceasuri de fericire. Tot ce vede și aude, tot ce se petrece cu el nu e menționat decât pentru a lumina, „în văpaia lunii”, stări sufletești gingașe, stârnite insului, președinte de colectivă, de o fată ce pare a-i zâmbi dintr-o stea, fata fiind colegă la crescătoria de păsări a soției pierdute. Într-o seamă de povestiri, întocmai ca în cele sadoveniene de tinerețe, sunt evocate fapte năpraznice
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288387_a_289716]
-
nepoților lui Terente. Micul univers constituit gravitează în jurul unui sat de lângă Dunăre, Plătărești, de unde pleacă și unde se întoarce de câteva ori, în anii săi de formație, personajul a cărui biografie devine liantul scrierii. Narațiunea se încheagă pe măsură ce Ion Mohreanu, ins care a parcurs o experiență gorkiană, își regăsește în amintire timpul pierdut, adolescența și tinerețea consumate în perioada cea mai seismică a istoriei contemporane. Limitat, orizontul acestui tânăr ce nu izbutește nimic din ce își pune în gând nu încadrează
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288387_a_289716]
-
moment colateral, derulat într-o cârciumă din Brăila, e adus în prezent de Ramițki, scriitorul. Momentele nodale ale scenariului sunt tot atâtea ceremonialuri bahice, culminând cu o petrecere orgiastică desfășurată în noaptea de Crăciun în casa tatălui Astei Dragomirescu, un ins bizar care o dată pe an organizează la domiciliu „spectacole fără egal în București”. Episodul generează o atmosferă asemănătoare aceleia din casa Arnotenilor. Trei, asemenea „crailor” lui Mateiu I. Caragiale, personajele centrale (Radu Zăvoianu, Ramițki și Eduard Valdara) sunt duse cu
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288387_a_289716]
-
au avut și continuă să aibă și astăzi un pronunțat simț psihologic și justițiar/educativ, astfel că, ori de câte ori ele s-au simțit amenințate În desfășurarea normală a raporturilor morale dintre indivizii comunității, și-au desemnat din rândurile lor pe acei inși dotați cu umor și cu un ascuțit spirit critic care, mânuind cu abilitate „caricatura”, „proverbul satiric”, „biciul râsului usturător”, au adus imediat corecturile necesare În viața comunității respective. Proverbele sunt, prin urmare, un rod al creației populare și au acest
[Corola-publishinghouse/Science/2105_a_3430]
-
Și o crescîndă amăgire de sine. Prins în roțile unui mecanism implacabil, uniformizator, amploaiatul de al asigurări sociale s-a birocratizat pînă la autoanulare, conformismul care zăcea într-unul ieșind fatalmente al suprafață. Căutând să se sustragă unui climat irespirabil, insul și-a denaturat ființa și în el instinctul vieții e pe cale să se stingă. E, într-adevăr, un fel de moarte... O alunecare lentă în nonsens, în vacuitate, într-un vid absorbant unde, cu eul împuținat, nu mai știi și
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
mobilizează cu vînă de dramaturg adevărat lecția marilor absurzi ai secolului XX. Răul, cu atât mai puternic într-o lume pe nepotriva omului normal, adică liber, se insinuează în piesa ce tocmai am văzut-o cu sugestii dostoievskiene. În prezența insului fără nume E la puterea n -, a insului care intră și iese nestingherit diabolic din apartamentul celor doi Ei, se insinuează frigul metafizic, descins dintr-o mașină de vînt simbolic prezentă în spectacol și în text. Răul învelit în cele
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
absurzi ai secolului XX. Răul, cu atât mai puternic într-o lume pe nepotriva omului normal, adică liber, se insinuează în piesa ce tocmai am văzut-o cu sugestii dostoievskiene. În prezența insului fără nume E la puterea n -, a insului care intră și iese nestingherit diabolic din apartamentul celor doi Ei, se insinuează frigul metafizic, descins dintr-o mașină de vînt simbolic prezentă în spectacol și în text. Răul învelit în cele mai bune intenții comunitare binele și prosperitatea familiei
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
familia e nucleul solid și sănătos al societății. Sigur că pentru a-și însuși și pentru a respecta aceste norme trebuie să fie cineva care să-l vegheze și să-l îndrume pe omul de familie. Și astfel apare Eln insul cu misiune politico-morală, care are grijă ca nici o evadare din concretul banalității și din rutina conjugală să nu se poată produce; familia nucleară de tip socialist trebuie să rămînă intactă. Vorbind despre trecut, obsesii, spaime, etc, ajungem la "Gheorghe Popescu
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
unul sau altul încearcă să o spună, fără să reușească? Răspunsurile nu sunt de găsit doar prin hîrțoage, ci poate în intimitatea cugetului acestor manipulați. Manipulați au fost, manipulați sunt încă... Cumva, cu toată rutina lor de zi cu zi, inșii o simt. De aici, neîncrederea, reproșurile, oțăreala, la fel și sentimentul eșecului. Ar mai fi șansa spovedaniei. Mărturisirea celor ce au pătimit, dar mai cu seamă a celor ce au săvîrșit orori. Ar fi deci mîntuirea prin căință. Dar cine
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
mult mai consistent decît cel „normal”, al social. În centrul lui, Antoine ar avea proprietățile geniului, dacă i-ar lipsi naivitatea și bunul-simț. Așa Însă, contaminarea geniului cu valori mic-burgheze - tocmai de aceea execrate de Barthes - are ca rezultat un ins lipsit de fibră tragică, rațional În interiorul celor mai iraționale decizii, pe care autorul Îl poate ironiza și iubi În voie. Pentru a ieși din impas, Antoine, neînțeles de nimeni, sărac și sătul de aparențe, hotărăște să devină bețiv, În mod
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
sau detectiv le ia primele la întrebări, încă de la începutul unei anchete? Ele sunt agenții „în adormire” ai Puterii, la care Puterea știe că poate apela ori de câte ori are nevoie de informații punctuale. Portăreasa deține o poziție intermediară între subiectul intern, ins care face ceea ce face întreaga comunitate, și cel extern, aflat în slujba șefilor din serviciile specializate, exterioare comunității. Ea e omul de legătură, acel go-between veșnic suspect din pricina apartenenței lui neclare la o tabără sau la alta. Ce reprezintă portăreasa
[Corola-publishinghouse/Science/2222_a_3547]
-
în situația dată, esențială este elaborarea unei strategii care să integreze supravegherea ostentativă a gardianului: lupta împotriva ei presupune un efort de analiză capabil să le furnizeze o soluție de scăpare, fie și provizorie. Țintuiți de privirea omniprezentă a unui ins dominator, dar neidentificat, cei doi nu se resemnează să rămână nemișcați; dimpotrivă, tactica lor este aceea de a nu sta o clipă locului. Să te sustragi controlului, măcar o secundă, capătă pentru amândoi, în ciuda apartenenței la tabere opuse, sensul unei
[Corola-publishinghouse/Science/2222_a_3547]
-
se mai cenzureze. Asimilarea ființei sociale cu o ființă care își ascunde adevărata identitate și nu-și declară răspicat opiniile constituie premisa pe baza căreia se naște și este cultivată bănuiala: nevinovăția e amăgitoare, o simplă fațadă; așadar, în fiecare ins poate fi descoperită o altă identitate, poate fi dat la iveală un alt adevăr. Acestea nu ies însă la lumină în public, motiv pentru care supraveghetorul operează în spațiul restrâns al vieții particulare, strecurîndu-se în intimitatea supravegheatului sau recurgând la
[Corola-publishinghouse/Science/2222_a_3547]
-
justificarea lui politică. Ele însoțesc practica zilnică a supravegherii, plasând-o într-o dimensiune temporală ce depășește prezentul, depășește momentul... trecutul e bine pus la păstrare, pentru a reduce oricând la tăcere un adversar ori pentru a compromite viitorul fiecărui ins supravegheat, în realitate, viitorul tuturor. Arhivele, teribilă armă cu reacție întârziată! Cum am putea explica altfel decât prin perspectiva unei utilizări eficiente, la timpul potrivit, performanțele operațiilor de arhivare care au sfârșit prin a constitui, în fosta Republică Democrată Germană
[Corola-publishinghouse/Science/2222_a_3547]
-
spectatorii se comportă aici ca și cum s-ar afla într-unul dintre acele „saloane” la scara orașului, care sunt piețele și piațetele. Privirea scrutează o lojă cu aceeași aviditate cu care ar pătrunde prin fereastra apartamentului vecin... În ambele cazuri, fiecare ins poate fi, rând pe rând, supravegheat și supraveghetor, infinită permutație ciclică datorată unei socialități ce generează fără întrerupere supravegherea „de aproape”. Ceea ce o distinge de celălalt tip de supraveghere, polițienească, sunt consecințele, deși, uneori, cele două se pot confunda. „Romanele
[Corola-publishinghouse/Science/2222_a_3547]
-
la matcă/ cred că-i eroare să te lași risipit." Poetul cântă Ardealul a cărui viață îl copleșește. "De patru ani tot vine din Ardeal/ să treacă munții un stejar./ Pe douăzeci de roți/ până la osii înfundate în pământ." Gigantizează insul, puterile lui sunt ale unui Sfarmă-Piatră aflat sub semnul speranței de a se realiza: Când urc trudit cu bolovanul meu/ nu am decât dorința/ să mai urc o dată.". Dorința de echilibru apare dezvoltată programatic într-o suită de poeme,"Cântarele
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
un poet al metamorfozelor transpuse în imagini lucrate, căutate până la gratuitate. "Alteori merg pe un culoar nesfârșit/ din care se desfac/ asemeni degetelor celor două mâini/ alte și alte culoare,/ și trebuie sa merg pe toate odată,/ să smulg din inșii mei câte un flaut pentru fiecare/ câte un flaut/ câte o fântâna." Parabola focului supune simbolului toate trăirile, cunoașterea, iubirea, moartea. Unele versuri aduc pe lângă stări de reverie și spaime, desene macabre, care descind dintr-un Rollinat trecut prin expresioniști
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
intrus ne amintește de Andrei Surupăceanu, eroul lui Marin Preda din romanul "Intrusul". Visul lui Ioan Alexandru amintește simbolic de unul din visele acestuia, care-i explică semnificativ destinul, același câine, ciudată asemănare;" hărțuit de viață rămâne un rătăcit, un ins expulzat la marginea cetății. "Dar câinele negru, aleargă, aleargă/ pe deasupra pământului/ după turma lui necunoscută;/ ieri l-a însoțit spaima,/ azi turma și singurătatea." În alt poem, ținutul prin care trece este sălbatic, contorsionat, el amintește de natura din Infernul
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
de foamea de cuvinte, de aceea, poetul mușcă din cuvinte, pentru că ele reprezintă lumea realului: "cuvintele/ nu au loc decât în centrul lucrurilor/ numai înconjurate de lucruri./ Numele lucrurilor/ nu e niciodată afară". Drama cuvintelor este sugerată de ideea devorării insului, cuvintele sunt oase ale foștilor părinți vărsați în el ("ideea de gură"). Lumea și manifestările ei presupun o organizare riguros noțională: Cad în noțiunea de genunchi/ și mă rog de voi/ nu mă lăsați singur/ și pradă..." Deci, singurele concretizări
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
jocul arghezian sau pe Geo Dumitrescu din "Libertatea de-a trage cu pușca": "Doamne, ce zile curate,/ Doamne ce respect putea să-ncapă/ în vocile noastre de puțoi cu glasu-n schimbare" ("Bruscă vorbire"). "Necuvintele" vin cu o problematică cunoscută: raportarea insului la arhetip, identificarea cu divinul ("Bufonul și moartea"), "inscripție nedefinită". Se receptează universul cu toate simțurile, dar mai ales ochiul este organul teribil, care simbolizează conștiința și pe retina căruia se mișcă un întreg univers. Ochiul întoarce lucrurile spre interior
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
sine,/ el are sămânță". Poetul îl întrupează, îl împodobește, îl mișcă într-un întreg univers imanent și transcendent, pentru ca apoi să se raporteze la el identificându-se cu divinul: "o, linii spectrale ale vieții mele/ îndepărtare secretă și perpetuă/ a insului de sine însuși,/ pretutindeni și cu atâta pasiune/ încât tot ceea ce se vede ar trebui să nu se vadă/ din pricina răspândirii lui pretutindeni." Ipostaza creatorului este similară cu cea a Alephului, străbaterea infinitului este tot una cu atingerea absolutului, așa
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
Și-mi mai rămăsese lada aia imperfectă,/ Și ei s-au aruncat în ea și ei s-au aruncat în ea așa cum e, că erau tineri." Poetul se identifică cu eroul: "Eram la tărâmul mării,/ Dis tribuiam corăbii". Apar doi inși, niște necunoscuți, despre care aflăm la sfârșit că erau tineri, și povestea continuă, punctată din loc în loc de dialog: Niște pânze, niște sfori, na-ți-vă". Apare și un al treilea personaj în dialog cu scriitorul: "Și uite-i cum plutesc
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
este o grămadă de pietre scumpe. Peisajul este realizat în manieră expresionistă, apocaliptic. Pârjolul a cuprins cerul și Dumnezeu a murit din propria-i răzbunare ("O, Doamne, vitele s-au înecat/ în iarbă!"). Poemele exprimă cunoașterea de sine, ele reprezintă insul istovit spiritual, oferă deschideri spre volumele viitoare, în care poetul suferă de prea mult trup, pe care îl va tortura, pentru a-și elibera spiritul. Paralel cu peisajul, poetul reia sentimentul morții, cu seninătatea specifică creației folclorice, nu însă fără
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
aprinsă și momentul este straniu: "Și trebuie să taci să nu se prăbușească/ Ora este aleasă ", adică există un singur moment când fântâna este bântuită de flăcări purificatoare. Fântâna spre care se îndreaptă poetul este o oglindă menită să purifice insul înnămolit de viață. Poemul se încheie lăsând impresia că seninătatea fântânii, cercurile clare de apă sunt stări aparente, dincolo de ele, în adâncime, stă ființa bântuită de dorinți, pământul, noroiul menit să putrezească în propria lui nuntă. "Curând se face ziuă
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
fals, precum ne-mbracă zorii./ Sunt iarăși în picioare, mă bucur că le am,/ Mă curăț de nămolul ce parcă mă-nveșmântă./ Ce fericit eram când o priveam, cum putrezește nobil în propria sa nuntă." De fapt, ideea poemului, dualitatea insului, se extinde și în altele ca: "Veșnic părinte", "Vorbesc din demon", idee blagiană ("Pax magna"): "Sunt niște cețuri strâmbe și niște neguri dese,/ Afară parcă iarăși uși grabnic se deschid/ în camera cealaltă e demonul, spusese/ și demonul sta singur
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]