10,381 matches
-
aproximativ 100 de avioane Yokosuka D4Y "Suisei" ("Judy") împotriva uriașului portavion de clasă Essex USS Franklin în apropierea Golfului Leyte la 15 octombrie 1944. Arima a fost ucis iar o parte a avionului său a lovit portavionul "Franklin". Înaltul Comandament Japonez și propaganda japoneză au glorificat exemplul lui Arima: a fost promovat post-mortem la gradul de Amiral și i-a fost acordat oficial credit ca fiind autorul primului atac "kamikaze". Totuși, nu este clar dacă acesta a fost un atac suicidal
Kamikaze () [Corola-website/Science/320448_a_321777]
-
avioane Yokosuka D4Y "Suisei" ("Judy") împotriva uriașului portavion de clasă Essex USS Franklin în apropierea Golfului Leyte la 15 octombrie 1944. Arima a fost ucis iar o parte a avionului său a lovit portavionul "Franklin". Înaltul Comandament Japonez și propaganda japoneză au glorificat exemplul lui Arima: a fost promovat post-mortem la gradul de Amiral și i-a fost acordat oficial credit ca fiind autorul primului atac "kamikaze". Totuși, nu este clar dacă acesta a fost un atac suicidal premeditat iar rapoartele
Kamikaze () [Corola-website/Science/320448_a_321777]
-
glorificat exemplul lui Arima: a fost promovat post-mortem la gradul de Amiral și i-a fost acordat oficial credit ca fiind autorul primului atac "kamikaze". Totuși, nu este clar dacă acesta a fost un atac suicidal premeditat iar rapoartele oficiale japoneze inregistrează în mod diferit evenimentele față de desfășurarea lor reală. La 17 octombrie 1944, trupele Aliaților au asediat Insula Suluan, declanșând bătălia din Golful Leyte. Flota 1 Aviație a Marinei Imperiale Japoneze, cu baza la Manila, a fost desemnată să asiste
Kamikaze () [Corola-website/Science/320448_a_321777]
-
a fost un atac suicidal premeditat iar rapoartele oficiale japoneze inregistrează în mod diferit evenimentele față de desfășurarea lor reală. La 17 octombrie 1944, trupele Aliaților au asediat Insula Suluan, declanșând bătălia din Golful Leyte. Flota 1 Aviație a Marinei Imperiale Japoneze, cu baza la Manila, a fost desemnată să asiste navele în încercarea de a distruge forțele aliate din Golful Leyte. La acea vreme, Flota 1 Aviație dispunea de doar 40 de avioane: 34 de avioane de vânătare ambarcate A6M Zero
Kamikaze () [Corola-website/Science/320448_a_321777]
-
avioane: 34 de avioane de vânătare ambarcate A6M Zero, trei Nakajima B6N "Tenzan" ("Jill") - bombardiere torpiloare, un Mitsubishi G4M ("Betty") și două bombardiere cu baza la sol Yokosuka P1Y "Ginga" ("Frances") precum și un avion adițional de recunoaștere. Sarcina forțelor aeriene japoneze părea imposibilă. Comandantul Flotei 1 Aeriene, viceamiralul Takijirō Ōnishi a decis formarea unei escadre de atac sinucigașe, Unitatea Specială de Atac. Într-o întâlnire de la Aerodromul Mabalacat (cunoscut militarilor Statelor Unite sub denumirea de Baza Aeriană Clark) de lângă Manila, la 19
Kamikaze () [Corola-website/Science/320448_a_321777]
-
traducere mai puțin literală poemul sună astfel: La 25 octombrie 1944, în timpul bătăliei din Golful Leyte, Forța Specială de Atac "Kamikaze" a efectuat prima sa misiune. Cinci Zero-uri aflate sub comanda lui Seki și escortate spre țintă de asul japonez Hiroyoshi Nishizawa, au atacat câteva portavioane de escortă. Un Zero a încercat să lovească USS Kitkun Bay dar a fost întâmpinat de un baraj antiaerian eficient și a explodat prăbușindu-se în mare iar bucăți componente ajungând pe puntea portavionului
Kamikaze () [Corola-website/Science/320448_a_321777]
-
grav și 12 cu pagube moderate). Câteva atacuri suicidale din timpul primelor zile ale operațiunilor din Golful Leyte au fost considerate incorect ca fiind primele atacuri "kamikaze". La începutul zilei de 21 octombrie, în timp ce acoperea invazia de la Leyte, un avion japonez (descris diferit ca fiind un bombardier în picaj Aichi D3A sau un Mitsubishi Ki-51 Brigăzii a 6-a Aeriene) s-a izbit deliberat în arborele trinchet al crucișătorului greu HMAS Australia. Atacul a ucis 30 (inclusiv căpitanul Emile Dechaineux) și
Kamikaze () [Corola-website/Science/320448_a_321777]
-
scufundarea lui St. Lo - au fost urmate imediat de o expansiune a programului și în următoarele câteva luni peste 2000 de avioane au efectuat asemenea atacuri. Când Japonia a devenit subiectul unor intense bombardamente strategice efectuate cu superfortărețele B-29, militarii japonezi au incercat utilizarea atacurilor suicidale împotriva acestei amenințări. Pe timpul iernii 1944-45 din emisfera nordică, IJAAF a format Regimentul Aerian 47, cunoscut și sub denumirea Unitatea Specială Shinten ("Shinten Seiku Ta"), la aerodromul Narimasu, Nerima Tokio, pentru a apăra Zona Metropolitană
Kamikaze () [Corola-website/Science/320448_a_321777]
-
adresate piloților de a se salva înainte de impact erau ineficiente, personalul experimentat - vital situației în care se afla Japonia - era adesea pierdut nereușind să se salveze dacă atacul eșua. Atacurile "Kamikaze" au fost planificate și pentru misiuni depărtate de bazele japoneze. La 8 ianuarie, Onishi a format o a doua unitate oficială aeronavală "kamikaze" în Formosa. Unitatea"Niitaka" utiliza avioane "Zero" și "Judy", și avea baza la aerodromul Takao. Pe 29 ianuarie 1945, șapte Kawasaki Ki-48 "Lily" din grupul special "Shichisi
Kamikaze () [Corola-website/Science/320448_a_321777]
-
din Insulele Caroline, de un "kamikaze" care a zburat aproape 4000 de km din Japonia într-o misiune denumită "Operațiunea Tan nr. 2" iar la 20 martie submarinul american "Devilfish" a supraviețuit atacului unui alt avion, chiar in apropierea insulelor japoneze. Adițional avioanelor modificate în scopuri "kamikaze" și bombardierelor în picaj, au fost construite și avioane cu scopul exclusiv al misiunilor sinucigașe. Aspirantul Mitsuo Ohta a sugerat dezvoltarea unor bombe care să planeze (bombe cu formă aerodinamică uneori beneficiind de sisteme
Kamikaze () [Corola-website/Science/320448_a_321777]
-
cadru din lemn, conceput cu scopul de a utiliza întreg stocul disponibil de motoare. Trenul de aterizare nu era retractabil dar era detașabil fiind aruncat imediat după decolarea în misiunea sinucigașă și reutilizat pe alte avioane. Pe parcursul anului 1945, armata japoneză a stocat sute de "Tsurugi", "Ohkas" și ambarcațiuni sinucigașe de viteză pentru a fi folosite împotriva trupelor Aliate în perspectiva unei inva-ii a Japoniei. Doar câteva au fost utilizate. La începutul anului 1945, comandorul John Thach, pilot al marinei Statelor Unite
Kamikaze () [Corola-website/Science/320448_a_321777]
-
Marinei Militare a Statelor Unite de pregătire a piloților de pe avioanele de vânătoare fusese redus astfel ca flotele nu dispuneau de suficiente echipaje pentru a contracara mai eficient amenințările "kamikaze". Un element final al strategiei îl constituia "măturarea" intensivă a aerodromurilor japoneze din proximitate folosindu-se bombe cu explozie întârziată asupra pistelor pentru a face reparațiile mai dificile. Către finalul anului 1944, Flota Britanică din Pacific (BPF) s-a folosit de performanțele deosebite în ceea ce privește altitudinile mari ale avioanelor sale Supermarine Seafire în
Kamikaze () [Corola-website/Science/320448_a_321777]
-
Bunker Hill care a pierdut 346 de membri ai echipajului. Rezistența ridicată a navelor blindate s-a dovedit concludent la 4 mai, în jurul orei 11:30, când s-a produs un atac al unui val kamikaze împotriva BPF. Un avion japonez a efectuat un picaj abrupt de la mare înălțime asupra portavionului HMS Formidable fiind întâmpinat de un puternic baraj antiaerian. Deși atins, avionul s-a izbit de puntea de zbor cauzând un crater de 3 metri lungime, 0,6 lățime și
Kamikaze () [Corola-website/Science/320448_a_321777]
-
Hill") au fost reparate cu succes deși nu au mai intrat în serviciu ulterior celui de-al Doilea Război Mondial, fiind considerate surplus. Numărul exact al vaselor scufundate de "kamikaze" reprezintă un subiect controversat, neexistând o opinie comună. Conform propagandei japoneze din timpul războiului, misiunile sinucigașe au scufundat 81 de nave și au avariat alte 195; potrivit înregistrărilor acestora, atacurile "kamikaze" au produs 80% din pierderile Statelor Unite din faza finală a războiului din Pacific. În cartea "World War II" din 2004
Kamikaze () [Corola-website/Science/320448_a_321777]
-
ca mai mult de 70 de vase de război aparținând Statelor Unite au fost "scufundate sau avariate fară a mai putea fi reparate" de către "kamikaze". Conform paginii web a Forțelor Aeriene ale Statelor Unite: Jurnaliștii australieni Denis și Peggy Warner alături de istoricul japonez Seno Sadao ("The Sacred Warriors: Japan’s Suicide Legions") afirmă un total de 57 de vase scufundate de "kamikaze". Bill Gordon, japanolog specializat în "kamikaze", afirmă într-un articol din 2007 că 47 de vase au fost scufundate de avioanele
Kamikaze () [Corola-website/Science/320448_a_321777]
-
nu închidă niciodată ochii, aceasta pentru că închizând ochii se diminuau șansele de a lovi precis ținta aleasă. În momentul impactului pilotul trebuia să strige ""Hissatsu"" din toate puterile, traducerea aproximativă fiind: "ucide negreșit/omoară fără a eșua". În 1944-45, poporul japonez era puternic influențat de șintoism. Printre alte lucruri, cultul împăratului a fost întărit după ce Shinto a devenit religie oficială în timpul Instaurarea Epocii Meiji. Pe măsura trecerii timpului, Shinto a fost folosită pentru promovarea sentimentelor naționaliste. În 1890, Decretul Imperial pentru
Kamikaze () [Corola-website/Science/320448_a_321777]
-
o onoare deosebită pentru că însuși împăratul vizita locul sfânt de două ori pe an pentru a plăti deferențe. Yasukuni este unicul altar care glorifica faptele japonezilor de rând unde împaratul venea pentru a-și prezenta omagiile și respectul său. Tinerii japonezi erau îndoctrinați de la vârste fragede cu aceste idealuri. Imediat debutului tacticii "kamikaze", ziarele și editurile au publicat reclame, articole, povestiri și legende prețuind curajul și faptele luptătorilor "kamikaze", reprezentând astfel un jutor în recrutarea și menținerea unui moral optim. În
Kamikaze () [Corola-website/Science/320448_a_321777]
-
Central din Tokyo] să facă anunțuri false ale victoriei, în pofida realității faptelor, iar publicul euforic și mulțumit să le creadă". În vreme ce multe povești erau falsificate, altele erau însă adevărate, precum cea a lui Kiyu Ishikawa care a salvat o navă japoneză când și-a calibrat traiectoria avionului interceptând o torpilă pe care un submarin american o lansase. Sergentul major a fost promovat post mortem la gradul de locotenent secund de către împărat și consemnat la Yasukuni. Istorii precum aceasta, care arată tipul
Kamikaze () [Corola-website/Science/320448_a_321777]
-
un submarin american o lansase. Sergentul major a fost promovat post mortem la gradul de locotenent secund de către împărat și consemnat la Yasukuni. Istorii precum aceasta, care arată tipul de venerare și apreciere produse de o moarte onorabilă, încurajau tinerii japonezi să se înscrie voluntar în Grupul Special de Atac și le insufla dorința de a muri precum un "kamikaze". Înainte de plecarea piloților "kamikaze" un misiunile lor finale se efectuau ceremonii. Le era înmânat drapelul Japoniei sau drapelul Marinei Militare Japoneze
Kamikaze () [Corola-website/Science/320448_a_321777]
-
japonezi să se înscrie voluntar în Grupul Special de Atac și le insufla dorința de a muri precum un "kamikaze". Înainte de plecarea piloților "kamikaze" un misiunile lor finale se efectuau ceremonii. Le era înmânat drapelul Japoniei sau drapelul Marinei Militare Japoneze care reprezenta schematic un soare care răsare, inscripționate cu fraze ori cuvinte inspiraționale și cu simbolistică spirituală: , și băutura tradițională . Apoi luptatorii "kamikaze" își prindeau un "hachimaki", o bandană având simbolul soarelui care răsare, precum și o "senninbari", așa-numita "curea
Kamikaze () [Corola-website/Science/320448_a_321777]
-
constrângeri și presiuni de grup implicate în recrutarea soldaților pentru acest sacrificiu. Motivațiile "voluntariatului" sunt complexe și nu se reduc doar la patriotism și onoarea adusă familiilor lor. Cel puțin unul dintre piloți a fost un recrut coreean cu nume japonez, adoptat prin ordonanța "Soshi-kaimei", emisă înainte de război, și care obliga coreenii să preia nume japoneze. Din cei 1.036 piloți "kamikaze" ai IJA care au murit decolând de la Chiran sau alte baze japoneze în timpul bătăliei de la Okinawa, 11 erau coreeni
Kamikaze () [Corola-website/Science/320448_a_321777]
-
complexe și nu se reduc doar la patriotism și onoarea adusă familiilor lor. Cel puțin unul dintre piloți a fost un recrut coreean cu nume japonez, adoptat prin ordonanța "Soshi-kaimei", emisă înainte de război, și care obliga coreenii să preia nume japoneze. Din cei 1.036 piloți "kamikaze" ai IJA care au murit decolând de la Chiran sau alte baze japoneze în timpul bătăliei de la Okinawa, 11 erau coreeni. Conform legendei, tinerii piloți "kamikaze" plecați în misiune obișnuiau adesea să zboare la sud-vest de
Kamikaze () [Corola-website/Science/320448_a_321777]
-
a fost un recrut coreean cu nume japonez, adoptat prin ordonanța "Soshi-kaimei", emisă înainte de război, și care obliga coreenii să preia nume japoneze. Din cei 1.036 piloți "kamikaze" ai IJA care au murit decolând de la Chiran sau alte baze japoneze în timpul bătăliei de la Okinawa, 11 erau coreeni. Conform legendei, tinerii piloți "kamikaze" plecați în misiune obișnuiau adesea să zboare la sud-vest de Japonia, la înalțimea celor 922 de metri au muntelui Kaimon, denumit și ""Satsuma Fuji"". Piloții aveau astfel ultima
Kamikaze () [Corola-website/Science/320448_a_321777]
-
mai bine fortificate posturi din lume la acea vreme. În timpul Primului Război Chino-Japonez, însă, generalul Nogi Maresuke cucerise orașul din mâinile forțelor Chinei dinastiei Qing în doar câteva zile. Ușurința acestei victorii în acel conflict, precum și încrederea exagerată a ofițerilor japonezi în capacitatea Japoniei de a cuceri fortificațiile rusești, au dus la o campanie de durată, cu pierderi mult mai mari decât se aștepta. Una din cauzele principale ale Războiului Ruso-Japonez a fost faptul că Port Arthur a fost închiriat Rusiei
Asediul de la Port Arthur () [Corola-website/Science/320454_a_321783]
-
000 de oameni, susținută de 474 de tunuri, aflată sub comanda baronului general Nogi Maresuke. Bombardarea orașului Port Arthur a început la 7 august 1904 cu două tunuri terestre de și a continuat cu intermitențe până la 19 august 1904. Flota japoneză a participat și ea la bombardarea liniei țărmului, în timp ce în nord-est armata se pregătea să atace cele două dealuri semiizolate mai îndepărtate de perimetrul defensiv: dealul Takushan (Dealul Orfan Mare, () și Hsuaokushan (Dealul Orfan Mic). Aceste dealuri nu erau bine
Asediul de la Port Arthur () [Corola-website/Science/320454_a_321783]