18,249 matches
-
sau absurd 9, 31, 35, 43, 46, 61, 69, 74, 88, 129, 145, 164, 190, 191 (vezi și „absurd“) ~ ca átopon 145, 177 (n. 188) străin ~ sferei sensului 7, 11, 18, 21-22, 99, 120, 127- 128, 146 (n. 145) ~ intenționalității omenești 127-131 (vezi și „intenționa litate“) ~ logicii 82, 89 lume ~ă 69, 97 om ~ 22 (n. 11), 37, 47, 88, 90-92, 96-97, 134, 138, 146 (n. 145), 196 (vezi și „alteritate“) T tautologie 100 tetralemă 34-35 tháuma (uimire) 64 thaumasíon 67
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
182, 190, 191 vis 26-27, 70-76, 93, 116, 133 ~ și filozofie 71, 74-76 limbaj al ~ 27 pictura ca ~ 26 visio speculativa 15 (n. 5) voință ~ absurdă 42, 53, 104, 162 ~ de sens 7-8, 13, 55, 85, 86-87, 104, 189 dincolo de ~ omenească (vezi „dincolo“) exces al ~ei 42, 53, 85-87 vorbire ~ străină sensului comun 20, 57-58, 68, 100- 103, 116- 119, 135-143, 156, 159- 164, 172-174 (vezi și „do rință“) moduri de ~ 9, 17, 19, 20, 116-120, 159-163 lume a ~ 107-109, 115-120
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
existențe religioase de tip arhaic și tradițional (presupunînd cititorul într-un fel familiarizat cu iudeo-creștinismul și islamul și chiar cu hinduismul și cu budismul), nu am mai stăruit asupra unor aspecte aberante și crude, precum canibalismul, vânătoarea de capete, jertfele omenești, excesele orgiastice, pe care le-am analizat de altfel în alte scrieri. Nu am vorbit nici despre procesul de degradare și de degenerare de care nici un fenomen religios nu a fost cruțat. În sfârșit, prin opoziția dintre "sacru" și "profan
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
ei desăvârșită. Otto desemnează toate aceste experiențe prin termenul de numinoase (din latinescul numen, "zeu"), pentru că sânt determinate de revelația unui aspect al puterii divine. Numinosul este un fel de ganz andere, ceva cu totul deosebit, care nu are nimic omenesc și nici cosmic, și care-i dă omului sentimentul nimicniciei sale, făcîndu-l să simtă că "nu este decât o făptură" și, ca să folosim cuvintele lui Avraam când i se adresa Domnului, doar "pulbere și cenușă" (Facerea, 18, 27)*. Sacrul se
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
care nu aparține lumii noastre, în lucruri care fac parte integrantă din lumea noastră "naturală", "profană". Occidentalul modern se simte oarecum stânjenit în fața anumitor forme de manifestare a sacrului, neputând crede că acesta s-ar putea manifesta, pentru unele ființe omenești, în pietre ori în arbori. Or, așa cum vom vedea în cele ce urmează, nu este nicidecum vorba de o venerare a pietrei sau a copacului în ele însele. Piatra sacră, arborele sacru nu sânt adorate ca atare, ci pentru că sânt
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
omului care trăiește sau care dorește să trăiască într-o lume desacralizată: iată principala temă abordată în paginile care urmează. Trebuie să arătăm încă de la început că lumea profană în totalitate, Cosmosul total desacralizat este o descoperire recentă a minții omenești. Nu ne propunem să arătăm prin ce procese istorice și în urma căror schimbări ale comportamentului spiritual omul modern și-a desacralizat lumea și și-a asumat o existență profană. Ajunge să constatăm că desacralizarea este proprie experienței totale a omului
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
omului religios al societăților arhaice. Două moduri de a fi în Lume Vom vedea cât de adâncă este prăpastia care desparte cele două modalități de experiență, sacră și profană, citind capitolele privitoare la spațiul sacru și construcția rituală a locuinței omenești, varietatea experiențelor religioase ale Timpului, raporturile omului religios cu Natura și lumea uneltelor, consacrarea vieții înseși a omului și sacralitatea pe care o pot dobândi funcțiile sale vitale (hrană, sexualitate, muncă etc.). Va fi suficient să ne amintim ce anume
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
de fapte religioase, preluate de la popoare situate la distanțe atât de mari în timp și în spațiu, nu este lipsită de riscuri. Pentru că oricine poate repeta greșelile făcute în secolul al XIX-lea, crezând, ca Tylor sau Frazer, că mintea omenească reacționează uniform la fenomenele naturale. Progresele făcute de etnologia culturală și de istoria religiilor au arătat însă că lucrurile nu stau tocmai așa, că "reacțiile omului în fața Naturii" sânt îndeobște condiționate de cultură, deci de Istorie. Scopul nostru este însă
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
moduri de existență, cel profan și cel religios. Pragul este totodată granița care deosebește și desparte două lumi și locul paradoxal de comunicare dintre ele, punctul în care se face trecerea de la lumea profană la lumea sacră. Pragul din locuințele omenești îndeplinește aceeași funcție rituală; așa se explică și considerația de care se bucură. Trecerea pragului casei este însoțită de numeroase rituri: oamenii se închină ori îngenunchează dinaintea lui, îl ating smerit cu mâna și așa mai departe. Pragul are "paznici
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
de a se mișca într-o lume sanctificată, adică într-un spațiu sacru. Este ceea ce a dus la elaborarea tehnicilor de orientare, care nu sânt altceva decât tehnici de construire a spațiului sacru. Nu este nicidecum vorba de o lucrare omenească, pentru că nu prin strădania sa izbutește omul să consacre un spațiu. Ritualul prin care omul construiește un spațiu sacru este de fapt eficient doar în măsura în care reproduce lucrarea zeilor. Spre a înțelege mai bine nevoia construirii rituale a spațiului sacru, trebuie
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
trebuie mai întîi să fie "creat", și orice creație are un model exemplar: Crearea Universului de către zei. Când s-au înstăpînit în Islanda (land-nama) și au defrișat-o, coloniștii scandinavi n-au socotit că fac un lucru nou, nici o muncă omenească și profană. Ceea ce făceau nu era pentru ei altceva decât repetarea unui act primordial, și anume transformarea Haosului în Cosmos prin actul divin al Creației. Muncind pământul sterp, nu făceau decât să repete actul zeilor care organizaseră Haosul dîndu-i o
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
Muncind pământul sterp, nu făceau decât să repete actul zeilor care organizaseră Haosul dîndu-i o structură, forme și norme.2 Fie că este vorba de defrișarea unui ținut sălbatic, de cucerirea și de ocuparea unui teritoriu locuit de "alte" ființe omenești, luarea în stăpânire rituală trebuie oricum să repete cosmogonia. Din perspectiva societăților arhaice, tot ce nu este "lumea noastră" nu este încă o "lume". Nu te "înstăpînești" peste un teritoriu decât creîndu-l din nou, altfel spus consacrîndu-l. Acest comportament religios
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
foarte răspîndită: cele patru zări sânt proiectate, pornind de la un Centru, în cele patru puncte cardinale. Mundus era, la romani, o groapă circulară împărțită în patru, fiind în același timp imagine a Cosmosului și model exemplar al locuinței sau așezării omenești. S-a sugerat, și pe bună dreptate, că Roma quadrata ar trebui înțeleasă nu ca având forma unui pătrat, ci ca fiind împărțită în patru.19 Mundus era evident asimilat cu omphalos, buricul pămîntului: Orașul (Urbs) se găsea în mijlocul unui
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
de apărare ale așezărilor și ale cetăților au fost probabil la început magice: aceste sisteme, alcătuite din șanțuri, labirinturi, valuri de apărare, erau concepute astfel încît să poată împiedica mai curând năvălirea demonilor și a sufletelor morților decât atacul ființelor omenești. În nordul Indiei, în vreme de epidemie, se desenează în jurul satului un cerc a cărui menire este să împiedice demonii bolii să pătrundă dincolo de această împrejmuire.21 În Occidentul medieval, zidurile cetăților erau consacrate prin ritualuri spre a sluji de
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
tradițională despre Lume mai rămâne în comportamentul său, deși el nu este întotdeauna conștient de această moștenire din vremuri străvechi. Asumarea Facerii Lumii Trebuie să subliniem de la bun început deosebirea radicală dintre cele două comportamente - "tradițional" și "modern" - față de locuința omenească. Nu are rost să mai stăruim asupra valorii și funcției locuinței în societățile industriale, deoarece ele sânt îndeobște cunoscute. După un mare arhitect contemporan, Le Corbusier, casa este "o mașină de locuit". Ea face parte, așadar, din nenumăratele mașini produse
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
și bicicleta, frigiderul, automobilul. De asemenea, omul poate pleca din orașul sau din ținutul în care s-a născut, fără alt inconvenient decât cel impus de adaptarea la altă climă. Nu ne propunem să scriem istoria desacralizării treptate a locuinței omenești. Acest proces face parte integrantă din uriașa transformare a Lumii, asumată de societățile industriale și înlesnită de desacralizarea Cosmosului, prin acțiunea gândirii științifice și mai ales a răsunătoarelor descoperiri ale fizicii și chimiei. Ne vom putea întreba mai târziu dacă
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
zidar, fără de care construcția nu poate fi dusă la bun sfârșit (cf. baladele podului de la Arta, din Grecia, a mânăstirii Argeș din România, a cetății Scutari din Iugoslavia etc.). Chiar dacă nu am stăruit prea mult asupra semnificației religioase a locuinței omenești, câteva concluzii se impun de la sine. Ca și cetatea ori sanctuarul, casa este sanctificată, în parte sau în întregime, printr-un simbolism ori un ritual cosmogonic. Așezarea într-un anume loc, construcția unui sat sau doar a unei case implică
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
semnificații cosmologice și aceste funcții rituale sânt preluate de horn (gură de fum) și de partea din acoperiș care se găsește deasupra "unghiului sacru" și care este înlăturată sau chiar spartă în caz de agonie prelungită. În ceea ce privește omologarea Cosmos- Casă-Corp omenesc, vom arăta în cele ce urmează profunda semnificație a "acoperișului spart". Să amintim deocamdată că sanctuarele cele mai vechi erau hipetre sau aveau o deschizătură în acoperiș, "ochiului domului", simbol al rupturii de nivel, al comunicării cu transcendentul. Arhitectura sacră
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
o deschizătură în acoperiș, "ochiului domului", simbol al rupturii de nivel, al comunicării cu transcendentul. Arhitectura sacră nu a făcut decât să reia și să dezvolte simbolismul cosmologic cuprins cu mult înainte în structura locuințelor primitive. La rândul său, locuința omenească fusese precedată, din punct de vedere cronologic, de "locul sfînt" provizoriu, de spațiul consacrat și cosmicizat provizoriu (cf. australienii achilpa). Cu alte cuvinte, toate simbolurile și toate ritualurile legate de temple, cetăți, case decurg, de fapt, din experiența primitivă a
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
cele patru zări, unde există o posibilitate de comunicare cu zeii; pe scurt, acolo unde este cel mai aproape de zei. Am văzut că simbolismul Centrului Lumii nu privește doar țările, cetățile, templele și palatele, ci și cea mai modestă locuință omenească, de la cortul vânătorului nomad până la iurta păstorului și casa cultivatorului sedentar. Cu alte cuvinte, un om religios se află în Centrul Lumii și totodată la izvorul realității absolute, aproape de "deschiderea" care-i înlesnește comunicarea cu zeii. Pentru că așezarea într-un
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
și a omului. În ziua de Naurôz avea loc "înnoirea Creației", cum spunea istoricul arab Albîruni. Regele rostea: "Iată o nouă zi, dintr-o nouă lună a unui nou an: trebuie să înnoim ceea ce timpul a învechit." Timpul învechise ființa omenească, societatea, Cosmosul, și acest Timp distrugător era Timpul profan, durata propriu-zisă: trebuia abolit, pentru a reveni la momentul mitic în care lumea începuse să existe, scăldată într-un Timp "pur", "puternic" și sacru. Timpul profan scurs era abolit cu ajutorul riturilor
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
Suveran sau când trebuie să salveze recoltele amenințate, să poarte cu succes un război ori să facă o călătorie pe mare. Recitarea rituală a mitului cosmogonic joacă un rol important mai ales în vindecări, care au drept scop regenerarea ființei omenești. În insulele Fidji, ceremonialul instalării unui nou suveran poartă numele de "Facerea Lumii", iar acest ceremonial se repetă și pentru salvarea recoltelor amenințate. Cea mai largă aplicație rituală a mitului cosmogonic se întîlnește probabil în Polinezia. Vorbele pe care Io
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
profană, fiind alcătuit dintr-un prezent etern, recuperabil la nesfârșit. Omul religios simte nevoia să se cufunde periodic în acest Timp sacru și indestructibil, fiind încredințat că acesta determină celălalt timp, obișnuit, durata profană în care se desfășoară orice existență omenească. Prezentul etern al evenimentului mitic determină durata profană a evenimentelor istorice. Ca să dăm un singur exemplu, hierogamia divină, care a avut loc in illo tempore, a îngăduit unirea sexuală, omenească. Unirea dintre zeu și zeiță se petrece într-o clipă
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
timp, obișnuit, durata profană în care se desfășoară orice existență omenească. Prezentul etern al evenimentului mitic determină durata profană a evenimentelor istorice. Ca să dăm un singur exemplu, hierogamia divină, care a avut loc in illo tempore, a îngăduit unirea sexuală, omenească. Unirea dintre zeu și zeiță se petrece într-o clipă atemporală, într-un prezent veșnic; unirea sexuală dintre oameni, când nu este rituală, se desfășoară în durată, în Timpul profan. Timpul sacru, mitic, întemeiază și Timpul existențial, istoric, slujindu-i acestuia
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
zeii le-au dezvăluit in illo tempore, creând omul și planta yam și arătîndu-le oamenilor cum anume această plantă comestibilă poate fi cultivată și consumată. Dimensiunea sacră a Vieții se regăsește din plin în sărbătoare, când se experimentează sfințenia existenței omenești ca lucrare a zeilor. În restul timpului, omul poate oricând uita ceea ce este fundamental, și anume că existența nu este "dată" de către ceea ce modernii numesc "Natură", ci este o creație a Celorlalți, adică zeii sau Ființele semidivine. În schimb, sărbătorile
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]