9,079 matches
-
Poiana Sărată (în maghiară "Sósmező" sau "Soósmező", în germană "Salzfelden") este un sat în comuna Oituz din județul Bacău, Transilvania, România. La începutul secolului al XIX-lea (1821) se propunea împăratului Francisc (Franz) I (1792-1835) întemeierea unui sat grăniceresc la importanta
Poiana Sărată, Bacău () [Corola-website/Science/300694_a_302023]
-
geografic maghiar care în anul 1821 cartase zona pentru întocmirea unei hărți. Găsind regiunea prielnică pentru așezarea acestui sat, împăratul Franz emite un ordin în cancelaria imperială de la Viena, prin care în 1823 ia ființă Satul Sărat, denumit mai târziu Poienile Sărate sau în limba maghiară Sósmező si in limba germana Salzfelden, respectiv Poiana Sărata de azi, aparținând județului Trei Scaune - Transilvania. Guvernul austro-ungar avea ca țintă de a așeza aici cetățeni de națiune maghiară și mutarea vămii de la Oituz în
Poiana Sărată, Bacău () [Corola-website/Science/300694_a_302023]
-
regiunea prielnică pentru așezarea acestui sat, împăratul Franz emite un ordin în cancelaria imperială de la Viena, prin care în 1823 ia ființă Satul Sărat, denumit mai târziu Poienile Sărate sau în limba maghiară Sósmező si in limba germana Salzfelden, respectiv Poiana Sărata de azi, aparținând județului Trei Scaune - Transilvania. Guvernul austro-ungar avea ca țintă de a așeza aici cetățeni de națiune maghiară și mutarea vămii de la Oituz în apropierea vămii românești. Propunerea pentru colonizare s-a făcut mai întâi populației maghiare
Poiana Sărată, Bacău () [Corola-website/Science/300694_a_302023]
-
satului și cu mai puțin pământ decât primii. Toți cei care au venit peste numărul de 100 de familii nu mai erau obligați la plata taxei de 5 florini/an și nici nu se mai numeau moșneni. Așa că teritoriul satului Poiana Sărată cuprins în cele peste 9000 de jugăre aparținea celor 100 de familii, întâi vatra satului cu măsura ei, fânețele cu măsura lor date în folosință fiecăruia pe baza „cărții funduare” (1890), urmând ca teritoriul în afară de vatra satului și de
Poiana Sărată, Bacău () [Corola-website/Science/300694_a_302023]
-
lor date în folosință fiecăruia pe baza „cărții funduare” (1890), urmând ca teritoriul în afară de vatra satului și de fânețe să fie administrat de un consiliu până la împărțirea lui de către cei 100 de moșneni. În anul 1888, un gospodar din comuna Poiana Sărată cu numele de Gheorghe Negoescu zis Duțu s-a oferit sătenilor că el vrea să plătească cei 12000 de florini comunei Brețcu, dacă sătenii îi dau în schimb drepturile de crâșmărit ale întregului sat pe timp de 10 ani
Poiana Sărată, Bacău () [Corola-website/Science/300694_a_302023]
-
12000 de florini comunei Brețcu, dacă sătenii îi dau în schimb drepturile de crâșmărit ale întregului sat pe timp de 10 ani, lucru care s-a făcut, în urma cărui fapt s-a ridicat sarcina înscrisă la Cărțile Funduare a comunei Poiana Sărată. Așa că cei 100 de moșneni devin liberi proprietari de pământ și pe teritoriul din afară de vatra satului și de fânețe. Numărul celor 100 de moșneni se completase în interval de 9 ani, până în 1832 și erau toți români. Aceștia
Poiana Sărată, Bacău () [Corola-website/Science/300694_a_302023]
-
Brașov, caravane între 20-50 de căruțe odată. Toate acestea, clădite sub patronajul Composesoratului (asociație de proprietari de păduri) pe terenuri aparținătoare acestuia, s-au distrus fără nici o urmă în războiul din 1914-1918. Până în anul 1848, an de frământări sociale, satul Poiana Sărată era compus numai din români; unguri dacă erau câțiva care s-au strecurat ca argați la românii mai înstăriți, alții ca ciobani în munți și o parte angajați pe lângă funcționarii de la vamă. În anii 1847-1853 datorită atenției guvernului imperial
Poiana Sărată, Bacău () [Corola-website/Science/300694_a_302023]
-
argați la românii mai înstăriți, alții ca ciobani în munți și o parte angajați pe lângă funcționarii de la vamă. În anii 1847-1853 datorită atenției guvernului imperial de la Viena s-a construit de către un detașament de pionieri austrieci șoseaua între Brețcu și Poiana Sărată, prelungită până la capătul satului Hârja. Apoi s-a așezat pe hotarul dintre cele două țări posturi de vamă de clasa I-a, încetând transbordările între Grozești graniță - Oituz Brețcu graniță. De abia acum încep operațiunile de vămuire chiar la
Poiana Sărată, Bacău () [Corola-website/Science/300694_a_302023]
-
pentru că Brețcu nu primise încă prețul pământului cedat poienarilor decât prin 1888-1889.De-a lungul timpului, mulți bârsani s-au stabilit în „Regat”; în comuna Casimcea (Babadag) aproape toți locuitorii sunt mocani din Vama și Întorsura Buzăului, Sita Buzăului, Covasna, Poiana Sărată, Brețcu.Oierii din Poiană, din cele vreo 46 de târle, aveau numai două stâni în munți, restul cele mai multe în Crimeea (circe 30 de târle), în Basarabia, în județele Cahul și Ismail și în Balta Brăilei.85 După Sabin Opreanu
Poiana Sărată, Bacău () [Corola-website/Science/300694_a_302023]
-
prețul pământului cedat poienarilor decât prin 1888-1889.De-a lungul timpului, mulți bârsani s-au stabilit în „Regat”; în comuna Casimcea (Babadag) aproape toți locuitorii sunt mocani din Vama și Întorsura Buzăului, Sita Buzăului, Covasna, Poiana Sărată, Brețcu.Oierii din Poiană, din cele vreo 46 de târle, aveau numai două stâni în munți, restul cele mai multe în Crimeea (circe 30 de târle), în Basarabia, în județele Cahul și Ismail și în Balta Brăilei.85 După Sabin Opreanu, într-o târlă erau prin
Poiana Sărată, Bacău () [Corola-website/Science/300694_a_302023]
-
și dealuri ai Munților Șureanul (cu cetatea Grădiște a lui Decebal, peste culmi de satul Federi și peștera Cioclovina) și mai spre sud-est sunt culmile Văii Streiului de la izvoare, • spre nord, Valea Streiului se lărgește, văzându-se, în zare Munții Poiana Ruscăi, care mărginesc spre nord Țara Hațegului cu deschidere spre vest a Porților de Fier ale Transilvaniei. Satul beneficiază de mijloace de comunicare forte bune, cale ferată și drumul european E 79 care traversează așezarea pe direcția sud - nord dinspre
Livadia, Hunedoara () [Corola-website/Science/300552_a_301881]
-
legătura între Banat și Transilvania și care purta în antichitate numele de "Tapae", astăzi "Porțile de Fier ale Transilvaniei". Alegerea amplasamentului pentru întemeierea orașului s-a făcut în baza avantajelor strategice și economice, cu Munții Retezat la sud și Munții Poiana Ruscă la nord, constituiau bariere naturale greu de străbătut pentru eventualii atacatori. Teritoriul metropolei se întindea de la Tibiscum la Micia, până la intrarea Jiului în defileu, un teritoriu propice în care capitala s-a putut dezvolta în liniște, fiind apărată de
Ulpia Traiana Sarmizegetusa () [Corola-website/Science/300719_a_302048]
-
din Vlașca), prestează meseria de „ciubucar”, transportând persoane cu autoturisme proprii, pe același traseu al autobuzelor și la același tarif. În cadrul comunei regăsim următoarele stații de autobuz: De menționat este faptul că, secolul trecut exista o linie ferată care unea „Poiana Scutarului” cu gara Onești, trecând și prin Cașin. Calea ferată deservea la exploatarea forestieră și a înlesnit transporturile pentru armată în al II -lea război mondial. Acum, în Cașin, pe locul fostei căi ferate se află un drum comunal lung
Comuna Cașin, Bacău () [Corola-website/Science/300662_a_301991]
-
germanii au oprit atacul de la Verdun asupra francezilor, și s-au îndreptat conduși de cei doi mari generali, Ludendorff și Mackenzen, către România să o atace. Bunul Dumnezeu a stat împotriva lor, România atingându-și scopul. Pe Valea Cașinului la „Poiana Scutarului” și pe Valea Curiței la „Sticlărie”, armata română a respins prin lupte groaznice germanii care vroiau să cucerească Moldova. În timpul luptelor, un avion german a bombardat și satul Cașin. Bombele aruncate din acesta au făcut patru victime civile: Gheorghe
Comuna Cașin, Bacău () [Corola-website/Science/300662_a_301991]
-
rurale - și o comună urbană (Brașov). După 1925, suprafața județului a fost împărțită similar, în teritoriul orașului Brașov și trei plăși: Plasa Bran cuprindea localitățile: Bran, Codlea, Cristian, Fundata, Ghimbav, Hălchiu, Holbav, Măgura, Moieciul de Jos, Moieciul de Sus, Peștera, Poiana Mărului, Predeal, Râșnov, Satu Nou, Simon, Sohodol, Șirnea, Tohanu Nou, Tohanu Vechi, Țânțari, Vlădeni, Vulcan și Zărnești. Plasa Buzăul Ardelean cuprindea localitățile: Barcani, Budila, Dobârlău, Întorsura Buzăului, Mărcuș, Sărămaș, Sita Buzăului, Teliu și Vama Buzăului. Plasa Săcele cuprindea localitățile: Apața
Județul Brașov (interbelic) () [Corola-website/Science/300784_a_302113]
-
arhitectură, monument de for public și monument funerar. Situl arheologic Berca, de pe coasta mănăstirii cuprinde o așezare și o necropolă din cultura Monteoru a Epocii Bronzului. Schela Arbănași dinspre Beceni, ridicată în 1903, este monument de arhitectură. În punctul denumit „Poiana Șoimului” de la Mănăstirea Rătești se află monumentul Crucea Dorobanțului din secolul al XIX-lea (clasificat ca monument de for public), iar la ieșirea din satul Joseni, pe o culme, se află o cruce de pomenire din piatră datând din secolul
Comuna Berca, Buzău () [Corola-website/Science/300795_a_302124]
-
câțiva zeci de km; sunt delimitate de versanți abrupți, având un fund plat, acoperit de aluviuni, în care s-au adâncit organisme fluviatile a căror apă dispare în ponoare (unele polii pot adăposti și lacuri). În România sunt cunoscute poliile Poiana Albă din Munții Curmăturii, Beletina din Munții Mehedinți. La contactul calcarului cu alte roci s-a format polia Zatonul din Podișul Mehedinți. Din punct de vedere genetic sunt distinse 5 tipuri principale: 4. poliile de prăbușire - care apar prin prăbușirea
Relief petrografic () [Corola-website/Science/300770_a_302099]
-
de locuitori. În 1950, a fost inclusă în raionul Cărpiniștea al regiunii Buzău, și apoi (după 1952) în raionul Buzău din regiunea Ploiești. În 1968, comuna a revenit la județul Buzău, reînființat și având actuala componență, după ce satele Glodu-Petcari și Poiana Pletari au fost transferate comunei Chiliile. Unicul obiectiv din comuna Cănești inclus pe lista monumentelor istorice din județul Buzău, este situl arheologic de interes local din zona „Valea Largă” de lângă satul Șuchea. El cuprinde o așezare din Epoca Bronzului, aparținând
Comuna Cănești, Buzău () [Corola-website/Science/300804_a_302133]
-
sunt incluse pe lista monumentelor istorice din județul Buzău ca monumente de interes local. Unul este clasificat ca sit arheologic ruinele mănăstirii Cislău din secolele al XVI-lea-al XVIII-lea, aflate la nord de satul Buda Crăciunești, în zona Poiana Zidului. Două biserici sunt monumente de arhitectură biserica „Înălțarea Domnului” (cu clopotnița) din satul Buda-Crăciunești (1793) și biserica „Nașterea Maicii Domnului” (cu clopotnița) din Cislău (1749). La șoseaua națională, în Cislău, se află și al patrulea obiectiv, monumentul de tip
Comuna Cislău, Buzău () [Corola-website/Science/300806_a_302135]
-
de semicerc, cu 7 colți de piatră. La sfârșitul secolului al XIX-lea, comuna Colți făcea parte din plaiul Buzău a județului Buzău și avea în componență satele Aluniș, Călugărițele, Colții de Jos, Colții de Sus, Camburu, Comarnici, Fijerești, În Poiană, Ligurești, Lupoaie, Măgădani, Mățara, Muscelu Cărăimănesc, Paltinu, Strâmba, Seciu și Valea Boului, cu o populație totală de 2080 de locuitori ce trăiau în 546 de case. În comună funcționau 7 mori de apă (4 pe Bâsca, 2 pe valea Colților
Comuna Colți, Buzău () [Corola-website/Science/300809_a_302138]
-
pe valea Boului), o pivă, 3 fierăstraie, o stână și 4 biserici (între care și cea de la Aluniș, săpată în piatră). În 1925, comuna este consemnată în aceeași plasă, având 2307 locuitori în satele Aluniși, Călugărițele, Colții de Jos, În Poiană, Mățaru, Muscelu, Paltinu și Valea Boului. În 1950, comuna a intrat în componența raionului Cislău din regiunea Buzău și apoi (după 1952) din regiunea Ploiești. În 1968, a redevenit parte din județul Buzău, în componența actuală, de-a lungul timpului
Comuna Colți, Buzău () [Corola-website/Science/300809_a_302138]
-
reînființat; tot atunci, comuna Unguriu a fost desființată și din nou inclusă în comuna Măgura. În 2004, satul Unguriu s-a separat împreună cu noul sat Ojasca și a format comuna Unguriu. În comuna Măgura se află o tabără școlară, tabăra Poiana Pinului, care se află langă mănăstirea Ciolanu și schitul Cetățuia. La Măgura s-a organizat, în perioada 1970-1986 "tabăra de sculptură de la Măgura", un eveniment anual ce reunea studenți și absolvenți ai Academiei de Arte din București, precum și elevi la
Comuna Măgura, Buzău () [Corola-website/Science/300828_a_302157]
-
secolul al XIX-lea, comuna era organizată ca punct de graniță, tineri din sate, împreună cu grăniceri recruți păzind granița cu Moldova (în 1855) la Furul Mare, Furul Mic, Mușa și Mușica, și cea cu Austro-Ungaria (în 1870) la Vadu Oii, Poiana din Cale, Balabanu, Valea Bălescului, Cocianu și Băltița. Tot la Cocianu a fost deschis și un punct de trecere a frontierei cu Austro-Ungaria, deschis traficului muncitorilor de la întreprinderea Göetz de la Nehoiu, muncitori cărora primăria le elibera permise de trecere cu
Comuna Gura Teghii, Buzău () [Corola-website/Science/300819_a_302148]
-
vechiului haiduc Gheorghelaș, din vremea lui Tudor Vladimirescu; o altă legendă, cea a Mușelor, explică originea munților din zonă. Conform unei alte legende de dată recentă, regele Carol I a luat în calcul construirea reședinței sale de vară într-o poiană din zona satului Varlaam, dar într-o vizită efectuată în zonă a căzut de pe cal. Conform legendei, el a considerat accidentul drept un semn rău și a ales în schimb Sinaia drept loc de construcție al castelului Peleș. Singurul monument
Comuna Gura Teghii, Buzău () [Corola-website/Science/300819_a_302148]
-
Mânzălești (în trecut, și Mânzălești-Mănești) este o comună în județul Buzău, Muntenia, România, formată din satele Beșlii, Buștea, Cireșu, Ghizdita, Gura Bădicului, Jghiab, Mânzălești (reședința), Plavățu, Poiana Vâlcului, Satu Vechi, Trestioara, Valea Cotoarei și Valea Ursului. Comuna se află în nordul județului, în Munții Buzăului, pe valea Slănicului. Comuna este deservită de șoseaua județeană DJ203K, care o leagă spre sud de și (DN2, lângă Buzău), și spre
Comuna Mânzălești, Buzău () [Corola-website/Science/300826_a_302155]