10,542 matches
-
I. Cuza, Domn al Principatelor, și Carol I, Regele României; apoi marii patrioți, de la Horia, Cloșca și Crișan la Titu Maiorescu. Înaintea lui Maiorescu este pomenit, cum era firesc, numele lui Mihai Eminescu. După aceasta se spune în adresă veți pomeni pe eroii răsboiului pentru întregirea neamului și pe eroii localnici 62. Eroii din Ipotești se află consemnați atât în ambele biserici, cât și pe monumentul de piatră din vecinătate care a rezistat vitregiei vremurilor; printre numele inscripționate sunt câteva cazuri
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
în posesie, iar Bașotă pune să fie transcrise în condică cele 123 documente privitoare la primele două moșii, precum și cele 17 referitoare la partea din Ipotești, începând cu textul din 12 aprilie 1620 în care se consemna: la Ipotești sunt pomenite nume vechi de familii de răzași între care și Isăcescu, dintre care un Ipatie ar fi fost unul din cei cinci bătrâni înființători ai satului Ipatie (de unde Ipoteștii) care ar fi făcut bisericuța, mai târziu a familiei Eminovici 8. Trecută
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
Înaintea realității imediate (adică a prezentului) nu e nimic ? Nu cumva este o altă realitate și tot așa, din lumi în lumi? Și nu se leagă ele, prin punți nevăzute, tocmai pentru că trec peste capetele oamenilor (peste prezentul mai sus pomenit), încarnându-se într-o altă realitate, a viitorului, prea puțin previzibil și încă și mai puțin de controlat ? Cu toate astea, inconștientul are caracter cosmotic, nu haotic spune Lucian Blaga în Orizont și stil. Cosmotică e orice realitate de pronunțată complicație
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
un ușure abur din căldura pământului, pe când bulgării prinsese brumă. Cioclul își răzimase bărbia unei fețe adânci și posomorâte pe sapa cea lată și plină de lut, luna trecea ca un vis prin norii palizi și reci, preotul cânta un "Pomenește, Doamne...", iar bătrânul tată își descoperise capul 111. Când trece în vis, biserica suferă modificări esențiale, dobândind alte proporții, alt colorit, iar misterul și încifrarea capătă dimensiuni ce amintesc de suprarealism: Portale cu stâlpi nalți de aur, galerii de marmură
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
diamanți negri!280 Ca o presimțire a firii, Eminescu-omul are, în momentele sale mai deosebite, stări halucinatorii, prevestiri ale bolii de mai târziu: Lucrul de care mă temeam cel mai mult era nebunia, mi-era frică să nu-nebunesc. Adesea mă pomeneam că privisem, fără să știu, câte o oră întrea gă-n soare și că ochii mei, orbiți de lumina lui caldă, nu mai puteau distinge nimică, ci un caos vânăt-roșu părea că pirotește și mă-nvârtește mereu, până ce mă trezeam căzut
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
în schimb foarte bun la suflet 324. Moartea tatălui apare descrisă în aceeași notă a realismului, acum nu mai regăsim lamentația ucigătoare de la moartea mamei, deși suferința omenească răzbește: am stat ce-am stat acasă, până ce-ntr-o zi mă pomenii cu tata mort. Adormise de bătrânețe, ci pentru totdeauna. L-am pus în mormânt alături cu mama (așa cum sunt și astăzi mormintele la Ipotești), am așezat o cruce de lemn la capul lui și-am încununat-o cu busuioc 325
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
bocet al cosmosului domină: De umbre lungi purtatu-i sicriul [cel] de nouri/ Și firea-ntreagă plânge în înmiite-ecouri/ Plâng stelele frumoase și în de aur roi/ Se-nșiră l-a ta moarte în luminos convoi 300. Tristețea primordială de care pomenea I. Negoițescu are la bază plânsul universului genuin 301, consumat în sine, dar care se propagă și în elementele sale disparate. În elementele acestea domnește o tristețe iremediabilă, extrem de profundă și de contradictorie. Avem descrisă însăși starea de vis a
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
Andrei, "Discursuri parlamentare", p. 367 era vorba de o polemică aprigă cu antisemitul A.C. Cuza, ce denunța crâșmarii evrei ca... otrăvitori ai țărănimii!) Urmașii urmașilor deputatului Iacoban, în speță, subsemnatul, s-au ilustrat (apud Sântimbreanu) mai consistent. În carte sunt pomenit de 4 (patru) ori. Odată cu numele și-atât (nu s-a găsit nimic demn de reținut din intervenția de atunci). A doua oară, îmi este citată o frază prin care protestam la adresa atitudinii Tamarei Dobrin față de destinele teatrului românesc. A
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1578_a_2876]
-
fraza "istoricii ieșeni și lingviștii confirmă în mare parte legendele oamenilor". Aiurea! Nu confirmă nici unul. Autorele și-l aduce în sprijin pe eminescologul Mihai Drăgan. Care-i mort și nimeni nu l-a auzit vreodată pe M.D., îngrijitorul Colecției "Eminesciana", pomenind despre asemenea parascovenie. Iată, deci, prin grația unor gazete, altă trăsnaie de genul găinii de la Pașcani care naște pui vii! În sine, chestiunea nici nu merită discutată. O oarecare confuzie (în mintea celor ce n-au habar de istoria literară
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1578_a_2876]
-
tipărit cartea." Mi-e foarte greu să bănuiesc ce au înțeles autorii prin "manuscrisul original", câtă vreme dactilograma conținând corecturi făcute cu mâna autorului o primisem din USA, iar în cele două convorbiri telefonice avute, C.V. Gheorghiu nu mi-a pomenit nici o clipă de eventualitatea altei editări în spațiul românesc. Totuși, ținând seama de numele prestigioșilor specialiști implicați în stabilirea textului de acum tipărit, s-ar putea da oarece crezare legitimității demersului filologic. Dar mă-ntorc și zic: care manuscris original
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1578_a_2876]
-
viitoarea carte. * - În viață, am fost o chibzuită, că sărăcia m-a învățat să fiu așa. Mi-am strâns bănișori de înmormântare. Mi-am luat loc de veci. Am totul strâns, vase, tacâmuri, prosoape, batiste și multe altele, așa cum am pomenit din bătrâni, că se face la înmormântare. Să nu dau de alergat celor de lângă mine. Să nu fiu povoara cuiva, că am trăit ca un om și vreau să plec cu mândrie din lume. Numai că, aici e aici, invidia
ADRIANA Cuvinte din iarna vie?ii by ION N. OPREA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83160_a_84485]
-
vorbă, fără să ai pe cine ruga să-ți dea o mână de ajutor. Dacă la țară, la curte, la șosea, te mai știe cineva, te mai cunoaște un vecin, și-ți aduce o cană cu apă, așa cum am pomenit în copilărie, la oraș, la bloc mai ales, devii un necunoscut, de foarte multe ori chiar și pentru ai tăi, mai ales azi cu ocupațiile lor de tot felul, cu depărtarea de casă, cu circulația alambicată sau dacă locuința lor
ADRIANA Cuvinte din iarna vie?ii by ION N. OPREA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83160_a_84485]
-
nici trenuri de persoane nu mai erau - toate erau echipate pentru război, și m-am dus acasă după trei ani. De la gară am mers greu pe jos că nu era cu ce mă deplasa mai lesne, de mașini nu se pomenea, căruțe de unde, că erau rechiziționate, și am ajuns acasă. Bucuria mare care s-a produs cu lacrimi, nu a avut margini. I-am sărutat mâna lui tăticu, frățiorii mici mi- au sărutat și ei mie mâna, că venise surioara lor
ADRIANA Cuvinte din iarna vie?ii by ION N. OPREA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83160_a_84485]
-
În 1947 am fost trimisă să fac niște cursuri la Oradea vreo nouă-zece luni. Eram cazate, după câte îmi aduc aminte, la poșta mare, într-un cămin de eleve. Parcă era vara și erau niște săli mari, mari. Ne-am pomenit cu o colonie de copilași cam de zece anișori sau poate mai mult din Moldova unde era secetă și o foamete crudă. Nu știam din ce zonă a țării sunt, dar erau murdari bieții copii, plini de păduchi, râie și
ADRIANA Cuvinte din iarna vie?ii by ION N. OPREA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83160_a_84485]
-
cunosc munca cinstită a bunicilor ei de la tată și bunica de la mamă și a părinților, că și Marcela și fratele deși studenți nu umblau huca, ei erau permanent la muncă cu părinții. Cu marele lor avut, eu nu i-am pomenit bând sau fumând, decât muncind și studiind. Acum cine mai muncește așa? Își iau lumea în cap și pleacă! Ori această familie lasă cred Bisericii sau știu eu cui, tot avutul, toată munca cu adevărat cinstită. A fost o familie
ADRIANA Cuvinte din iarna vie?ii by ION N. OPREA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83160_a_84485]
-
Iartă-mă Doamne, dar numai de slujbă bisericească nu-i ardea părintelui Jan, cred că mai cu credință se ducea la femeie! Toți copii buni. Ia spuneți, drăguțule INO, de ce n-ați făcut ca popa Jan? Când începea să-i pomenească la biserică, că întâi pe copiii lui îi pomenea la ieșirea cu Sfintele Daruri, nu mai termina, că și zicea: pomenește Doamne pe 1. Eustațiu, 2. Laurențiu, 3. Narcis, 4. Stelian, 5. Viorica, 6. Virginia, 7. Mărioara, 8. Valentin și
ADRIANA Cuvinte din iarna vie?ii by ION N. OPREA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83160_a_84485]
-
-i ardea părintelui Jan, cred că mai cu credință se ducea la femeie! Toți copii buni. Ia spuneți, drăguțule INO, de ce n-ați făcut ca popa Jan? Când începea să-i pomenească la biserică, că întâi pe copiii lui îi pomenea la ieșirea cu Sfintele Daruri, nu mai termina, că și zicea: pomenește Doamne pe 1. Eustațiu, 2. Laurențiu, 3. Narcis, 4. Stelian, 5. Viorica, 6. Virginia, 7. Mărioara, 8. Valentin și Sofia - soția lui, mai la urmă. Dar dacă urcam
ADRIANA Cuvinte din iarna vie?ii by ION N. OPREA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83160_a_84485]
-
femeie! Toți copii buni. Ia spuneți, drăguțule INO, de ce n-ați făcut ca popa Jan? Când începea să-i pomenească la biserică, că întâi pe copiii lui îi pomenea la ieșirea cu Sfintele Daruri, nu mai termina, că și zicea: pomenește Doamne pe 1. Eustațiu, 2. Laurențiu, 3. Narcis, 4. Stelian, 5. Viorica, 6. Virginia, 7. Mărioara, 8. Valentin și Sofia - soția lui, mai la urmă. Dar dacă urcam în sus, pe dreapta este un deal de pietriș și piatră - pe
ADRIANA Cuvinte din iarna vie?ii by ION N. OPREA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83160_a_84485]
-
Ai parte să fii în rând cu lumea! Iar când îs sărbătorile din Postul Crăciunului, Filipii din luna noiembrie, care se țin pentru lupi, să ai grijă! Să nu crâcnești, să nu vorbești nimic rău despre lupi! Nici măcar să nu pomenești cuvântul lup!... Și dacă-ntr-o zi, te-o întâlni, l-o ține Dumnezeu cu fălcile încleștate! Și te-o lăsa în pace...! Eu, încurajat și de mamaia, care mă sfătuia să nu iau în seamă toate spusele bunichii, încercam
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1522_a_2820]
-
n-or vrea să ne dea ceva, așa, oricât de puțin, să ne-amăgim ori chiar să ne potolim foamea?... Hmm! Însă ți-ai găsit s-o poți înfrunta și schimba pe mătușa Paraschiva. O să vedeți voi c-o să mă pomeniți. Fiindcă nu tot ce zboară se mănâncă... Și dragostea nu ține nici de foame, nici de sete...! Și, mai cu voie, mai de nevoie, ca să scăpăm de gura mătușii Paraschiva, am cedat. Ne-am călcat pe inimă. Am luat frumușel
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1522_a_2820]
-
trăiau în corturi din piele de ren. Triburile germanice strămoși ai suedezilor, danezilor și norvegienilor s-au semnalat și individualizat în mileniul I î.H., aproximativ atunci când, în lumea tracică din sud-estul continentului european, în spațiul carpato-dunăreano-pontic apăreau și se pomeneau în izvoarele dintâi ale grecilor și romanilor geto-dacii. Săpăturile arheologice au scos la iveală unelte și arme de piatră, bronz și fier ale acestora; pe la 1500 î.H. ei se afirmau ca buni navigatori, iar cu 500 de ani mai
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1522_a_2820]
-
fi! Merg zilnic la atelier, între orele 8-13 și 17-20. Lipsesc doar când sunt la Fălticeni!" "Veți primi, mâine, până la amiază, bronzul de care aveți nevoie!" Asta a fost totul... A doua zi, pe la orele 10 continuă maestrul m-am pomenit cu un camion mare, de la Regimentul de Securitate București, care s-a oprit la poarta atelierului, în strada Pangrati, lângă Televiziune. În lada mașinii era și o micro-macara specială. Am deschis porțile de la intrare, camionul militar a fost tras în
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1522_a_2820]
-
din bucăți de carton ondulat, aflată În plin câmp, iar În spatele ei zărisem ceva ca un hangar, care părea să se potrivească descrierii lui Andrei. Până să mă apropii de poarta mare de tablă, lăsată lipită de gard, m-am pomenit Împresurat de o haită de șapte-opt javre flenduroase. Nu făceam decât să le Întărât și mai tare lovindu-le cu piciorul la grămadă și aplecându-mă după o piatră pe care n-o mai găseam. Schelălăielile deveneau numaidecât lătrături și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
-
de data asta chiar Îi rupe picioarele și-l dă olog pe mâna lu’ Cosmescu. — Pe cine, părințele? — Pe dracu’ să-l ia. Părințelul Andrei oftează din străfundul rărunchiului, am zis că nu mai zic și că nu-l mai pomenesc, offf, sfinte Dumnezeule și sfinte tare, sfinte fără de moarte... Își toarnă cafeaua la loc În ibric pentru a mai bea o cană cu apă, după care o umple din nou cu cafea. — Ai vânturat cafeaua aia de-ai zăpăcit-o
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
-
că a trebuit să mă lipsesc În ultimul moment de locul de veci al familiei. Nici eu și nici mama n-am catadicsit să luăm În calcul acest impediment, deși n-am fost din cale-afară de surprins când m-am pomenit În fața faptului Împlinit. Oricum mama nu se avea prea bine cu surorile ei, iar locul acela de veci era singura lor proprietate comună. Așa le pomenisem pe mătușile sale spunându-și Între ele și tot așa le spunea și mama
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]