8,200 matches
-
în continuare, o cronică de politică externă foarte apreciată de cititori, pe care o va ține până în 1914. Radu D. Rosetti este, din 1902, autorul unei „Cronici de joi”, George Murnu dă versuri, traduceri și articole pe teme culturale, cronica teatrală este semnată de Ion Gorun, Aurel Alexandrescu-Dorna, C. Xeni, iar după 1900 de Victor Eftimiu, Corneliu Moldovanu, Emil Nicolau. Cu articole despre Nicolae Grigorescu și despre viața artistică va colabora din nou, începând din 1908, Al. Vlahuță, autor și de
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290367_a_291696]
-
președintele profesorilor de religie din România, se arată că revista va fi menită să deschidă orizontul tinerilor. Se publică articole de popularizare (medicină, premilitărie, cercetași, străjeri), evocări (a răscoalei lui Horea, Cloșca și Crișan, a nașterii lui Ion Creangă), cronici teatrale, note de drum, epigrame, glume, șarade etc. Beletristica, susținută de puține nume notorii, e prezentă prin poezii semnate de Gheorghe Stroescu, G. Marinescu-Fulga, Decebal Ghițescu, Gh. T. Dâmboianu, Fany Ștefănescu-Moldovan, prin pagini de proză (C. Delamovilă, Mariana Ștefănescu, Rozalina Melinescu
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285892_a_287221]
-
constructivă; era sensibilă, dar într-un mod clar, bun, care îi arăta că e vie. Cum stătea acolo, calmă și detașată, privind la cerul inundat de un soare orbitor, știa că își are un rol al ei, special, și poza teatral. Dar era un sentiment minunat. Autorul se preface că e foarte prezent în text, când de fapt își retrage emoțiile și ne lasă în compania unei simple foi de hârtie și a unor eroi deliberat goliți de orice reacție în afara
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
explica" și a "se explica" poate duce până la un fel de ură, de tensiune maximă între el și lector, actor și spectator, ca în următoarea mărturie a dramaturgului din interivul cu Anne-Marie Cusac (2001): Una dintre cele mai însemnate seri teatrale pentru mine a fost premiera la The Homecoming din New York. Venise publicul. Era în 1967. Nu știu dacă s-au schimbat de atunci. Chiar erau la haină de nurcă și costum. Bani, nu glumă. Iar când a început piesa, le-
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
în 1997, în National Review, următoarele: Încă de când i-am văzut primele piese de un act în anii '50 în Londra de nord, era clar că Pinter are un fler impresionant de meșteșugar dramatic. Noutatea din lada lui cu șmecherii teatrale pe atunci noi și inovatoare, iar acum ades satirizate era descoperirea că cea mai banală conversație poate deveni intensă și plină de un "sens" aparent dacă introducem pauze arbitrare printre rândurile dialogului. Această cascadorie a deschis un vid pe care
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
sens" aparent dacă introducem pauze arbitrare printre rândurile dialogului. Această cascadorie a deschis un vid pe care criticii au dat năvală să-l umple cu propriile lor speculații despre profunzime nerostită și "amenințare". Pinter s-a trezit etichetat ca guru teatral, a cărui operă dezvăluie adâncimea experienței umane, vieții și morții etc. Lucrul era cu atât mai surprinzător cu cât Pinter nu avea nici un fel de pretenții intelectuale. Terminase liceul, scurtcircuitase universitatea făcându-se actor și trecuse la scrierea de piese
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
o ultimă luptă pentru sens: "Icar, oare? Coborât în nisip, sare-n picioare și o ia la goană?" Întrebare fără răspuns. Poem al eșecului, al eșecului repetat, despre un Icar dintre cine știe câți au fost. E semnificativ că Brownjohn evită tragismul teatral, refugiindu-se în incertitudine. Poate că Icar a eșuat, și poate că nu. Poate e vorba de un eșec reluat, dar cine poate fi sigur că l-a mai văzut? Nesiguranța e una din stratagemele preferate ale lui Brownjohn. E
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
un loc sunt o radiografie a modului cum vede ea viața și omul în univers. T.S. Eliot îl numea pe Yeats "poetul vârstei de mijloc înainte de toate". Cu o generație mai târziu, Ruth Fainlight moștenește obsesia și, mult mai puțin teatral decât Yeats ori Eliot, ea aduce moartea cu picioarele pe pământ. Vorbește despre îmbătrânire ca și cum ar flecări: Frați, surate, v-ați obișnuit cu fața cum vi se vede-n oglindă? O puteți accepta, o puteți recunoaște? Nu vă mâniați, răspundeți
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
față de prezent și a prezentului față de trecut. LV. Ai un umor fără limite. Te consideri atașat, detașat, ironic, prezent ori absent din text cu premeditare? PA. Am într-adevăr simțul umorului, nădăjduiesc, chiar dacă el se apropie oarecum de pantomimă și teatral. Nu mă simt deloc "detașat" de text, nici ironic sunt fanatic atașat, deci extrem de implicat. Dar și aici putem afla o sursă de umor, la urma urmei. LV. Scrii romane visătoare. Construiești o narațiune à contre coeur, care avansează în ciuda
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
de pete întunecate mă copleșește. Vorbești de distopie, și se poate ca ea să fie mereu prezentă: poemele presimt că așa stau cu adevărat lucrurile pe lume, dar refuză să se pronunțe. Ca idee, distopia e prea la îndemână, prea teatrală. Tocmai de asta și refuz distopia clădită cu bună știință. Ca presimțire rea, distopia e mult mai puternică și mai credibilă. LV. Poezia ta e și sfioasă și îndrăzneață. E iubirea o temă importantă pentru tine? Crezi că orice poet
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
promovarea tinerilor scriitori și susținerea unui curent cultural local. Rubricile obișnuite sunt „Cronica artistică”, „Cronica dramatică”, „Note, însemnări”. Colaborează cu versuri George Lesnea, Valeriu Olăniuc, Emil Botez, C. Nica ș.a. Proză semnează Gh. Matei. Revista mai cuprinde articole pe teme teatrale, plastice, istorice și culturale. Alți colaboratori: Villy Ottescu, G. Mărgărit, Lucian Predescu. A.P.
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288995_a_290324]
-
258 2.2. Stanislavski sau arta "retrăirii" / 265 2.3. Grotowski și "teatrul sărac" / 270 3. Un teatru politic / 274 3.1. Meyerhold și "teatrul convenției conștiente" / 274 3.2. Distanțarea brechtiană / 278 Concluzie / 288 Glosar / 291 Cronologie. Teoreticienii esteticii teatrale / 295 Bibliografie / 301 Tabla ilustrațiilor / 302 Index / 303 Cuvânt înainte Analiză textuală, artă a interpretării, estetică a receptării, iată cele trei moduri posibile de abordare a teatrului, după cum ne situăm pe poziția autorului dramatic, a actorului sau a publicului. În funcție de
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
ca Diderot sau Mercier, dornici la rândul lor să pună bazele unei dramaturgii, adoptă aceeași atitudine de autor dramatic, ei își orientează reflecția despre teatru pe o cale nouă, pe care o va urma cu entuziasm modernitatea. Aceștia reorientează problematica teatrală înspre arta interpretării ce devine obiectul lor principal de examinare, după cum o dovedește Paradoxul despre comediant (Le Paradoxe sur le comédien), operă care ilustrează perfect spiritul nou. E adevărat, chiar de la sfârșitul secolului al XIX-lea, regizorii îi concurează pe
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
lor principal de examinare, după cum o dovedește Paradoxul despre comediant (Le Paradoxe sur le comédien), operă care ilustrează perfect spiritul nou. E adevărat, chiar de la sfârșitul secolului al XIX-lea, regizorii îi concurează pe autorii dramatici în materie de teorie teatrală. Vom pune aici față în față discursurile acestor diferiți teoreticieni, filosofi, autori dramatici și regizori. De aceea, nu ne ocupăm decât de autorii dramatici care au lansat teorii asupra practicii lor și-i lăsăm de o parte pe aceia dintre
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
Să te joci de-a războiul în recreație, sau de-a bandiții, nu înseamnă să arăți arta în fașă, nevoia născândă de artă pentru sufletul juvenil? Și uneori aceste jocuri sunt organizate într-un mod mult mai armonios decât reprezentațiile teatrale; diferența este că la teatru îi privești pe actori, în timp ce aici chiar tineretul este actor. Dar jocul este ceva absolut normal!" (Partea a 4-a, Cartea a 10-a, Edit. Garnier, 1969, p. 751) Fără îndoială, datorită spontaneității fenomenelor de
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
actori, în timp ce aici chiar tineretul este actor. Dar jocul este ceva absolut normal!" (Partea a 4-a, Cartea a 10-a, Edit. Garnier, 1969, p. 751) Fără îndoială, datorită spontaneității fenomenelor de dramatizare, conceptul de mimesis are o origine specific teatrală, după cum ne amintește Aristotel, în Cartea I a Poeticii. Termenul "mimos" denumește într-adevăr texte dramatice care nu ne-au parvenit, "mimele lui Sofron și Xenarc", scenete cu subiecte scoase din viața cotidiană. Pe urmă, conceptul a fost aplicat în
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
transformă pentru moment pe cel care râde, făcând să se elibereze forțele iraționale pe care le înlătură rațiunea. Astăzi am spune că dejoacă cenzura instituită de supraeu. "Nu se întâmplă același lucru în ceea ce privește ridicolul? Și când asculți într-o reprezentație teatrală sau într-o conversație privată o bufonerie de care te-ai rușina, și când simți o plăcere vie în loc să-i condamni perversitatea, nu ți se întâmplă același lucru ca în emoțiile patetice? Dorinței aceasteia de a stârni râsul, pe care
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
idolatria. În tratatul său despre spectacole, De Spectaculis, Tertulian scrie: "Diavolii, care prevăzând chiar de la început, că plăcerea față de spectacole ar fi unul din mijloacele cele mai eficace de a introduce idolatria, le-au inspirat, ei înșiși, oamenilor arta reprezentațiilor teatrale. Într-adevăr, ceea ce trebuia să folosească gloriei lor nu putea veni decât inspirat de ei: și pentru a învăța lumea despre această funestă știință, nu trebuiau să folosească alți oameni, decât pe aceia în apoteoza cărora găseau o onoare și
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
ci un curs, de nenumărate ori remaniat fără îndoială spre folosința Liceului, dovedește ezitarea lui Aristotel, care, când dă legi în calitate de teoretician asupra literaturii dramatice, când reacționează ca spectator. Oscilând între aceste două poziții, el se situează în inima fenomenului teatral, a cărui complexitate rezidă în introducerea în joc a unui text. Teoreticienii care îi vor urma vor prefera, ca și el, când textul, când spectacolul. Poetica este textul fondator al dramaturgiei occidentale. Toți teoreticienii se referă la ea, explicit sau
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
el însuși dar Corneille consideră că regulile retoricii, atât la nivelul părților de vorbire, cât și la nivelul figurilor de stil, se înțeleg de la sine. Orice "honnête homme 11" le stăpânește. Totuși, el este cel dintâi care subliniază specificul teoriei teatrale ce diferă de cea a oratorului din punct de vedere al enunțului: "dar există această diferență în privința asta între poetul dramatic și orator, scrie el, și anume că acesta își poate etala arta și să o facă remarcabilă în deplină
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
-l fi putut cunoaște, nici separarea pe Acte, și nici varietatea Scenelor; aș descoperi interesele tuturor acelora care vorbesc, ceea ce fiecare trebuie să spună, locul Scenei și decorurile sale, întinderea Poemului și tot ce trebuie să facă parte din Acțiune Teatrală." O asemenea naivitate poate să surprindă. Pasajele textelor lui Plaut și Terențiu care ne-au parvenit mutilate au pus mari probleme de interpretare. Replicile pentru care lipsește numele personajelor care ar trebui să le pronunțe sunt uneori greu de atribuit
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
globală a spectatorului (foarte diferită de cea a cititorului, lineară și temporală), pe care d'Aubignac o compară în mod judicios cu cea a estetului care contemplă un tablou. Această analogie fecundă, care se bazează pe o analiză a receptării teatrale în termeni spațiali, pregătește calea pentru tratamentul semiologic al scenei, pe care îl vor adopta unii teoreticieni ai secolului al XX-lea. Este sigur că teatrul nu e nimic decât o imagine, scrie d'Aubignac în Practica teatrului (Cartea II
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
pe mimesis. Verosimilul reprezentării se bazează parțial, după părerea lui, pe confuzia între cele două temporalități care interferează în teatru, timpul acțiunii, de pură ficțiune, și cel al reprezentării. D'Aubignac, în capitolul din Practica teatrului intitulat " Despre întinderea acțiunii teatrale sau a timpului și duratei potrivite ale poemului dramatic", (Cartea II, cap.7), este conștient că una dintre dificultățile majore de care se lovește autorul dramatic rezidă în această dualitate a timpului teatral. "Trebuie să luăm în considerare, scrie el
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
din Practica teatrului intitulat " Despre întinderea acțiunii teatrale sau a timpului și duratei potrivite ale poemului dramatic", (Cartea II, cap.7), este conștient că una dintre dificultățile majore de care se lovește autorul dramatic rezidă în această dualitate a timpului teatral. "Trebuie să luăm în considerare, scrie el, că Poemul dramatic are două forme de durată, dintre care fiecare are timpul său propriu și convenabil." El insistă asupra realității timpului reprezentării, măsurabil în mod obiectiv, spre deosebire de timpul ficțiunii, care nu este
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
se consumă un timp notabil între sfârșitul uneia și începutul celeilalte, ceea ce nu se întâmplă când ele sunt legate împreună, legătura aceasta fiind cauza că una începe obligatoriu în aceeași clipă în care se termină cealaltă." Corneille știe că plăcerea teatrală, chiar trecând prin satisfacerea verosimilului, introduce mai întâi în joc imaginația spectatorului. Este preferabil deci, după părerea lui, să nu fie precizată durata acțiunii și să se mențină un flou propice iluziei. "Mai ales, aș vrea să las această durată
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]