9,583 matches
-
Când streșinile plâng Elena Marin Alexe În noaptea asta streșinile plâng, comori de perle în palme se strâng, tremură-n mine, amintiri ce-s vii, arome de flori , dor de bucurii. Mugurii tresar sub fulgul de nea, visând soarele ce-n zări hoinărea la verdele crud mă gândesc mereu și speranță port în sufletul meu. În noaptea asta streșinile
C?nd stre?inile pl?ng by Elena Marin Alexe () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83341_a_84666]
-
în care ținea trestia, o trecu în sus spre spate și o plasă, destul de îndemânatic, în față, cât îi permise brațul. Ața, destul de ușoară, nu se întinse cum ar fi dorit el, dar nici în adânc nu se afundă. Plutea tremurând odată cu unduirea ușoară a apei. În schimb, peștișorii se speriară și, cu mișcări rapide ale codițelor și aripioarelor, se îndepărtară grăbiți și se pierdură printre ramurile dese ale plantelor acvatice lângă mal. Nemulțumit, aruncă „undița” și o privi înciudat cum
Captiv pe tărâmul copilăriei by Marian Malciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/630_a_1234]
-
eu simțind că intru în panică. Dar ce-ai păzit în ultimele nouă luni? Judy părea șocată. —E imposibil să nu te fi gândit măcar la un nume. M-am gândit, am spus în timp ce buza de sus începea să-mi tremure. Dar m-am gândit la ele cu James. Și nu mi s-ar părea corect să folosesc unul dintre numele alea. Judy se cam enervase pe mine. Dar eram din nou pe punctul de a izbucni în lacrimi, așa că Judy
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
-
ușii de la intrare, provenea de la felinarul de stradă din fața casei. Am început să formez numărul de la apartamentul meu din Londra. Zgomotul pe care-l produceam stârnea ecouri în liniștea casei. Semăna cu zgomotul unei puști descărcate. „Dumnezeule“, m-am gândit tremurând, „familia McLoughlin, care stă la trei case distanță, o să vină să se plângă de zgomot“. Au urmat câteva clicuri în timp ce telefonul din Dublin se conecta la telefonul dintr-un apartament gol aflat într-un oraș la șase sute de kilometri distanță
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
-
reparat, totul chiar putea fi reparat. M-am așezat pe podeaua din holul rece și întunecat. După mult timp, am închis telefonul. Inima, care până atunci îmi bătuse nebunește, a revenit la ritmul normal. Mâinile au încetat să-mi mai tremure. Iar creierul a încetat să se prefacă și să mai fantazeze. N-aveam să mă mai întorc la Londra de dimineață. Acum viața mea era aici. Cel puțin deocamdată. Mă simțeam mizerabil. După toată înflăcărarea generată de gândul că puteam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
-
că-mi plânge sufletul, ci că-mi sângerează. Că-mi sângerează de moarte. I-am mulțumit lui Judy, mi-am mai cerut încă o dată scuze pentru că o pusesem într-o situație așa de penibilă și am închis telefonul. Mâinile îmi tremurau, fruntea îmi era scăldată în sudoare și simțeam că mă doare inima. Erau momente când chiar credeam că James o să se întoarcă. Mai devreme sau mai târziu. Că mă iubise așa de mult încât nu putea să înceteze să mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
-
Am început să formez numărul lui James de la biroul din Londra și-am simțit că mă ia amețeala. Eram nerăbdătoare și, în același timp, înfricoșată. Peste câteva clipe aveam să-i aud vocea. Abia așteptam. Mă încălzisem și începusem să tremur anticipând momentul ăla. Aveam să vorbesc cu el, cu James al meu, cu prietenul meu cel mai bun. Numai că, sigur că da, el nu mai era prietenul meu cel mai bun, nu-i așa? Însă uneori uitam lucrul ăsta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
-
Fusese așa de greu. După care, în ciuda dorinței mele, fusesem așa de nerăbdătoare să vorbesc cu el. Iar el nici măcar nu era acolo. Ce dezamăgire. Tone de adrenalină îmi curgeau în tot corpul, făcând să-mi transpire fruntea, să-mi tremure și să mi se umezească mâinile, să mă simt amețită. Nu știam ce să mă fac. După care am fost săgetată de un gând: unde era James? Vă rog să nu-mi spuneți că era în vacanță. În vacanță? Cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
-
fetița mea e deosebită. —Claire! a sărit mama exasperată. Nu vrei să pleci odată? Bine, bine, am zis repede, verificând dacă interfonul era deschis. Mă duc. —Distracție plăcută, mi-a strigat mama. —O să încerc, am răspuns cu buza de jos tremurându-mi. Drumul până-n oraș a fost un coșmar. Știți că dacă asculți cu mare atenție, orice sună ca un plânset de copil? Vântul prin copaci, ploaia căzând pe acoperișul mașinii, zumzăitul motorului. Eram convinsă c-o aud pe Kate plângând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
-
Vă asigur că era o conversație mult mai distractivă. Fericitul beneficiar al farmecelor Laurei era un student la arte în vârstă de nouăsprezece ani. —Nouășpe ani! am strigat la o intensitate decibelică atât de ridicată încât de sperietură le-au tremurat mâinile băutorilor dintr-un bar aflat la vreun kilometru depărtare. Nouășpe ani! Vorbești serios? Da, a râs Laura. Dar e un dezastru. Băiatu’ n-are niciodată nici o lețcaie, așa că nu ne permitem decât să facem sex. — Dar nu poți să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
-
să-mi dau seama că ți-ai băgat nasul în chestia asta, a șuierat el spre biata Anna, care rămăsese cu mâna pe clanță. Nu, tată, eu am fost de vină, l-am anunțat eu repede. Annei începuse să-i tremure buza de jos și arăta pe punctul de a izbucni în lacrimi. Nu, nu, am închis-o doar fiindcă ne era frig, i-am explicat când tata s-a uitat la mine cu o privire rănită. Nu pentru c-aș
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
-
alți bărbați care pot să facă exact ce ai făcut și tu. Poftim!“. Poate că nu era cea mai nimerită atitudine din punctul de vedere al respectului de sine, dar oricum. Am format numărul din Londra. Mâinile nu mi-au tremurat, iar vocea nu mi s-a voalat. Ce interesant, m-am gândit. James nu mai avea puterea să mă reducă la starea de epavă tremurândă. Ei, cel puțin formarea numărului său de la birou nu mai avea puterea să mă reducă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
-
fi trebuit să-i ofer eu cafea dinainte. Dar cu toată agitația aia, nici nu-mi trecuse prin minte. A fost o ușurare să intru în bucătărie. Când am închis ușa în spatele meu, am oftat prelung și profund. Mâinile îmi tremurau așa de tare, că abia am putut să umplu ibricul cu apă. Mi-era așa de greu să fiu cu el. Era epuizant să mă prefac că totul era în regulă. Iar faptul că trebuia tot timpul să-mi țin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
-
care a părăsit femeia. Credeam că bunele maniere îți impun să spui că tu ai fost părăsit de ea, chiar dacă în realitate a fost invers. Chiar și eu eram uluită de cât de ilogică eram. Eram conștientă că vocea îmi tremura din cauza crizei de isterie abia stăpânită. Dar nu mai aveam nici o putere să mă opresc. Nu-mi mai controlam emoțiile, așa că fiecare o luase unde vedea cu ochii. Nu spun lumii întregi c-am părăsit-o, mi-a răspuns el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
-
de umilința asta? Foarte bine, Claire, a zis James oftând zgomotos, exasperat de cererile mele iraționale. Dacă te face fericită, atunci am să spun tuturor ce s-a întâmplat cu Denise. Foarte bine, am aprobat eu cu buza de jos tremurându-mi de parc-ar fi fost din gelatină. Era îngrozitor! Unde dispăruse acea Claire care-și redescoperise echilibrul interior? Mă străduisem din răsputeri să-mi păstrez controlul în fața lui James, să nu-l las să vadă cât de mult mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
-
parc-aș fi lipsit ani-lumină, iar pe de altă parte mă simțeam de parcă n-aș fi plecat niciodată. Am început să merg către apartamentul meu. Inima îmi bătea să-mi sară din piept, genunchii mi se înmuiaseră și-mi cam tremurau. Eram surprinsă. Și puțin șocată. Nu mă așteptasem să fiu așa de afectată de revenirea în vechiul meu cartier. Când am depășit colțul și mi-am văzut apartamentul, casa pe care o împărțisem cu James, fruntea a început să-mi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
-
în calitate de stăpână a apartamentului? Asta în condițiile în care toată lumea știe că nu sunt stăpână decât pe jumătate din apartament. Dar după aceea mi-am spus că, fir-ar al naibii, asta e casa mea. O să intru singură. Mâna îmi tremura când am început să pipăi prin geantă în căutarea legăturii de chei. Mi-a luat o veșnicie până când am reușit să bag cheia în broască. Mirosul evocator și familiar al holului de la intrare m-a lovit direct în stomac. Mirosea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
-
mușc. Voiam să fiu furioasă. Voiam ca furia să-mi curgă prin vine. Furia e bună, mi-am spus. Furia ține la depărtare durerea. Furia mă face puternică. M-am uitat prin sufragerie. I-am zâmbit grațios lui James, cu toate că tremuram. Apartamentul arată drăguț, i-am spus amabilă. Eram surprinsă că vocea nu-mi tremura. — Văd că ți-ai mutat înapoi cărțile, discurile și toate celelalte. Și... Am trecut pe lângă el, m-am dus în dormitor și am deschis șifonierul. Văd
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
-
e bună, mi-am spus. Furia ține la depărtare durerea. Furia mă face puternică. M-am uitat prin sufragerie. I-am zâmbit grațios lui James, cu toate că tremuram. Apartamentul arată drăguț, i-am spus amabilă. Eram surprinsă că vocea nu-mi tremura. — Văd că ți-ai mutat înapoi cărțile, discurile și toate celelalte. Și... Am trecut pe lângă el, m-am dus în dormitor și am deschis șifonierul. Văd că ți-ai adus și hainele înapoi. Foarte intim. —Claire, ce faci aici? a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
-
din povestea asta. Tu ești! Tăcere. Camera ținea de tăcere. Eu am rămas nemișcată. Eram absolut șocată. James a răsuflat din greu, furios, și a început să se plimbe prin cameră. Nu se uita la mine. Eu am realizat că tremuram. Oare sunt un om rău? m-am întrebat. Oare sunt într-adevăr un om rău? O voce slabă din capul meu mi-a spus să nu fiu ridicolă. Se mersese deja prea departe. Trebuia să țin cu dinții de ceea ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
-
El a ales să facă asta. James îmi spusese că am fost aproape imposibil de iubit, dar tuturor celorlalți le spusese că mă iubea foarte mult. James voia ca eu să-mi asum vina pentru aventura lui. Cum stăteam acolo, tremurând din tot corpul, cu capul învârtindu-mi-se pe umeri, ceva mi-a devenit foarte clar. Ceva ce nu mai realizasem până atunci. James nu voia să recunoască, nu avea să recunoască că greșise. Nu putea să accepte că avusese
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
-
demontărilor succesive Îți mai scapă cîte-o piesă pe covor, rostogolindu-se printre hîrtii mototolite, printre ciucuri, o cauți ore-ntregi pe sub canapea, pe sub fotolii, uneori n-o mai găsești. Și dacă e prețioasă, faci niște inubliabile crize de isterie solitară, tremuri, tropăi, răcnești scurt, apoi o Înlocuiești cu alta. Important este ca ansamblul să funcționeze. Pe urmă șlefuiești lucrarea Încă o dată, precum Spinoza lentilele, corectezi, rescrii, recompui Întreaga povestire În așa fel Încît să capete o structură prismatică fără cusur, n-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
casă”, Martin Amis) ca să privești un punct fix pe tavan, chiar dacă-i tavanul altcuiva, al unei femei frumoase, să zicem, cu aluniță, și-ți poți pierde identitatea și stima față de lume dacă În loc să rîzi În hohote de aluniță, mîrÎi gemi tremuri spargi vomiți te-ncrunți calci În picioare iei pastile și-odată te trezești că te dai cu capul de scrin. Trebuie să-ncerci să te menții la nivelul de dramatică imbecilitate al lumii, acolo unde, de arunci o singură privire
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
peste bot, moarte intelectualilor, omorîți-i. SÎnt sparte parbrize, geamurile unor magazine, ușile unor apartamente. E atacată clădirea Universității. Cer senin. Ora zece dimineața. Tăiat la: Cadru exterior: Ziaristul face eforturi vizibile să nu alerge. Ochii Îi sînt dilatați, mîinile Îi tremură, i se aude gîfÎitul. Camera se depărtează: lîngă ziarist merge la fel de grăbit un bărbat care vorbește răgușit: Ne-au invadat orașul. Dac-aș avea o pușcă. În clipa următoare se aude o Împușcătură și bărbatul cade Împleticindu-se, cu o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
opri incredibila brutalitate. Cineva din mulțime zbiară: „Și pe el, și pe el!” E izbit imediat, din toate părțile, cu ciomege și furtunuri de cauciuc și aruncat Într-o dubă a poliției sub ochii mei și ai lui Filip Florian. Tremurăm de frică și furie pe trotuar. Altceva nu putem face. În clipa aceea sîntem, am ajuns ca ei. Două animale. Dacă cineva ne-ar pune-n mînă o mitralieră, am trage fără să gîndim. Sediul României libere și al partidului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]