80,833 matches
-
altele "Venea o moară pe Siret" (1954), "Nicoară Potcoavă" (1955), "Viața lui Ștefan cel Mare" (1957), "Frații Jderi" (1971), "Neamul Șoimăreștilor" (1977), "Aventurile șahului" (1983) și "Baltagul" (1983). Astfel Friedman a tradus și publicat în limba rusă cele mai importante scrieri ale lui Sadoveanu. A scris și revizuit capitolul „Istoria literaturii române moderne” din volumul "Istoria literaturii din Europa de Est, după al doilea război mondial" (vol. I:. 1945-1960, M. Indrik, 1995), elaborat sub auspiciile Institutului de Slavistică și Balcanistică. A colaborat la
Mihail Fridman () [Corola-website/Science/335363_a_336692]
-
literaturii române moderne” din volumul "Istoria literaturii din Europa de Est, după al doilea război mondial" (vol. I:. 1945-1960, M. Indrik, 1995), elaborat sub auspiciile Institutului de Slavistică și Balcanistică. A colaborat la realizarea dicționarelor ruso-române și româno-ruse și a participat la scrierea unor manuale de limba rusă pentru învățământul mediu. A publicat și literatură originală, îndeosebi romane, în limba română ("Întoarcerea la viitor" (1967)) și în limba rusă. Este autorul a două romane autobiografice "Cartea lui Iosif" (1994) și "A doua carte
Mihail Fridman () [Corola-website/Science/335363_a_336692]
-
română (cf «M. Sadoveanu: o ipostază românească a relației național-universal» //Revistă de Lingvistică și Știință Literară, Chișinău, 1992, nr. 3—4). În anul 2000 el a fost distins cu medalia românească «150 de ani de la nașterea lui Mihai Eminescu» pentru scrierea capitolului „Un român la Viena” în enciclopedia "Viena - ca un magnet", publicată în Austria în 1996 în limba germană. A fost decorat cu medalii ale Republicii Socialiste România și ale Republicii Populare Mongole. A fost membru al Uniunii Scriitorilor din
Mihail Fridman () [Corola-website/Science/335363_a_336692]
-
a avut loc în 1950 în săptămânalul literar "Utunk" din Cluj. A lucrat începând din 1952 pe post de cronicar cultural la "Igazság", iar din 1957 la "Dolgozó Nő". În 1974 a devenit redactor al revistei literare pentru copii "Napsugár". Scrierile sale au mai fost publicate în periodicele maghiare "Igaz Szó", "Korunk", "Művelődés", "Jóbarát", "Ifjúmunkás" și "Előre". A fost membru al Uniunii Scriitorilor Maghiari și al Uniunii Scriitorilor din România. În 1968 poetul a primit Ordinul Meritul Cultural clasa I, iar
Béla Jánky () [Corola-website/Science/335381_a_336710]
-
de Stat pentru proză. Scriitorul reia din volumul "Împărăția apelor" descrierea primei sale amintiri pescărești și cele șase povestiri despre experiența pescărească de la Nada Florilor, rescriindu-le potrivit ideologiei realist-socialiste. După mărturia fiicei sale, Profira, el visa de multă vreme scrierea acestei cărți „în nopțile-i de insomnie, ori stând pe malul unei ape, cu undița în mână”. Sadoveanu extinde subiectul, adăugând noi personaje și un fir narativ mai precis conturat, schimbând orientarea textului de la o rememorare a trecutului său pescăresc
Nada Florilor () [Corola-website/Science/335312_a_336641]
-
de viitorul scriitor; apriga și inimoasa bunică din Verșeni a împrumutat multe elemente din firea ei dădacei Anghelina, precum o făcuse și mai demult dădacei din "Zodia Cancerului" sau jupânesei Ilisafta din "Frații Jderi". Nici textul comun al celor două scrieri nu rămâne identic. Sunt operate schimbări ale numelor (băiatul Dumitrașcu devine Iliuță Dumitraș; moș Hau capătă prenumele Dumitrache; înecatul mâncat de raci Gheorghiță Pricop devine Gheorghiță Țațomir) sau ale ocupațiilor unor personaje (cuconu Panainte, căruia Culai îi vinde peștele, este
Nada Florilor () [Corola-website/Science/335312_a_336641]
-
volumul "Anii de ucenicie". Temele principale ale acestui volum sunt inițierea băiatului Iliuță Dumitraș în tainele pescuitului și înțelegerea de către acesta a nedreptăților vieții. Corectarea opticii se petrece sub influența ideilor clasei muncitoare, făcând mai evidentă critica socială existentă în scrierile anterioare ale lui Sadoveanu. Prezentarea ritualului de inițiere a lui Iliuță Dumitraș în meșteșugul pescuitului îi prilejuiește autorului ocazia să realizeze descrieri vibrante de natură și să evidențieze trăirea de către oameni a unui sentiment de comuniune cu natura. Criticii literari
Nada Florilor () [Corola-website/Science/335312_a_336641]
-
alături de țărănime, la sfârșitul secolului al XIX-lea. Romanul a fost lăudat, la momentul apariției sale, de către critica literară aservită regimului comunist, fiind ulterior ignorat de tot mai mulți cercetători ai operei literare sadoveniene. El este considerat în prezent o scriere fals moralizatoare, plină de clișee și ridicolă, ce atribuie câte o poveste revoluționară fiecărui locuitor sărac de la marginea Fălticenilor. Substratul politic al romanului este, în opinia academicianului Eugen Simion, „cel mai puțin convingător în această scriere în care tema socială
Nada Florilor () [Corola-website/Science/335312_a_336641]
-
considerat în prezent o scriere fals moralizatoare, plină de clișee și ridicolă, ce atribuie câte o poveste revoluționară fiecărui locuitor sărac de la marginea Fălticenilor. Substratul politic al romanului este, în opinia academicianului Eugen Simion, „cel mai puțin convingător în această scriere în care tema socială nu fuzionează totdeauna bine cu tema existenței naturale”. Romanul "Nada Florilor" a fost tradus în mai multe limbi străine: maghiară ("Virágöböl", Ifjúsági Könyvkiadó, Budapesta, 1952; traducere de Ádám Réz; a fost inclusă apoi în vol. "Virágöböl
Nada Florilor () [Corola-website/Science/335312_a_336641]
-
Petronėlė Česnulevičiūtė). Filmul "Vacanță tragică" regizat de cineastul Constantin Vaeni și lansat la 21 mai 1979 a fost inspirat din romanul "Nada Florilor" și din alte povestiri sadoveniene. Scenariul a fost scris de Constantin Mitru, cel care mai colaborase la scrierea scenariilor a trei filme inspirate din prozele lui Sadoveanu și regizate de Mircea Drăgan: "Neamul Șoimăreștilor" (1965, împreună cu Alexandru Struțeanu), "Frații Jderi" (1974, împreună cu Profira Sadoveanu și Mircea Drăgan) și "Ștefan cel Mare - Vaslui 1475" (1975, împreună cu Valeria Sadoveanu și
Nada Florilor () [Corola-website/Science/335312_a_336641]
-
224 - 651 d.Hr). În prezent este un important sit arheologic și un celebru punct turistic. Denumirea latină de "", derivat din grecescul "Ktēsiphôn" ("Κτησιφῶν"), este o formă elenizată a denumirii locale de "Tisfōn" sau "Tisbōn". Orașul mai este menționat în scrierile din limba persană, siriacă, arabă și armeană sub denumirea de Qțēsfōn, Țaysafūn, Qațaysfūn, Tizbon. Nu se cunoaște semnificația exactă a acestui termen dar se crede că vine de la numele poporului "Cas" sau de la Marea Caspică. Conform tradiției, orașul Ctesiphon a
Ctesiphon () [Corola-website/Science/335349_a_336678]
-
în posesia Imperiului Sasanid, după ce sasanizii au pus capăt dominației parților asupra Persiei. Sub patronajul lor, orașul a prosperat devenind capitală a imperiului. În partea de est a râului Tigru, se afla ce mai veche parte a metropolei cunoscută în scrierile arabe sub denumirea de "Madina Al-Atiqa" ("Orașul Vechi"), unde se afla reședința membrilor dinastiei sasanide numită "Palatul Alb". Partea de sud al aceleași zone, cunoscută sub denumirea de Aspanbar, era celebră pentru sălile de jocuri și bogățiile sale. Malul opus
Ctesiphon () [Corola-website/Science/335349_a_336678]
-
sa, pentru constanta participare la Sesiunea Națională de Comunicări Științifice „Românii din sud-estul Transilvaniei. Istorie. Cultură. Civilizație” prin numeroasele sale publicații. Potrivit domnului dr. Ioan Lăcătușu, diploma a reprezentat recunoașterea din partea comunității românești locale a contribuției istoricului Ioana Cristache-Panait la scrierea „adevăratei istorii a așezărilor și populației” din această zonă sud-est transilvană. Făcând parte din generația de cercetători a anilor ’70, este privită de aceasta ca fiind „cel mai perseverent cercetător al bisericilor de lemn din Transilvania, cea care a bătut
Ioana Cristache Panait () [Corola-website/Science/335383_a_336712]
-
cu care s-a putut reîntoarce în Paris (Pinkernell lansează și supoziția unei posibile inervenții a "Coquillarzilor"), de unde a trebuit să fugă din nou după ce a participat la jefuirea Colegiului Navarre Conform cu Gert Pinkernell, nu au rămas date precise despre scrierea literară a lui Villon din această perioadă dar este posibil că atunci au fost scrise unele dintre baladele cuprinse ulterior în Micul Testament, precum „Balada femeilor din Paris” (Ballade des femmes de Paris) sau, „Romanul Vânturilor Dracului” (Roman du Pet-au-diable
Opera lui François Villon () [Corola-website/Science/331553_a_332882]
-
celor spuse de King în autobiografia sa din 2002 "On Writing: A Memoir of the Craft", "Fugarul" a fost scrisă într-o săptămână, spre deosebire de stilul său obișnuit de 2.000 de cuvinte sau 10 pagini pe zi (King declara că scrierea unui roman ar trebui să ia în jur de trei luni în acest ritm). King a descris "Fugarul" în "The Importance of Being Bachman" ca „...o carte scrisă de un tânăr furios, energic și infatuat de arta și tehnica scrisului
Fugarul (roman de Richard Bachman) () [Corola-website/Science/331573_a_332902]
-
aderă la Convenția Metrului. De asemenea, recomandarea a catalogat simbolurile pentru cele mai importante unități de măsură și CGS și, pentru prima dată, CGPM a făcut recomandări cu privire la unități derivate. În același timp, CGPM a adoptat oficial o recomandare pentru scrierea și tipărirea simbolurilor de unități și numerelor. Proiectul de propunere al CIPM, care era o vastă revizuire și simplificare a definițiilor, simbolurilor și terminologiei unităților metrice, pe baza sistemului de unități MKS, a fost prezentat la a 10-a CGPM
Sistemul metric () [Corola-website/Science/331568_a_332897]
-
nasc” adolescenți și, după câțiva ani de educație formală, își recapătă amintirile din viețile anterioare. Cetățenii Diasparului sunt închistați în cutume sociale și sunt incapabili să-și imagineze părăsirea orașului. Ideea deșertului înconjurător le provoacă o teamă irațională și toate scrierile istorice ale lor vorbesc despre Diaspar ca singurul oraș în care a supraviețuit omenirea. Lys, pe de altă parte, este un oraș al oamenilor telepați, care se nasc, trăiesc, fac copii și mor. Ei știu despre existența Diasparului, dar nu
Orașul și stelele () [Corola-website/Science/331615_a_332944]
-
Ralú, a devenit soția domnitorului Moldovei, Mihail Suțu al II-lea (1819-1821). În ale sale "Scrisori către V. Alecsandri", Ion Ghica relata că Ralú poseda gustul frumosului, fiind o admiratoare a muzicii lui Mozart și a lui Beethoven, hrănită cu scrierile lui Schiller și Goethe. Ea a apelat la câțiva tineri greci, rude și amici din Școala grecească de la Schitul Măgureanu, studenți admiratori ai tragediilor lui Euripide și Sofocle, pentru a pune în scenă câteva piese de teatru. În 1816, cu
Domnița Ralu Caragea () [Corola-website/Science/331636_a_332965]
-
analiză postată pe GitHub ale celor mai vizitate 1000 de site-uri web la 8 aprilie 2014 a relevat vulnerabilități la mai multe site-uri, inclusiv Yahoo!, , Stack Overflow, , și . , fondatorul și liderul proiectelor și , a criticat dezvoltatorii OpenSSL pentru scrierea propriilor rutine de gestiune a memoriei, prin care ocoleau contramăsurile existente în a sistemului OpenBSD, afirmând că „OpenSSL nu este dezvoltat de o echipă responsabilă”. Autorul bugului, Robin Seggelmann, a afirmat că i-a „scăpat validarea unei variabile conținând lungimea
Heartbleed () [Corola-website/Science/331681_a_333010]
-
ca de obicei, cu o excelentă extrapolare a tehnologiilor viitoare”. La rândul său, SF Reviews o consideră „de departe cea mai dezamăgitoare din lunga și strălucitoarea carieră a lui Clarke”. Deși semnalează unele puncte slabe și o compară cu primele scrieri ale lui autorului, SF Book Review crede că „va fi pe placul fanilor lui Arthur C. Clarke și, implicit, fanilor SF-ului clasic”. Într-un sens pozitiv, "New York Times" crede că „[Clarke] vede universul ca pe o jucărie minunată, care
Fantoma adâncurilor () [Corola-website/Science/331704_a_333033]
-
al IX-lea), este scrisă în dialectul walon, cu elemente picarde, la fel ca și "La Vie de Saint Léger" (Viața Sfântului Leodegar) (sec. X). "Le Sermon sur Jonas" (Predica despre Iona) (sec. X) este scrisă în dialectul walon, originalul scrierii "La Vie de Saint Alexis" (Viața Sfântului Alexie) (sec. XI) provine probabil din regiunea orașului Rouen (Normandia), iar cea mai veche variantă păstrată a "Cântecului lui Roland" (sec. XI) este anglo-normandă. La unii literați se observă diferențe de la o operă
Istoria limbii franceze () [Corola-website/Science/331697_a_333026]
-
vorbită, trăsăturile comune ale dialectelor sunt privilegiate la Paris, unde se întâlnesc călători din diferite regiuni, care caută să folosească cât mai multe elemente de limbă comune. Dialectele sunt percepute ca aparținând aceleiași limbi, după cum reiese, de exemplu, dintr-o scriere a lui Toma de Aquino, dar apar judecăți de valoare în favoarea lui "françois" față de celelalte dialecte. Dintr-o poezie a lui Conon de Béthune reiese disprețul curții regale pentru picardismele truverului. Alt truver, Jacques Bretel (sec. XIII), în poemul "Le
Istoria limbii franceze () [Corola-website/Science/331697_a_333026]
-
Astfel este [θ] transcrisă t, care exista la sfârșitul unor cuvinte, de exemplu "chantet" „cântă”. Altă consoană, [s], cade între o vocală și o consoană surdă, de exemplu în "coustume" „obicei” se pronunță [kutymə]. În schimb, față de corespondența actuală între scriere și pronunțare, s-ul desinență a pluralului era pronunțat. Sistemul vocalic era mult mai bogat decât cel al francezei moderne. La începutul perioadei, el cuprindea 9 vocale orale, 5 vocale nazale, 11 diftongi orali (toți descendenți), 5 diftongi nazali și
Istoria limbii franceze () [Corola-website/Science/331697_a_333026]
-
tendința de dispariție a opoziției vocală semiînchisă vs. semideschisă, cea dintre [ɑ] posterior și [a] anterior și cea dintre [ə] și [ø], precum și trecerea lui [œ̃] în [ɛ̃] (vezi Fonologia, fonetica și prozodia limbii franceze, Vocale). Sub influența scrierii, unele consoane finale nepronunțate până de curând au tendința de a fi pronunțate. Dicționarele indică pentru ele ambele pronunțări: "mœurs" [mœːr] sau [mœrs] „moravuri”, "août" [u] sau [ut] „august”, "but" [by] sau [byt] „scop”. În morfologia verbului, au dispărut din
Istoria limbii franceze () [Corola-website/Science/331697_a_333026]
-
articole despre viața și preocupările nevăzătorilor, scrise de redactori și de colaboratori. La acestea se adaugă materiale cu subiecte științifice, culturale, utilitare etc., reproduse din alte publicații care nu sunt accesibile persoanelor cu deficiență de vedere. Revista "Litera noastră" în scriere obișnuită, echivalentul versiunii Braille, apare trimestrial, din anul 1968. Publicația se adresează atât persoanelor cu rest de vedere, cât mai ales celor ce doresc să afle mai multe despre comunitatea nevăzătorilor români.
Litera noastră () [Corola-website/Science/331750_a_333079]