80,833 matches
-
jocului a fost să conțină violență, dar echipa a dorit și să nu fie prea violent. Acest lucru a făcut echipa să se concentreze mai mult pe poveste, pentru ca jucătorii să fie motivați să facă lucrurile respective. Conform lui Williams, scrierea poveștii jocului a devenit inconfortabilă și dură pentru el pe parcurs, din cauza temelor întunecate ale jocului. Jocul a fost proiectat a fi un third-person shooter pentru ca jucătorii să vadă schimbările și „evoluțiile” celor trei personaje pe parcursul jocului și ca să se
Spec Ops: The Line () [Corola-website/Science/335570_a_336899]
-
al boierilor autohtoni. Protagonistul însuși se dovedește a fi credincios și inteligent, dar este motivat în primul rând de petreceri și de băutură, activități pe care dorește să le practice veșnic. Povestea „” are un aspect fantastic mai pronunțat decât celelalte scrieri ale lui Creangă, deoarece personajul principal posedă un instrument magic de supunere a spiritelor rele și chiar a Morții. Ea este una din contribuțiile valoroase ale lui Creangă în literatura română și a devenit un punct de referință familiar pentru
Ivan Turbincă () [Corola-website/Science/335584_a_336913]
-
Iași și Vaslui) a fost numit în comisia de examinare a cărților didactice din Iași. Ion Creangă era în acea vreme institutor la Școala primară de băieți nr. 2 din cartierul ieșean Păcurari și publicase în colaborare "Metodă nouă de scriere și cetire pentru uzul clasei I primară" (1868) și "Învățătoriul copiilor - carte de cetit în clasele primare de ambele sexe cu litere, slove și buchi, cuprinzând învățături morale și instructive" (1871). Eminescu l-a introdus pe Creangă în cenaclul "Junimea
Ivan Turbincă () [Corola-website/Science/335584_a_336913]
-
trei iezi” (1 decembrie 1875). Ion Creangă a fost bine primit la "Junimea", fiind proclamat „scriitor poporal”, iar criticul Titu Maiorescu (ce era în acea perioadă ministru al cultelor și instrucțiunii publice în guvernul condus de Lascăr Catargiu) afirmă că scrierile lui „sunt o adevărată îmbogățire a literaturei noastre”. Povestea „Ivan Turbincă” a fost publicată în numărul din 1 aprilie 1878 al revistei "Convorbiri literare" din Iași (anul XII (1 aprilie 1878 - 1 martie 1879), nr. 1, 1 aprilie 1878, pp.
Ivan Turbincă () [Corola-website/Science/335584_a_336913]
-
1877-1878, ce abia se încheiase prin semnarea la 3 martie 1878 a Tratatului de la San Stefano. Prima publicare a poveștii în volum a avut loc abia în anul 1890, după moartea scriitorului, când editorul Herșcu Goldner din Iași a tipărit "Scrierile lui Ion Creangă", vol. I, cu o prefață de A.D. Xenopol și o biografie a autorului de Grigore I. Alexandrescu. Poveștile și povestirile lui Ion Creangă sunt axate pe observații morale. Narațiunea epică este completată cu o atitudine umoristică înțeleaptă
Ivan Turbincă () [Corola-website/Science/335584_a_336913]
-
enumera, în studiul consacrat basmului din volumul "Etymologicum Magnum Romaniae" (1892), pe culegătorii de basme românești, considerându-i pe Petre Ispirescu și Ion Creangă ca „adevărații maeștri” ai genului. Alăturarea celor două nume surprinde, deoarece poveștile lui Ion Creangă sunt scrieri mult prea personale, în ciuda prezenței unor elemente folclorice, dar Perpessicius o consideră corectă deoarece, în opinia sa, „Creangă e mult mai aproape de Ispirescu și de esența basmului popular”. Scrierile literare ale lui Ion Creangă se individualizează prin autenticitate, simplitate și
Ivan Turbincă () [Corola-website/Science/335584_a_336913]
-
Alăturarea celor două nume surprinde, deoarece poveștile lui Ion Creangă sunt scrieri mult prea personale, în ciuda prezenței unor elemente folclorice, dar Perpessicius o consideră corectă deoarece, în opinia sa, „Creangă e mult mai aproape de Ispirescu și de esența basmului popular”. Scrierile literare ale lui Ion Creangă se individualizează prin autenticitate, simplitate și oralitate. Autorul pune accentul pe nararea întâmplărilor, folosindu-se de elemente vizuale și auditive, ca și de o memorie spontană capabilă să înfățișeze aidoma o scenă petrecută anterior. Trăsătura
Ivan Turbincă () [Corola-website/Science/335584_a_336913]
-
dacă nu răsfrânge credințele poporului, speranțele lui, slăbiciunile lui, dacă știe ceva mai mult decât știe poporul în patriarhala sa neștiință...”, pentru ca să completeze astfel într-o serie de „notițe bibliografice”, tipărite în trei numere consecutive ale ziarului "Timpul", referitoare la scrierile lui Ispirescu și Creangă: „O adevărată literatură trainică, care să ne placă nouă și să fie originală pentru alții, nu se poate întemeia decât pe graiul viu al poporului nostru propriu, pe tradițiile, obiceiurile și istoria lui, pe geniul lui
Ivan Turbincă () [Corola-website/Science/335584_a_336913]
-
populară în Republica Moldova, care a făcut parte la momentul publicării din gubernia Basarabia a Imperiului Rus și apoi a format, după o scurtă perioadă în care a fost parte a României, RSS Moldovenească din cadrul Uniunii Sovietice. Ea se află printre scrierile lui Ion Creangă ce au fost cunoscute de către cititorii vorbitori de limba engleză încă din perioada interbelică, atunci când acestea au început să circule în traducere. Potrivit autorului britanic Paul Bailey, variantele traduse se bazează prea mult pe arhaisme și sunt
Ivan Turbincă () [Corola-website/Science/335584_a_336913]
-
etc.). Povestea l-a inspirat pe scriitorul timișorean Șerban Foarță, care a folosit-o în 1983 ca sursă de bază pentru o adaptare dramatică pentru teatrul românesc. Potrivit cronicarului teatral Sanda Diaconescu, textul a fost completat cu fragmente din alte scrieri ale lui Creangă și, în general, cu „nestemate din arhaicul tezaur folcloric românesc”. Prozatorul Alecu Popovici a realizat o altă dramatizare a poveștii care s-a jucat la Teatrul „Ion Creangă” din București în regia lui Cornel Todea și a
Ivan Turbincă () [Corola-website/Science/335584_a_336913]
-
spre democrație. Edoardo Sanguineti a scris despre el: „Unul dintre cei mai importanți reprezentanți ai contribuției sociologice, de inspirație marxistă, adusă literaturii”. A publicat volumul "Antologia della narrativa romena" (Editura Guanda, Modena, 1956), în care a inclus traduceri ale unor scrieri românești în proză printre care și povestea „Ivan Turbincă” („Ivan Bisaccina”) de Ion Creangă.
Giuseppe Petronio () [Corola-website/Science/335591_a_336920]
-
Iași și Vaslui) a fost numit în comisia de examinare a cărților didactice din Iași. Ion Creangă era la acel moment institutor la Școala primară de băieți nr. 2 din cartierul ieșean Păcurari și publicase în colaborare "Metodă nouă de scriere și cetire pentru uzul clasei I primară" (1868) și "Învățătoriul copiilor - carte de cetit în clasele primare de ambele sexe cu litere, slove și buchi, cuprinzând învățături morale și instructive" (1871). Eminescu l-a introdus pe Creangă în cenaclul "Junimea
Dănilă Prepeleac () [Corola-website/Science/335583_a_336912]
-
trei iezi” (1 decembrie 1875). Ion Creangă a fost bine primit la "Junimea", fiind proclamat „scriitor poporal”, iar criticul Titu Maiorescu (ce era în acea perioadă ministru al cultelor și instrucțiunii publice în guvernul condus de Lascăr Catargiu) afirmă că scrierile lui „sunt o adevărată îmbogățire a literaturei noastre”. Povestea „Dănilă Prepeleac” a fost publicată în numărul din 1 martie 1876 al revistei "Convorbiri literare" din Iași (anul IX (1 aprilie 1875 - 1 martie 1876), nr. 12, 1 martie 1876, pp.
Dănilă Prepeleac () [Corola-website/Science/335583_a_336912]
-
Iași (anul IX (1 aprilie 1875 - 1 martie 1876), nr. 12, 1 martie 1876, pp. 453-460). Prima publicare a poveștii în volum a avut loc abia în anul 1890, după moartea scriitorului, când editorul Herșcu Goldner din Iași a tipărit "Scrierile lui Ion Creangă", vol. I, cu o prefață de A.D. Xenopol și o biografie a autorului de Grigore I. Alexandrescu. Analizând această poveste, unii istorici literari au presupus că întâmplările din această poveste își au originea în fapte reale petrecute
Dănilă Prepeleac () [Corola-website/Science/335583_a_336912]
-
enumera, în studiul consacrat basmului din volumul "Etymologicum Magnum Romaniae" (1892), pe culegătorii de basme românești, considerându-i pe Petre Ispirescu și Ion Creangă ca „adevărații maeștri” ai genului. Alăturarea celor două nume surprinde, deoarece poveștile lui Ion Creangă sunt scrieri mult prea personale, în ciuda prezenței unor elemente folclorice, dar Perpessicius o consideră corectă deoarece, în opinia sa, „Creangă e mult mai aproape de Ispirescu și de esența basmului popular”. Poveștile lui Creangă au fost considerate la sfârșitul secolului al XIX-lea
Dănilă Prepeleac () [Corola-website/Science/335583_a_336912]
-
decât un țăran neghiob și de aceea chiar și unul ca Dănilă Prepeleac îi poate păcăli. Învingerea dracilor ilustrează principiul triumfului permanent al binelui asupra răului, oamenii depășind necazurile prin respingerea resemnării și prin apelul la „mintea cea de pe urmă”. Scrierile literare ale lui Ion Creangă se individualizează prin autenticitate, simplitate și oralitate. Povestea „Dănilă Prepeleac” se desfășoară în totalitate în cel mai tipic cadru rural. Autorul pune accentul pe nararea întâmplărilor, folosindu-se de elemente vizuale și auditive, ca și
Dănilă Prepeleac () [Corola-website/Science/335583_a_336912]
-
dacă nu răsfrânge credințele poporului, speranțele lui, slăbiciunile lui, dacă știe ceva mai mult decât știe poporul în patriarhala sa neștiință...”, pentru ca să completeze astfel într-o serie de „notițe bibliografice”, tipărite în trei numere consecutive ale ziarului "Timpul", referitoare la scrierile lui Ispirescu și Creangă: „O adevărată literatură trainică, care să ne placă nouă și să fie originală pentru alții, nu se poate întemeia decât pe graiul viu al poporului nostru propriu, pe tradițiile, obiceiurile și istoria lui, pe geniul lui
Dănilă Prepeleac () [Corola-website/Science/335583_a_336912]
-
popor: "„— Na! că făcui pacostea și frăține-meu. Ei, ei, acum ce-i de făcut?... Eu cred, că ce-i bine, nu-i rău: Dănilă face, Dănilă trebue să desfacă.”" Potrivit istoricului literar George Bădărău, „Dănilă Prepeleac” este una din scrierile lui Creangă în care atmosfera de basm întâlnește „fantezia realistă”. Intriga, notează el, este similară cu cea a altor povești fantastice și satirice ale lui Creangă, „Ivan Turbincă” și „Povestea lui Stan Pățitul”, în care oamenii care par proști sunt totuși
Dănilă Prepeleac () [Corola-website/Science/335583_a_336912]
-
satirice ale lui Creangă, „Ivan Turbincă” și „Povestea lui Stan Pățitul”, în care oamenii care par proști sunt totuși capabili să-i păcălească pe diavoli. Povestea a fost descrisă de către influentul critic și istoric literar interbelic George Călinescu ca una din scrierile lui Ion Creangă cu o morală transparentă, adică dovedește în acest caz că „prostul are noroc”. Filologul francez Jean Boutière a evidențiat unele asemănări ale acestei povești cu creații literare din folclorul universal precum „Hans cel norocos” din colecția fraților
Dănilă Prepeleac () [Corola-website/Science/335583_a_336912]
-
persoană ageră apare în poveștile tradiționale din cele două regiuni românești: Moldova natală a lui Creangă și vecina sa sudică Valahia. Etnologul Pavel Ruxăndoiu a plasat „Dănilă Prepeleac”, alături de poemele valahului Anton Pann din "Povestea vorbii", într-o categorie de scrieri ce decodifică această tradiție. Interesul criticilor a fost atras de caracterizarea protagonistului și de problemele de interpretare pe care aceasta din urmă le ridică. Potrivit etnologului Șerban Anghelescu, Dănilă afișează o „prostie ce conduce la inițiere”, este „nu prostul total
Dănilă Prepeleac () [Corola-website/Science/335583_a_336912]
-
ce conduce la inițiere”, este „nu prostul total, iremediabil, ci nătângul, nerodul lipsit de experiență elementară” (după cum aprecia Ion Rotaru), în timp ce Gabriela Ursachi vede eroul ca manifestând o „prostie desăvârșită și prin urmare, sublimă”. Analizând sumar comentariile anterioare cu privire la această scriere, istoricul literar Mircea Braga subliniază ruptura existentă între cele două părți ale narațiunii, care par să-l înfățișeze pe Prepeleac ca două personaje foarte diferite între ele. El vede acest lucru ca o dovadă directă a emancipării lui Creangă de
Dănilă Prepeleac () [Corola-website/Science/335583_a_336912]
-
este un premiu acordat celei mai bune povestiri în engleză sau traduse în engleză și care a apărut anul anterior acordării premiului. Se acordă scrierilor care au sub 7000 de cuvinte, cele cu un număr mai mare de cuvinte se încadrează la Premiul Hugo pentru cea mai bună nuveletă. * Câștigători + Nominalizări Începând cu , "World Science Fiction Society" a creat conceptul de "Retro Hugo", un premiu
Premiul Hugo pentru cea mai bună povestire () [Corola-website/Science/335646_a_336975]
-
de la zero la nouă, sistemul poate face să intervină : O asemenea reprezentare permite astfel să se reprezitne : Pentru numerele raționale, se utilizează uneori o linie orizontală așezată deasupra cifrelor care reprezintă partea zecimală care se repetă la infinit. Dar această scriere iese din cadrul strict al numerației poziționale. Exemple : În sfârșit, pentru ușurarea lecturii numărului, se folosește în general un separator între grupele de trei cifre din partea întreagă a numărului (exemple: 15 000 sau , sau încă, în engleză, de exemplu: 15,000
Sistemul de numerație indo-arab () [Corola-website/Science/335659_a_336988]
-
bazele 10 și 1000. Numerele care reprezintă anii nu primesc separator. Exemplu : 2016<br> Totuși, o separație este efectuată între aceleași grupe de cifre în alte limbi care combină totuși bazele 10 și 10 000, ca în japoneză. În India, scrierea brahmi a apărut în secolul al III-lea î.Hr., dar în acea epocă, cifrele erau utilizate într-un sistem care folosea o notație aditivă. În 458, într-un tratat de cosmologie jaina, în sanscrită, "Lokavibhaga" (« Părțile Universului »), numerele sunt scrise
Sistemul de numerație indo-arab () [Corola-website/Science/335659_a_336988]
-
ca un număr, în lucrarea sa în sanscrită "Brahmasphutasiddhanta" (« Deschiderea Lumii »). Uzul unei notații poziționale zecimale în India acestei epoci, folosind cifrele de la unu la nouă, este raportat de Severus Sebôkht, un episcop siriac, în 662. Primele simboluri în legătură cu o scriere zecimală corespunzând lui „zero” pozițional, sub formă de rotund sau de punct, care să înlocuiască spațiul care-l preceda, au fost găsite în Cambodgia în 683 și în Sumatra, în același an și în 684. Aceste regiuni, erau în epocă
Sistemul de numerație indo-arab () [Corola-website/Science/335659_a_336988]