80,833 matches
-
format după șederia ei în parcursul anului (1894-1895) la unchiul ei - Michael Dragomanov la Sofia și tragic eveniment, ce a fost pentru ea, - moartea lui. În 1896-1898 Leșia Ucrainka este unul dintre fondatorii primei organizații socialiste din Ucraina de pe Nipru. Scrierile de dragostea Leșii Ucrainki încep de multe ori cu Serghei Merzhynskoho. Simpatiea Lesei Ucrainki și a Olgii Kobylianskoi (scrisori Kosach L. conservate) ajuta la înțelegerea lucrarea Lesei " Un trandafir albastru" (1896). Forțat de necesarea unui tratament Leșia călătorește în Germania
Lesia Ukrainka () [Corola-website/Science/335670_a_336999]
-
este o scriere alegorică a lui Dimitrie Cantemir, în care cărturarul moldovean înfățișează conflictul dintre el și fratele său Antioh Cantemir, pe de o parte, și domnul Țării Românești Constantin Brâncoveanu - susținut de boieri, protectori de pe lângă Înalta Poartă - și domnul Moldovei Mihai Racoviță
Istoria ieroglifică () [Corola-website/Science/335681_a_337010]
-
o parte, și domnul Țării Românești Constantin Brâncoveanu - susținut de boieri, protectori de pe lângă Înalta Poartă - și domnul Moldovei Mihai Racoviță, pe de alta. "" poate fi înțeleasă doar cunoscând cheia („scara”). Cartea a fost scrisă la Constantinopol,în anul 1705. Manuscrisul scrierii a fost cumpărat de la urmașii lui Cantemir de către consilierul aulic Nicolae Bantîș-Kamenski și a intrat în 1783 în posesia Arhivelor Ministerului de Externe din Moscova. Titlul complet al scrierii cunoscute îndeobște ca "Istoria ieroglifică" este "Istoriia ieroglifică în doasprădzece părți
Istoria ieroglifică () [Corola-website/Science/335681_a_337010]
-
scara”). Cartea a fost scrisă la Constantinopol,în anul 1705. Manuscrisul scrierii a fost cumpărat de la urmașii lui Cantemir de către consilierul aulic Nicolae Bantîș-Kamenski și a intrat în 1783 în posesia Arhivelor Ministerului de Externe din Moscova. Titlul complet al scrierii cunoscute îndeobște ca "Istoria ieroglifică" este "Istoriia ieroglifică în doasprădzece părți împărțită, așijderea cu 760 de sentenții frumos împodobită, la începătură cu scară a numerelor streine tâlcuitoare." Subiectul scrierii îl constituie aventurile complicate ale vieții politice a vremii, în care
Istoria ieroglifică () [Corola-website/Science/335681_a_337010]
-
în posesia Arhivelor Ministerului de Externe din Moscova. Titlul complet al scrierii cunoscute îndeobște ca "Istoria ieroglifică" este "Istoriia ieroglifică în doasprădzece părți împărțită, așijderea cu 760 de sentenții frumos împodobită, la începătură cu scară a numerelor streine tâlcuitoare." Subiectul scrierii îl constituie aventurile complicate ale vieții politice a vremii, în care toate personajele sunt animale, dar reprezintă oamenii contemporani cu autorul. Cheia de la sfârșit lămurește numele adevărate ale actorilor romanului. "Istoria ieroglifică" este lupta între animale: "țara cuadrupedelor" este Moldova
Istoria ieroglifică () [Corola-website/Science/335681_a_337010]
-
numai din intrigi, câștigă încrederea lui Toma și dezvăluie totul poliției turcești (bostangiilor), care îl prinde, însă autorul "Istoriei ieroglifice" scapă, cum s-a arătat mai sus, dând bani turcilor. Pentru a călăuzi pe cititor, autorul a așezat la sfârșitul scrierii o "cheie", pe care o denumește "Scara a numerelor și cuvintelor streine tâlcuitoare", atât pentru persoanele trecute în text cu nume de animale cât și pentru diferitele alegorii reprezentate de expresii poetice sau mai puțin poetice. "Este o carte în
Istoria ieroglifică () [Corola-website/Science/335681_a_337010]
-
imaginația poate schimba realitatea. El își întrerupe ascensiunea către Cer, ratând astfel împlinirea într-un spațiu transcendent. Nuvelele „” și „Incognito la Buchenwald...” și romanul "Nouăsprezece trandafiri" formează un ciclu, care-l are ca personaj principal pe Ieronim Thanase; cele trei scrieri se deosebesc de celelalte povestiri fantastice ale lui Eliade prin faptul că experiența supranaturalului este aici căutată deliberat. Într-o noapte de toamnă din anii '50, tânărul actor Ieronim Thanase pătrunde pe furiș, împreună cu Vladimir Iconaru (un licean pe care
Uniforme de general () [Corola-website/Science/335624_a_336953]
-
El se oprește pentru o clipă să asculte ce se cântă în sală, iar fata necunoscută dispare fără urmă. Nuvela „Uniforme de general” a fost scrisă în decembrie 1971 la Chicago și New York (SUA), după cum menționează însuși autorul la sfârșitul scrierii.<ref name="Ștefănescu 1/2003">Alex. Ștefănescu, „La o nouă lectură: Mircea Eliade”, în "România literară", anul XXXVI, nr. 1, 8-14 ianuarie 2003.</ref> Prima sa publicare a avut loc în numărul inaugural (caietul nr. 1/1973) al revistei "Ethos
Uniforme de general () [Corola-website/Science/335624_a_336953]
-
1981), Nicolae Manolescu („Sărbătoarea povestirii”, în "România literară", anul XIV, nr. 31, 30 iulie 1981, p. 9) și Ioan Petru Culianu (în vol. "Studii românești. Vol. I: Fantasmele nihilismului. Secretul doctorului Eliade", ed. a II-a, Ed. Polirom, Iași, 2006). Scrierile fantastice ale lui Mircea Eliade sunt împărțite de eseistul și istoricul religiilor Ioan Petru Culianu în două categorii în funcție de raportarea personajului principal la întâlnirea cu sacrul. Majoritatea narațiunilor lui Eliade prezintă o întâlnire pasivă, nedeliberată, cu sacrul, această experiență fiind
Uniforme de general () [Corola-website/Science/335624_a_336953]
-
de eseistul și istoricul religiilor Ioan Petru Culianu în două categorii în funcție de raportarea personajului principal la întâlnirea cu sacrul. Majoritatea narațiunilor lui Eliade prezintă o întâlnire pasivă, nedeliberată, cu sacrul, această experiență fiind etichetată drept „chemare”. Spre deosebire de acestea, cele trei scrieri („Uniforme de general”, „Incognito la Buchenwald...” și "Nouăsprezece trandafiri") care formează un ciclu, al cărui personaj principal este Ieronim Thanase, au ca subiect o căutare deliberată a unei întâlniri decisive cu sacrul, adică o evadare din condiționarea istorică ce a
Uniforme de general () [Corola-website/Science/335624_a_336953]
-
a nepotului ei pentru a face să apară în oglinzile din salon personaje din alte vremuri. Criticul Călin Căliman considera acest film ca fiind „cel mai ambițios proiect estetic” al lui Dan Pița, o ecranizare „ambițioasă, riscantă și dificilă” a scrierilor lui Mircea Eliade. În opinia sa, filmul lui Dan Pița prezintă încercarea disperată a intelectualului ce trăiește într-o epocă totalitară și absurdă de a-și regăsi identitatea pierdută, proces în care se rătăcește atât de mult în propriul trecut
Uniforme de general () [Corola-website/Science/335624_a_336953]
-
inspirată din mediul diplomatic cunoscut în timpul misiunilor desfășurate în străinătate: "Fără frac și joben" (1952), "Perfecții diplomați" (1962), "Domnul Daltaban de Seraschier" (1965) și "Macumba carioca" (1967). Bun cunoscător al limbilor franceză și spaniolă, el a tradus în limba română scrieri ale lui Jorge Amado și Francisco Javira și în limba franceză două scrieri ale lui Mihail Sadoveanu: "Baltagul" (1955) și "Viața lui Ștefan cel Mare" (1957).
Alexandru Duiliu Zamfirescu () [Corola-website/Science/335663_a_336992]
-
joben" (1952), "Perfecții diplomați" (1962), "Domnul Daltaban de Seraschier" (1965) și "Macumba carioca" (1967). Bun cunoscător al limbilor franceză și spaniolă, el a tradus în limba română scrieri ale lui Jorge Amado și Francisco Javira și în limba franceză două scrieri ale lui Mihail Sadoveanu: "Baltagul" (1955) și "Viața lui Ștefan cel Mare" (1957).
Alexandru Duiliu Zamfirescu () [Corola-website/Science/335663_a_336992]
-
vară din 2016. S-a născut într-o familie de cântăreți de operă belaruși, care lucrau la Opera Națională din Brno. Ortografia neobișnuită a numelui său - „Choupenitch” în loc de „Šupenič” - provine din faptul că documentele de călătorie emise părinților foloseau o scriere franțuzească. S-a apucat de scrimă la vârsta de opt ani, după ce a încercat baschetul. A aflat ulterior ca bunica vitregă sa, Tatiana Samucenko, era o campioană de floretă sovietică. Primul mare rezultat în competiții internaționale a fost medalia de
Alexander Choupenitch () [Corola-website/Science/335719_a_337048]
-
„” este o nuvelă fantastică scrisă de Mircea Eliade. Scrierea ei a fost începută în august 1955 la Täsch (Elveția), dar a fost repede abandonată, fiind reluată ulterior și finalizată în noiembrie 1967 la Chicago (SUA). Nuvela a fost publicată în anul 1968 într-un volum tipărit de Editura Caietele
Pe strada Mântuleasa... () [Corola-website/Science/335673_a_337002]
-
mitic”, uitat de contemporani, scoțând în evidență incompatibilitatea dintre lumea sacră și lumea profană și imposibilitatea înțelegerii sacralității lumii de către cei ce trăiesc în timpul profan. Nuvela „” a fost tradusă în peste 15 limbi străine, fiind una dintre cele mai traduse scrieri ale lui Mircea Eliade. Învățătorul pensionar Zaharia Fărâmă (fost director al școlii primare de pe strada Mântuleasa și inspector școlar) pătrunde într-o zi caniculară de vară din anii '50 într-o clădire cu mai multe etaje din București, căutându-l
Pe strada Mântuleasa... () [Corola-website/Science/335673_a_337002]
-
va afirma mai târziu. Eliade scria într-un ritm destul de alert (12-15 pagini pe zi). Pasiunea și nerăbdarea ce-l mistuiau făcea ca scrisul să fie uneori ilizibil, necesitând descifrarea și transcrierea textului în aceeași noapte. Scriitorul era pasionat de scrierea nuvelei, reamintindu-și cu această ocazie multe întâmplări din tinerețea sa: "„Mă afund pe nesimțite într-o mitologie bucureșteană rămasă în adormire cincisprezece ani”". La sfârșitul lunii august, când s-au reîntors la Ascona pentru a asista la conferințele „Eranos
Pe strada Mântuleasa... () [Corola-website/Science/335673_a_337002]
-
era entuziasmată, scriitorul nu era însă mulțumit de rezultat, descoperind implicații noi și nebănuite pe măsură ce scria. Acțiunea nuvelei se întrerupea la sfârșitul capitolului 6, după cea de-a doua vizită a lui Fărâmă la Anca Vogel. Eliade a încercat reluarea scrierii odată ce s-a întors la locuința sa de la Val d'Or (din periferia vestică a Parisului) și apoi în vara următoare, dar fără succes. După mai bine de zece ani petrecuți în exil la Paris, savantul român Mircea Eliade a
Pe strada Mântuleasa... () [Corola-website/Science/335673_a_337002]
-
din Chicago. Profesorul Eliade a fost ocupat în anii următori cu activitatea didactică, ținerea de conferințe și redactarea unor studii științifice, reducându-și mult activitatea literară. Potrivit informațiilor din "Jurnalul inedit", scriitorul a avut două încercări zadarnice de reluare a scrierii nuvelei la 27 iulie 1959 și la 9 mai 1966. Abia a doua oară a putut să întrevadă continuarea acțiunii întreruptă după cea de-a doua vizită a lui Fărâmă la Anca Vogel, găsind două finaluri posibile. Textul era foarte
Pe strada Mântuleasa... () [Corola-website/Science/335673_a_337002]
-
o săptămână, neobișnuit de grea (cursuri, vizite, conferințe), din noiembrie 1967”", consemna scriitorul în memoriile sale. Nuvela a fost finalizată în noiembrie 1967 la Chicago. Eliade a corectat șpalturile nuvelei la 3 aprilie 1968, întrebându-se dacă va putea publica scrierea în România sau nu. Personajele și acțiunea continuau să-l captiveze, după cum notează în însemnările din acel an. Prima sa publicare a avut loc în anul 1968 în volumul 2 al unei colecții de proză românească tipărită de Editura Caietele
Pe strada Mântuleasa... () [Corola-website/Science/335673_a_337002]
-
multe limbi străine. Traducerea în limba germană realizată de Edith Horowitz-Silbermann și tipărită în 1972 de Suhrkamp Verlag din Frankfurt a avut destul succes la public, ceea ce l-a determinat pe editorul Siegfried Unseld să publice o mare parte din scrierile literare ale lui Eliade. Versiunea franceză din 1977 a avut și ea un succes substanțial, iar omul de cultură francez Marcel Brion s-a declarat entuziasmat într-o emisiune de televiziune, determinând epuizarea întregului tiraj în câteva zile și retipărirea
Pe strada Mântuleasa... () [Corola-website/Science/335673_a_337002]
-
perspectivă a sacrului care să-l elibereze de „teroarea istoriei”. Logica faptelor face loc unei logici a mitului, iar semnificația nu trebuie căutată în realitatea vizibilă, ci într-o dimensiune atemporală și criptică. Profesorul Sorin Alexandrescu afirma că naratorul din scrierile lui Eliade are rolul de a cripta sensurile lucrurilor, făcându-le accesibile doar persoanelor inițiate. Hierofaniile sunt anticipate de identificarea unor indicii, sacrul fiind de altfel camuflat în profan. Poveștile lui Fărâmă nu urmează un fir narativ cronologic, fiind fărâmițate
Pe strada Mântuleasa... () [Corola-website/Science/335673_a_337002]
-
aceeași căldură toridă, aceeași oră, replici similare) pentru a-și reîncepe demersul obositor, fără un final cert. Proza fantastică a lui Mircea Eliade a suferit în decursul timpului o evoluție relaționată în mod direct cu modificarea percepțiilor științifice ale autorului. Scrierile inițiale (precum nuvela „Secretul doctorului Honigberger”, pe care Ioan Petru Culianu o considera una dintre cele mai reușite scrieri ale lui Eliade și una din cele mai bune nuvele fantastice din literatura universală) urmăreau într-un mod oarecum senzaționalist o
Pe strada Mântuleasa... () [Corola-website/Science/335673_a_337002]
-
a lui Mircea Eliade a suferit în decursul timpului o evoluție relaționată în mod direct cu modificarea percepțiilor științifice ale autorului. Scrierile inițiale (precum nuvela „Secretul doctorului Honigberger”, pe care Ioan Petru Culianu o considera una dintre cele mai reușite scrieri ale lui Eliade și una din cele mai bune nuvele fantastice din literatura universală) urmăreau într-un mod oarecum senzaționalist o serie de fenomene paranormale. Recunoscându-și eșecul căutărilor sale din tinerețe, scriitorul și-a modificat perspectiva asupra lumii, renunțând
Pe strada Mântuleasa... () [Corola-website/Science/335673_a_337002]
-
bizare intervenții din afara vieții cotidiene a personajului principal, avem acum de a face cu o ambiguitate permanentă a acestui cotidian însuși”. Complexitatea tematică a nuvelei a fost remarcată de academicianul Eugen Simion, care considera că „Pe strada Mântuleasa...” este o scriere cu mai multe fire epice, „o capodoperă de limbaj aluziv”, „cea mai complexă dintre narațiunile lui Eliade”. Criticul sus-menționat evidenția caracterul parabolic al scrierii; nuvela este compusă din povestiri care acaparează textul și suprapun un sens fragmentar mitic peste sensul
Pe strada Mântuleasa... () [Corola-website/Science/335673_a_337002]