12,537 matches
-
și otrăvitor. Regele se-nclină și ucide*, tradus în românește și apărut în 2005 la editura Polirom, este probabil cel mai dens dintre textele sale publicate la noi. Metafora din titlu amintește de jocul de șah, de tensiunea concentrată a adversarilor și de importanța unui pion atotputernic. Jocul e mai mult o vânătoare (Încă de pe atunci vulpea era vânătorul se intitulează un volum apărut în 1992) din care singura șansă de scăpare e fuga, fuga speriată a celui aflat în bătaia
Cărțile insomniei by Gabriela Glăvan () [Corola-publishinghouse/Science/84939_a_85724]
-
ca sursă a tensiunilor (elegant temperate) și nod dificil al comunicării. Efortul de a exploata detaliul, de a găsi zone de contact între lumi și sfere foarte diferite, capacitatea de a procesa deschis contraargumente și bunăvoința de a urma logica adversarului dau măsura unei cărți atent "lucrate" din interior. Instaurată din primele rânduri, premisa reconcilierii contrariilor în numele diversității și al dialogului se dovedește una dintre sursele energiei pozitive ce se instalează în jurul neverosimilului duet. Dincolo de acest nivel, rezolvat sincer tot printr-
Cărțile insomniei by Gabriela Glăvan () [Corola-publishinghouse/Science/84939_a_85724]
-
circulația sanguină. În ficat se sintetizează bila, care ajută la absorbția lipidelor și a vitaminelor liposolubile. Orice afecțiune apărută la nivelul ficatului provoacă dureri mari și o stare generală greu de suportat. Nu Întâmplător, boxerii caută, cu insistență, să aplice adversarului lovituri directe În zona ficatului pentru a-și asigura scoaterea partenerului din luptă și victoria necontestată prin K.O. Anatomia ficatului Situat sub diafragmă, În partea dreaptă a cavității abdominale, ficatul este cea mai mare glandă a corpului, cu consistență
Tratat de medicină naturistă/volumul I: Bolile aparatului digestiv by Constantin Milică, Camelia Nicoleta Roman () [Corola-publishinghouse/Science/91766_a_92301]
-
dispărut, fie ca urmare a unor revoluții populare, fie prin lovituri de stat. Reconsiderând moștenirea lui Metternich, Henry Kissinger scria despre incompatibilitatea dintre legitimitatea monarhică și legitimitatea populară următoarele: "O dată ce legitimitatea este contestată, nu mai e posibil un dialog între adversari, întrucât ei nu mai vorbesc aceeași limbă. Nu mai este vorba despre ajustarea unor diferențe în interiorul sistemului politic, pentru că de-acum e pus în discuție chiar sistemul politic. Stabilitatea și reforma, libertatea și autoritatea apar ca antitetice, iar dezbaterile, din
Comparaţii şi explicaţii în ştiinţa politică şi sociologie by Mattei Dogan [Corola-publishinghouse/Science/918_a_2426]
-
iar dezbaterile, din pragmatice, devin ideologice. Atunci când nu mai există consens în privința a ceea ce e considerat legitim, nu mai există temei pentru un acord. Pot interveni anumite concesii, dar ele sunt considerate tactice, întrucât consolidează propria poziție și contestă legitmitatea adversarului"6. Doi factori au contribuit la procesul de desacralizare a legitimității monarhice. Este vorba despre hazardul eredității, care nu garanta cea mai bună selecție și, în al doilea rând, despre endogamia practicată de familiile regale, ceea ce favoriza transmiterea unor maladii
Comparaţii şi explicaţii în ştiinţa politică şi sociologie by Mattei Dogan [Corola-publishinghouse/Science/918_a_2426]
-
a intensității acțiunilor politice și într-o schimbare clară în succesiunea actelor de putere între elite, precum și în lipsa accentuată de securitate a pozițiilor elitelor. Rezultatele crizelor sunt mereu nesigure și această nesiguranță este imediat și puternic resimțită de suporterii și adversarii regimului existent. Spre deosebire de intrigile de palat care au drept scop schimbarea ordinii în rândurile unor actori individuali, crizele au implicații mult mai largi. Ele amenință să implice mai mult sau mai puțin imediat segmente largi ale elitelor și chiar ale
Comparaţii şi explicaţii în ştiinţa politică şi sociologie by Mattei Dogan [Corola-publishinghouse/Science/918_a_2426]
-
discutate politicile generale. Sesiunile majore apar atunci când Parlamentul se confruntă cu un subiect stringent, care inflamează opinia publică, sesiuni în care apar liderii partidelor și cei mai faimoși oratori; iar colegii lor de toate tendințele, chiar și cei mai neobosiți adversari, vor fi fericiți să participe pentru a-i asculta. Prin urmare, deputatul merge la "amfiteatru" atunci când momentul discuției se anunță dificil doar pentru a rămâne în mulțime, fără a-și face probleme cu privire la politețe dacă un prost inspirat deputat urcă
Comparaţii şi explicaţii în ştiinţa politică şi sociologie by Mattei Dogan [Corola-publishinghouse/Science/918_a_2426]
-
acestuia din urmă a devenit președintele noului Partid Național Țărănesc, iar Madgearu secretarul său general. Maniu, omul politic cel mai popular din Transilvania, a fost înainte de 1914 membru al Parlamentului de la Budapesta. El s-a arătat întotdeauna ca un remarcabil adversar al guvernului. Dacă Gambetta este o figură dominantă a celei de-a III-a Republici, aceasta se datorează mai ales rolului său de lider al opoziției parlamentare. În același fel și nu ca prim-ministru a marcat Maniu, prin personalitatea
Comparaţii şi explicaţii în ştiinţa politică şi sociologie by Mattei Dogan [Corola-publishinghouse/Science/918_a_2426]
-
opoziției parlamentare. În același fel și nu ca prim-ministru a marcat Maniu, prin personalitatea sa, istoria României dintre cele două războaie mondiale. Carol al II-lea, la fel ca și comuniștii, începând din 1944, l-a considerat principalul său adversar. După cel de-al Doilea Război Mondial, el va deveni simbolul independenței naționale. La conducerea Partidului Național Țărănesc, elementul burghez a devenit dominant. Lupu și Stere s-au retras, primul creând Partidul Țărănesc, iar al doilea Partidul Țărănesc-Democrat. Schimbarea compoziției
Comparaţii şi explicaţii în ştiinţa politică şi sociologie by Mattei Dogan [Corola-publishinghouse/Science/918_a_2426]
-
zicem de același nivel, partidul și oamenii săi au verificat Încă o dată slaba noastră solidaritate și mai ales incapacitatea noastră, a elitei culturale, de a le ține piept?! Chiar și În situații În care „se putea lupta”, situații În care adversarii noștri - care au fost Întotdeauna politicienii, mai ales cei comuniști - ar fi putut aprecia, pentru viitor - și, vai, ne aștepta un viitor sumbru! - tipul nostru de reacție, luciditatea și forța noastră, elemente care, o spun Încă o dată, la nord de
(Memorii III). In: Sensul vieții by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
de a observa că, odată cu aceasta, se pare că se reanimă și fascismul și Încă una dintre fețele sale cele mai antiumane - nazismul! „Umbra criminală” a „marxismului aplicat” În secolul trecut, o „simetrie”, recunosc, blestemată, deoarece și-a definit același adversar - burghezia, capitalismul! (În Mein Kampf, Hitler Îi definește ca adversari nu numai pe Evrei, dar și pe capitaliști, iar scopul lui final era tot o abolire a „diferențelor de clasă”; partidul lui, NSDAP - National sotialistischen Deutscher Arbeiter Partei, Partidul Național
(Memorii III). In: Sensul vieții by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
reanimă și fascismul și Încă una dintre fețele sale cele mai antiumane - nazismul! „Umbra criminală” a „marxismului aplicat” În secolul trecut, o „simetrie”, recunosc, blestemată, deoarece și-a definit același adversar - burghezia, capitalismul! (În Mein Kampf, Hitler Îi definește ca adversari nu numai pe Evrei, dar și pe capitaliști, iar scopul lui final era tot o abolire a „diferențelor de clasă”; partidul lui, NSDAP - National sotialistischen Deutscher Arbeiter Partei, Partidul Național Socialist al Muncitorilor - a avut extraordinarul succes În primii ani
(Memorii III). In: Sensul vieții by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
expediau rapid sub eticheta „Breban Îl apără pe Ceaușescu!”. Peste nici un an Însă, Breban și capodopera sa, Bunavestire, au fost grosolan atacați În plenul comitetului central - fapt unic În 50 de ani de comunism! - fiind tratat, Împreună cu Goma, drept primii adversari ai culturii comuniste, printr-un amplu discurs al lui Titus Popovici, reprodus de toate ziarele de partid din țară și comentat „Înflăcărat” de multe reviste literare; Ceaușescu, În finalul plenarei, a subliniat că „o asemenea carte nu trebuia să apară
(Memorii III). In: Sensul vieții by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
și ei” și pe care credeau că-l ascund perfect sub masca inegalabilei lor politeți! Înainte de a-i „descoperi” pe moraliștii francezi, Cioran, cu mare probabilitate, i-a studiat pe epigramiștii și satiricii latini, care cunoșteau acest „procedeu” al „demascării” adversarului nu prin negație, ci prin Întărirea, Îngroșarea gândului său, prin aproprierea, prin maimuțărirea „gravă” a modului său de a gândi! Cum poți surprinde un lector atât de avizat, de rutinat, de infinit de satisfăcut de calitățile sale reale și de
(Memorii III). In: Sensul vieții by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
consiliu și ministru de război, Ion C Brătianu, iar ministru de externe, Dimitrie Sturdza). Th. Codreanu are încă naivitatea să creadă că "în acel moment de cumpănă poetul se afla între Scylla prietenilor (T. Maiorescu, P.P. Carp ș.a.) și Carybda adversarilor politici (liberali) și literari" (p. 51) În realitate, capell-maistrul orchestrației din scena "încătușării" lui Eminescu a fost Titu Maiorescu și "pruba de piatră a adevărului" se află în recompensa pe care corifeul conservatorilor junimiști o primește, de la Ion C. Brătianu
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
cea Apocaliptică a încercat să le atragă de partea ei. Protocronismul lui Edgar Papu e văzut ca o formă de rezistență, precum și luările de poziție ale intelectualilor din diaspora: Mircea Eliade, Virgil Ierunca, Monica Lovinescu, ultimii doi devenind însă ulterior adversari ai direcției naționaliste, un compromis mult mai grav decât altădată al lui Sadoveanu sau Călinescu. După 1990, România a căzut din nou pradă Zodiei Cancerului. Frica de a fi taxați drept naționaliști i-a făcut pe mulți să bată în
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
și Einstein stăruie obsedant pe ideea modernității poetului. Să ne intre bine în cap! Pentru a-și susține teza, criticul recurge la intransigență, la demonstrație febrilă și la ironie. Recurge și la alte strategii: simulează umilința, își exprimă respectul pentru adversari, se repliază pentru un atac decisiv cu toate probele pe masă. Adio. La Eminescu e o ripostă dată lui Virgil Nemoianu care ne somează să ne lepădăm neapărat de Eminescu, pentru că e "învechit" rău și, paradoxal, extrem de periculos pe toate
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
ipostaze. Și încă, "ideea de Bacău", aproape spectaculoasă, nu doar pentru băștinași. Dacă demersul biografic nu încape pe mâna unor amatori de biografie romanțată, de anecdotică frivolă și meschină, rezultatul este demn de toată prețuirea. Mă gândesc că și un adversar al biografismului ca Paul Zarifopol are cuvinte bune despre biografiile serioase: Pare, orișicum, că a pregătit meticulos un memoriu pentru a fixa data nașterii unui om considerabil, zămislirea unei opere, vicisitudinile unui capitol sau ale unei strofe, este o întrebuințare
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
nimic nu construiește fără a duce o bătălie, izbânzile sale sunt victorii pentru că sunt toate câștigate. Sunt alții care se bat, se zbat, țipă, se foiesc din citate, transpiră, țistuie: și ei câștigă, în cele din urmă, fie prin lehamitea adversarului, fie prin atragerea lui în noroaie și mlaștini, fie pur și simplu prin efracție (nu mai dau spațiu de răspuns, își multiplică mediatic micile victorii etc.). Theodor Codreanu alege pentru luptă arena publică, timpul optim, sportivitatea desăvârșită implicând codul, ținuta
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
scrisoarea la păstrare, pe când Cațavencu o poartă în căptușeala pălăriei. Detectivul angajat de prefectul poliției aplică o metodă mai puțin cunoscută în vederea descoperirii documentului, că scrisoarea "e păstrată la vedere", precum un copil care câștigă la un joc iscodind mimetic adversarul, ceea ce nu reușise prefectul poliției pentru că acesta îl reducea pe adversar "la învățăturile lui de polițist". Metoda e complicată, desigur, și presupune un joc psihologic neobișnuit. Ar fi foarte simplu, dacă procedând așa, am descoperi toate tâlhăriile, adică "o identificare
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
angajat de prefectul poliției aplică o metodă mai puțin cunoscută în vederea descoperirii documentului, că scrisoarea "e păstrată la vedere", precum un copil care câștigă la un joc iscodind mimetic adversarul, ceea ce nu reușise prefectul poliției pentru că acesta îl reducea pe adversar "la învățăturile lui de polițist". Metoda e complicată, desigur, și presupune un joc psihologic neobișnuit. Ar fi foarte simplu, dacă procedând așa, am descoperi toate tâlhăriile, adică "o identificare a intelectului celui care gândește cu al potrivnicului său". Autorul eseului
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
ca pe o entitate "periculoasă" ordinii de stat, acea ordine instituită, pe rând, fără pauză, de forțe care s-au jucat și continuă (și azi) să se joace zgomotos, de-a "puterea și opoziția"). Eminescu jurnalistul a fost un consecvent adversar inflexibil, un dușman celor care, mereu și din toate puterile, și-au urmărit "enteresul" și iar "enteresul" (un interes de grup, fără vreo legătură cu neamul și țara). Jurnalist din convingere și prizonier al adevărului, Eminescu a fulgerat cu puterea
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
discernământ discutabil (ori chiar abolit) își doresc o cheie sigură cu care se poate ajunge la starea de iresponsabil a omului. De aici, mai rămâne un pas până la sentința de nulitate a poetului (și ziaristului) Eminescu. Cu un diagnostic sever, adversarii pot decreta: "omul a fost nebun, ziaristul violent patologic, poetul, și el ", deci opera nu are nici o valoare, trebuie scoasă din școală, din rafturi și din orice preocupări!... Dar cultul lui Eminescu este un fenomen sănătos și adevărat. O realitate
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
tragică din existența sa lumească. Toată demonstrația converge consecuția sacrificării și mitizării. Nu intru în amănunte. Potrivit mecanismului numit de Ralea "deviere logică", efect de precaritate a inteligenței, care duce la confuzia punctelor de vedere, excepția Eminescu e pusă de adversari pe seama nebuniei. Theodor Codreanu, în ton cu numeroase minți luminate, începând chiar cu Maiorescu, are convingerea nezdruncinată că geniul eminescian reprezintă "cea mai înaltă manifestare a inteligenței românești din toate timpurile". Nebunia ereditară, opinie lansată de însuși întemeietorul cultului, este
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
tot mai uitatului gânditor Edgar Papu), susținătorul, chiar partizanul dichotomiei protocronismului / sincronismului ("Orice cultură scrie Th. C. este sincronică și protocronică totodată. Scriitorul redă, astfel, spiritul autentic al teoriei lui Edgar Papu, una dintre cele mai denaturate de contorsiunile gândirii adversarilor naționalității. Sunt, propriu-zis, cele două fețe ale lui Ianus, care dau și titlul uneia dintre importantele cărți ale savantului". (În această ordine, însă, deja Mihail Diaconescu scria, în Farmecul dialecticii și fenomenologia narativă (2001), acestea: "Suntem însetați de realizările culturale
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]