KorAP: Find »[drukola/base=colectivitate & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...321 322 323 ...390 >

9,745 matches

Corola-publishinghouse/Administrative/1458_a_2756

punctul de echilibru trebuie ajuns la un alt punct ce semnifică o reducere a cantităților schimbate și o creștere a prețurilor. Într-o primă aproximare, se rămîne într-o logică comercială, operîndu-se o modificare a prețului. Dar, în măsura în care Statul sau colectivitate decide să modifice echilibrul comercial, fixînd un preț care să acopere costurile sociale, poate să apară o reparație din partea acestora. Se poate cere, de exemplu producătorilor să plătească o redevență, numită "taxă pigoviană", cu referință la A.C. Pigou, care permite

[Corola-publishinghouse/Administrative/1458_a_2756]
de reflecție. Pentru aceasta, pe lîngă criteriul monetar, care rămîne dominant, se introduc o mulțime de considerații non-monetare. De exemplu, se poate decide eliminarea tuturor proiectelor care ar duce la creșterea numărului de decese, chiar dacă costul monetar ce rezultă pentru colectivitate este mai mult decît compensat de alte avantaje. Se înțelege faptul că o prioritate non-economică se impune aici. Acest demers poate fi întîlnit în proiectele privind sănătatea publică sau apărarea națională: primul caz este considerat, de exemplu, ilustrarea principiului rowlsian

[Corola-publishinghouse/Administrative/1458_a_2756]
atribuțiilor Statului, fluxurile financiare au fost direcționate spre finanțarea unor cheltuieli tot mai variate. Etimologic, cuvîntul finanțe vine de la verbul francez finer, care înseamnă a plăti, a administra. Finanțele publice au ca obiect, în esență, veniturile și cheltuielile bugetare aparținînd colectivității publice. Francezul M. Duverger consideră finanțele publice ca fiind "știința care studiază activitatea statului, în calitatea sa de utilizator al unor tehnici speciale așa-zis financiare: cheltuieli, taxe, impozite, împrumuturi, procedee monetare, buget" etc.25 Apreciem această definiție ca satisfăcătoare

[Corola-publishinghouse/Administrative/1458_a_2756]
cu putere legislativă, de creare a dreptului fiscal; 2) cei însărcinați cu urmărirea și încasarea impozitelor (administrațiile fiscale) și 3) contribuabilii. 3.3.3.1 Clasificarea impozitelor Avem, mai întîi, o clasificare administrativă, după unitatea administrativ-teritorială beneficiară, respectiv Statul sau colectivitățile locale (județene și comunale). Există apoi o clasificare economică. Ea distinge impozitele în funcție de: 1) Resursele economice în: a) impozit pe venit și pe profit; b) impozit pe consum (TVA, accize); c) impozitul pe avere (patrimoniu); 2) Actorii economici, în: a

[Corola-publishinghouse/Administrative/1458_a_2756]
cea a creării artificiale de monedă, contribuind astfel la declanșarea sau amplificarea unui proces inflaționist, adică la o prelevare indirectă, prin afectarea puterii de cum-părare a tuturor. Prin urmare, în încercarea de a reduce ineficiența asociată monopolului privat, Statul impune colectivității alte costuri, rezultatul net în ce privește eficacitatea alocării resurselor fiind, deci, ambiguu. Pe de altă parte, pe piețele unde condițiile tehnice de producție nu conduc în chip inevitabil la monopol, concurența determină întreprinderile să facă tot ce pot pentru a-l

[Corola-publishinghouse/Administrative/1458_a_2756]
produce atunci cînd decizia unui individ modifică în mod direct nivelul de satisfacție al altuia sau altor indivizi, în afara procesului de schimb pe piață. În cazul efectelor externe negative, acțiunea unui agent diminuează în mod direct bunăstarea altor membri ai colectivității. De exemplu: o uzină care deversează deșeurile într-un rîu, sau eliminarea masivă de gaze toxice în atmosferă, sau vecinul care exersează la saxofon la miezul nopții, sau individul care se urcă beat la volan, eventual și fără permis de

[Corola-publishinghouse/Administrative/1458_a_2756]
de gaze toxice în atmosferă, sau vecinul care exersează la saxofon la miezul nopții, sau individul care se urcă beat la volan, eventual și fără permis de conducere etc. În cazul efectelor pozitive, alegerile individuale contribuie la ameliorarea satisfacției restului colectivității. De exemplu, ameliorarea igienei, a stadiului de sănătate sau a nivelului individual de educație. E, într-adevăr, mai agreabil pentru anturaj să se afle în compania unui individ curat, cultivat, care știe să se protejeze împotriva maladiilor contagioase. Ridicarea nivelului

[Corola-publishinghouse/Administrative/1458_a_2756]
siguranță, mai des. Dacă studenții ar fi nu-i așa? sensibili la satisfacția profesorului în fața amfiteatrului plin, ar veni în număr mult mai mare la cursul său. Dacă întreprinderea poluantă ar ține cont de efectele nocive ale producției sale asupra colectivității, ea ar produce mai puțin sau ar pune la punct mai multe mijloace pentru a reduce poluarea. Astfel, alegerile individuale conduc la o supraproducție de bunuri avînd efecte externe negative și la o subproducție de bunuri avînd efec-te externe pozitive

[Corola-publishinghouse/Administrative/1458_a_2756]
puțin sau ar pune la punct mai multe mijloace pentru a reduce poluarea. Astfel, alegerile individuale conduc la o supraproducție de bunuri avînd efecte externe negative și la o subproducție de bunuri avînd efec-te externe pozitive, în raport cu producția optimală pentru colectivitate. Efectele externe pot deci justifica o intervenție a Statului pentru a corecta slăbiciunile pieței. Prin reglementări diverse și prin fiscalitate, Statul caută astfel să internalizeze efectele externe, adică să reintegreze costurile și avantajele sociale în calculul economic individual. De exemplu

[Corola-publishinghouse/Administrative/1458_a_2756]
după o anumită oră din seară etc. Aceste intervenții vizează să corecteze semnalele incomplete pe care le constituie costurile și avantajele private. Dacă ele conduc indivizii la a reintegra în alegerile lor impactul pozitiv sau negativ al comportamentului lor asupra colectivității, aceștia s-ar apropia mai mult de optimum. 4.2.1.3. Bunurile colective Teoria microeconomică a consumatorului și a cererii nu se aplică decît bunurilor private, adică al căror consum de către un individ este exclusiv. O tomată este un

[Corola-publishinghouse/Administrative/1458_a_2756]
nu este în general atins dacă se respectă aceste condiții în celelalte activități. Altfel spus, din moment ce există distorsiuni inevitabile în anumi-te sectoare, trebuie, în general, noi distorsiuni corectoare în celelalte sectoare, pentru a ține seama de costul de oportunitate pentru colectivitate. 4.2.2. Imposibila definire a unui optim social 4.2.2.1 Problema repartiției bunăstării Analiza economică încearcă deci să identifice condițiile unei alocări eficace a resurselor și necesitatea unei intervenții publice pentru restaurarea eficacității în caz de neajunsuri

[Corola-publishinghouse/Administrative/1458_a_2756]
1947) arată că imposibilitatea determinării alegerilor publice optime nu poate fi rezolvată decît adăugînd modelului microeconomic o funcție a utilității colective, sau a bunăstării sociale (F.B.S.). Această funcție, desemnată în mod obișnuit prin litera W (de la welfare = bunăstare), reprezintă preferințele colectivității referitoare la repartiția bunăstării între indivizi. W este funcție de utilitatea (satisfacția) fiecăruia dintre cei n indivizi ce compun societatea: W1,W2 (U1,U2,...,Un) Frontiera lui Pareto Această funcție operează un clasament între toate repartițiile posibile și se traduce grafic

[Corola-publishinghouse/Administrative/1458_a_2756]
oricînd posibil să le fie substituită o alegere care ameliorează satisfacția tuturor sau ameliorează bunăstarea unora fără să o afecteze pe a altora; Postulatul nr. 2: Absența dictaturii. Nici un individ și nici un grup de indivizi nu-și poate impune preferințele colectivității; Postulatul nr. 3: Tranzitivitatea alegerilor colective. Dacă societatea estimează că A>B și B>C, atunci ea estimează de asemenea că A>C. Altfel spus, procedura alegerii colective trebuie să evite paradoxul lui Condorcet (sau efectul Condorcet), enunțat în 1785

[Corola-publishinghouse/Administrative/1458_a_2756]
sale sunt decisive, oricare ar fi preferințele restului societății. Este vorba de o condiție de libertate minimală. Concret, aceasta înseamnă că fiecare poate decide în chestiuni precum modul de locuit, de a se hrăni, de a-și petrece vacanțele etc., colectivitatea neputîndu-i impune o alegere diferită. Sen demonstrează că nici o procedură de decizie colectivă ce respectă cele patru condiții nu permite asigurarea alegerilor colective nonciclice. Consecința practică a acestor teoreme ale imposibilității este următoarea: alegeri publice coerente și eficace nu pot

[Corola-publishinghouse/Administrative/1458_a_2756]
preferințelor individuale, și aceasta oricare ar fi procedura de agregare imaginată. Alegerile publice coerente necesită, într-un fel sau altul, un fenomen de putere, capacitatea unui individ (sau a unui grup de indivizi) de a impune alegerile sale, opțiunile sale, colectivității. Această putere poate fi ea însăși impusă colectivității (dictatură) sau delegată temporar de către cetățeni responsabililor politici în situație de liberă competiție pentru putere (democrație). 4.3. Teoria organizațiilor Știința economică, fascinată de rigoarea demonstrațiilor lui Walras privind echilibrul economic general

[Corola-publishinghouse/Administrative/1458_a_2756]
de agregare imaginată. Alegerile publice coerente necesită, într-un fel sau altul, un fenomen de putere, capacitatea unui individ (sau a unui grup de indivizi) de a impune alegerile sale, opțiunile sale, colectivității. Această putere poate fi ea însăși impusă colectivității (dictatură) sau delegată temporar de către cetățeni responsabililor politici în situație de liberă competiție pentru putere (democrație). 4.3. Teoria organizațiilor Știința economică, fascinată de rigoarea demonstrațiilor lui Walras privind echilibrul economic general, a oferit pieței un loc central. În același

[Corola-publishinghouse/Administrative/1458_a_2756]
desigur, pot apărea contradicții. Pentru a ilustra această grilă de analiză, testăm un program de acțiune publică, în același timp costisitor și comportînd veritabile mize sociale: politica de locuințe sociale: mijloacele consacrate acestui obiectiv prin bugetul de stat și al colectivităților locale se ridică la cîteva zeci de miliarde de lei pe an; obiectivele constau în furnizarea de locuințe decente tuturor rezidenților ale căror resurse sunt insuficiente, ținînd cont și de nivelul uneori foarte ridicat al prețurilor locuințelor și cheltuielilor de

[Corola-publishinghouse/Administrative/1458_a_2756]
clar stabilite între agent și mandant, ca procedurile de control să fie codificate și acceptate. Odată codificată această separare de funcții, agentul și mandantul își vor optimiza comportamentul. Gestionarul mai cu seamă va prelua mai ușor din riscuri. La scara colectivității, aceasta va avea efecte favorabile: inovații, scăderea prețurilor etc. Este o întreagă problematică a ceea ce numim astăzi guvernarea între-prinderii (Corporate governance). Ideea de a transpune raționamentul la administrații a apărut în anii 1980. În această optică, relația dintre teoria drepturilor

[Corola-publishinghouse/Administrative/1458_a_2756]
să amenințe cu vînzarea unui serviciu public non rentabil și ideea de a face apel la un concurent iese adesea din discuție. Regăsim deci concluziile economiei birocrației și existența birocratului aflat în poziție de forță și autorizînd alegeri suboptimale pentru colectivitate. Dar aici, o perspectivă mai curînd juridică decît economică face să derive ineficiența potențială a naturii contractului. De unde ideea de a reînnoi serviciile publice prin modificarea contractelor ce leagă deciden-tul politic de sistemul administrativ. Întrebarea e cum să fie obligat

[Corola-publishinghouse/Administrative/1458_a_2756]
relative între resursele acestora și activitățile de finanțat, în baza unor patrimonii și reguli clar stabilite. Comunitățile locale nu trebuie discriminate, spre binele tuturor. Autonomia locală se impune din considerente de eficiență mai ridicată, de mai bună cunoaștere a necesităților colectivităților și de organizare cît mai apropiată de cetățean și de problemele sale, în vederea unei rezolvări mai operative, de adecvare la condițiile locale, de mai bună administrare a activităților și proiectelor specifice. Desigur, descentralizarea are limite, chiar dacă ele sunt greu de

[Corola-publishinghouse/Administrative/1458_a_2756]
Potrivit legii, autoritățile (consiliile) județene și locale au drept atribuții în materie: * Elaborarea, aprobarea și execuția bugetelor locale; * Stabilirea și încasarea impozitelor și taxelor locale; * Stabilirea și urmărirea cheltuielilor publice; * Gestionarea eficientă a bunurilor din proprietatea publică și privată a colectivităților locale; * Controlul financiar de gestiune asupra patrimoniului local. 5.3.7. Gestiunea financiară a activităților locale În anii '80 am asistat la o schimbare de paradigmă, keynesismul dominant, cu diferitele sale variante, a fost detronat de școli neoliberale în esență

[Corola-publishinghouse/Administrative/1458_a_2756]
o parte din venitul colectat la nivel central este redistribuit comunităților, fie prin transferuri condiționate de realizarea unor anumite activități sau măsuri, fie prin transferuri necondiționate, libere la utilizare. În S.U.A., aceste transferuri descentralizate reprezintă cca. 1/3 din veniturile colectivităților locale, în Marea Britanie 1/2, iar în Franța cca. 40%. Ele se acordă fie pentru producția unor bunuri sub tutelă sau măsuri în domeniul sănătății, educației, asistenței sociale ș.a., fie pentru realizarea unor obiective de care profită mai multe colectivități

[Corola-publishinghouse/Administrative/1458_a_2756]
colectivităților locale, în Marea Britanie 1/2, iar în Franța cca. 40%. Ele se acordă fie pentru producția unor bunuri sub tutelă sau măsuri în domeniul sănătății, educației, asistenței sociale ș.a., fie pentru realizarea unor obiective de care profită mai multe colectivități (cum ar fi realizarea unui drum, a unui pod, a unor rețele de alimentare cu apă, a unui aeroport ș.a.). Suma acordată ca subvenție (transfer) poate fi limitată ca valoare și acest lucru să fie stabilit de la început, sau nelimitată

[Corola-publishinghouse/Administrative/1458_a_2756]
fiecărui buget, stabilite de către autoritatea centrală; 3) Împărțirea impozitelor stabilite pe aceleași surse (baze), ratele fiind stabilite de autoritatea locală; 4) Practicarea de baze de impozitare separate pentru bugetul central și cel local, veniturile obținute utilizîndu-se distinct; 5) Împrumuturi ale colectivităților locale. Măsura în care sunt practicate cele cinci modalități de finanțare depinde de gradul de autonomie și de condițiile specifice ale fiecărei colectivități. Oricum ar fi ele, însă, utilizate, rezultă că autonomia fiscală a autorităților locale nu poate fi decît

[Corola-publishinghouse/Administrative/1458_a_2756]
baze de impozitare separate pentru bugetul central și cel local, veniturile obținute utilizîndu-se distinct; 5) Împrumuturi ale colectivităților locale. Măsura în care sunt practicate cele cinci modalități de finanțare depinde de gradul de autonomie și de condițiile specifice ale fiecărei colectivități. Oricum ar fi ele, însă, utilizate, rezultă că autonomia fiscală a autorităților locale nu poate fi decît limitată. De cele mai multe ori, acestora li se impun prin lege limite ale ratelor de impozitare, pentru a se evita astfel diferențe prea mari

[Corola-publishinghouse/Administrative/1458_a_2756]