9,213 matches
-
Traces (Urme de ruj) (1989), monoclul făcea parte din repertoriul dadaistului Richard Huelsembeck și poate fi interpretat ca un simbol dadaist și ca un semn că toate aceste imagini tradiționale trebuie pur și simplu luate în rîs și respinse. Umorul, ironia și ridiculizarea prezente în creația Madonei ar susține o asemenea interpretare dadaistă. 12 Madona a început să facă donații pentru campania AIDS, la sfîrșitul anilor '80, iar albumul său, "Like a Prayer", conținea informații cu privire la SIDA/ HIV și sfaturi în favoarea
Cultura media by Douglas Kellner [Corola-publishinghouse/Science/936_a_2444]
-
și postmodernismul ca practici și strategii estetice pe care artiști precum Madona le pot utiliza. 14 În privința "bășcăliei", vezi Susan Sontog care o definește ca "de netăgăduit modernă" (notă: nu "postmodernă") și ca dedată, de preferință, spre nenatural, artificial, exagerare, ironie, considerînd joaca cu forme și imagini culturale, caracterul teatral și plăcerea travestiului (1969:277ff) ca fiind o excelentă caracterizare a strategiilor Madonei. 15 În mod asemănător, în videoclipul "Open Your Heart", Madona înfățișează procesul de fetișizare și transformare a femeii
Cultura media by Douglas Kellner [Corola-publishinghouse/Science/936_a_2444]
-
într-o lume a corporațiilor uriașe și a tehnologiei. Individualismul romantic al autorului este mai degrabă comparabil cu romantismul lui Schiller care, spre deosebire de Blake și de alți romantici englezi, nu celebra întîietatea naturii față de cultură, ci utiliza mai curînd diversitatea, ironia, complexitatea, cu scopul de a contura relațiile dintre om, cultură și tehnologie. Există, evident, și o nuanță de nostalgie față de trecut și sentimentele specific umane 17 . Mai mult chiar, scriitorul își dezvăluie temeri referitoare la urmările unei tehnologii scăpate de sub
Cultura media by Douglas Kellner [Corola-publishinghouse/Science/936_a_2444]
-
face a fost făcut și că nu ne mai rămîne decît să mînuim piesele jocului 27. În operele sale de după 1980, autorul francez prezintă imaginea intelectualului european alienat, martor la prăbușirea modernității, al cărei necrolog îl scrie cu detașare și ironie. Perspectiva sa cinică și nihilistă asupra epocii moderne se poate foarte bine remarca și în cartea sa de călătorii America (1988), unde Baudrillard, călătorind 28 prin SUA ghicește viitorul țării din prezentul ei. Sau, altfel spus, el vede America în
Cultura media by Douglas Kellner [Corola-publishinghouse/Science/936_a_2444]
-
femeie?" S-ar putea obiecta interpretării date de mine Americii lui Baudrillard (cum că ar fi o teorie proto-socială) că acest text nu este altceva decît literatură, un jurnal de călătorie, că figura de stil cea mai folosită aici este ironia, și că eu iau cartea prea în serios 33. Aș dori, totuși, să insist asupra faptului că atît Baudrillard, cît și membrii curentului cyberpunk oferă o perspectivă care contribuie la înțelegerea societății contemporane, descriu tendințe și fenomene revelatoare pentru prezent
Cultura media by Douglas Kellner [Corola-publishinghouse/Science/936_a_2444]
-
și mulțimea adunată în jurul său să-și afirme credința în Isus Cristos. Crizele maritale, disputele între generații și etica religioasă sunt teme universale, însă, în cazul acestui scriitor, ele sunt dislocate într-o zonă incertă, unde predomină îndoiala critică și ironia. La revedere, Columbus! funcționează, cronologic, ca un declic. Pînă la Nemesis (2010), cel mai recent roman al său, Roth și-a explorat temele și obsesiile în modalități și sensuri ce pot fi înțelese acum ca un sistem coerent. Ceea ce uimește
[Corola-publishinghouse/Science/84939_a_85724]
-
Duke și Gonzo transformă Chevrolet-ul roșu decapotabil ce-i poartă prin deșert într-un vehicul plin de droguri halucinogene și de substanțe bizare, aducătoare de reverii și coșmaruri. Narațiunea, țesută în mintea unui povestitor lucid, e filtrată răbdator printr-o ironie diabolică și pare destrămată haotic de gura spasmodică a unui drogat. Autobiografia conține aici un nucleu de cruzime a reprezentării reperabil în istorisirile paradigmatice, instarând un mod discursiv exemplar. Lumea fragmentată în moleculele acidului lisergic, LSD-ul legendar al anilor
[Corola-publishinghouse/Science/84939_a_85724]
-
Visului American, este urmărit prin ochiul tulbure al protagonistului narator. În momentele în care textul devine ilizibil, povestea este transcrisă din înregistrările unui magnetofon. Evenimentele pot fi lăsate în seama unei memorii artificiale atunci când conștiința le face incomprehensibile. Ca o ironie dusă până la grotesc, cei doi participă la Cea de-a Treia Conferință Națională privind Narcoticele și Drogurile Periculoase, intră în dialoguri delirante cu polițiștii participanți, fabrică pe loc povestioare nebunești, lansează zvonuri și creează panică, fiind, de fapt, factorii indispensabili
[Corola-publishinghouse/Science/84939_a_85724]
-
vieții, deoarece cea de-a douăsprezecea are un destin aparte. De ea se va îndrăgosti fără speranță Jordan, iar drama ei va fi marcată de curaj și nesupunere. Conflictul dintre genuri și lumile lor se desfășoară într-un registru al ironiei și bufoneriei, Femeia cu Câini fiind o amantă de temut ce-și mutilează partenerii, exasperându-i cu dorințele trupului ei gigantic. Momentele erotice fac parte dintr-un scenariu al transparenței depline, în care infernul sexual are un rol central. Simpatia
[Corola-publishinghouse/Science/84939_a_85724]
-
menționa, pe prima copertă, numele acestei traducătoarei remarcabile, adevărat model de profesionalism și talent într-o branșă pe nedrept neglijată. Aderența placentară a narațiunii la limbaj se găsește, în Portret al artistului la tinerețe, într-o fază incipientă, astfel încât subtilitatea ironiei, arderea intensă a dilemelor spirituale sau introspecțiile permanente ale protagonistului, Stephen Dedalus, rămân intacte, dincolo de travaliul inerent al traducerii. Capacitatea lui Joyce de a recrea lumea în limbaj se manifestă în modul cel mai subiectiv în acest roman, adevărată carte
[Corola-publishinghouse/Science/84939_a_85724]
-
despre subiectul observației sale. Oricât de dramatice sunt întâmplările prin care trece protagonistul (devenit la un moment dat, cu firescul fantasticului, femeie) între secolele al XVI-lea și al XX-lea, tonul conservă un subtil amestec de critică, umor și ironie, nuanțate prin câteva note subversive ce îi sporesc benefic incisivitatea. Fără a fi sedus de melancolia lui Orlando sau de suferințele sale în dragoste, biograful întotdeauna deviază cursul poveștii în clipa în care ea tinde să se așeze într-un
[Corola-publishinghouse/Science/84939_a_85724]
-
începe să se destrame ireversibil. Deși bine scris, cu aceeași tensiune inconfundabilă ce transformă scrisul lui Roth într-o experiență dramatică, romanul e o sumă de excese slab corelate, viciat de transparența personajelor și de intensitatea stridentă a eșecului protagonistului. Ironia și cinismul, la început bine suprapuse crizei eroului central, se diluează treptat într-o obsesie banală. Un actor celebru (care putea fi, la fel de bine, un scriitor celebru, ca în alte romane semnate de Roth) își ratează și ultimul rol, acela
[Corola-publishinghouse/Science/84939_a_85724]
-
Einstein, Lenin, Edison, Ghandi, G.B. Shaw, Knut Hamsun, James G. Frazer - fondatori ai unei lumi în care el este străinul desăvârșit. Între toți, (literalmente) nemuritorul conte de Saint- Germain se izolează ca mesager al timpului istoric, întotdeauna impenetrabil outsiderilor. Implicită, ironia lui Gog condiționează satira proiectată de Papini sub forma unui jurnal ficțional în ramă. Dorințelor monstruoase le răspund, în interioritatea a acestui antierou, explozii paranoice vizând, într-o simetrie și ea ironică, apocalipsa - o fortăreață construită pe o insulă îl
[Corola-publishinghouse/Science/84939_a_85724]
-
culturale". Disponibilitatea confesivă a omului de cultură dobândește nuanțe aprinse în momentul asumării unor structuri definitorii, a unor poziții ideologice și axiologice ferme. În peisajul intelectual contemporan, opțiunile tari, mai ales de felul celor enunțate mai jos, pot atrage critici, ironii și controverse (cum, de altfel, s-a și întâmplat): "Mai bine cobor în subsolul în care sunt și-ți mărturisesc limpede că am fost de când mă știu un elitarist anti-egalitarist, nici republican, nici regalist, un naționalist europenizant, un tradiționalist sincronizant
[Corola-publishinghouse/Science/84939_a_85724]
-
Îmi amintesc că purtam o rochie de casă elegantă, din catifea bleumarin, cu un guler rotund de dantelă albă, și-mi imaginam că aș fi una dintre doamnele de Guermantes". Perioada războiului și maturitatea au presupus confruntarea cu absurdul și ironia sorții: angajată la Ministerul Culturii în anii '50, a fost obligată să elimine din biblioteci autori pe care, după decenii, îi va traduce în românește. Declarând "nu mă iubesc, pentru că nu mă plac", "nu sunt genul meu", Antoaneta Ralian practică
[Corola-publishinghouse/Science/84939_a_85724]
-
episoade în care niște celebri "scriitori români la Paris" se pretează la niște gesturi mai mult decât penibile, Ivănescu le găsește scuze voit naive). Răspunsul e mereu altul decât cel scontat, concluziile așteptate sunt răsturnate, adevărurile - întoarse pe dos, iar ironia conflictului dintre existența individuală și Istorie, întotdeauna crudă și indiferentă precum tot ceea ce pare firesc, natural, evident, devine un credo de care poetul e definitiv atașat. "Toată viața mea am fost un idiot", afirmă Mircea Ivănescu, cu satisfacția malefică a
[Corola-publishinghouse/Science/84939_a_85724]
-
primarul îl prezintă, înainte de a-i decerna titlul - "și săracul a-nceput să-nșire: versuri, poeme, alte versuri, alte poeme, alte poesii, alte poeme nouă, versuri vechi, versuri vechi nouă, aceleași versuri - adică titlurile ălea voit tâmpite ale volumelor mele...". Ironia excesivă, aparenta naivitate - exacerbată comic și dirijată masochist -, indiferența paradoxală față de tot ce înseamnă realitate exterioară, destin colectiv, participare la viața publică sunt constante ale dialogului ce întregesc, prin jocul metamorfozei și-al măștilor, portretul lui M.I., artistul aflat nu
[Corola-publishinghouse/Science/84939_a_85724]
-
criză identitară. Lirica Itakăi, Jurnal despre Čarnojević și Stražilovo* sunt repere esențiale în modernitatea literară sârbă și reunesc deopotrivă un corpus remarcabil de teme radicale ale literaturii central- europene - străinul și rătăcitorul, soldatul și omul fără însușiri, lirismul melancolic și ironia, în plan secund persistând refuzul viziunii tradiționale asupra relației dintre individ și istorie. Jurnal despre Čarnojević a apărut în 1921, la Belgrad, în biblioteca "Albatros", având un pregnant caracter autobiografic și o importanță aparte în evoluția discursului literar avangardist. Experiența
[Corola-publishinghouse/Science/84939_a_85724]
-
pierde în limbaje ininteligibile și rătăcește în lumi halucinante și crude. Prin urmare, în spațiul al crizei (dobândind astfel semnificația unui fundal specific modern pentru toate reprezentările ficționale ulterioare) eșecul limbajului, denaturarea/ apariția omului "fabricat" și obscurizarea sensului (realizată ca ironie, farsă, predilecție pentru înțelegerea literală) îi pot fi atribuite lui Urmuz, pentru ca dilemele interiorității, propensiunea spre reverie și halucinație, fascinația corporalității, a lumii materiale și obiectuale să fie conturate în interiorul unei viziuni specifice lui M. Blecher și H. Bonciu. Revolverul
[Corola-publishinghouse/Science/84939_a_85724]
-
au fost suficiente pentru a suscita emoțiile dorite: mantia sfîșiată de pumnal și pătată de sînge, o adevărată relicvă, corpul sfîrtecat, testamentul prin care Cesar lasă poporului bunurile sale și în final, chiar și eticheta de onorabil repetată cu o ironie mușcătoare, care contribuie la ridiculizarea bărbatului de onoare ce se pretindea Brutus a fi. Pe de o parte, rațiunea suverană și orbirea în ceea ce privește omul, animal politic; pe de cealaltă parte, magia imaginilor dezordonate și a patimilor dezlănțuite, arta oratorului care
Epoca maselor: tratat istoric asupra psihologiei maselor by Serge Moscovici [Corola-publishinghouse/Science/1426_a_2668]
-
cuvînt, că senatorii sînt oameni de bine, dar Senatul e un dobitoc, am avut de sute de ori ocazia să remarc că jandarmii, deși nu de puține ori sînt isteți, sînt mai puțin isteți decît jandarmeria în ansamblul ei"247. Ironia formulei îi răstoarnă sensul: jandarmeria e mai inteligentă decît jandarmii. Afirmație adevărată pentru orice corporație. Profesorii și studenții vor fi mai puțin inteligenți decît Universitatea, preoții și creștinii, mai puțin virtuoși decît Biserica, secretarul general și membrii de partid mai
Epoca maselor: tratat istoric asupra psihologiei maselor by Serge Moscovici [Corola-publishinghouse/Science/1426_a_2668]
-
trec astfel de la focalizarea zero (punctul de vedere al unui narator omniscient) la focalizarea internă (punctul de vedere al unui personaj), ceea ce are drept consecință faptul că le permite punctelor de vedere și tonalităților să varieze, trecând, de pildă, de la ironie la descrieri lirice. Personajele nu mai sunt simple instrumente narative, inspirate dintr-un stoc de clișee, asemenea eroului ale cărui încercări glorifică valorile ideologice și provoacă uimirea cititorului. De data aceasta personajele sunt cele care posedă o psihologie proprie și
by Roger Bozzetto [Corola-publishinghouse/Science/946_a_2454]
-
mod artificial. Fără semnificație dramatică deosebită, cele patru „tablouri” impun o tipologie de pitoresc provincial, într-o desfășurare scenică alertă. Calități de comediograf vădesc și revistele lui A.: Țara lui Hübsch, jucată în 1919, Carul statului (1923), Gura lumii ș.a. Ironia, gluma șfichiuitoare din cuplete ținteau realitățile zilei: demagogia politicienilor, lăcomia îmbogățiților de război ș.a. A. a dat bune traduceri din teatrul lui Edmond Rostand, respectând spiritul galic și metaforismul avântat al originalului. Un fragment din Cyrano de Bergerac s-a
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285467_a_286796]
-
maturității, în care cenzura morală este, de cele mai multe ori, suspendată și unde, prin urmare, orice este posibil. Când nu sunt lichele de rând, personajele par dintr-o bucată, de neclintit în decizii, nu lipsite însă de lirism și, câteodată, de ironie. A. știe să extragă semnificații grave din evenimente banale. Limbajul este de obicei frust, contribuind la obținerea culorii locale prin lexicul specific zonei. Tehnica narativă mizează pe alternanța planurilor și pe schimbarea neașteptată a vocilor. Dintre romane sunt de menționat
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285261_a_286590]
-
pe alocuri frust, violent, asociații insolite de cuvinte ori schimbări bruște de registru stilistic, „semnul notației proprii”, în opinia lui P. Constantinescu, apropie lirica lui B. de expresionism ori de suprarealism. Cetatea lui Bucur (1940) combină elementul anecdotic cu tragicul, ironia cu parodia, retorica și prozodia cântecului de lume cu imagini de factură expresionistă, în încercarea de a surprinde viața pestriță a capitalei bucureștene, o cetate-bâlci pitorească și plină de viață. Următoarele volume publicate în țară, inconsistente valoric, nu anunță evoluția
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285525_a_286854]