10,381 matches
-
Dealul Orfan Mic). Aceste dealuri nu erau bine fortificate, dar aveau pante abrupte și se aflau chiar lângă râul Ta, stăvilit de ruși pentru a constitui un obstacol mai dificil. Dealurile ofereau vizibilitate de peste un kilometru de câmpie până la liniile japoneze, și deci era esențial pentru japonezi să le cucerească pentru a încercui complet Port Arthur. După un tir susținut de artilerie între orele 04:30 dimineața 19:30 seara, generalul Nogi a lansat un asalt frontal de infanterie, care a
Asediul de la Port Arthur () [Corola-website/Science/320454_a_321783]
-
cucerească pozițiile rusești doar cu ajutorul superiorității numerice. Takushan a fost capturat la orele 20:00, Hsiaokushan a doua zi dimineață, la 9 august 1904. Cucerirea acestor dealuri i-a costat pe japonezi moartea și rănirea a 1280 de oameni. Armata japoneză s-a plâns marinei de ușurința cu care rușii au beneficiat de suport naval, iar marina a adus o baterie de tunuri cu proiectile de 5 kg, cu rază de acțiune suficient de mare pentru a se asigura că nu
Asediul de la Port Arthur () [Corola-website/Science/320454_a_321783]
-
reușit să-l doboare. Nogi a fost foarte surprins de lipsa de coordonare a eforturilor artileriei rusești, și a hotărât să lanseze un asalt direct frontal de-a lungul văii Wantai care, dacă ar fi reușit, ar fi adus forțele japoneze direct în inima orașului. Date fiind numărul mare de victime din asaltul anterior și lipsa artileriei grele, decizia a dus la controverse în rândul staffului său; Nogi, însă, primise la rândul său ordine să cucerească Port Arthur cât mai rapid
Asediul de la Port Arthur () [Corola-website/Science/320454_a_321783]
-
comandă în plină dezintegrare din cauza retragerii confuze în grupuri, Tretiakov nu a avut de ales și s-a retras, iar Dealul de 174 de Metri a fost cucerit de japonezi. Asaltul de la Dealul de 174 de Metri a costat armata japoneză circa 1.800 de oameni morți sau răniți, iar pe ruși peste 1.000. Asalturile din celelalte zone ale liniilor rusești s-au soldat și ele cu pierderi mari pentru japonezi, dar fără rezultat și fără câștig. Când Nogi a
Asediul de la Port Arthur () [Corola-website/Science/320454_a_321783]
-
pierdut 4.000 de oameni. Generalul rus Roman Kondratenko a amplasat lunetiști cu ordine să tragă în soldații care și-ar fi abandonat postul. La ora 08:30 în ziua de 28 noiembrie 1904, cu suport masiv de artilerie, soldații japonezi au încercat din nou un asalt asupra dealului Akasakayama și a celui de 203 Metri. Peste 1.000 de obuze de au fost trase din obuzierele de într-o singură zi pentru a susține atacurile. Până dimineața, japonezii au ajuns
Asediul de la Port Arthur () [Corola-website/Science/320454_a_321783]
-
ghimpată și au păstrat pozițiile de-a lungul întregii zile, în timp ce artileria le oferea foc de acoperire. Japonezii au pierdut mulți oameni, deoarece rușii erau bine poziționați și puteau folosi mitraliere și grenade de mână împotriva grupurilor dense de soldați japonezi. Bătălia a continuat în următoarele zile cu lupte grele corp la corp. În cele din urmă, la ora 10:30 în ziua de 5 decembrie 1904, după un alt masiv bombardament de artilerie, japonezii au reușit să cucerească Dealul de
Asediul de la Port Arthur () [Corola-website/Science/320454_a_321783]
-
au reușit să cucerească Dealul de 203 Metri, unde au găsit doar o mână de soldați în viață. Rușii au lansat două contraatacuri pentru recucerirea dealului, ambele eșuate și, la ora 17:00, Dealul de 203 Metri era sub control japonez. Pentru Japonia, costurile capturării acestui reper au fost mari, cu peste 8.000 de morți și răniți numai în asaltul final. Pentru generalul Nogi, costul capturării Dealului de 203 Metri a fost și mai mare, întrucât ultimul său fiu rămas
Asediul de la Port Arthur () [Corola-website/Science/320454_a_321783]
-
să nu scape, amiralul Togo a trimis val după val de distrugătoare în șase atacuri diferite asupra ultimei nave rusești rămase. După 3 săptămâni, "Sevastopol" încă plutea, după ce a rezistat la 124 de torpile și după ce a scufundat două distrugătoare japoneze și a avariat șase altele. Între timp, japonezii au pierdut crucișătorul "Takasago" din cauza unei mine marine din afara limanului. În noaptea de 2 ianuarie 1905, după ce Port Arthur a capitulat, căpitanul Nikolai Essen de pe "Sevastopol" a scufundat nava grav avariată în
Asediul de la Port Arthur () [Corola-website/Science/320454_a_321783]
-
prizonieri și a fi eliberați sub cuvântul că nu vor mai participa la război. În total, 868 de ofițeri, 23.491 de soldați și 9.000 de marinari, împreună cu 16.000 de bolnavi și răniți s-au predat japonezilor. Victimele japoneze au fost estimate ulterior la 57.780 morți, răniți și dispăruți. Japonezii au fost uimiți când au constatat cât de multe provizii și muniții rămăseseră în Port Arthur, ceea ce însemna că Stessel s-a predat cu mult înainte ca lupta
Asediul de la Port Arthur () [Corola-website/Science/320454_a_321783]
-
, o fostă reședință a familiei imperiale japoneze, astăzi folosit pentru găzduirea oaspeților de stat, este un „Tezaur Național al Japoniei”. Situat în cartierul Moto-Akasaka din Tokio, palatul are întrebuințarea actuală din 1974, înainte fiind așa-numit „palat imperial detașat” (în lb. japoneză 離宮 „rikyū”). Clădirea are o
Palatul Akasaka () [Corola-website/Science/320484_a_321813]
-
fostă reședință a familiei imperiale japoneze, astăzi folosit pentru găzduirea oaspeților de stat, este un „Tezaur Național al Japoniei”. Situat în cartierul Moto-Akasaka din Tokio, palatul are întrebuințarea actuală din 1974, înainte fiind așa-numit „palat imperial detașat” (în lb. japoneză 離宮 „rikyū”). Clădirea are o suprafață de 15.355 m², și împreună cu o clădire mai mică în stil japonez se află pe un teren de 117.000 m². Clădirea are un nivel la subsol și două niveluri la suprafață. Clădirea
Palatul Akasaka () [Corola-website/Science/320484_a_321813]
-
Situat în cartierul Moto-Akasaka din Tokio, palatul are întrebuințarea actuală din 1974, înainte fiind așa-numit „palat imperial detașat” (în lb. japoneză 離宮 „rikyū”). Clădirea are o suprafață de 15.355 m², și împreună cu o clădire mai mică în stil japonez se află pe un teren de 117.000 m². Clădirea are un nivel la subsol și două niveluri la suprafață. Clădirea principală este singura clădire în stil neo-baroc din Japonia și una dintre cele mai mari clădiri construite în perioada
Palatul Akasaka () [Corola-website/Science/320484_a_321813]
-
locuit acolo scurte perioade de timp, a fost rar folosit ca reședință a Prințului moștenitor. La început palatul s-a numit „Palatul Tōgū” (în japoneză: lit. „Palatul Prințului moștenitor”).. După al Doilea Război Mondial, palatul a deveneit proprietate a statului japonez, fiind folosit pentru diferite scopuri: sediu al bibliotecii Dietei japoneze, sediu al biroului legislației guvernamentale, și sediu al Comitetului de organizare a Jocurilor Olimpice de vară din 1964. În 1967 s-a hotărât ca să fie folosit pentru găzduirea oaspeților de stat
Palatul Akasaka () [Corola-website/Science/320484_a_321813]
-
ca reședință a Prințului moștenitor. La început palatul s-a numit „Palatul Tōgū” (în japoneză: lit. „Palatul Prințului moștenitor”).. După al Doilea Război Mondial, palatul a deveneit proprietate a statului japonez, fiind folosit pentru diferite scopuri: sediu al bibliotecii Dietei japoneze, sediu al biroului legislației guvernamentale, și sediu al Comitetului de organizare a Jocurilor Olimpice de vară din 1964. În 1967 s-a hotărât ca să fie folosit pentru găzduirea oaspeților de stat. După lucrări de remodelare și restaurare care au început în
Palatul Akasaka () [Corola-website/Science/320484_a_321813]
-
a tratatelor oficiale. Numele salonului vine de la multitudinea de flori și păsări care apar în cele 36 de picturi în ulei de pe tavan, de pe gobelinurile de pe imposte sau de pe cele 30 de plăci-cloazoneu de pe pereți. Pereții sunt lambrisați cu frasin japonez ("fraxinus japonica") de culoare roșie-cafenie. Plăcile-cloazoneu au fost desenate de pictorul Seitei Watanabe și au fost produse de artizanul Sosuke Namikawa, un artist al erei Meiji. Salonul este folosită în principal pentru banchete oficiale găzduite de oaspeții de stat, cu
Palatul Akasaka () [Corola-website/Science/320484_a_321813]
-
, cunoscute în Japonia ca , sunt un grup de circa 30 de insule subtropicale și tropicale care aparțin Japoniei. Situate la circa 1000 km sud de Tokio, ele nu au fost niciodată conectate de arhipelagul japonez. 83% din suprafața lor sunt parc național. Din punct de vedere administrativ, sunt parte a satului Ogasawara din subprefectura Ogasawara, Tokio. Suprafața totală a insulelor este de 73 km², iar populația de 2.440 persoane (2.000 pe insula Chichijima
Insulele Bonin () [Corola-website/Science/320498_a_321827]
-
din subprefectura Ogasawara, Tokio. Suprafața totală a insulelor este de 73 km², iar populația de 2.440 persoane (2.000 pe insula Chichijima și 440 pe insula Hahajima, singurele insule populate). Sediul administrației locale este pe insula Chichijima (父島). Termenul japonez include în afara „Grupului de insule Ogasawara” și insulele vulcanice Kita Iwojima, Iwojima, Minami Iwojima și alte insule izolate. au trei subgrupuri: Se pare că primul european care a descoperit insulele a fost spaniolul Bernardo de la Torre în 1534, iar primul
Insulele Bonin () [Corola-website/Science/320498_a_321827]
-
acești coloniști. Unii din locuitorii actuali se consideră descendenți ai lui Nathaniel Savory. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, majoritatea locuitorilor au fost evacuați cu forța, fiind trimiși în Japonia propriu-zisă. Pe insula Chichijima a fost o bază militară japoneză a cărei comandant, maiorul , era cunoscut pentru cruzimea sa, el fiind condamnat la moarte pentru crime de război după terminarea războiului. Bătălia de la Iwojima din 1945, una din cele mai înverșunate bătălii din al Doilea Război Mondial, s-a dat
Insulele Bonin () [Corola-website/Science/320498_a_321827]
-
au fost ocupate de către Marina americană începând cu 1945, când locuitorilor descendenți ai occidentalilor, ai filipinezilor, ai polinezienilor sau celor micști li s-a permis să se întoarcă pe insule. Când insulele au fost retrocedate Japoniei în 1968, și evacuaților japonezi li s-a permis să se întoarcă pe insule. Actualmente, practic toți locuitorii sunt cetățeni japonezi, limba folosită de ei fiind japoneza. Un radiotelescop cu diametrul de 25 m se găsește pe insula Chichijima, ca parte a proiectului VERA de
Insulele Bonin () [Corola-website/Science/320498_a_321827]
-
ai polinezienilor sau celor micști li s-a permis să se întoarcă pe insule. Când insulele au fost retrocedate Japoniei în 1968, și evacuaților japonezi li s-a permis să se întoarcă pe insule. Actualmente, practic toți locuitorii sunt cetățeni japonezi, limba folosită de ei fiind japoneza. Un radiotelescop cu diametrul de 25 m se găsește pe insula Chichijima, ca parte a proiectului VERA de explorare astrometrică, el aparținând Observatorului Național Astronomic al Japoniei. Nu există aeroport pe nicio insulă, așa încât
Insulele Bonin () [Corola-website/Science/320498_a_321827]
-
a dezvoltat o afacere cu suplimente nutriționale denumite "8 Zone" iar în 2007 a participat și a câștigat emisiunea concurs de tip reality-show "Dancing with the Stars". Ohno s-a născut în Federal Way, Washington; tatăl său este de naționalitate japoneză, iar mama sa americancă, Jerrie Lee. Părinții lui Ohno au divorțat pe când era foarte mic, el rămânând în grija tatălui care l-a crescut în Seattle. Ohno își întâlnea mama sa biologică foarte rar iar acesta și-a exprimat în
Apolo Ohno () [Corola-website/Science/320478_a_321807]
-
pentru a strânge fonduri pentru organizația de caritate "Ronald McDonald House" din Seattle după Jocurile Olimpice din 2002. A ajutat la strângerea sumei de 20.000 de dolari pentru Nikkei Concerns, un furnizor de servicii de sănătate și îngrijire pentru bătrânii japonezi care locuiesc în nord-vestul Pacificului. Mai tarziu, în același an, Ohno s-a alăturat senatorului Ted Kennedy (senator din partea statului Washington, D.C.) pentru a sublinia importanța educațională a disciplinelor stiințifice și matematicii, lansând programul „Math Moves U Hippest Homework Happening
Apolo Ohno () [Corola-website/Science/320478_a_321807]
-
pierderile au fost mari. Totuși, au existat și excepții: pe 18 septembrie 1939, o tanchetă TKS (echipată cu un tun de 20 mm), sub comanda sergentului Roman Orlik, a reușit să distrugă 3 tancuri germane Panzer 35(t). Armata imperială japoneză a folosit pe scară mare tanchete. Acestea erau mult mai utile în condițiile războiului din junglă, având dimensiuni reduse. La începutul celui de-al Doilea Război Mondial, multe dintre aceste tanchete s-au dovedit a fi depășite, fiind folosite ca
Tanchetă () [Corola-website/Science/320507_a_321836]
-
planetei. Steed este aproape simțitor în natură (Saber a spus o dată în glumă cuiva să-i dea un cub de zahar) și este capabil să recunoască vocea comandantului sau și să lucreze independent atunci cand Saber este în pericol. În versiunea japoneză ("Șei Jushi Bismarck"), personajul este numit Richard Lancelot și este de naționalitate britanică. Acest lucru explică British Union Jack pe partea superioară a brațului și cască de la uniformă lui. În "Șei Jushi Bismarck", Richard Lancelot nu este căpitanul lui Ramrod
Saber Rider și Șerifii Stelari () [Corola-website/Science/317885_a_319214]
-
în navă de comandament lui Nemesis, jefuind Nemesis de corpul său și transmițându-le pe amândouă atât în dimensiunea Outriderilor unde el este încă pierdut până în această zi. În versiunea originală "Șei Jushi Bismarck", Fireball este numit Shinji Hikari, liderul japonez al echipajului. Steagul japonez este pe mânecă să și pe cască să. Colț este introdus în serie că un vânător de recompense pe urmele lui Vanquo, un spion Outrider. El deține o precizie aproape infailibila cu arme de foc și
Saber Rider și Șerifii Stelari () [Corola-website/Science/317885_a_319214]