12,849 matches
-
așa e viața de miner...” Nu mai pridideam să-i ascult cu câtă dragoste vorbeau de țară și de frumusețea florilor de mină. Mai peste ani, de la cei din Șurdeștii Maramureșului, am achiziționat asemenea minuni poliedrice a căror strălucire îmi luminează cărțile în bibliotecă. Cristale care se oferă parcă, model al devenirii umane. Și cât de mândru am fost, în 1977, când „Europa Liberă” ne-a dat de știre, că miile de mineri din Valea Jiului i-au cerut tiranului dialog în
Amintiri ?ns?ngerate by CONSTANTIN N. STRACHINARU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83873_a_85198]
-
moarte focurile au încetat, a început să ningă abundent cu fulgi crizantematici, cu aripi albe de îngeri peste întreaga Țară, prezentă acum pe toate lungimile de undă și pe toate ecranele lumii. Un întreg popor își plângea morții - martiri, se lumina la gândul libertății pe care nu o mai credea posibilă. Robia închisese toate orizonturile. Și nu întâmplător, deși flămânzite, densele și imensele mase de tineri n-au strigat: “vrem pâine!” ci: „vom muri și vom fi liberi! Jos călăul! Acum
Amintiri ?ns?ngerate by CONSTANTIN N. STRACHINARU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83873_a_85198]
-
cu învățătură și cu arme și strivești tot ceea ce a făcut mai frumos și mai desăvârșit maica noastră cea dintâi și ...toți morții vin să te bată cu dorul lor de viață”. În ,,Să nu ne amăgim... singuri să ne luminăm nopțile, dacă vrem, să trecem prin timp ca niște aleși ai veșniciei”. Câtă fierbinte iubire manifestă autorul afirmând: ,,Lasă-mă, Doamne, să îngenunchez a săruta acest pământ pângărit de ambiții și felurite necuviințe omenești.” În ,,Aproapele meu” se întreabă retoric
CĂLĂTOR... PRIN VÂLTOAREA VREMII (ÎN LUPTĂ CU TIMPUL...). In: CĂLĂTOR... PRIN VÂLTOAREA VREMII by Alexandru Mănăstireanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/562_a_745]
-
Divinității... „revarsă vechea dragoste a fratelui de frate, scoate-ne din neputință, izbăvește-ne de tragerea sufletului pe roată.” În ,,Când și când” afirmă pregnant: ,,se ivește când și când câte un nebun care vrea să stingă stelele că prea luminează în ciuda lui, că vrea să zidească palate monstruoase și să poarte râuri pe unde nau curs niciodată ape, numai pentru a se spune peste veacuri că sub domnia lui s-au făcut toate, ca și cum Domnul Dumnezeu s-ar fi întruchipat
CĂLĂTOR... PRIN VÂLTOAREA VREMII (ÎN LUPTĂ CU TIMPUL...). In: CĂLĂTOR... PRIN VÂLTOAREA VREMII by Alexandru Mănăstireanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/562_a_745]
-
și ridic ambele coroane pe care le duc în deal la cimitir. Era destulă lume la sosirea mea cu cele două coroane pe care le așez la locul cuvenit. Pe ele s-a sprijinit tabloul mărit cu chipul dispărutului, chip luminat de un zâmbet transmis tuturor și chiar și celor din lumea de Dincolo. Mai sosesc între timp încă două coroane și un imens număr de jerbe și de buchete de flori menite să împodobească mormântul venerabililor lui părinți, lângă care
CĂLĂTOR... PRIN VÂLTOAREA VREMII (ÎN LUPTĂ CU TIMPUL...). In: CĂLĂTOR... PRIN VÂLTOAREA VREMII by Alexandru Mănăstireanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/562_a_745]
-
harnici și cinstiți și pentru că am crescut în satul nostru cu oameni muncitori și gospodari și mai ales pentru că am copilărit pe meleagurile însorite ale satului nostru! În acest blagoslovit Priponești mi-am petrecut prima copilărie cu anii luminoși și luminați de școală - aici am învățat datoria fiecărui ins de a munci cu sârguință și mai ales am învățat lupta cu greutățile vieții, ridicându-mă prin lumina cărții. Satul nostru n-a fost un sat oarecare, ci a fost un sat
CĂLĂTOR... PRIN VÂLTOAREA VREMII (ÎN LUPTĂ CU TIMPUL...). In: CĂLĂTOR... PRIN VÂLTOAREA VREMII by Alexandru Mănăstireanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/562_a_745]
-
învățat lupta cu greutățile vieții, ridicându-mă prin lumina cărții. Satul nostru n-a fost un sat oarecare, ci a fost un sat de oameni buni, harnici, cinstiți, stăruitori în acțiunile pe care le săvârșeam, oameni pătrunși de credință și luminați la minte. Satul nostru a avut parte de preoți cu vocație și de învățători pătrunși de misiunea de educatori apropiați sufletului oamenilor pe care i-au îndrumat. Cu hărnicia satului și credința în bine, adevăr și dreptate am pornit să
CĂLĂTOR... PRIN VÂLTOAREA VREMII (ÎN LUPTĂ CU TIMPUL...). In: CĂLĂTOR... PRIN VÂLTOAREA VREMII by Alexandru Mănăstireanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/562_a_745]
-
artera din intersecție, spre deal. El auzi întrebarea și răspunse: prin spatele casei, am intrat; dar, de ce vă interesează? A, nu, că ne-ar interesa, pentru ceva anume, ci, ne-am întrebat, așa, din curiozitatea românului dintotdeauna. După ce s-a luminat bine, trecătorii și locuitorii acelei străzi au aflat că,în cursul nopții, denumirea îi fusese schimbată. De ce, oare? Cine, și în care scop făcuse asta? întrebări fără răspuns. Fiecare întrebător își continua drumul, spre ținta spre care pornise, fără să
Blândeţea by Constantin Slavic () [Corola-publishinghouse/Imaginative/672_a_1240]
-
un culcuș între tufele de arini. Era senin. Dedesubt apa se încrețea la lumina stelelor. Între plopi, în întuneric, moara tăcea. S-auzeau cum trosnesc pașii gândacilor pe vreascuri ; iarba mă mângâia pe obraz. Către miezul nopții a ieșit luna luminând șesul pe deasupra pâclei. Din frunzișuri coborau paingăni care tremurau în lumină piciorușele de jar. Cracul de apă era iezit cu hatie de nuiele și bolovani ce țineau malurile lângă moară, să nu le rupă viitura. Peste hatie apa spumega, scânteind
Podu vechi by Marcel Tanasachi () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91578_a_92863]
-
preț punea pe asemenea bârfe. Apoi, mormăi ceva ambiguu: ― Melancolia nu cruță pe nimeni, să știi. Și, la urma urmei, între liniștea sfinților și furia nebunilor nu e decât o diferență de diagnostic. Poate, nu întîmplător la intrarea coridorului prost luminat de la etaj, unde se află "salonul pendulelor", a fost pusă o statuie de bronz, reprezentând muza tăcerii. Înfățișează o femeie înfășurată într-un văl lung, cu un deget pe buze care sugerează o interdicție: "Profanii, înapoi!" De aici și impresia
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
stăpâni o curiozitate: "L-ați avut, cumva, profesor pe George Șerban?" A tăcut nedumerit. Părea să audă pentru prima oară acest nume. "Șoacățu", am adăugat, amintindu-mi că "unchiul George" era mult mai cunoscut sub această poreclă. Omul s-a luminat la față. "A, cum să nu? Dar nu mi-a fost profesor. Era subdirectorul liceului". Și, înainte să apuc să-i spun că "Șoacățu" mi-a fost unchi, s-a pornit să povestească, încîntat, ce spaimă a tras la o
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
oarecari înclinații spre autodistrugere ― am cochetat și cu ideea sinuciderii -, dar e suficient să-mi pun problema morții pentru a deveni laș. În vis, azi-noapte, eram într-o casă părăsită, cu multe camere, ticsite de mobile. Afară, o lună plină lumina un pâlc de pădure. Treceam din cameră în cameră, fără să ajung nicăieri. Nu găseam nici o ieșire din clădire. La un moment dat, am vrut să forțez o fereastră. Noaptea de afară a dispărut și am văzut un soare roșu
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
nici la visuri, nici la femei". După aceea a început să-mi vorbească despre călătoriile ei, în care văzuse nenumărate lucruri interesante. Mi-a povestit cum se desfășoară o vânătoare de reni, cum arată templul lui Poseidon, de la Capul Sunion, luminat din spate, la apusul soarelui, și cum a mers pe șoseaua care urmează coasta între Messina și Palermo, în timp ce, foarte aproape, marea fiind agitată, valurile se spărgeau de malul stâncos. Eu o ascultam din ce în ce mai uimit. "De ce te uiți așa la
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
în capitală. Întors la internat, număram apoi zilele care mai erau până la Crăciun sau până la Paști, așteptând vacanța așa cum așteaptă pușcăriașii zilele de vorbitor. Și nu-i adevărat, probabil, că închiderea în sine duce la descoperirea de sine. În loc să-mi luminez micul meu bârlog, m-am ghemuit în el. Nu găsesc în cenușiul acelor ani decât, cel mult, unele situații comice... Îmi dorisem enorm, din primele zile, să am și eu pantaloni scurți. La un moment dat, domnul Ioniță, om milostiv
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
acel moment, toți au înțeles că asistaseră la un avertisment. Și, în locul curiozității, a apărut panica. Acum, pescărușii, veniți, se pare, de pe țărmul misterioasei mări de la miazănoapte, dorm, când se lasă întunericul, în frunzișurile rododendronilor, iar în zori, de cum se luminează cerul, se pornesc să facă ocoluri repezi deasupra acoperișurilor, devenind din ce în ce mai agresivi, fără ca nimeni să-și poată explica de ce. Dar, mai ales, faptul că "vîntul din sud" nu mai aduce deloc praf mărește starea de nesiguranță, de derută, din oraș
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
mai tare, cufundîndu-și capul În pernă, pe partea pe care se culcase obosită; apoi Într-o fracțiune de secundă, dormea cît noaptea Întreagă pînă cînd, singură, lăsa să-i pătrundă În urechi ecoul cuvîntului „Mămico“, pronunțat de Julius, care-i lumina sosirea zilei și reapărea În sfîrșit cu un surîs blînd și leneș care de data asta era pentru el. — Darling, spunea căscînd, foarte frumoasă, cine-mi aduce și mie micul dejun? — Eu, doamnă; mă duc să-l anunț pe Celso
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
la locul lui, alături de Cinthia și Vilma, care-și rosese pînă În carne vie trei unghii, Îl căuta din priviri pe Victor. Copiii se Întorseseră În grădină și așteptau acolo ca mama sau șoferul să vină să-i ia acasă. Luminaseră totul cu becuri de toate culorile și fețele guvernantelor erau palide, aproape la fel de albe ca șorțurile. Singura lor grijă era ca nu cumva să se murdărească iarăși copiii, căci nu mai era mult și aveau să vină ca să-i ia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
sper că o să te saturi să te joci În caleașcă, Îi spuse, gîdilindu-l subsuoară ca să-l facă să zîmbească, implorîndu-l din ochi să zîmbească puțin. Atmosfera din salonul cu pian era nespus de tristă. Aprinseseră o singură lampă, cea care lumina jilțul În care stătea Susan. Cinthia, Julius, Santiaguito și Bobby, Îmbrăcați foarte elegant, stăteau toți patru pe sofaua rămasă În penumbră. Afară, pe coridor, servitorii vorbeau În șoaptă, parcă ar fi vrut să arate că și ei erau la fel de Îndurerați
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
a oprit autobuzul, s-a Întors să-și ia la revedere de la măicuță și apoi s-a uitat În ochii lui: „mîine n-o să mai vin“, Îi spuse apucîndu-i mîna cu care mai ținea Încă ușa. Fața lui Gumersindo se lumină de un zîmbet larg: „la revedere, băiețaș“, răspunse, Întorcîndu-se să se uite la măicuța care urmărea scena puțin mirată. Julius se uită cum se Îndepărtează autobuzul și o luă spre casă, Însoțit ca Întotdeauna de Imelda. Era mai bine să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
stîrnească entuziasmul băiatului, dar degeaba. Băiatul căsca să i se rupă fălcile nu altceva. Acvariumul se Întuneca În jurul lui și i se ștergeau din minte Country Club, școala, clubul de golf și harta țării, dintr-odată Întunericul Începea să se lumineze și spațiul se umplea de scîntei care se Învîrteau În aer, un Acvarium strîmb prindea să se Înfiripe; un restaurant cald În care vîlvătaia enormă de la masa lor, flăcările nebune care incendiau totul se mutau la masa lui Jose Antonio
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
masa lor, flăcările nebune care incendiau totul se mutau la masa lui Jose Antonio Bravano, care era roșu la față și nevasta lui tot roșie și nu se ardeau nici nu asudau, fiindcă focul se micșora brusc și se potolea luminînd acum numai masa lor, pentru ca ei să poată sta mai departe acolo, fiindcă Întotdeauna stătuseră acolo, Întotdeauna: aduseră Acvariumul și-l așezară de jur Împrejur, aduseră Country Clubul și-l așezară de jur Împrejur, Îi aduseră pe toți șefii de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
și găsi totul cufundat În Întuneric, „ce să fac? se gîndi: trebuie să vină alt elev și Frau Proserpina a plecat, ce ciudat“. Stătea descumpănit lîngă ușă, cînd deodată o scîndură din podea scîrțîi sub picioarele lui și pianele se luminară din nou brusc, făcînd să se vadă bine acel colț al vestitului auditorium: nepoata lui Beethoven croșeta un șal. „Mi-am uitat caietul“, explică Julius și Frau Proserpina, care se ridicase repede În picioare, parcă surprinsă de ceva, aruncă sculul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
coridorului. Nici urmă de elev punctual și loviturile simbolic-morale date cu rigla Îl mai dureau și acum. I-a fost ușor să facă stînga-mprejur și să se apropie de ușa Academiei de muzică, foarte ciudat: Frau Proserpina stinsese becurile care luminau cele două piane. Julius Își consultă sufletul. Pedeapsa Încă-l durea. Nu i-a fost prea greu să tușească subțire, puțintel răgușit, destul de tare Însă pentru ca nepoatei lui Beethoven să-i cadă șalurile de pe umeri cînd se repezi să aprindă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
Îi Îngheța palmele și În orice caz nu era nimic de făcut: sigur că Bobby o să se ia la bătaie În altă parte și el Încerca să-și Închipuie că intra În cazinou, nici măcar asta nu mai Încerca, fiindcă lampa lumina perfect fiecare colțișor al dormitorului și Ancón rămînea la celălalt capăt al unei lungi autostrăzi... Stinse lumina, fără prea multe speranțe de data asta... de ce să-și facă atîtea iluzii, dacă o simplă cută de cearceaf era În stare să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
Ei o să-i aleagă lui Bobby o orhidee cum n-ai mai văzut În viața ta. La șase seara, șeful electricienilor anunță că totul era gata pentru proba finală și Țanjoșa, tulburată, dădu fuga să aprindă becurile care aveau să lumineze marele bal de absolvire. Apăsă pe buton, dar imediat se auzi un pocnet, săriră scîntei din toate prizele palatului, totul se stinse din nou și În aer rămase un miros de fum. Șeful electricienilor zîmbi anunțînd că era vorba numai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]