18,249 matches
-
Zeii creează dintr-un exces de putere, dintr-o energie nestăvălită. Creația este rodul unui prisos de substanță ontologică. Din acest motiv, mitul care povestește această ontofanie sacră, această manifestare victorioasă a preaplinului ființei, devine modelul exemplar al tuturor activităților omenești: doar el poate dezvălui ceea ce este real, supraabundent, eficient. "Trebuie să facem ceea ce au făcut zeii la început", spune un text indian (Satapatha Brahmaña, VII, 2, I, 4). "Așa au făcut zeii, așa fac oamenii", adaugă Taittriya Brahmaña (I, 5
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
Satapatha Brahmaña, VII, 2, I, 4). "Așa au făcut zeii, așa fac oamenii", adaugă Taittriya Brahmaña (I, 5, IX, 4). Cea mai importantă funcție a mitului este deci de a "fixa" modelele exemplare ale tuturor riturilor și ale tuturor activităților omenești semnificative: hrană, sexualitate, muncă, educație etc. Comportîndu-se ca ființă umană pe deplin responsabilă, omul imită gesturile exemplare ale zeilor, le repetă acțiunile, fie că este vorba de o simplă funcție fiziologică, precum alimentația, ori de o activitate socială, economică, culturală
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
primitivi, o mare responsabilitate. După cum am văzut, unele sacrificii sângeroase își găsesc justificarea într-un act divin primordial: in illo tempore, zeul a ucis monstrul marin și l-a sfârtecat pentru a crea Cosmosul. Omul repetă această jertfă sângeroasă, câteodată omenească, atunci când trebuie să întemeieze un sat, un templu ori o casă. Consecințele posibile ale unei imitatio dei reies destul de limpede din mitologiile sau ritualurile a numeroase popoare primitive. De pildă, după miturile paleocultivatorilor, omul a ajuns ceea ce este astăzi - muritor
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
o fată, alteori un copil sau un bărbat, s-a lăsat cuprinsă de flăcări pentru ca din trupul său ars să crească mai apoi tuberculi sau pomi fructiferi. Acest prim omor a schimbat cu totul modul de a fi al existenței omenești. Arderea Ființei divine a inaugurat atât nevoia de hrană, cât și fatalitatea morții, precum și sexualitatea, unicul mijloc de a asigura continuitatea vieții. Trupul divinității arse a devenit hrană, iar sufletul a coborât pe Pământ, unde a întemeiat Împărăția Morților. Ad.
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
fost cel care a descoperit sensul religios al antropofagiei și responsabilitatea umană asumată de către canibal. Planta comestibilă nu este dată în Natură, ci este rodul unui asasinat, pentru că astfel a fost ea creată la începuturile Lumii. Vânătoarea de capete, jertfele omenești, canibalismul au fost acceptate de către om, care și-a asumat astfel viața plantelor. Volhardt a subliniat acest lucru pe bună dreptate: canibalul își asumă responsabilitatea în lume, canibalismul nu este un comportament "natural" al omului "primitiv" (și nici nu se
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
a sărbătorii, adică participarea la sacru, le îngăduie oamenilor să trăiască periodic în preajma zeilor. De aici decurge importanța capitală a miturilor în toate religiile premozaice, pentru că miturile povestesc despre gestele zeilor, iar aceste geste slujesc drept modele exemplare tuturor activităților omenești. În măsura în care îi imită pe zei, omul religios trăiește în Timpul originii, adică Timpul mitic, "ieșind" din durata profană pentru a se întoarce într-un Timp "imobil", "veșnic". Deoarece miturile alcătuiesc pentru el "povestea sfîntă", omul religios din societățile primitive nu trebuie
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
exemplare și eterna întîlnire cu același Timp mitic al originii, sanctificat de zei, nu implică pentru omul religios din societățile primitive și arhaice o viziune pesimistă asupra vieții; dimpotrivă, datorită acestei "eterne reîntoarceri" la izvoarele sacrului și ale realului, existența omenească i se pare a fi mântuită de nimicnicie și de moarte. Perspectiva se schimbă cu totul atunci când sensul religiozității cosmice se întunecă, așa cum se întîmplă în unele societăți mai evoluate, când elitele intelectuale se desprind treptat de tiparele religiei tradiționale
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
că fiecare manvantara este condus de către un Manu, Strămoșul-Rege mitic). Un kalpa durează cât o zi din viața lui Brahma; un alt kalpa, cât o noapte. O sută de asemenea "ani" ai lui Brahma, adică 311 000 miliarde de ani omenești, alcătuiesc viața Zeului. Această durată considerabilă a vieții lui Brahma nu ajunge însă să epuizeze Timpul, pentru că zeii nu sânt veșnici, iar creațiile și distrugerile cosmice continuă ad infinitum.15 Iată, așadar, ce înseamnă de fapt "eterna reîntoarcere", eterna repetare
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
au înlocuit, la popoarele primitive, zeii de structură cerească erau, precum Baal și Astarte la evrei, divinități ale fecundității, ale opulenței, ale împlinirii vitale, adică divinități care preamăreau și îmbogățeau Viața, atât cea cosmică - vegetația, agricultura, animalele - cât și cea omenească. Aceste divinități erau în aparență puternice. Actualitatea lor religioasă se explica tocmai prin această putere, prin rezervele lor vitale nelimitate, prin fecunditate. Cu toate acestea, adoratorii lor, atât primitivii, cât și evreii, aveau sentimentul că nici Marile Zeițe și nici
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
nu puteau decât să reproducă Viața și s-o îmbogățească; mai mult încă, nu puteau îndeplini aeastă funcție decât în vremuri "normale"; deși stăpâneau în chip desăvârșit ritmurile cosmice, aceste divinități se dovedeau neputincioase în a salva Cosmosul ori societatea omenească într-un moment de criză (criză "istorică" la evrei). Numeroasele divinități care au înlocuit Ființele supreme au acumulat puterile cele mai concrete și mai strălucitoare, puterile Vieții. Tocmai din această pricină s-au "specializat" în procreație, dar au pierdut puterile
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
fără verticalitate, iar această dimensiune trimite la transcendență. Eliminat din viața religioasă propriu-zisă, sacrul ceresc se menține activ prin simbolism. Un simbol religios își transmite mesajul chiar dacă nu este perceput în întregime în mod conștient, deoarece simbolul se adresează ființei omenești integrale, nu doar minții ei. Structura simbolismului acvatic Înainte de a vorbi despre Pământ, se cuvine să abordăm valorizările religioase ale Apelor 12, din două motive: 10 Apele existau înainte de a se ivi Pământul (așa cum se arată în Facerea, "întuneric era
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
telurică. Unele mituri americane ne arată însă cum s-au petrecut lucrurile la început, in illo tempore: primii oameni au trăit o vreme în pântecele Mamei lor, adică în măruntaiele Pământului. Aici, în adâncurile telurice, duceau o viață pe jumătate omenească, fiind un soi de embrioni a căror formă încă nu se desăvârșise. Cel puțin așa spun indienii lenni lenape sau delaware, care trăiau odinioară în Pennsylvania. După cum arată miturile lor, Creatorul, cu toate că le pregătise din vreme, pe Pământ, toate lucrurile
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
Viața "vine" de undeva, și acest "undeva" nu se află în această lume, apoi "se duce" în altă parte, dincolo de lume, și se prelungește în chip misterios într-un loc necunoscut, unde cei vii nu pot îndeobște să ajungă. Viața omenească nu este simțită ca o scurtă trecere prin Timp, între două "neanturi", ci este precedată de o preexistență și se prelungește într-o postexistență. Se cunosc destul de puține lucruri cu privire la cele două etape extraterestre ale vieții omului, dar se știe
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
o postexistență. Se cunosc destul de puține lucruri cu privire la cele două etape extraterestre ale vieții omului, dar se știe cel puțin că ele există. Pentru omul religios, moartea nu înseamnă deci sfârșitul vieții, ci este doar o altă modalitate a existenței omenești. Toate aceste lucruri sânt de altfel cuprinse în ritmurile cosmice, și ne rămâne doar să descifrăm ceea ce "spune" Cosmosul prin numeroasele sale moduri de a fi ca să putem pătrunde taina Vieții. Cosmosul este fără îndoială un organism viu, care se
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
După cum se știe, începînd din secolul al XVII-lea, amenajarea grădinilor în bazine a devenit o modă pentru învățații chinezi.31 În mijlocul bazinelor umplute cu apă, se puneau pietre, arbori pitici, flori și uneori chiar case, pagode, poduri și chipuri omenești, în miniatură; pietrele erau numite "Munți în miniatură", în anamită, sau "Munți artificiali", în sino- anamită. Chiar aceste nume trimit la o semnificație cosmologică: Muntele, după cum am văzut, este un simbol al Universului. Grădinile în miniatură, devenite obiecte de predilecție
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
însă cum anume și prin ce mijloace are loc desacralizarea lumii. Dacă ne imaginăm cum a evoluat o asemenea emoție estetică într-o societate modernă, putem înțelege de ce experiența sfințeniei cosmice s-a diluat, s-a schimbat, devenind o emoție omenească și nimic mai mult, cum ar fi arta pentru artă. Alte hierofanii cosmice Din motive de spațiu, nu am abordat decât câteva aspecte ale sacralității Naturii, lăsând la o parte un mare număr de hierofanii cosmice. N-am pomenit, de
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
altele: "Fie că Viața se găsește în oameni, în animale ori în plante, este tot Viață, iar când sosește clipa, punctul acela nevăzut numit moarte, Isus se îndepărtează tot așa de bine dintr-un copac cât și dintr-o făptură omenească."35 CAPITOLUL IV Existență umană și viață sanctificată Existența "deschisă" spre Lume Scopul ultim al istoricului religiilor este să înțeleagă - și să-i ajute și pe alții să înțeleagă - comportamentul omului religios (homo religiosus) și universul său mental, ceea ce nu
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
slăvită însă ca terra non arabilis quae fructum parturiit. Să încercăm să înțelegem situația existențială a celui pentru care toate omologările sânt experiențe trăite, nu doar idei. Este limpede că viața lui are o dimensiune în plus, nu este numai omenească, ci și "cosmică", pentru că are o structură transumană. Am putea-o numi "existență deschisă", pentru că nu este strict limitată la modul de a fi al omului (știm, de altfel, că primitivul își pune propriul model de urmat pe un plan
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
ca de pildă asimilarea pântecelui sau a uterului cu peștera, a intestinelor cu labirinturile, a respirației cu țesutul pânzei, a venelor și arterelor cu Soarele și Luna, a coloanei vertebrale cu Axis mundi etc. Nu toate aceste omologări între trupul omenesc și macrocosmos sânt atestate la primitivi. Unele sisteme de corespondențe om-Univers nu au fost definitivate decât în culturile mari (India, China, Orientul Apropiat antic, America Centrală). Punctul lor de plecare este totuși reprezentat de culturile arhaice. Se întîlnesc la primitivi sisteme
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
sexuală este aceea dintre zeița supremă Shakti și Spirit (atman); celelalte nu sânt decât raporturi carnale cu femeile"(Kûlarnava Tantra, V, 111-112). Nu mai este vorba de un act fiziologic, ci de un rit mistic: partenerii nu mai sânt ființe omenești, ci "detașați" și liberi precum zeii. Textele tantrice subliniază mereu că este vorba de o transfigurare a experienței carnale. "Prin aceleași acte care-i trimit pe unii oameni în Infern, unde sânt condamnați să ardă vreme de milioane de ani
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
casă-corp-Cosmos apare destul de timpuriu. Se cuvine să ne oprim asupra acestui exemplu, care ne arată cum pot fi reinterpretate valorile religiozității arhaice în religiile și chiar filozofiile de mai târziu. Gândirea religioasă indiană a folosit din plin omologarea tradițională casă-Cosmos-corp omenesc, și este ușor de înțeles de ce: corpul, ca și Cosmosul, este în ultimă instanță o "stare", un sistem de condiționări asumat. Coloana vertebrală este asimilată Stâlpului cosmic (skambha) sau Muntelui Meru, respirația este asemuită vântului, buricul sau inima "Centrului Lumii
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
în ultimă instanță o "stare", un sistem de condiționări asumat. Coloana vertebrală este asimilată Stâlpului cosmic (skambha) sau Muntelui Meru, respirația este asemuită vântului, buricul sau inima "Centrului Lumii" și așa mai departe. Omologarea se face însă și între corpul omenesc și ritualul luat în ansamblu: locul jertfei, ustensilele și gesturile sacrificiale sânt asimilate diferitelor organe și funcții fiziologice. Corpul omenesc, omologat din punct de vedere ritual Cosmosului sau altarului vedic (care este o imago mundi), este asimilat și unei case
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
respirația este asemuită vântului, buricul sau inima "Centrului Lumii" și așa mai departe. Omologarea se face însă și între corpul omenesc și ritualul luat în ansamblu: locul jertfei, ustensilele și gesturile sacrificiale sânt asimilate diferitelor organe și funcții fiziologice. Corpul omenesc, omologat din punct de vedere ritual Cosmosului sau altarului vedic (care este o imago mundi), este asimilat și unei case. Un text hathayoga vorbește despre corp ca despre "o casă cu un stâlp și nouă uși" (Goraksha Shataka, 14). Cu
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
cosmicizează", adică reproduce la scară umană sistemul de condiționări reciproce și de ritmuri ce caracterizează și alcătuiește o "lume", proprie oricărui univers. Omologarea se face și în sens invers, pentru că templul sau casa sânt la rândul lor asemuite unui corp omenesc. "Ochiul" domului este un termen frecvent în numeroase tradiții arhitecturale.6 Trebuie să amintim însă că fiecare dintre aceste imagini echivalente - Cosmos, casă, corp omenesc - are sau poate dobândi o "deschidere" superioară, prin care se poate trece în cealaltă lume
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
și în sens invers, pentru că templul sau casa sânt la rândul lor asemuite unui corp omenesc. "Ochiul" domului este un termen frecvent în numeroase tradiții arhitecturale.6 Trebuie să amintim însă că fiecare dintre aceste imagini echivalente - Cosmos, casă, corp omenesc - are sau poate dobândi o "deschidere" superioară, prin care se poate trece în cealaltă lume. Deschizătura din partea de sus a unui turn indian poartă, printre alte nume, și pe cel de brahmarandhra, termen care desemnează "deschizătura" din creștetul capului și
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]