8,628 matches
-
Babu ! Dilema Veche, martie 2007 Zîne și monștri Labirintul lui Pan/El laberinto del fauno (Mexic-Spania, 2006), de Guillermo del Toro Ce-ar trebui să știți înainte de a intra la Labirintul lui Pan ? Că trebuie neapărat să intrați. Că veți păși într-o lume de basm. Că o lume de basm nu e întotdeauna o lume diafană, igienizată, securizată împotriva șocurilor serioase. Că uneori (de exemplu, în tradiția realist magică), în plămada din care sînt făcute visele, intră și pămînt amestecat
Bunul, Răul și Urîtul în cinema by Andrei Gorzo () [Corola-publishinghouse/Memoirs/818_a_1758]
-
multora dintre marile frumuseți ale ecranului : Marlene Dietrich, Hedy Lamarr, Ava Gardner...) de a nu părea niciodată pe deplin prezentă : există ceva căzut din lună în genul ăsta de frumusețe și ce-o face sexy e sugestia că ar putea păși somnambulic în orice încurcătură, că s-ar putea pierde (de preferință, cu tine). Ce e în capul Shebei atunci cînd se combină cu băiatul ăla ? (Titlul complet al romanului lui Heller e Ce era în capul ei ? Jurnalul unui scandal
Bunul, Răul și Urîtul în cinema by Andrei Gorzo () [Corola-publishinghouse/Memoirs/818_a_1758]
-
copiii tăi să aveți parte de cer? Priveam către armata aceasta revenită de pe frontul păcatului, brăzdați de rănile lumii. Îi priveam în ochi și mă rugam. Au trecut aproape cinci minute și se mai rupea câte un suflet pentru a păși în față. O ultimă strigare și Domnul a rupt lanțurile celui rău: în câteva secunde, majoritatea au plecat cu mic cu mare în față! Victorie! Domnul învinge încă odată și pune pecetea asupra celor aleși: “Rezervat Cerului!” O rugăciune solemnă
Rănit de oameni ... vindecat de Dumnezeu! by Ionel TURTURICĂ () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91603_a_93002]
-
fost implicat de-a lungul timpului) și sora Gabi Oncea. După-amiază, programul a continuat cu foarte multă muzică, poezii și experiențe. Punctul culminant a fost apelul fraților pastori Romică Sîrbu și Lucian Floricel, în urma cărora aproximativ 70 de vizitatori au pășit în față luând hotărârea de a urma Domnului Isus. Proiectul a continuat și în timpul săptămânii când, în fiecare zi la orele 19 ne întâlneam pentru seminarii Biblice. Numărul celor care participau se ridica în fiecare seară la 5060 de persoane
Rănit de oameni ... vindecat de Dumnezeu! by Ionel TURTURICĂ () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91603_a_93002]
-
de botez. Printre ei se afla și tânărul nostru. Și astfel, veni și fericita zi de 7 iunie 2008, ziua în care trebuia să fim botezați. Tânărul nostru era extrem de fericit, iar fericirea lui consta nu numai în faptul că pășea în apa botezului, ci în faptul că de data aceasta, lângă el se aflau soția și fata lui, în vârsta de 16 ani. Toți trei au primit botezul în aceeași zi. Fie ca 7 iunie să fie nu numai ziua
Rănit de oameni ... vindecat de Dumnezeu! by Ionel TURTURICĂ () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91603_a_93002]
-
dovedit a fi una inspirată, astfel că în urma influenței Duhului Sfânt și a efortului susținut al uneltelor omenești, proiectul acesta a fot repetat pe 7 iunie 008, când un număr de 24 de persoane - majoritatea foști membri ai Bisericii AZS - pășeau în apa botezului. Un merit deosebit se atribuie inițiatorului proiectului, fratele Turturică Ionel, care a pus suflet în această lucrare, jertfind timp, energie și resurse materiale. Cu această ocazie, la inițiativa celor noi botezați, i-am oferit o diplomă, ca
Rănit de oameni ... vindecat de Dumnezeu! by Ionel TURTURICĂ () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91603_a_93002]
-
sală, mulțumindu-se să stea în curtea bisericii. Apelul adresat la finalul predicii a atins inimile a aproximativ 40-50 de persoane care au ieșit în față declarând că și ei sunt gata să Îl urmeze pe Isus. În bazin au pășit pastorul Romică Sîrbu, și pastorul comunității, Danubian Modoran, care s-a ocupat îndeaproape de pregătirea celor care urmau să primească botezul. Rând pe rând, candidații au intrat în apa botezului, iar la sfârșit au fost oferite flori, s-au făcut
Rănit de oameni ... vindecat de Dumnezeu! by Ionel TURTURICĂ () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91603_a_93002]
-
și pe al doilea. Emilia se îndreptă spre poiata păsărilor ce se afla la deal de șură, deschise portița apoi se dădu la o parte din calea șuvoiului de păsări ce năvălește în ogradă. După ce trec găinile apar și cocoșii, pășind tacticos în urma lor, parcă mândri de serviciul prestat în timpul nopții când au vestit cu cucuriguri sonore trecerea orelor din timpul nopții. Emilia își amintește de spusele bunicului Ion care a povestit că oamenii țin seama de timpul când cântă cocoșii
Rădăcinile continuităţii by Ştefan Boboc-Pungeşteanu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91638_a_92999]
-
și oala cea cu două torți în care aduseseră laptele, au ieșit pe ușă și luară drumul către casă. Noaptea era caldă și luminată de o lună strălucitoare ce se ridica pe deasupra crucii de la biserica din sat, iar cei doi pășeau fără grijă că se vor împiedeca de vreun bolovan căci drumul era luminat ca în palmă. Capitolul IV Mărul discordiei Viața familiei lui Costache Gheorghiu și a părinților lor, de la care tocmai plecaseră cei doi nepoți, se scurgea în același
Rădăcinile continuităţii by Ştefan Boboc-Pungeşteanu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91638_a_92999]
-
pe un timp ca acesta. Totuși se gândi că de vor trece peste al treilea pod și intră în Rediu, vor scăpa de grijă și își vor putea continua drumul până acasă. Caii au început să dea semne de teamă, pășeau nesiguri peste apa ce curgea peste patul drumului, încât Costache coborî din căruță și apucă caii de dârlogi, dirijându-le mersul. Maria spuse că ar fi bine să se întoarcă la Vaslui dar bărbatu-său o încurajă că de vor
Rădăcinile continuităţii by Ştefan Boboc-Pungeşteanu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91638_a_92999]
-
o politică externă de atașament față de Roma și Berlin, împreună cu statele ce se împotrivesc bolșevismului...în 48 de ore de la victoria mișcării legionare, România va încheia un tratat de alianță cu Roma și Berlin, și în felul acesta ea va păși pe drumul misiunii istorice în lume : apărarea crucii, a culturii creștine și a civilizației... în sală, ca și-n prezidiu se aud murmure și de aprobare și de repingere ale acestor teze. Profesorul continuă : - Este adevărat că din studiul comentariilor
Rădăcinile continuităţii by Ştefan Boboc-Pungeşteanu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91638_a_92999]
-
anii următori a fost folosit la muncile din gospodărie. În septembrie 1923, la 7 ani și jumătate, iată-mă școlar în clasa I a școlii din Priponeștii de Sus, alături de băieții și fetele de seama mea. Pentru prima dată am pășit sfios pragul școlii, aflându-mă într-o mare de copii de vârste diferite. Învățătoarea mea, El. Basocescu, originară din Bârlad, ne-a primit cu zâmbet pe figura ei luminoasă ca o a doua mamă. Parcă o văd și acum, cu
CĂLĂTOR... PRIN VÂLTOAREA VREMII by ALEXANDRU MÂNĂSTIREANU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/560_a_1263]
-
ea la inimă, prețuindu-mi cumințenia și dragostea ce aveam față de școală. La sfârșitul primului an școlar sunt promovat primul pe clasă, primind o coroniță și câteva cărți pe care urma să le citesc în vacanța atât de mult așteptată. Pășisem, deci, cu dreptul la învățătură. A urmat apoi vacanța mare, care mi s-a părut oarecum mică, pentru zburdălnicia și pofta mea de joacă. Pășesc cu încredere și dragoste de carte în anul următor și aștept cu nerăbdare să-mi
CĂLĂTOR... PRIN VÂLTOAREA VREMII by ALEXANDRU MÂNĂSTIREANU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/560_a_1263]
-
și câteva cărți pe care urma să le citesc în vacanța atât de mult așteptată. Pășisem, deci, cu dreptul la învățătură. A urmat apoi vacanța mare, care mi s-a părut oarecum mică, pentru zburdălnicia și pofta mea de joacă. Pășesc cu încredere și dragoste de carte în anul următor și aștept cu nerăbdare să-mi revăd învățătoarea mea dragă. Dar... n-a fost să am această mare bucurie de copil nevinovat... Învățătoarea mea nu s-a mai prezentat la post
CĂLĂTOR... PRIN VÂLTOAREA VREMII by ALEXANDRU MÂNĂSTIREANU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/560_a_1263]
-
obligat să trăiesc și să muncesc pentru realizarea unui țel ce-mi propusesem, mă copleșea! Mă temeam să nu mă rătăcesc pe coridoarele cu mozaic lucios și alunecos în deplasarea obligatorie ce trebuia s-o fac. Atent pe unde merg, pășeam tot pe lângă pereții din dreapta ai coridoarelor, pentru că, dacă aș fi mers prin mijloc apărea imediat cineva dintre elevii mai mari care striga să țin pe dreapta. Greu tare a fost începutul! Mă văd într-o sală mare de clasă cu
CĂLĂTOR... PRIN VÂLTOAREA VREMII by ALEXANDRU MÂNĂSTIREANU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/560_a_1263]
-
oameni gospodari, „tot unul și unul”, și-a sporit numărul cu vreo 25-30 de școlari ce reveneau acasă de sărbători. Revenit acasă după trei luni, toate mi se păreau mai bune și mai frumoase. Doamne, cu ce ușurare și degajare pășeam acum pe ulițele satului natal! În trei luni de școală trăisem intens în mijlocul unei lumi străine și necunoscute, sfâșiat de dorul de casă și de satul natal în care fusesem atât de fericit, ca orice copil la vârsta mea. Plecasem
CĂLĂTOR... PRIN VÂLTOAREA VREMII by ALEXANDRU MÂNĂSTIREANU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/560_a_1263]
-
ca orice copil la vârsta mea. Plecasem de acasă temător, cu pași șovăielnici, să înfrunt o lume necunoscută și mă întorceam acum matur, maturizat înainte de vreme! Nu mai eram acum copilul zglobiu și inventiv în jocurile copilărești de altădată, ci pășeam atent la lumea din jur și aproape că-mi studiam atitudinea și comportamentul față de lumea satului și chiar față de colegii și tovarășii mei de joacă și de zbenguială. Uniforma mea școlară de culoare kaki, cu număr matricol cusut pe brațul
CĂLĂTOR... PRIN VÂLTOAREA VREMII by ALEXANDRU MÂNĂSTIREANU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/560_a_1263]
-
doua elementară, dar acestea nu mai contau acum. Important era atunci că, la 21 de ani eram învățător, că acum treceam într-o nouă fază a vieții, liber să-mi urmez drumul în profesia obținută cu atâta muncă și caznă. Pășeam în lumea speranțelor și a împlinirilor - tânăr, perfect sănătos, fizic și moral, iar pentru acel moment nu-mi doream mai mult! Vara lui 1937 a trecut fără întâmplări deosebite. Singura grijă ce aveam era aceea de a-mi satisface serviciul
CĂLĂTOR... PRIN VÂLTOAREA VREMII by ALEXANDRU MÂNĂSTIREANU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/560_a_1263]
-
rusesc. La 2 aprilie un alt viscol ne face greutăți pe singura cale de acces spre Iaska, în stânga Nistrului și Krokmaz pe dreapta. Ajunși aici, și oamenii și locurile sunt mai prietenoase, mai ales le simțeam ca ale noastre. Doar pășeam pe pământ românesc cu salba de cetăți de apărare lăsate de Ștefan cel Mare și Sfânt. Oamenii au ajuns în Basarabia, doar cu armamentul ușor ce-l aveau asupra lor însă toată avuția țării rămăsese dincolo în mlaștinile de la Iaska
CĂLĂTOR... PRIN VÂLTOAREA VREMII by ALEXANDRU MÂNĂSTIREANU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/560_a_1263]
-
fața pământului, cu sute de mii de victime și consecințe îndelungate ale iradierii atomice. Intervenția directă a împăratului Hirohito a fost hotărâtoare asupra cercurilor militariste care se împotriveau încheierii războiului. După aceasta lumea ieșea încet-încet din starea de război și pășește cu greu spre starea de pace și de normalitate a relațiilor internaționale. Din septembrie 1939 și până în acel moment fusesem în miezul evenimentelor, în vâltoarea vremurilor! În scriptele militare am figurat ca militar până la 1 septembrie 1945 când urma să
CĂLĂTOR... PRIN VÂLTOAREA VREMII by ALEXANDRU MÂNĂSTIREANU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/560_a_1263]
-
să mă păstreze tânăr la minte spre a nu-mi fi mie povară și nici celor din jurul meu! Un gând frumos de adâncă recunoștință păstrez și pentru orașul Bârlad, în care viețuiesc de atâția ani. Este orașul în care am pășit timid spre lumina cărții, m-a înzestrat cu neasemuita comoară a științei și culturii, m a format profesional și astfel format, m-a trimis să înfrunt provocările pe care viața mi le-a pus în cale! Atâția ani am muncit
CĂLĂTOR... PRIN VÂLTOAREA VREMII by ALEXANDRU MÂNĂSTIREANU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/560_a_1263]
-
profesori pensionari: Al. Husar, M. Dinu, E. Bold, cu colegii și colegele, cu anii aceia minunați ai studenției. Nu mai eram aceiași, ne albiseră vremile și grijile, dar la "banchetul' organizat cu acest prilej am redevenit treptat cei de altădată, pășind parcă miraculos printr-un tunel al timpului. Fuseserăm niște mânji frumoși, mângâiați în anii aceia de visele noastre și de soarele blând al Ieșilor. Eram cu toții la fel, ne diferențiam doar prin notele de la examene și nicidecum prin "țoale, celulare
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1543_a_2841]
-
bătălii, iar "materia mea cenușie" era suficient de "superior organizată" pentru a mă face să cred, conform unei formulări dintr-o cunoscută povestire a hâtrului de la Humulești ca "acolo unde dracu' a semănat, eu am cules". Cu toate astea, am pășit în Ministerul de Externe, din respect pentru instituție și pentru diplomație, în vârful picioarelor, ca într-o catedrală. La încheierea primului an la Cursul postuniversitar de relații internaționale făcusem o lună de zile practică în MAE, înregistrând suficiente detalii și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1543_a_2841]
-
preluați de același coleg de la aeroport, care ne-a plimbat prin spațiile de protocol și de lucru, prezentându-ne și pe noii noștri colegi. Ni s-a servit cafea și când secretara ne-a comunicat că ambasadorul ne așteaptă, am pășit în biroul acestuia, mare, comod, mobilat decent, cu mobilier și dotări de strictă necesitate. Pe biroul masiv tronau mai multe telefoane, recunoscând printre ele "guvernamentalul", care făcea legătura direct cu Bucureștiul sau cu oricare ambasadă a României din "țările frățești
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1543_a_2841]
-
domeniul științei, culturii și artei, sportului. Mulți tineri români au trecut pe la Universitatea din Leipzig, datând de la 1409, recunoscut centru internațional al germanisticii. Ca absolvent al Universității din Iași, prima universitate românească ctitorită la 1860 de Principele Alexandru Ioan Cuza, pășind la Leipzig printre zidurile încărcate de istorie mă gândeam la Mircea cel Bătrân și Alexandru cel Bun, bravii noștri domni care pe la 1409 nu mai pridideau cu războaiele... Fiind la Leipzig, mi-am amintit de o discuție avută prin 1971
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1543_a_2841]