10,156 matches
-
materiei „"împietrită asemenea magatelor"” . Petrașcu pictează și naturi moarte, dar acestea sunt alcătuite din lucruri vechi pe care și-a pus amprenta timpul. Interioarele pictate de el sunt la fel, uitate de vreme ca niște naturi moarte supradimensionate, iar florile pictate de acesta au un aspect pe care îl întâlnim și la Ștefan Luchian. Ca și Petrașcu, Theodor Pallady se formează la școlile din Paris în atelierele marilor pictori, având colegi pe Matisse, Marquet, și Rouault. El preia elemente de inspirație
Arta românească în secolele XIX și XX () [Corola-website/Science/312040_a_313369]
-
colegi pe Matisse, Marquet, și Rouault. El preia elemente de inspirație Art-Nouveau sau tendințe decorativiste din arta nabiștilor și fovilor, toate aceste tendințe Pallady le va armoniza și va da naștere celei mai originale sinteze din pictura românească. În 1942 pictează lucrarea „Autoportretul”, lucrare ce prezintă chipul hieratic al pictorului asemănat cu o icoană. Pallady având o personalitate cu structură clasică se apropie de pictura lui Ingres și va admira opera lui Leonardo. În evoluția artei sale ajunge treptat la un
Arta românească în secolele XIX și XX () [Corola-website/Science/312040_a_313369]
-
operă vastă compusă din peisaje, portrete, naturi moarte, interioare sau nuduri ce exprimă un subtil lirism ca în portretul scriitorului „Gala Galaction”. În acest tablou se observă forme aspre, colțuroase ce sugerează tragicul. Chiar și pe chipurile pure ale copiilor pictați de acesta se întrevede o umbră de tristețe („Fetița pădurarului”, „Cătiușa Lipoveanca” sau „Fetița olandeză”). În picturile înfățișând naturi moarte Tonitza înfățișează obiecte de artă populară și sporește luminozitatea culorilor. Tonitza nu este numai pictor ci și un desăvârșit grafician
Arta românească în secolele XIX și XX () [Corola-website/Science/312040_a_313369]
-
pictorii români ai epocii ce va fi profund marcat de atmosfera artistică pariziană. Artistul aduce schimbări în arta românească, fiind în contact cu cele mai noi manifestări artistice. Iser se inspiră din lumea țărănească, având contact cu universul dobrogean; el pictează de nenumărate ori peisaje dar și chipuri umane încărcate de exotism. Compoziția „Familie de tătari” este o lucrare deosebită, cu elemente de cubism dispuse într-o notă modernistă. Această lucrare înfățișează personaje ce au o tentă tragică, această trăsătură fiind
Arta românească în secolele XIX și XX () [Corola-website/Science/312040_a_313369]
-
au executat și în secolul al XX-lea, mai precis în anii 1931, 1959 și 1971. Biserica a fost declarată monument istoric în anul 1962. Lăcașul de cult a fost renovat în perioada 1974-1978, cu contribuția enoriașilor. Atunci a fost pictat în tehnica fresco de către pictorul Constantin Călinescu și ucenica sa, Iulia Handragel, și înzestrat cu mobilier nou și cu obiecte de cult. Cu acest prilej, deasupra ușii de intrare din pridvor în pronaos s-a pictat o pisanie cu următorul
Biserica Albă din Iași () [Corola-website/Science/312083_a_313412]
-
enoriașilor. Atunci a fost pictat în tehnica fresco de către pictorul Constantin Călinescu și ucenica sa, Iulia Handragel, și înzestrat cu mobilier nou și cu obiecte de cult. Cu acest prilej, deasupra ușii de intrare din pridvor în pronaos s-a pictat o pisanie cu următorul cuprins: În anul 1975 în curtea bisericii, lângă peretele sudic, a fost ridicată o troiță în memoria eroilor căzuți în cel de-al Doilea Război Mondial. Pe troiță se află o placă de marmură albă cu
Biserica Albă din Iași () [Corola-website/Science/312083_a_313412]
-
în lipsa unei biserici, acesta era într-o sală de clasă de la Școala Generală, unde a fost amenajată o capelă ortodoxă. Primul serviciu religios în această capelă s-a ținut la începutul anului 1922, iar în anii 1924-1925 aceasta a fost pictată și înzestrată cu cele de trebuință. Încă de la prima ședință a Consiliului Parohial ținută de la instalarea sa, Aurel Munteanu a ridicat problema edificării unei biserici ortodoxe în Huedin. Au fost începute demersuri pentru colectarea fondurilor necesare, formându-se în acest
Biserica ortodoxă - Huedin I () [Corola-website/Science/312227_a_313556]
-
Meserii din Huedin, iar tetrapodul a fost donat de către Societatea Ortodoxă a Femeilor Române - filiala Huedin. Scaunul arhieresc a fost donat de către profesorul Aurel Mitrea, iar celălalt scaun de către familia Constantin Spandanide din București. Pictorul-zugrav Petru Crăciun din Huedin a pictat Pantocratorul, vestibulul cu Sfântul Nicolae, stranele, amvonul și pe Cuvioasa Paraschiva. Cele patru icoane principale de la iconostas au fost pictate de către Grigorie Nagoșan din Cluj iar cele patru de pe uși de către Eugen Profeta din Cluj. La momentul respectiv întreaga lucrare
Biserica ortodoxă - Huedin I () [Corola-website/Science/312227_a_313556]
-
donat de către profesorul Aurel Mitrea, iar celălalt scaun de către familia Constantin Spandanide din București. Pictorul-zugrav Petru Crăciun din Huedin a pictat Pantocratorul, vestibulul cu Sfântul Nicolae, stranele, amvonul și pe Cuvioasa Paraschiva. Cele patru icoane principale de la iconostas au fost pictate de către Grigorie Nagoșan din Cluj iar cele patru de pe uși de către Eugen Profeta din Cluj. La momentul respectiv întreaga lucrare, cu interior cu tot, a costat 1.524.526 lei (1.224.526 lei a costat tot edificiul propriu - zis
Biserica ortodoxă - Huedin I () [Corola-website/Science/312227_a_313556]
-
o curea, modelul ei amintind de căciula lui Mihai Viteazul, care în condițiile celor trei popasuri brașovene a avut bune legături cu românii din Șcheii Brașovului. (Oferă Bisericii Sfântul Nicolae un „valtrap” — covoraș, aflat astăzi în proprietatea Bisericii Negre; este pictat de Nicolae Cretanul în tinda Bisericii din Șcheii Brașovului, pictură refăcută de Costin Petrescu la 1946; lasă drept danie pentru Biserică, moșia Micșunești-Ilfov; solicită ajutor junilor din Șcheii Brașovului pentru a forța porțile cetății, după ce acestea au fost închise abuziv
Junii Brașoveni () [Corola-website/Science/312234_a_313563]
-
Din anul 1473 datează compoziția "„Sfântul Bernardo vindecând pe fiica lui Giovanni Petrazio din Rieti”", astăzi în "Galleria Nazionale dell'Umbria" din Perugia. Între anii 1473 și 1480 pendulează între Florența, unde lucrează în mănăstirea "Santissima Annunziata", și Perugia, unde pictează decorațiile sălii mari din "Palazzo dei Priori" și tabloul "„Închinarea Magilor”" (1475) pentru biserica "Santa Maria dei Servi". Acest tablou este caracterizat de un amalgam de stiluri, trădând influențele lui Botticelli, Piero della Francesca și ale lui Verrocchio, dar și
Pietro Perugino () [Corola-website/Science/312224_a_313553]
-
artistul își formează în scurt timp propriul stil, desenul capătă mai multă mișcare, unduirea liniilor și contururilor dau „melodicitatea picturală” (Pietro Scarpelini) caracteristică acestui pictor. În anul 1478 lucrează la frescele bisericii parohiale din Cerqueto, în apropiere de Perugia, și pictează la Roma absida capelei corale din "Basilica Vaticana", operă din păcate distrusă. Are doar 31 de ani când primește cea mai mare recunoaștere a renumelui lui: în anul 1481, Papa Sixt al IV-lea îl însărcinează cu decorarea unei părți
Pietro Perugino () [Corola-website/Science/312224_a_313553]
-
și coloanele de piatră existente în spațiul încăperii. Datorită acestui "trompe-l'oeil", spațiul bisericii devine o componentă a scenei picturale, iar privitorul devine martor al scenei reprezentate. "„Apollo și Marsias”" este unul din puținele tablouri care nu a fost pictat la comandă. În ceea ce privește tema compoziției, nu toți istoricii de artă sunt de acord cu faptul că personajul din fața lui Apollo ar fi Marsias (tânărul frigian renumit pentru măiestria cu care cânta la flaut), ci mai de grabă ar fi vorba
Pietro Perugino () [Corola-website/Science/312224_a_313553]
-
lui Giovanni Bellini și ale lui Vittore Carpaccio. Acești pictori au exercitat o influență puternică asupra creației lui Perugino, care s-a manifestat în alegerea culorilor, în desenul draperiilor și în modalitatea pictării materialelor. Din această perioadă artistul începe să picteze în tonuri mult mai calde, redând cu o sensibilitate mai mare efectele de lumină. Astfel, în tabloul intitulat "„Coborârea de pe cruce”" (1495) - în prezent în "Galleria Palatina" din "Palazzo Pitti" din Florența - paleta de culori amintește universul coloristic al lui
Pietro Perugino () [Corola-website/Science/312224_a_313553]
-
și Castitate"" (1505), pentru castelul "San Giorgio" din Mantova al Isabellei d'Este, nu este pe placul marchizei. Perugino nu ia în serios criticile la adresa picturilor sale din biserica "Santissima Annunzziata". În ciuda faptului că este admirat din ce în ce mai puțin, continuă să picteze cu o enegie uriașă până în ultima clipă a vieții sale. Moare în februarie 1523 în Fontignano, lângă Perugia, probabil victimă aunei epidemii de ciumă bubonică. Nu se cunoaște locul unde a fost înmormântat.
Pietro Perugino () [Corola-website/Science/312224_a_313553]
-
care ieșea pe coș. La construirea bisericuței i s-a dat formă de corabie, cu pante repezi la acoperiș și având la exterior sculptat în bârnă de stejar un odgon de corabie, care simboliza speranța creștină. Bisericuța nu a fost pictată la exterior nici la interior, a fost vopsit interiorul în anii 1895, 1904 și 1919 ,când a fost „înoită” după „chipul” ei vechi de preotul econom stavrofor Dumitru Furtună. Catapeteasma datează din 1794,după cum se află scris sub icoanele împărătești
Biserica de lemn din Dorohoi () [Corola-website/Science/312267_a_313596]
-
cunoscută ca: Mona Lisa, n. 15 iunie 1479 - d. 15 iulie 1542 sau 1551) a fost o membră a familiei Gherardini din orașul italian Florența. Ea a dat numele tabloului "Mona Lisa" ("La Gioconda"), portretul ei comandat de către soț și pictat de Leonardo da Vinci, în timpul Renașterii italiene. Nu se cunosc multe detalii despre viața Lisei. Fiind născută în Florența și căsătorindu-se în timpul adolescenței cu un comerciant de mătase și textile care mai târziu a devenit un oficial local, ea
Lisa del Giocondo () [Corola-website/Science/312280_a_313609]
-
tablou din lume. Speculații ale diferiților specialiști și pasionați de artă au făcut ca acest tablou să fie un simbol al artei recunoscut la nivel internațional. La începutul secolului al XXI-lea, s-a afirmat faptul că Lisa este cea pictată în tablou. În timpul Quattrocentoului, Florența era unul dintre cele mai mari orașe din Europa, fiind considerat un oraș bogat, avansat în plan economic. În ciuda acestui lucru, viața nu era la fel de bună pentru toți locuitorii, între care existau diferențe financiare uriașe
Lisa del Giocondo () [Corola-website/Science/312280_a_313609]
-
acesteia, în grija fiului său Bartolomeo, Francesco a scris: Ca și alte familii din Florența din aceeași clasă socială, cei din familia lui Francesco erau iubitori de artă. Fiul său Bartolomeo i-a cerut lui Antonio di Donnino Mazzoeri să picteze o frescă la mormântul familiei din biserica Santissima Annunziata din Florența. Pictorul Andrea del Sarto de asemenea a pictat o madonă pentru un alt membru al familiei. Concomitent cu comanda lui Francesco pentru Leonardo da Vinci, acesta a cerut de
Lisa del Giocondo () [Corola-website/Science/312280_a_313609]
-
cei din familia lui Francesco erau iubitori de artă. Fiul său Bartolomeo i-a cerut lui Antonio di Donnino Mazzoeri să picteze o frescă la mormântul familiei din biserica Santissima Annunziata din Florența. Pictorul Andrea del Sarto de asemenea a pictat o madonă pentru un alt membru al familiei. Concomitent cu comanda lui Francesco pentru Leonardo da Vinci, acesta a cerut de asemenea și pictorului Domenico Puligo, să realizeze o icoană a Sfântului Francisc de Assisi. Se crede că Francesco a
Lisa del Giocondo () [Corola-website/Science/312280_a_313609]
-
venit în primăvara anului 1503 ar putea să explice interesul său asupra unui portret privat. Dar, mai târziu în același an, cel mai probabil a trebuit să amâne lucrul la "Mona Lisa", când acestuia i-a fost dată comanda să picteze "Bătălia de la Anghiari", acesta comandă fiind de o mai mare valoare, având de asemenea și obligația să o termine până în februarie 1505. În 1506 Leonardo încă considera portretul ca fiind neterminat. Nefiind plătit pentru munca sa, Leonardo nu a trimis
Lisa del Giocondo () [Corola-website/Science/312280_a_313609]
-
Lisa" să fi fost terminat după mulți ani, în Franța, în jurul anului 1516. Titlul picturii datează din 1550. O cunoștință a familiei lui Francesco, Giorgio Vasari, a scris: „Leonardo și-a asumat responsabilitatea, în fața lui Francesco del Gioconda, de a picta portretul Mona Lisei, soția sa.“ (). Titlurile din italiană ("La Gioconda") și franceză ("La Joconde") ale tabloului sunt atât numele de familie al Lisei, primit după căsătorie, cât și o poreclă, în română „jovială“, sau „cea fericită“. Au existat multe speculații
Lisa del Giocondo () [Corola-website/Science/312280_a_313609]
-
cunoscut. Este considerat un maestru al realismului italian și a devenit în perioada anilor 1950-1960 un adept al realismului socialist. s-a născut la 26 decembrie 1911 în localitatea Bagheria, lângă Palermo (Sicilia), ca fiu al unui topometrist. Tatăl său picta în timpul liber peisaje în acuarele după natură. Influențat de "hobby"-ul tatălui său, tânărul Renato frecventează atelierul pictorului Domenico Quattrociocchi și galeria de artă a lui Emilio Murdolo. La vârsta de treisprezece ani își semnează deja primele tablouri, reproduceri după
Renato Guttuso () [Corola-website/Science/311525_a_312854]
-
între 1959 și 1961 un ciclu de ilustrații la "Divina Commedia" de Dante Alighieri, care vor fi publicate în volum în 1970 cu titlul ""Il Dante di Guttuso"". În 1965 realizează ilustrațiile la romanul "Mizerabilii" de Victor Hugo. În 1972 pictează tabloul ""I funerali di Togliatti"" ("Funeraliile lui Togliatti") în vădită manieră realist socialistă. Renumitul său tablou ""La Vucciria"", redând faimoasa piață ("mercato") din Palermo, exprimă cu un realism crud aspectul pitoresc al mărfurilor expuse (carne, legume și fructe), într-o
Renato Guttuso () [Corola-website/Science/311525_a_312854]
-
britanici ai secolului al XVIII-lea, renumit mai ales pentru imaginile reprezentând cai. Fiul unui pielar din Liverpool,Stubbs a fost un artist autodidact. Adevarata sa educatie provenea din asidua studiere a anatomiei animale care i-a permis să-și picteze subiectele cu o acuratețe extraordinară.După ce și-a început cariera ca portretist, Stubbs s-a mutat la Londra,unde și-a câștigat o reputație unică printre iubitorii de cai.Asaltat de comenzi pentru lucrări înfățișând cai, Stubbs și-a făcut
George Stubbs () [Corola-website/Science/311518_a_312847]