KorAP: Find »[drukola/base=pomeni & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...321 322 323 ...422 >

10,542 matches

Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348

calcul acest impediment, deși n-am fost din cale-afară de surprins când m-am pomenit În fața faptului Împlinit. Oricum mama nu se avea prea bine cu surorile ei, iar locul acela de veci era singura lor proprietate comună. Așa le pomenisem pe mătușile sale spunându-și Între ele și tot așa le spunea și mama: Năsoasa, Tarantoaca, Motănica, doar mama bucurându-se uneori de privilegiul de a i se spune pe numele adevărat, Felicia, poate În virtutea unei rămășițe de respect ce

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
bolborosind pe Motănica, În timp ce reproșul din privirile surorilor ei aluneca instantaneu În compasiune, o compasiune din care ai fi putut Înțelege că-i mai mult fratele ei decât al lor. Motănica era gravidă cu Laur pe vremea aia și-l pomenea laolaltă cu surorile ei pe unchiul Tilu, cu un soi de jale evlavioasă; cu toatele vorbeau ca despre un sfânt și-un martir, da, el a fost omorât mișelește cu cuțitu’ pe la spate. La Năsoasa am auzit prima dată vorbele astea

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
ceea ce n-ar fi fost o mare nenorocire, nu-l plângeam noi pe el, dar atâta vreme cât n-a rămas singur, ar fi fost și păcat cu toată liota aia de clienți ce-i mișunau prin curte. Până Într-atât se pomeni Înghesuit de comenzi, că o puse În mai multe rânduri și pe nevastă-sa să bată la tuburi cot la cot cu noi. Sălta treanța aia de halat pe ea de ziceai că-i pe sârmă. Râdea printre gâfâituri văru

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
o să i se umple casa de pisoi, dar nu mi-a mai dat mâna s-o Întreb cum de a ajuns să se lăfăie În cheltuieli În halu’ ăsta, ce mare pleașcă a dat peste ea? Dacă ea n-a pomenit nimic, am socotit că nu se cuvine să insist, mai ales după ce a stricat o mie de lei și pe Laur, mult mai mult decât am fi Îndrăznit noi să sperăm, punându-l la adăpost În cazul când sezonul ar

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
am sacrificat garsoniera părintească. Țin la ei, mă sfâșii de dorul lor, inima mea e plină de toți cei vii și de șirul morților ce-l precede. Sătul și ușor amețit de bere și lichior de trandafiri, dintr-o dată mă pomeneam din cale-afară de singur acolo-n Gara de Nord, după ce trenul mi l-a luat pe văru’ Laur. Ziua era pe jumătate dusă și până aș fi ajuns În extremitatea sudică a orașului, la Unitatea Glina, s-ar fi dus pe trei

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
a locatarilor. Aș fi putut inventa tot felul de motive ca să revin, nu mă simțeam În stare să mă desprind dintr-o dată, mă Întorceam ca să am de unde să vin, iar după un ocol prin oraș și prin Împrejurimile Pantelimonului, mă pomeneam tot În dormitorul Unității. Seara, moșu’ și cu nevastă-sa o luau din loc spre apartamentele lor din Drumul Taberei și doar eu cu părințelul și haita aia de câini de pripas mai rămâneam pe-acolo. Au fost destule nopți

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
găoaza de iepure de nesomn și de la atâta fumăraie, da’ dacă deschidem geamurile ne căsăpesc țânțarii, sfinte Dumnezeule, miluiește-ne, Doamne, pe noi că Întru Tine am nădăjduit și-am râvnit și nu te mânia pe noi foarte și nu pomeni fărădelegile noastre și necuprinsa noastră trufie. Casa aia de bani era un fel de decor care să-i amintească ori de câte ori ar fi simțit nevoia ce vrednic de respect a ajuns, măcar că de mic copil și toată viața lui a bătut

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
-ul lui Cezărică. N-ar fi avut Însă rost să-l montăm pe mașină până nu ne-ar fi procurat aripi noi și uși și tabla de care aveam nevoie pentru podea și ca să peticim capota. Poate unde prea Îl pomenisem În nopțile din urmă, avându-l În vedere permanent În timp ce puneam la cale un jaf de pomină Încununat cu o senzațională fugă peste graniță, joi a descins În curtea Unității șeful de post din Glina. Îl știam, Îl văzusem pe

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
trebuia să-mi aduc aminte că epuizasem tot felul de metode prin care să mă mențin pe linia de plutire, că scotocisem și devastasem În neștire toate subteranele memoriei, pe câtă vreme văr-miu abia se dumirește pe ce lume s-a pomenit și Încotro s-o ia. Mi se pare pe deplin Îndreptățit părințelu’ ca să nu stea În loc de Laur, iar pe de altă parte n-aș avea cum să uit că el a insistat și a tras de mine și a pus

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
de mers. E ca și-o baie și un spălător imens piața asta tapetată cu dale galbene peste tot. Pe aici n-am trecut niciodată. Bine c-am apucat, da, e ceva frumos de văzut pentru turistul care m-am pomenit peste noapte. Parcă-mi aminteam că visasem azi noapte-n tren așa ceva, călătorii și piețe tapetate cu marmură scânteind În soarele dimineții, orașe luminoase de la capătul unei lumi de Întuneric și tot felul de scene din filme și cărți și

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
pe urmă l-am văzut venind din urmă Înhămat cu geanta și cu un tip care-l tot ținea de vorbă. S-au despărțit numai după ce l-a strigat Andrei și i-a făcut semn să se grăbească. M-am pomenit În mână cu buletinul ăsta răpănos din care ies două hârtii Împăturite În patru. Când le desfac, văd că nu mai au mult până să se rupă. Trebuie umblat cu grijă cu actele astea străbătute de crăpături Încrucișate din pricina atâtor

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
Îmi pria. Probabil că dintotdeauna Îmi dorisem o nevastă care să nu vorbească deloc, și-n afară de asta Steluța părea inepuizabilă și oricând la dispoziția și pe gustul oricui și nedorind mai mult decât o farfurie de fiertură. ne mai pomeneam uneori În viul nopții cu văru' Laur peste noi, probabil când visa iar că l-am lăsat de izbeliște În tren și i se făcea s-o ia pe Steluța pe salteaua lui, dar până să apuc să adorm din

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
din mers romanele vieților noastre pline de isprăvi de râs și de plâns, adunându-ne Într-o istorie atotcuprinzătoare și pe veci ferecată, păi până când ne-om mai Învârti aiurea În țarcul ăsta? — În câte zile suntem azi? m-am pomenit Întrebându-mă și Întrebându-l totodată pe tovarășul meu de nenorocire. În ce zi și-n ce lună? În ce an? Istoria noastră curgea năvalnic amestecând toate datele, Însă oricum era luni și n-am fi avut cum să uităm

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
nu se mai uită la tine. Acuma uite-o c-a scăpat de amândoi. Mi-a dat telefon Tarantoaca să-mi spună, și să-i dau actu’ să și-l bage Năsoasa pe Vasile acolo. Care act? - Care act? mă pomenesc Întrebând și eu. Actu’ locului, face Motănica. La ce-i trebuie act și loc Năsoasei? Or să i-l Îngroape ăia care l-au chemat la Televiziune și l-au omorât. Nu știu prin ce legături nebuloase pe cale de a

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
Motănicăi. Ăștia care omoară În neștire de câteva zile vor avea ceva de lucru. O să-i cam dea la cheltuială distracția asta a lor, care altminteri se va lega de la sine cu ce va urma. I-au omorât ca să-i pomenească și poporul să-i vadă aprinzând lumânări și Îngenunchind la mormintele eroilor martiri ai poporului. Și nu-i puțin lucru că poporul Îi va iubi și pe ei dimpreună cu omorâții lor, chiar dacă uneori va mai crâcni și-i va

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
Întors privirea Înlăcrimată În Întunericul demisolului meu din Bariera Vergului, unde aceeași istorie teribilă și perfect ilizibilă zăcea ferecată În două sute de kilograme de coli de hârtie scrise de mâna mea pe ambele fețe. De cum m-am apropiat, m-am pomenit Împresurat de un nor de praf a cărei unică menire părea a fi aceea de a mă Împiedica să respir. N-am putut să stau acolo mai mult de o zi și o noapte, astfel că-n primele zile de după

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
rezolvarea. Intuisem probabil ceva În ce mă privește. Primul meu roman a stat aproape trei ani sub regimul Ceaușescu și patru ani sub regimul Iliescu. Când a apărut, În Editura Calende nu mai era nimeni din cei pe care-i pomenisem odinioară acolo. Suflul Revoluției le aruncase care Încotro pe jigodiile alea comuniste. Redactora Bruescu Ștefania devenise Între timp președinta unei fundații de cultură națională subzistând din fonduri guvernamentale Întru prosperitatea celor care o conduc, În vreme ce fostul director Gheorghe Restoiu stătea

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
pare să gâfâie, ca un fotbalist căruia i-a pus gând rău Întreaga echipă adversă dimpreună cu spectatorii. Tot nu se lasă, măcar că-l apasă. E un luptător și un bărbat adevărat. Parcă-i ceva mai gras decât l-am pomenit cândva, iar privirea lui ostenită și Încercănată n-o să mă recunoască În veci. Pletele linse Încă-l arată un artist la viața lui pe acest crai de tobă, cu gușa și obrajii plini de urmele degetelor soioase ale poporului. Păi

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
pungi cu alue, tăvi cu tot felul de prăjituri și coșuri cu covrigi și găleți cu piersici și porumb fiert. Ei aveau de-acum tot ce ți-ar fi poftit sufletul și erau mai negri și mai supți decât Îi pomenisem cândva. De-a lungul a șase veri soarele le-a scormonit prin căutături desărnându-le, dar ei continuă să are neosteniți plaja În sus și-n jos, strigând ce au În cutiile și coșurile și gălețile lor, atâtea bunătăți după care

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
vară de vară mă Învârtisem prin Împrejurimi, mânat de treburi de zi cu zi care nu-mi lăsau răgazul să-mi amintesc și să mă gândesc. Purtasem oare În mine o dorință nedeslușită de a surprinde ceva schimbându-se? Mă pomenisem iarăși aici, colindam stațiunea În sus și-n jos și vedeam tot atât de multă lume ca și altădată, dar parcă mai zgomotoasă. Tarabele și vitrinele erau pline cu de toate, zbătându-se și plutind pe zvonurile Încrucișate ale muzicienilor. Luminile și

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
din stațiunea Neptun. În vara aia am luat cu mine buletinele și livretele. N-am reușit să dau de cei doi, dar tot căutându-i și Întrebând În stânga și-n dreapta de soarta lor, Într-o bună zi m-am pomenit scriind romanul vieții lor. Au mâncat și ei cândva la masa aasta acoperită cu ziare pătate de grăsime, pe care-i acum o sticlă cu apă și un pachet de margarină fleșcăit de căldură și bâzâit de muște, iar Neli

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
gură de cioroi. Avea dreptate, spurcăciunea, știam că are o nepoată măritată prin Constanța care o să-l moștenească și o să vândă paragina asta de casă și unde o să mai găsiți voi pe tot litoralu’ ca la maioru’ Zlate? Așa cum Îl pomenisem, el dormea cu sticla de suc de-o litră la cap, plină cu vodcă sau secărică. Asta era porția pe care i-o aduceam seara când ne Întorceam de la adunat pahare, de când ne scutise de chirie. Două sute cincizeci de grame

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
ai să-l ai pe suflet! Se urnea greu, dar Îndeobște nu se sustrăgea de la sarcina asta ce-i revenea În exclusivitate. - Gata, nea Costică! Acuma-ți fac o frecție să te-nvie. O să te frec de-ai să mă pomenești și pe lumea ailaltă. Oțetu’ de la murături unde-i? L-ai băut și p-ăla? - Oaaagggg... Mi-ați mâncat toate murăturile și mi-ați băut oțetu’, futu-vă-n gură de ciori! Moooor! Vino mai repede, Neloooo! În pofida acestor mici

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
o oră, Neli era hotărâtă să i-o toarne pe gât. N-ar fi greșit deloc, i-am spus, este probabil singurul medicament sau aliment capabil să-l țină În viață. - Da’ cu Laur ce-o mai fi? m-am pomenit apoi Întrebându-mă. Nu l-am ami văzut nici pe plajă... - Și mai dă-l În pula noastră, mi-o reteză pe un ton abrupt și deopotrivă deșănțat, pe care-l recunoșteam a fi al lui văr-miu. Ajunsese să

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
fug. Șuierul viscolului de afară era un fundal al orăcăielilor și râgâielilor din camera alăturată. - Nelooooo! - Du-te, Nelo, am spus. Până să apuc să văd ce are de gând Neli și dacă o mai fi pe acolo, m-am pomenit din nou Împresurat de jerbele și damfurile istoriei mele. FILENAME \p D:\microsoft\docuri nefacute\Istoria eroilor unui tinut.doc PAGE 167

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]