8,941 matches
-
Costache Negruzzi" din Iași odată cu bivolii profesorului de chimie, la tocul și călimara cu care m-am prezentat la admitere la facultate, la minunații mei părinți, frați și surori, la draga mea tovarășă de viață, care mi-a ținut mereu pumnii la toate examenele și încercările. La ce visam? La o casă, la transferul soției, la o mărire de salariu, la ce mă așteaptă în minister, la bastonul de ambasador pe care orice tânăr din "externe" îl are în mapa diplomatică
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1543_a_2841]
-
prăfuite cu tocană de legume și morcovi în saramură și aceleași așteptări și cozi poate "se bagă ceva"! Veneam de la Santiago unde găseai de toate, veneam de la Madrid și Geneva... Am perceput văzând tot acel gri generalizat ca pe un pumn în burtă, dar aidoma unui boxer bine pregătit șocul psihic și fizic nu m-a doborât, ci m-a făcut să mă proptesc și mai bine pe picioare. Vorba ceea: "fie viața cât de grea, tot mai bine-n țara
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1543_a_2841]
-
afectată de acest lucru și, pe cont propriu, a început să "șurubărească" telefonul, astfel că, spre distracția noastră și, cred, spre supărarea celor ce ne ascultau și a lui Graham Bell, inventatorul, după o jumătate de oră de muncă avea pumnul plin de piese metalice extrase, dar, minune, telefonul funcționa! Quod erat demonstrandum!) Știați că... Dar, vorba lui Terențiu, Homo sum... Suntem oameni și nimic din ceea ce e omenesc nu ne este străin. Chiar și în MAE? Da, chiar și în
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1543_a_2841]
-
ușor pentru cei din afar) s) spun) c) problemă comport) dou) aspecte. Ce formulare groaznic)! Începe s) nu-mi mai plac). —Ei nu accept) propunerile noastre de pace. Nu vor concesii, vor s) ne distrug)! strig) Shahar și bate cu pumnul În mas). —Dumneata nu-i cunoști. Occidentul nu-i cunoaște. Nu ne vor l)să s) tr)im. Trebuie s) lupt)m pentru viețile noastre. Pe ceilalti nu-i cost) nimic s) discute, s) discute, s) discute. Francezii sunt curve
Până la Ierusalim și înapoi by Saul Bellow () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2110_a_3435]
-
de interpretare actoricească. În general ne-am umplut de „medalii“: cel mai bun spectacol, cea mai bună regie, scenografie (George Doroșenco), muzică (Costin Miereanu), ceea ce a servit forurilor oficiale care ne-au trimis ca justificare pentru a se bate cu pumnii În piept: „Ai noștri ca brazii!...“. Un critic croat și-a Început cronica scriind: „Șeful sectorului suflete ar fi fost cel mai frumos cadou de nuntă pe care mi l-aș fi putut dori!“. Asta ne-a pus pe gânduri
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
O fotografie mai puțin cunoscută a lui Enescu m-a impresionat În mod deosebit: nu era figura convențională, senină, olimpiană, care ni se prezintă de obicei, ci avea expresia unui om hăituit de destin, suferind, cu ochii holbați, fața crispată, pumnul strâns, privind parcă spre un viitor care nu promitea nimic sigur. Era fotografia compozitorului exilat, măcinat de Îngrijorările timpului istoric zbuciumat (secolul XX, Între cele două războaie), timp În care Își compunea creația. „Am pus În această operă toată substanța
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
a făcut, În repetate rânduri, eforturi uriașe pentru a putea distinge și cea mai vagă licărire personală În Întunecimea impersonală dintre extremele vieții mele. Faptul că această Întunecime este produsă doar de zidurile timpului ce mă despart pe mine și pumnii mei zdreliți de lumea liberă a atemporalității este o convingere pe care o Împart bucuros cu sălbaticul pictat În cele mai țipătoare culori. Am călătorit Înapoi În gând - și gândul se Îngusta tot mai mult, fără speranță, pe măsură ce Înaintam - Înspre
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
susținătorul ei - se urcă Încet, cuprinsă de negre presimțiri, agățându-se de el, Înfricoșată de moarte să nu cumva să plece sania Înainte de a-și adăposti În ea formele pline. În cele din urmă, se instalează gemând și Își introduce pumnii În manșonul meschin, din pluș. La Îndemnul suculentului plescăit din buze al vizitiului, cei doi cai negri, Zoika și Zinca, Își Încordează picioarele, dau din copite, se Încordează din nou; apoi bustul Mademoisellei zvâcnește Înapoi, În timp ce sania grea se smulge
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
pentru viscol. În urechi nu-mi mai sbârnâie zurgălăii care se Îndepărtează, ci doar șipotul propriului meu sânge. Totul este nemișcat, Încremenit, vrăjit de lună, oglinda retrovizoare a imaginației. Zăpada este Însă reală și când mă aplec și iau un pumn din ea, șaizeci de ani se fărâmițează, prefăcându-se Între degetele mele Într-un praf Înghețat, sclipitor. 2 O lampă mare, cu petrol lampant, având baza din alabastru este purtată de colo-colo pe Înserat. Plutește ușor, apoi coboară; mâna amintirii
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
moșiile Învecinate, venea și medicul satului În șareta lui, iar pe Învățător Îl auzeai suflându-și nasul În holul rece, unde trecea de la o oglindă la alta cu un buchet mai mult verde, umed, foșnitor, de mărgăritare sau ținând În pumn un buchețel fragil cu albăstrele de culoarea cerului. Dacă Mademoiselle era cumva așezată prea departe, la capătul imensei mese, și mai ales dacă În fața ei avea Întâietate vreo rudă săracă aproape la fel de grasă ca ea („Je suis une sylphide à
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
că plânsese, mă cuprindea un val de furie neputincioasă care Îmi aducea lacrimi În ochi. Nu puteam să distrug țânțarii care-și lăsaseră amprenta pe gâtul ei fragil, dar puteam - și am făcut-o cu succes - să mă bat cu pumnii cu un băiat roșcovan care fusese grosolan cu ea. Avea obiceiul să-mi dea bucăți tari de zahăr candel cu mâna ei caldă. Într-o zi, când stăteam aplecați asupra unei meduze, s-a Întors brusc spre mine și m-
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
a căzut drept pe atrăgătorul lui cap, În timp ce tocmai trecea pe dedesubt), adopta remarcabila măsură pedagogică de a sugera ca el și cu mine să ne punem mănușile de box ca să ne antrenăm puțin. Cu această ocazie Îmi dădea un pumn În față cu o precizie dureroasă. Deși preferam această pedeapsă, acelor pensums inventate de Mademoiselle care-mi Înțepeneau mâna, de pildă să copiez de două sute de ori proverbul Qui aime bien, châtie bien, nu l-am regretat pe bravul om
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
s-ar fi străduit atât să-mi mântuiască sufletul. Mă acuzau că nu mă adaptez mediului Înconjurător; că „bravez“ (Îndeosebi presărând tezele mele de rusă cu termeni englezești și franțuzești, care Îmi veneau spontan În minte); că mă bat cu pumnii strânși, În loc să folosesc lovitura cu partea interioară a pumnului, ca o pălmuială, adoptată de bătăușii ruși. Dirigintele care nu prea se pricepea la jocuri, deși agrea virtuțile lor asociative, mă bănuia că preferam să fiu portar la fotbal, „În loc să alerg
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
Mă acuzau că nu mă adaptez mediului Înconjurător; că „bravez“ (Îndeosebi presărând tezele mele de rusă cu termeni englezești și franțuzești, care Îmi veneau spontan În minte); că mă bat cu pumnii strânși, În loc să folosesc lovitura cu partea interioară a pumnului, ca o pălmuială, adoptată de bătăușii ruși. Dirigintele care nu prea se pricepea la jocuri, deși agrea virtuțile lor asociative, mă bănuia că preferam să fiu portar la fotbal, „În loc să alerg pe teren Împreună cu ceilalți jucători“. Un alt fapt care
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
după patru, cinci ore de vânătoare de fluturi. Încă din prima copilărie a fost un băiat curajos, dar privea cu precauție și scârbă „științele naturii“, nu suporta să atingă lucruri șerpuitoare, nici amuzantele zvârcoliri ale unei broscuțe Închise Într-un pumn, care-și croia drum Înăuntrul lui ca un om, nici mângâierea plăcută, răcoroasă, cu unduiri ritmice a unei omide ce ți se urcă pe pielea goală. Colecționa soldăței din plumb vopsit - mie nu-mi spuneau nimic, dar el le deosebea
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
un zâmbet tot mai tandru, Îmi Întinse o oglinjoară de mână ca să pot vedea dâra de sânge de pe unul din pomeți, În locul unde Într-un moment nedeterminat strivisem un țânțar ghiftuit, prin gestul inconștient de a-mi propti obrazul de pumn. Dar am văzut mai mult de-atât. Privindu-mă În ochi, am avut senzația șocantă de a descoperi doar niște resturi ale eului meu obișnuit, rămășițele unei identități evaporate, pe care cu un mare efort al rațiunii am reușit s-
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
este supusă mintea este uriaș; elementul temporal este total ignorat, mâna care construiește bâjbâie după un pion În cutie, Îl ia, În timp ce mintea Încă mai chibzuiește dacă e mai bine să respingă un atac sau să temporizeze și, când deschizi pumnul, constați că s-a scurs poate o oră Întreagă, o oră prefăcută În scrum În cursul activității cerebrale incandescente a jucătorului. Tabla de șah din fața lui este un câmp magnetic, un sistem de tensiuni și de abisuri, o boltă Înstelată
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
lungime, manevrat cu pedale dinăuntru, ca o orgă, și În acest vehicul umbla, Încoace și-ncolo producând un zbârnâit ritmic, pe trotuarul Kurfürstendamm-ului, În timp ce dinspre ferestrele deschise se auzea urletul multiplicat al unui dictator care Încă se mai bătea cu pumnul În piept În valea Neander pe care o lăsasem În urmă. Poate că ar merita să pătrundem În aspectele filogenetice ale pasiunii pe care o au copiii de sex masculin pentru obiectele cu roți, Îndeosebi pentru trenuri. Știm desigur ce
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
aurită. Atunci mi-am jurat să fiu domnul unei Moldove libere, neatârnate. Am știut că voi plăti pentru aiasta. Și, Doamne, cât am visat!... N-am precupețit nimic!... Am sacrificat totul! totul!... Oare a meritat sacrificiul? Brusc se lovește cu pumnul în coșul pieptului, în stânga: Hooo!! Nebuno!! Iar te burzuluiești?! Ce s-a-ntâmplat? întreabă Daniil speriat. Hachițe de-ale dumneaei, îi răspunde Ștefan cu un zâmbet amar. Bate! Bate! O ia razna! S-a potolit. Îmi știe de frică. A
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
ițește capul unui bătrân, un țăran-oștean, o arătare cu părul vâlvoi năclăit de glod și sânge, că până și mustețile pe oală îi sunt mocirlite. Doare, Gheorghiță? îl întreabă el cu milă pe tânărul plăieș cocârjat lângă roata tunului, cu pumnii adânciți în burtă. Olecuță, geme el încetișor, cu un zâmbet schimonosit, da' pe 'mnetale țapăn te-o mai otânjit păgânu' Mi s-o întunericit soarele de mi-or steclit numai stele-logostele, răspunde bătrânul clipind șmecherește. M-o miruit el harapu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
și întreabă încet, cu teamă: Câți, Șendreo? Șendrea tace, se codește, tușește... Câți, te-am întrebat? Șendrea mai tușește și, în cele din urmă, răspunde cu sfială: Aproape zece mii... Ștefan tace, privește în gol... Bulgărele de zăpadă se sfarmă în pumnii lui! Da' turcii!... se aruncă Șendrea cu elan. Turcii... peste patruzeci de mii. Și, dacă-i punem la socoteală și pe cei luați de Dunăre, de Siret... Dumnezeu doar să-i numere. Că veniseră apele mari, cu sloiuri. Ștefan, întors
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
în ținuturi ale Islamului: "Dar el Islam"... Știi care e strigătul de luptă al ienicerilor? "Aiaia Mehmet, Mehmet!! Roma!! Roma!!" Să recunoaștem, e un sultan mare. Profeții mincinoase!! izbucnește mânios Alexandru, strângând spătarul unui scaun gata să-l fărâme în pumni. Nu vom îngădui!! Nu zice vorbă mare! Teamă mi-i să nu se adeverească, îi domolește Țamblac avântul eroic. În palatul său de pe malurile Bosforului, privirile lui se pierd în largul Mării Marmara legănat în vise de mărire, urzind planuri
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
vorbi. Mi-a zâmbit trist. Mi-a făcut un gest să mă apropii. Mi-a arătat un deget, apoi altul și altul,și altul, palma cu degetele rășchirate. Nu înțelegeam. Apoi, le-a strâns, le-a unit, le-a făcut pumn și când a lovit un scăunel de alături l-a făcut așchii. Am dat din cap: înțelesesem. "Jur!!" am strigat eu. Nu știu dacă m-a auzit, dar mi-a zâmbit, semn că înțelesese... Apoi, mi-a făcut semn să
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
să mai aud! Doamne! Atâta tinerețe! Ce comoară! Și tu vorbești de... Vorbești prostii! Voichița continuă înfrigurată, tremurând: "Voichițo! Înțelege! mi-a șoptit Sfânta. Pleacă! Pleacă, până nu-i prea târziu! Pleacă! Din inima ta nu va rămâne decât un pumn de cenușă" chiar așa mi-a spus. Ajută-mă Ștefane! se agață de el fata. Te rog! Alungă-mă! Eu... eu n-am putere... n-am... Voichiță! Eu nu vreau să pleci! Nu vreau! Voichița își șterge lacrimile și spune
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
pleci. O să fii de folos acolo. Mă obișnuisem cu râsul tău: "Bună dimineața Ștefane Măria ta!" Voichița se cuibărește la pieptul lui: Dacă... dacă tu vrei, suspină ea, rămân! Fie ce-o fi! Să rămân?!... Ștefan tace... Ea lovește cu pumnii în pieptul lui și strigă: Pentru Dumnezeu! Spune-mi! Spune-mi, ce să fac?! Ajută-mă! Eu nu pot! Rămân?! Să rămân?!... Ștefan o privește lung, în tăcere. O mângâie ușor pe creștet. Vorbește încet, blând, cu tristețe, cu durere
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]