10,656 matches
-
mare respect pentru tradițiile lor și pentru legăturile de sânge. Toți cei care, de-a lungul secolelor, au vrut să-i supună de la asirieni și perși, de la romani și bizantini până la otomani și ruși s-au lovit, ca de o stâncă, de aceste calități ale armenilor. Dar aceste calități le-au adus și deservicii armenilor. Dacă privim realitatea geo-politică a Caucazului de azi și ne gândim și la calitățile de care vorbeam, înțelegem mai bine evenimentele care se desfășoară de vreo
Curierul diplomatic by Mihai Baciu [Corola-publishinghouse/Science/939_a_2447]
-
o operă poetica este vorba”. Proband ,,talentul de poet al lui Alexandru Malin Tăcu”, făcând referire la poezia ,,Iron Maiden” pe care o redam alăturat, Liviu Antonesei Îngăduie și Întâlnirea cu povestea autorului: ,, Nu au decât să vuiască mâinile/ De stânci și Înjurături ticăloase/ Pe buzele negre ale clopotului din Delphi/ Se auzeau cioburi melodioase/ Prin ceață târgului de sentimente/ Bocitoarele din umbră Pământului/ Ieșeau din izvoare să Întunece lumea/ Caii fugeau speriați pe acoperișul cerului/ Că tunetul fără sfârșit/ Pe
Mălin: vestitorul revoluției by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1671_a_3104]
-
față nu este istoria sociologiei, nici măcar istoria unei părți a acestei științe, ci este doar un drum care, posibil, duce la o istorie a sociologiei. Speranța autorilor de pretutindeni de a scrie istoria sociologiei se frânge imediat, ca valul de stâncă, pentru că în fond cuprinderea întregului, cu toate detaliile sale stă încă în neputința celor care încearcă sau emană o asemenea pretenție. Realitatea, chiar cea depășită de timpul în care trăim, este/a fost mult mai complexă decât rezultatul încercării noastre
Deschideri spre o istorie a sociologiei by Dumitru Popovici [Corola-publishinghouse/Science/972_a_2480]
-
sugestiv, personajul Horațiu își face intrarea în scenă declamând ultima strofă a odei III 13 închinată izvorului inspirației sale poetice : „Fântână Blanduzie ! Vei deveni tu încă/ Celebră-ntre izvoare când voi cânta stejarul/ Ce nfige rădăcina-i adânc în alba stâncă/ Din care ieși vioaie și dulce ca nectarul/ Fântâna mea iubită” (I 4)1. Ultimele cuvinte ale piesei care marchează împăcarea personajului cu propria condiție de om supus trecerii timpului, dar și de artist nemuritor reiau un vers faimos din
În dialog cu anticii by Alexandra Ciocârlie () [Corola-publishinghouse/Journalistic/836_a_1585]
-
ferice de versuri și neveste./ Poeții și amanții, de visuri îngânați,/ N-au timp pentru comploturi, ei sunt prea ocupați. August rămâne inflexibil în judecata sa severă despre poetul care pervertește moravurile romane : Cinismul fără margini, brutal cât și o stâncă,/ Nebuna cutezare și vițiul abject/ În mintea lui secat-a tot simțul de respect./ Corumpător de inimi, poet de saturnale,/ El ofensează cerul cu scrierile sale,/ [...] Am vrut să fac din Roma regină suverană,/ El cată ca să facă din ea
În dialog cu anticii by Alexandra Ciocârlie () [Corola-publishinghouse/Journalistic/836_a_1585]
-
Ceilalți titani și zeii, zeițe, semizei,/ Cum schimbă toate-n lume s-au fost schimbat și ei ! (V, p. 120). Zeul fierar, care la Eschil se dovedea capabil de compasiune îndeplinindu-și cu greu sarcina de a-l țintui de stâncă pe titanul pedepsit, și-a schimbat complet caracterul la Victor Eftimiu : încântat cândva de posibilitatea de a se răzbuna cumplit pentru faptul că a fost deposedat de foc, el își arată în noua epocă puterile malefice și se identifică cu
În dialog cu anticii by Alexandra Ciocârlie () [Corola-publishinghouse/Journalistic/836_a_1585]
-
-și înduplece tatăl să nu o jertfească, ea îi amintește momentele tandre din pruncie, iar termenii pledoariei sunt aproape identici la cei doi dramaturgi. Eroina lui Euripide se jeluiește : De ce n-am, tată, glasul cu har al lui Orfeu,/ ca stâncile să vină, smerite, să m-asculte,/ ca vorbele-mi să sune stăruitor în inimi/ și să înving prin vrajă ? [...] Întâia te-am chemat/ cu numele de tată și tu mi-ai spus „copilă”,/ m-ai legănat întâia pe mine pe
În dialog cu anticii by Alexandra Ciocârlie () [Corola-publishinghouse/Journalistic/836_a_1585]
-
relatate. Than se îndoiește de mobilul mitic al războiului : Pe grec, întotdeauna l-au dus de nas poeții ! [...] Povestea cu Elena nu e decât poveste/ Un basm să-l toarcă babe și fete la pârâu !/ Suntem prea mulți pe-o stâncă săracă, n-avem grâu,/ Și vite prea puține, și Troia e bogată (I, p. 259-260). Casandra crede că istoria cu năluca Elenei e pură născocire (Vom trâmbița povestea ! [...] N-ar fi scornit-o însuși istețul Odiseu ! - II, p. 284- 285
În dialog cu anticii by Alexandra Ciocârlie () [Corola-publishinghouse/Journalistic/836_a_1585]
-
ca punct vamal sau de trecere a unei frontiere, sau o strâmtoare, ceea ce a dus la utilizarea mai recentă a cuvântului "culoar". Astfel, când se evocă "trecătoarea Branului", s-ar putea înțelege doar strâmtoarea dintre Măgura și Dealul Cetății, cu stânca pe care a fost ridicat Castelul, după anul 1377, sau, eventual, punctul de graniță propriu zis de la Giuvala, la cumpăna apelor. Normal este să extindem aria noțiunii și să înțelegem trecătoarea drept un spațiu mai larg, ce implică tot complexul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1498_a_2796]
-
informații cititorului interesat de depresiunea Branului, de drumul de car ca trecătoare peste Carpați, avantajată în comparație cu cele stabilite pe văile croite de ape, ca Valea Oltului, de exemplu, care adesea sunt supuse inundărilor, alunecărilor de teren de pe versante, prăvălirilor de stânci sau înzăpezirilor pe timp de iarnă. Citarea surselor s-a făcut numai cu scopul de a convinge cititorul neavizat că aceste meleaguri, ca multe altele, au fost și sunt legate de întreaga istorie scrisă sau nescrisă a Daciei, a ocupației
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1498_a_2796]
-
administrativ, drept una dintre cele mai extinse localități din România. Ea ocupă aproape 95 de kilometri pătrați, dintre care circa 30 la sută este teren agricol fânețe, pășuni, livezi, grădini și 60 la sută păduri. Restul îl ocupă terenurile neproductive stânci și vegetație alpină, specifică marilor altitudini. Geografic, ea se învecinează cu stațiunea Bran, de la un kilometru la vest de castel, pe șoseaua națională, până la limitele cu comuna Fundata, cam la zece kilometri mai spre vest și mai sus, în apropierea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1498_a_2796]
-
județul Brașov și Valea Urdii, Podul Dâmboviței, Rucăr, Dragoslavele, în județul Argeș. (foto3) Satul este privilegiat de poziția sa pitorească, de unde localnicul sau trecătorul își încântă ochii cu varietatea reliefului, cu abundența vegetației multicolore, cu imagini de neuitat, în care stâncile albe alternează cu verdele poienelor, cu culorile schimbătoare ale codrilor de fag sau numai de brad. Imaginile sunt completate de mâna omului, care parcă a aruncat ici și colo câte o căsuță sau "odaie", ce oferă poienelor un plus de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1498_a_2796]
-
pedeștri ajunși pe aceste culmi pe poteci destul de bine bătătorite ce legau localitățile Moeciu de sus, Moeciu de jos, Cheia și Drumul Carului de strungă, pe parcurs trecând și pe la câteva stâni tradiționale. Gura Strungii cu împrejurările, poalele celor două stânci se constituie într-un loc foarte interesant prin fosilele mici, asemenea unor păsări de piatră, ce se găseau, în vremea copilăriei mele cu destulă ușurință. Îmi aduc aminte că în clasa a VI-a, în primăvara anului 1951, am făcut
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1498_a_2796]
-
ostași. Disperat Carol Robert îi propune pace lui Basarab și începe să se retragă, pe drumul cel mai scurt spre frontiera ungară. "Ciobanul valah" îl urmărește discret și pune la cale "tragedia de la Posada", unde oastea ungară este zdrobită sub stâncile prăvălite de valahi de pe versanții abrupți. Carol însuși a fost la un pas de moarte, pierzându-și pentru început numai pecetea. În istoriografia română, locul Posadei este disputat, numele acesta aflându-se în cel puțin trei locații, din județe diferite
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1498_a_2796]
-
se angajează să construiască din banii săi o cetate de apărare contra eventualelor pericole turcești, ceea ce era benefic atât pentru Brașov cât și pentru Ludovic, regele Ungariei. Locul ales a fost strâmtoarea dintre Țara Bârsei și depresiunea Branului, pe o stâncă ce oferea, pe lângă avantajul vizibilității mai largi spre est și spre vest, adică de-a lungul drumului și obstacole naturale favorabile apărării. Din unele surse rezultă că, la data respectivă, exista acolo o altă cetate, posibil construită din lemn. Pe la
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1498_a_2796]
-
Ea avea drept scop să înlesnească drumul spre Câmpulung, numit odinioară "Langenau". Ea leagă ținutul industrial al Bârsei cu județul Muscel, trecând peste culmea muntoasă a Alpilor transilvăneni, la înălțimea de 1245 m. În serpentinele frumoase, șoseaua Branului trece printre stânci înalte, pe lângă păduri și livezi, urcă apoi pe lângă stâni și locuri unde pășunează vitele și ajunge în vârf, la fosta graniță românească, în apropiere de vama Giuvala. Trecătoarea e dominată de masivul stâncos al Pietrei Craiului (2240 m), care se
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1498_a_2796]
-
în lumina clară a soarelui, se vedea masivul stâncos și neîmpădurit al Pietrei Craiului, iar dinspre răsărit ne salutau vârfurile acoperite cu zăpadă ale Bucegilor (2508 m). De o parte și de alta a șoselei se vedeau, în unele locuri, stânci înalte de peste 100 m, înălțându-se aproape vertical, iar la picioarele noastre se aflau numeroase vâlcele sau văi pitorești". DRUMUL CARULUI ÎN PERIOADA INTERBELICĂ Până la încheierea primului război mondial, depresiunea Branului a aparținut, din punct de vedere administrativ, provinciei transilvane
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1498_a_2796]
-
forme frământate ale reliefului din interiorul Potcoavei Branului) Fig. 2 Bucegii, văzuți din interiorul Potcoavei Branului Fig. 3 Drumul Carului la "Castelul de apă" (vedere spre Biserică) Fig. 4 Drumul Carului, vedere spre Cristianul Mare și Postăvarul (poieni, păduri și stânci spre Bucegi) Fig. 5 Relieful frământat al Potcoavei Branului și culmea Pietrei Craiului Fig. 6 Început de toamnă pe dealurile din stânga și dreapta Drumului Carului (flancul drept dinspre Bucegi al Potcoavei Branului) Fig. 7 Început de toamnă pe dealurile din stânga
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1498_a_2796]
-
23 Dincolo de șosea, biserica din Drumul Carului; în dreapta, zona cetății dacice, unde s-au făcut săpături arheologice Fig. 24 Drumul vechi Fig. 25 Drumul vechi, cu fundalul Bucegilor, partea dreaptă a Potcoavei Branului Fig. 26 Panta Drumului vechi, masiv de stâncă Fig. 27 Stânca spartă cu mii de ani în urmă pentru croirea Drumului Fig. 28 Drumul vechi, devenit un fel de uliță a satului Fig. 29 Bifurcația Drumului vechi Fig. 30 Moeciu comuna dintre dealuri CUPRINS DE CE DRUMUL CARULUI ? 5
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1498_a_2796]
-
biserica din Drumul Carului; în dreapta, zona cetății dacice, unde s-au făcut săpături arheologice Fig. 24 Drumul vechi Fig. 25 Drumul vechi, cu fundalul Bucegilor, partea dreaptă a Potcoavei Branului Fig. 26 Panta Drumului vechi, masiv de stâncă Fig. 27 Stânca spartă cu mii de ani în urmă pentru croirea Drumului Fig. 28 Drumul vechi, devenit un fel de uliță a satului Fig. 29 Bifurcația Drumului vechi Fig. 30 Moeciu comuna dintre dealuri CUPRINS DE CE DRUMUL CARULUI ? 5 LOCUL SATULUI ÎN
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1498_a_2796]
-
transformat lumea. În ea se află istoria neamului omenesc, ea este memoria gândirii umane.” N. A. Morozov 31. „Cărți, cărți pentru popor! Acela e suflet mare care cere lumina. Acolo stau genii ascunse, gata să izbucnească asemenea izvorului, care așteaptă în stânca uscată lovitura de toiag a lui Moise. Acolo-i puterea și viitorul nostru.” Al. Vlahuță 32. „Ori de câte ori o carte nu va ști să amuze cât o jucărie, ea va trebui smulsă din mâinile cititorului mic.” Mihail Sebastian 33. „E bine
MEMORIA C?R?II by NICOLAE MILESCU SP?TARUL () [Corola-publishinghouse/Journalistic/84375_a_85700]
-
154. „O carte bună - ce bun prieten! Și tu te lauzi că i-ai descoperit cusururile. Nenorocitule! Cărți, cărți pentru popor! Acela e suflet mare care cere lumină. Acolo stau genii ascunse, gata să izbucnească asemenea izvorului, care așteaptă în stânca uscată lovitura de toiag a lui Moise. Acolo-i puterea și viitorul nostru.” Al. Vlahuță 155. „Cărțile ne sunt prieteni statornici... Ne sunt sfetnici și nu ne contrazic. Cărțile care ne plac sunt și urne pline de amintiri. Scriitorii sunt
MEMORIA C?R?II by NICOLAE MILESCU SP?TARUL () [Corola-publishinghouse/Journalistic/84375_a_85700]
-
se oglindește întreaga noastră civilizație contemporană.” Victor Hugo 355. „Natura este o carte frumoasă și glorioasă (...) fericit cel ce-o ascultă și-o înțelege.” Victor Hugo 356. „(...) Turistul vine să-și bucure ochii; gânditorul găsește o carte imensă unde fiecare stâncă este o scrisoare, unde fiecare lac este o frază, unde fiecare sat este un accent și de unde iese fum de amintiri de mii de ani vechime.” Victor Hugo 357. „Adevărata carte este ca un năvod, cuvintele fiind ochiurile de plasă
MEMORIA C?R?II by NICOLAE MILESCU SP?TARUL () [Corola-publishinghouse/Journalistic/84375_a_85700]
-
ocupația ei febrilă. E foarte înalt, mai înalt ca de obicei, și poartă un coif. Ciudat acoperământ de cap pentru un istoric literar. Nu se apropie, rămâne încrustat în perete. "Geo, strigă ea, sunt înlănțuită de pat ca Prometeu de stânca lui!" Îl imploră să-i deslege încheieturile, măcar una: "E simplu, o să vezi." O privește zâmbind, dar nu pare s-o înțeleagă. Nici măcar nu o aude, e la kilometri depărtare, îi semnalizează simplu că se gândește la ea și speră
by Georgeta Horodincă [Corola-publishinghouse/Memoirs/1098_a_2606]
-
calendarul vieții lui o pagină albă ca o groapă pe care nimic nu o va mai putea umple. Plaja era pustie... Numai un copil se bălăcea la malul apei. Peisaj calm și destins. Nimic din confruntările dramatice între valuri și stânci care se pot vedea prin alte părți, apa și pământul se înlănțuiau și se despărțeau încet, ca în vis. Anticul Pont Euxin, care, potrivit anumitor ipoteze, ar fi provocat, înălțându-și străfundurile, potopul biblic și înnoirea omenirii, dormea cu obrazul
by Georgeta Horodincă [Corola-publishinghouse/Memoirs/1098_a_2606]