8,615 matches
-
în partea de sud ce duce spre Timiș. Astfel de poziție are două priorități. Prima este aceea că asigură diferite posibilități de cultivare a pământuluI agricol și apoi continuarea dâmbului și întinderea terasei spre râu este o a doua prioritate. Terasa îngustată astăzi este mai puțin folosită. În teacut, în partea de sud a satului, a existat peste Timiș un pod apoi un pod umblător (schelă) care a dus spre Neuzin. Acum acest drum nu mai circulă. În anul 1717, colonia
Sărcia, Banatul Central () [Corola-website/Science/304691_a_306020]
-
au format pe porțiunea de vârf de pământ care s-a strâmtat, pe când la nord fiind mai mult spațiu, curțile și grădinile sunt mai largi. Strada principală a satului românesc (astăzi JNA) adânc s-a înfipt în creasta diluvială a terasei încât a primit o formă dreaptă și o lungime mai mare. Așa cum s-a amintit, la nord de Sarcea română, în anul 1801, Anton Mandić a colonizat terenul cu coloniști germani cărora le-a împărțit 31 de sesii sau loturi
Sărcia, Banatul Central () [Corola-website/Science/304691_a_306020]
-
cutremurul din 1840 în vatra veche a orașului. A fost inaugurat, după planurile arhitectului francez Lecomte de Nouy, parcul Romanescu (denumit inițial Parcul Bibescu) unul dintre cele mai mari parcuri urbane europene. Au fost înființate Grădina Botanică și parcul pădure Terasa Jiului. S-a reușit și refacerea parcului "Mihai Bravu" (lîngă actualul sediu al facultății de agronomie). Clădirea Colegiului National Carol I a fost construită între anii 1895-1896 dupa planurile arhitectului Toma Dobrescu. Complexul Minerva a fost construit între anii 1898-1903
Istoria Craiovei () [Corola-website/Science/305558_a_306887]
-
încă 80 m, cu galerii și săli. Diferență de nivel este de 60 m. Este străbătută de un pârâu. Peștera are o desfășurare mixtă, prezentând atât galerii cât și săli. Gura peșterii, în formă de semielipsă, se deschide pe o terasă orizontală, ce se găsește la 18 m deasupra fundului văii. Chiar la intrarea în Peșteră se află Mănăstirea Ialomiței, ridicată în secolul al XVI-lea, ctitorită de voievodul Țării Românești, Mihnea cel Rău. Mănăstirea a ars de mai multe ori
Peștera Ialomiței () [Corola-website/Science/305668_a_306997]
-
o duritate mai mică, creează un relief monoton și domol, cu văi largi și frecvente alunecări de teren. Un astfel de peisaj se întîlnește în culoarul Vlădeni, pe văile Comana, Lupșa, Șinca, Ormeniș, precum și în diferite sectoare ale Defileului Oltului. Terasele și conurile de dejecție ale rîurilor sînt alcătuite din sedimente cuaternare. Perșanii sînt fragmentați de falii transversale și arii de scufundare locală cum sînt: Depresiunea Vlădenilor, Defileul Oltului la Racoș și Valea Lupșei. Prezența acestor falii explică ivirile de lavă
Munții Perșani () [Corola-website/Science/306312_a_307641]
-
latura vestică a Perșanilor nordici și centrali. Probabil că toponimul Veneția derivă de la culoarea vineție a tufurilor. Munții Perșani se caracterizează prin altitudine și energie de relief reduse; frecvente depresiuni și înșeuări, unele utilizate din vechime ca pasuri; glacisuri și terase la periferia masivului sau în depresiunile interioare. Înălțimea medie de 800 - 1.000 m corespunde unei suprafețe de netezire numită de N. Orghidan - Poiana Mărului, după localitatea unde ea este tipică. Puține culmi (Măgura Codlei -1.292 m, vârful Cetății
Munții Perșani () [Corola-website/Science/306312_a_307641]
-
Comăna de Sus - Comăna de Jos, Veneția de Sus-Veneția de Jos. Intensa despădurire a culmilor accesibile își găsește reflectarea în toponimie. Toponimia Pleașa și Pleșița, adesea întîlnite, au semnificația unor culmi pleșuvite de arboret. Depresiunea Vlădeni, caracterizată prin cîmpuri largi, terase și piemonturi datorate Homorodului și numeroșilor lui afluenți se deschide ca un golf spre Țara Bîrsei. Climatul de adapost, relieful domol, prielnic agriculturii (cereale, cartofi) și păstoritului, au contribuit la permanentizarea și dezvoltarea localităților Vlădeni, Dumbrăvița, Crizbav. Defileul de la Racoș
Munții Perșani () [Corola-website/Science/306312_a_307641]
-
limite geografice sunt date de văile unor râuri. Astfel limită nord-vestică este dată de culoarul Valea Puzdrea - Depresiunea Ostra cu valea pârâului Brăteasa - valea Suha. Spre nord-est, se învecinează - parțial cu Râul Moldova, la est cu Depresiunea Neamțului - situată pe terasa Râului Ozana, la nivelul grupei sudice cu Depresiunea Cracău-Bistrița și la vest și sud cu Rîul Bistrița. Pricipalele vecinătăți sunt: în partea de nord Obcinele Bucovinei (limită sudică a acestora - respectiv Obcina Voronețului) și Masivul Rarău, la est Subcarpații Moldovei
Munții Stânișoarei () [Corola-website/Science/306306_a_307635]
-
300-400 m). Pliocenul a fost o etapă în care principala caracteristică a constituit-o formarea glacisurilor de vale, iar în cuaternar a fost desăvârșită configurația actuala a reliefului, înregistrându-se o adâncire a văilor de 100-140 m și formarea de terase, versanții fiind supuși modelarii periglaciare. În general, a existat o concomitenta între principalele faze de acumulare a aluvionarului în care au fost sculptate terasele și maximul de dezvoltare a proceselor de mișcare în masă pe versanți. Altitudinile cele mai mari
Munții Stânișoarei () [Corola-website/Science/306306_a_307635]
-
configurația actuala a reliefului, înregistrându-se o adâncire a văilor de 100-140 m și formarea de terase, versanții fiind supuși modelarii periglaciare. În general, a existat o concomitenta între principalele faze de acumulare a aluvionarului în care au fost sculptate terasele și maximul de dezvoltare a proceselor de mișcare în masă pe versanți. Altitudinile cele mai mari corespund, de regulă, rocilor celor mai rezistente din culmea principala, în special conglomeratelor de Ceahlău (vârful Bivolul, cu altitudinea maximă - 1.530 m, se
Munții Stânișoarei () [Corola-website/Science/306306_a_307635]
-
300-400 m, cu valori absolute ce depășesc 700 m și o înclinare de 17 grade. "Nodurile orografice" mari sunt în număr de două (Muncel-Hălăuca și Crainicu-Prislop), asociind multe arii depresionare și un sistem de vai preponderent transversale sau diagonale cu terase de până la 60-70 m. Există de asemenea o influență pregnanta a condițiilor geologice pe compartimente mari: "pe aria pânzei de Ceahlău", ponderea mare a rocilor dure și poziția tectonica mai ridicată a acesteia, au dat reliefului un caracter de masivitate
Munții Stânișoarei () [Corola-website/Science/306306_a_307635]
-
2 localități: Frasin pe valea Moldovei și Broșteni pe valea Bistriței au căpătat statutul juridic de oraș. Mai multe comune își împart arealul montan, în sens orar: Activitățile economice de bază în aria montană propriu-zisă sunt cele zootehnic-forestiere. Subordonat, pe terasele inferioare ale râurilor se cultivă cartof, plante furajere și chiar porumb. Resursele minerale sunt modeste, singurele în cantități mari fiind materialele de construcție, care nu fac însă obiectul unor exploatări sistematice de amploare. În gresia oligocena de Kliwa au fost
Munții Stânișoarei () [Corola-website/Science/306306_a_307635]
-
Sadoveanu. Acesta a locuit aici în perioada de vară între 1944 - 1961. Muzeul păstrează ambianța de epocă și expune obiecte memoriale. Monumentul amplasat la Târgu Neamț în partea de nord-est a orașului la aproape 100 de metri deasupra acestuia, pe terasa creată pe Culmea Pleșului, este dedicat corpului de Vânători de Munte ai Armatei Române din Primul Război Mondial.Orașul a fost ales pentru construcția edificiului, datorită faptului că în această zonă în 1916-1917, a fost creat și antrenat primul batalion
Munții Stânișoarei () [Corola-website/Science/306306_a_307635]
-
Șantierul arheologic Măgura Uroiului cuprinde dealul Măgura Uroiului și terasele înconjurătoare de la poalele lui. 45°51′40″N 23°2′37″E <br> Administrativ, zona aparține de orașul Simeria și de comuna Rapoltu Mare. Cercetarea arheologică se desfășoară pe terasele din dreapta Măgurii Uroiului, unde a fost identificată o așezare pre-
Situl arheologic de la Uroi () [Corola-website/Science/306425_a_307754]
-
Șantierul arheologic Măgura Uroiului cuprinde dealul Măgura Uroiului și terasele înconjurătoare de la poalele lui. 45°51′40″N 23°2′37″E <br> Administrativ, zona aparține de orașul Simeria și de comuna Rapoltu Mare. Cercetarea arheologică se desfășoară pe terasele din dreapta Măgurii Uroiului, unde a fost identificată o așezare pre- și protoistorică, proprietarul terenului fiind primăria comunei Rapoltu Mare. Șefa de santier este Angelica Baloș, de la Muzeul Civilizației Dacice și Romane, din Deva. Zona în discuție se află la confluența
Situl arheologic de la Uroi () [Corola-website/Science/306425_a_307754]
-
plagioclazi, hipersten și augit. Uneori augitul crește procentual, aglomerându-se în forme sferolitice și radiare. Activitatea vulcanică s-a desfășurat preponderent efuziv, în produsele eliberate fiind antrenate numeroase fragmente din rocile fundamentului cu dimensiuni de până la 10-15 centimetri diametru.<br> Terasele de la baza dealului sunt acoperite cu vegetație ierboasă, fiind utilizate ca pășune.<br> În anul 2001 a fost făcută o ridicare topografică conformă cu standardul STEREO 70 pe Terasa I, unde a debutat cercetarea arheologică. Cea mai veche mențiune despre
Situl arheologic de la Uroi () [Corola-website/Science/306425_a_307754]
-
din rocile fundamentului cu dimensiuni de până la 10-15 centimetri diametru.<br> Terasele de la baza dealului sunt acoperite cu vegetație ierboasă, fiind utilizate ca pășune.<br> În anul 2001 a fost făcută o ridicare topografică conformă cu standardul STEREO 70 pe Terasa I, unde a debutat cercetarea arheologică. Cea mai veche mențiune despre existența unor artefacte preistorice la Măgura Uroiului este de la sfârșitul secolului al XIX-lea, când G. Téglás a afirmat că primele comunități preistorice au pătruns pe Valea Mureșului. I.
Situl arheologic de la Uroi () [Corola-website/Science/306425_a_307754]
-
două celturi de tip transilvănean pe Dealul Uroiului. În monografia regiunii Hunedoara, Octavian Floca a descris zona Măgurii Uroiului ca fiind locuită încă din preistorie. De asemenea, a adus în discuție existența unui castru roman și a cetății medievale pe terasa din stânga dealului, spunând că ultima a fost distrusă în secolul al XVII-lea. În anii `70 unele descoperiri întâmplătoare au pus în evidență urme ale epocii romane și bizantine. În cadrul unui program de prospecții aeriene, ce vizau Valea Mureșului mijlociu
Situl arheologic de la Uroi () [Corola-website/Science/306425_a_307754]
-
interpretării acestor fotografii, autorii sugerează că fortificația existentă pe dealul Măgura Uroiului ar aparține primei perioade a epocii fierului. În anul 2001 s-a făcut un pas înainte în cunoașterea acestei zone, în condițiile efectuării unei săpături de salvare pe Terasa I, poziționată la baza Măgurii Uroiului, în partea sa estică. În acel an au fost făcute câteva sondaje, precum și o secțiune care a avut drept obiectiv cercetarea fortificației care închidea în zona de est platoul. Deși îngreunată de condițiile de
Situl arheologic de la Uroi () [Corola-website/Science/306425_a_307754]
-
Materialele de epocă dacică au fost sporadice și constau din fragmente de vase lucrate cu mâna. De asemenea, în periegheza făcută anterior a fost descoperit un fragment de vas lobat, aparținând epocii bronzului (cultura Wittenberg). În primăvara anului 2003, de pe Terasa a II-a au fost recuperate o parte din piesele aparținând unui depozit de bronzuri, constând în fragmente de celturi, seceri, cuțite, fierăstraie, brățări, spadă, precum și piese greu de identificat. Sondajul și mai pe urmă cercetarea sistematică, efectuate în locul descoperirii
Situl arheologic de la Uroi () [Corola-website/Science/306425_a_307754]
-
reprezintă "cultura Sighișoara". Aceasta a fost definită pe baza fragmentelor de ceramică cu ornamentație în meandre și spirale, dar și prin numeroaselor obiecte din bronz rămase de la populația tracă. Descoperirile principale au fost făcute pe Dealul Turcului, un fragment al terasei pleistocene înaltă de 30 de m, în partea de vest a orașului Sighișoara. Depozitul de bronz de la Suseni este o altă descoperire arheologică de mare importanță și valoare din această perioadă. Tot aici au fost descoperite seceri, topoare, târnăcoape, cuțite
Istoria județului Mureș () [Corola-website/Science/305964_a_307293]
-
de 50 km². Se învecinează cu comunele: Brebenei, Coteana, Fălcoiu, Osica de Jos, Pârșcoveni și Brâncoveni. Din punct de vedere geografic, satul Osica de Sus și satul Vlăduleni, sunt situate pe interfluviul Olt-Olteț, în capătul terminal al acestuia, și pe terasa a II-a a celor două râuri. Aici se întâlnesc terasele celor două râuri. Satul Greci, Tomeni și Ostrov sunt situate pe terasa I a Oltului. În ceea ce privește caracteristicile climatice specifice comunei Osica de Sus, putem să le estimăm numai în
Comuna Osica de Sus, Olt () [Corola-website/Science/301500_a_302829]
-
de Jos, Pârșcoveni și Brâncoveni. Din punct de vedere geografic, satul Osica de Sus și satul Vlăduleni, sunt situate pe interfluviul Olt-Olteț, în capătul terminal al acestuia, și pe terasa a II-a a celor două râuri. Aici se întâlnesc terasele celor două râuri. Satul Greci, Tomeni și Ostrov sunt situate pe terasa I a Oltului. În ceea ce privește caracteristicile climatice specifice comunei Osica de Sus, putem să le estimăm numai în corelare cu regiunile vecine, deoarece elementele climatice acoperă suprafețe mari. Clima
Comuna Osica de Sus, Olt () [Corola-website/Science/301500_a_302829]
-
de Sus și satul Vlăduleni, sunt situate pe interfluviul Olt-Olteț, în capătul terminal al acestuia, și pe terasa a II-a a celor două râuri. Aici se întâlnesc terasele celor două râuri. Satul Greci, Tomeni și Ostrov sunt situate pe terasa I a Oltului. În ceea ce privește caracteristicile climatice specifice comunei Osica de Sus, putem să le estimăm numai în corelare cu regiunile vecine, deoarece elementele climatice acoperă suprafețe mari. Clima de aici este temperat-continentală. Radiația solară depinde de înălțimea Soarelui deasupra orizontului
Comuna Osica de Sus, Olt () [Corola-website/Science/301500_a_302829]
-
multe informații privind numele plantelor, puteți consulta articolul Nume alternative românești de plante. Relieful comunei Osica de Sus este alcătuit din câmpul înalt, care face parte din Câmpia Piatra Olt și din interfluviul Olt-Olteț. Pe moșia comunei, se dezvoltă larg terasele celor două râuri care au confluența situată în dreptul morii și fostului C.A.P.-ului. În valea Oltului, terasa I are o lățime de 3-4 km, iar în valea Oltețului are o lățime de circa 1 km. Ultima eră geologică, numită
Comuna Osica de Sus, Olt () [Corola-website/Science/301500_a_302829]