8,156 matches
-
al istoriei românilor. Comparând importanța istoriei universale cu cea a istoriei naționale, istoricul moldav optează fără ezitare pentru cea de-a doua. Inima mi se bate când aud rostind numele lui Alexandru cel Bun, lui Ștefan cel Mare, lui Mihai Viteazul; dar, domnilor mei, și nu mă rușinez a vă zice că acești bărbați, pentru mine, sânt mai mult decât Alexandru cel Mare, decât Anibal, decât Cesar; aceștia sânt eroii lumii, în loc că cei dintâi sânt eroii patriei mele. Pentru mine
Memoria naţională românească. Facerea şi prefacerile discursive ale trecutului naţional by MIHAI STELIAN RUSU () [Corola-publishinghouse/Science/1000_a_2508]
-
divine (dreptatea și frăția) principii esențialmente sociale, reglementând justețea socială și solidaritatea umană sunt completate cu un tandem de principii politice: libertatea și unitatea națională. Aceste din urmă își găsesc apoteoza istorică în scurta perioadă de domnie a lui Mihai Viteazul, pe care Bălcescu, pe urmele lui Florian Aaron, l-a instalat permanent în nucleul panteonului național. La Bălcescu, întreaga istoria a românilor este mărturia dramatică a unei lupte neîncetate pe care aceștia au purtat-o în ideea mântuirii politice a
Memoria naţională românească. Facerea şi prefacerile discursive ale trecutului naţional by MIHAI STELIAN RUSU () [Corola-publishinghouse/Science/1000_a_2508]
-
La Bălcescu, întreaga istoria a românilor este mărturia dramatică a unei lupte neîncetate pe care aceștia au purtat-o în ideea mântuirii politice a neamului, prin obținerea libertății și unității. Încă din debutul analizei sale istorice a Românilor sub Mihai Viteazul, Bălcescu își propune să arate permanența, intensitatea, sacrificiile și vitejia presupuse de "acele lupte uriașe pentru libertatea și unitatea națională, cu care Românii, sub povața celui mai vestit și mai mare din Voievozii lor, încheiară veacul al XVI-lea" (Bălcescu
Memoria naţională românească. Facerea şi prefacerile discursive ale trecutului naţional by MIHAI STELIAN RUSU () [Corola-publishinghouse/Science/1000_a_2508]
-
libertatea și unitatea națională, cu care Românii, sub povața celui mai vestit și mai mare din Voievozii lor, încheiară veacul al XVI-lea" (Bălcescu, 1894, p. 52) [1851]. Dezideratul unității neamului și spațiului românești, al cărei simbol suprem este Mihai Viteazul, este proiectat adânc în trecut, ajungând până în secolul al XIV-lea! Aspirația unificării naționale este prezentă inclusiv la Mircea cel Bătrân, despre care Bălcescu afirmă că "el voește a întrupa toată românimea într-un singur stat. Acum întâiași dată vedem
Memoria naţională românească. Facerea şi prefacerile discursive ale trecutului naţional by MIHAI STELIAN RUSU () [Corola-publishinghouse/Science/1000_a_2508]
-
până în "zilele de acum" (acestea fiind localizate în anul 1839, data publicării lucrării lui Aaron Florian). Figurile care despart apele istoriei, pe care Aaron le investește cu rolul de borne temporale, sunt exclusiv personaje muntene (Radu Negru, Ștefan Cantacuzino). Mihai Viteazul, pământean de origine (adică din Țara Românească), nu este valorizat simbolic ca unificator al întregului neam românesc. Faptele acestuia, deși relatate ca impresionante pe planul curajului și bărbăției, nu sunt încă injectate cu semnificații naționale. Același tipar este reperabil și
Memoria naţională românească. Facerea şi prefacerile discursive ale trecutului naţional by MIHAI STELIAN RUSU () [Corola-publishinghouse/Science/1000_a_2508]
-
temporal între fundarea statului moldav odată cu Bogdan Dragoș și domnia lui Ștefan VI; c) istoria nouă, întinzându-se de la Bogdan IV până la Ieremia Movilă, cu domnia căruia se închide narațiunea istorică. Funcția simbolică a conducătorului pe care o joacă Mihai Viteazul pentru "prințipatul România" în manualul lui Aaron este îndeplinită de Ștefan cel Mare în manualul lui Albineț. Transilvania prezintă, la rându-i, deși cu oarecare întârziere, același tipar care a putut fi observat deja în cazul celorlalte două provincii românești
Memoria naţională românească. Facerea şi prefacerile discursive ale trecutului naţional by MIHAI STELIAN RUSU () [Corola-publishinghouse/Science/1000_a_2508]
-
panteonului, personalitatea eroică în care se încarnează întregul destin al patriei, este diferită în funcție de principat. În cazul lui Aaron și al său Manual de istoria Principatului României (a se citi Manual de istoria Principatului Țării Românești), figura centrală este Mihai Viteazul. La Albineț, în Manualul de istoria Principatului Moldaviei, persoana care domină întregul spectru de figuri istorice este Ștefan cel Mare, pe care îl elogiază conferindu-i singularitate eroică: "Pământul patriei noastre nici mai înainte, nici după aceia n'au mai
Memoria naţională românească. Facerea şi prefacerile discursive ale trecutului naţional by MIHAI STELIAN RUSU () [Corola-publishinghouse/Science/1000_a_2508]
-
nece in Ardealu" (Moldovan, 1866, p. 39). Iancu și Ștefan, fiecare în propria sa patrie, beneficiază de portrete în oglindă. Similaritățile în care sunt caracterizați cei doi sunt de-a dreptul izbitoare. Privită din perspectiva ardeleană, cucerirea Transilvaniei de către Mihai Viteazul nu are nicio relevanță națională, acesta nefăurind o unitate de mult visată, ci acționă în numele și sub pavilion german: "Michaiu Eroulu se facu acumu sî domnulu Ardealului cuprinsu in numele imperatului Rudolfu" (Moldovan, 1866, p. 59). Cât îl privește pe
Memoria naţională românească. Facerea şi prefacerile discursive ale trecutului naţional by MIHAI STELIAN RUSU () [Corola-publishinghouse/Science/1000_a_2508]
-
de greutate este pus pe independența de stat, obținută în trei momente decisive ale istoriei: i) momentul întemeierii statului, conceput ca izbânda neatârnării prin statalitate; ii) momentul apoteotic al mântuirii patriei de atârnare prin salvatorul neamului (Ștefan cel Mare, Mihai Viteazul, Iancu de Hunedoara, în funcție de principat); iii) momentul de triumf al românismului împotriva fanariotismului (în principatele danubiene). Spiritualitatea. Ideea că "poporul român s-a născut creștin" a devenit o axiomă a spiritualității românești, definind în mare măsură simțul identitar al românilor
Memoria naţională românească. Facerea şi prefacerile discursive ale trecutului naţional by MIHAI STELIAN RUSU () [Corola-publishinghouse/Science/1000_a_2508]
-
patriotismul cel mai nețărmurit în sufletul tinerimii nu trebuie neglijat. Succesul românismului reclamă o pedagogie a superlativului și o extatică a specificului național: "Siliți-vĕ a-ĭ convinge că țéra lor este cea maĭ bună țéră, că neamul lor este cel maĭ viteaz, cel maĭ nobil, cel maĭ energic din tóte neamurile. Nu vĕ temețĭ că vețĭ cădé în exces pe calea acésta; orĭ cât de departe vețĭ merge, cu atât maĭ bine va fi" (Haret, 1903, Anexe, p. 246). Învățătorii primeau astfel
Memoria naţională românească. Facerea şi prefacerile discursive ale trecutului naţional by MIHAI STELIAN RUSU () [Corola-publishinghouse/Science/1000_a_2508]
-
panteonuri particulare. După cum am arătat într-un capitol anterior, pe lângă faptul că trecutul românilor a fost defalcat pe liniile de separație politică, fiecare principat și-a edificat propriul său panteon al figurilor eroice, în centrul cărora au fost plasați Mihai Viteazul în Țara Românească, Ștefan cel Mare în Moldova, respectiv Iancu de Hunedoara în Transilvania. O altă consecință a Unirii principatelor din 1859, corelativă unificării istoriografice, a constat în construirea unui panteon național unitar, în care "Mihai, Ștefan, Corvine", după cum răsună
Memoria naţională românească. Facerea şi prefacerile discursive ale trecutului naţional by MIHAI STELIAN RUSU () [Corola-publishinghouse/Science/1000_a_2508]
-
naționale urmărite de marile figuri eroice ale trecutului românesc. Această temă, pe care o vom numi "motivul unității intenționale", o vom explora detaliat în cele ce urmează, ca un derivat al temei unității politice. d. Unitatea intențională. Portretizarea lui Mihai Viteazul ca naționalist idealist, motivat în acțiunile sale de cucerire a Ardealului și Moldovei de intenții unificatoare în sensul reîntregirii națiunii române, este o constantă care traversează de la un cap la altul istoriografia autohtonă postpașoptistă (cu excepția perioadei interbelice în care, după cum
Memoria naţională românească. Facerea şi prefacerile discursive ale trecutului naţional by MIHAI STELIAN RUSU () [Corola-publishinghouse/Science/1000_a_2508]
-
spațiu dacic sub autoritatea sa politică este cu totul ignorat. În 1595, Sigismund Bathory realiza prima unire politică a celor trei principate, devenind astfel "Restitutor Daciae" înainte ca titlul acesta să îi fi fost confiscat și atribuit definitiv lui Mihai Viteazul (Rezachevici, 2000; Diaconescu, 2004). Excluderea planului de unificare imaginat și aplicat de prințul maghiar al Transilvaniei reflectă axa etnică a memoriei naționale românești. Independența. Două evenimente cardinale perforează firul devenirii naționale a românilor în perioada pe care o avem în
Memoria naţională românească. Facerea şi prefacerile discursive ale trecutului naţional by MIHAI STELIAN RUSU () [Corola-publishinghouse/Science/1000_a_2508]
-
educațional un număr impresionant de "unități ideologice", după cum urmează: 200.000 de exemplare a 20 tablouri istorice (câte 10.000 de fiecare) depictând momente fundamentale ale trecutului național, la care se adaugă câte 20.000 de tablouri-portret reprezentând pe Mihai Viteazul și Ștefan cel Mare. Cele 240.000 de tablouri sunt completate de un număr de alte trei picturi reprezentând scene din Războiul de Întregire a României, trei tablouri înfățișând personalități revoluționare (Tudor Vladimirescu, Avram Iancu și triada Horea, Cloșca și
Memoria naţională românească. Facerea şi prefacerile discursive ale trecutului naţional by MIHAI STELIAN RUSU () [Corola-publishinghouse/Science/1000_a_2508]
-
d) Epoca Fanarioților; • Partea IV (1821-1921), ultimul act al dramei istorice românești, se sfârșește cu a) Epoca Redeșteptării (1821-1859), conceptualizată ca preludiu pentru b) Epoca Unirii (1859-1919). Surprinzătoare este absența pragului 1600, anul unificării celor trei principate românești de către Mihai Viteazul, din structura temporală a trecutului românesc. Momentul 1600, vertebra decisivă a spinării trecutului românesc în perspectiva naționalistă, este deliberat eliminată din succesiunea de momente simbolice transformate în borne temporale. Evitând capcanele "naționalismului retrospectiv" (Smith, 2002, p. 32) (i.e., tentația de
Memoria naţională românească. Facerea şi prefacerile discursive ale trecutului naţional by MIHAI STELIAN RUSU () [Corola-publishinghouse/Science/1000_a_2508]
-
epurează "Cea dintâi Unire a tuturor Românilor" (p. 163) de orice intenționalitate naționalistă: aceasta "nu putea să dureze", în primul rând "fiindcă era o unire silită, din care lipsea unirea sufletească" (p. 169). În interpretarea critică a lui Constantinescu, Mihai Viteazul a servit idealul național, dar "fără a-și da seama" (p. 175), acest fapt datorându-se absenței conștiinței unității naționale în acel moment istoric. În aceeași tradiție critică, de-naționalizantă, se înscrie și manualul redactat de R. David (1937). În plus
Memoria naţională românească. Facerea şi prefacerile discursive ale trecutului naţional by MIHAI STELIAN RUSU () [Corola-publishinghouse/Science/1000_a_2508]
-
Rezoluției de la Alba Iulia prin care Adunarea Națională a tuturor Românilor din Transilvania, Banat și Țara Ungurească a hotărât unirea cu România, va fi declarată "Ziua națională a României" după căderea regimului comunist. Modul de raportare la acțiunea lui Mihai Viteazul poate fi luat ca un barometru al naționalismului istoriografic. Din acest punct de vedere, periodizarea lui N.A. Constantinescu denotă minimumul de naționalism în conceptualizarea istoriei poporului român, din două motive: în primul rând, pentru că evacuează sensul intrinsec național al "Cuceririi
Memoria naţională românească. Facerea şi prefacerile discursive ale trecutului naţional by MIHAI STELIAN RUSU () [Corola-publishinghouse/Science/1000_a_2508]
-
această cheie poate fi interpretată afirmația făcută de Lambrino et al. (1939), care după ce admit implicit caracterul inferior al istoriei românești, susțin totuși că "de asemenea sunt epoci în istoria noastră, bunăoară aceea a lui Ștefan-cel-Mare, aceea a lui Mihai Viteazul și mai recent aceea a lui Ferdinand I-iu, care fac parte deadreptul din istoria universală" (p. 3). Retardul istoric atât de acut prezent în conștiința națională românească nu putea fi minimalizat doar prin elevarea anumitor momente eroice ale trecutului
Memoria naţională românească. Facerea şi prefacerile discursive ale trecutului naţional by MIHAI STELIAN RUSU () [Corola-publishinghouse/Science/1000_a_2508]
-
prin integrarea acesteia în matca istoriei occidentale. Apoi, cu câteva excepții (Constantinescu, 1928; David, 1937), toate celelalte manuale afișează o ambivalență față de momentul 1600 în istoria românilor: chiar dacă există un consens unanim asupra faptului că acțiunea unificatoare a lui Mihai Viteazul nu a fost motivată de idealuri naționale, "ci numai de interese politice" (Lambrino, Lazăr și Arbore, 1939, p. 212), acest fapt nu îi împiedică pe autorii de manuale să investească retrospectiv anul 1600 ca punct cardinal al istoriei românilor. De
Memoria naţională românească. Facerea şi prefacerile discursive ale trecutului naţional by MIHAI STELIAN RUSU () [Corola-publishinghouse/Science/1000_a_2508]
-
Românii și de aceea Basarab se intitula: "Domn a toată Țara Românească"" (Constantinescu, 1928, p. 61). Planul de unificare statală a românimii, urmărit încă de la ctitoria Țării Românești de către Barasab, s-a împlinit, efemer, trei secole mai târziu, prin Mihai Viteazul: "Unitatea țărilor române, așa cum o înțelegea Basarab întemeitorul, când s-a intitulat "Domn a toată Țara Românească", era înfăptuită" (Constantinescu, 1928, p. 168). Literatura didactică interbelică evoluează, ca și întreaga cultură a epocii, între un naționalism critic și un fanatism
Memoria naţională românească. Facerea şi prefacerile discursive ale trecutului naţional by MIHAI STELIAN RUSU () [Corola-publishinghouse/Science/1000_a_2508]
-
Constantinescu, 1928, p. 168). Literatura didactică interbelică evoluează, ca și întreaga cultură a epocii, între un naționalism critic și un fanatism naționalistic. Această dualitate discursivă afectează și chestiunea unității. De exemplu, există un consens aproape unanim asupra faptului că Mihai Viteazul nu a fost motivat de rațiuni naționaliste în cucerirea Transilvaniei și Moldovei, și că unirea din 1600 a celor trei principate nu s-a făcut pe baza principiului naționalismului. Cu toate acestea, patosul naționalist se manifestă chiar și pe fondul
Memoria naţională românească. Facerea şi prefacerile discursive ale trecutului naţional by MIHAI STELIAN RUSU () [Corola-publishinghouse/Science/1000_a_2508]
-
național controlat parțial de evidențe empirice și rigori inferențiale. În climatul spiritual dominat de un ortodoxism intransigent, unitatea sufletească a românilor a fost readusă în capul ordinii de zi a chestiunilor identitare. Am arătat că acțiunea unificatoare a lui Mihai Viteazul nu mai putea fi interpretată în cheie naționalistă. Profesionalizarea câmpului istoriografic, precipitată prin asumarea criticismului, prevenea asemenea "anacronisme psihologice". Niciun istoric serios nu își mai permitea să atribuie unirii principatelor din 1600 semnificații naționaliste. Concesia pe planul unității politice este
Memoria naţională românească. Facerea şi prefacerile discursive ale trecutului naţional by MIHAI STELIAN RUSU () [Corola-publishinghouse/Science/1000_a_2508]
-
prin asumarea criticismului, prevenea asemenea "anacronisme psihologice". Niciun istoric serios nu își mai permitea să atribuie unirii principatelor din 1600 semnificații naționaliste. Concesia pe planul unității politice este însă compensată pe planul unității spirituale. Adevărata moștenire lăsată posterității de Mihai Viteazul nu a fost nici politică, nici națională ori socială (faimoasa "legătură" a lui Mihai prin care a legiferat iobăgia în Transilvania probează că principele nu a fost interesat de emanciparea țărănimii românești), ci eclezială: "Favorizarea elementului romănesc s-a făcut
Memoria naţională românească. Facerea şi prefacerile discursive ale trecutului naţional by MIHAI STELIAN RUSU () [Corola-publishinghouse/Science/1000_a_2508]
-
în direcția culturală, în biserică. A scutit pe preoți de sarcinile servile. [...] A legat întreaga biserică ardelenească de Târgoviște, legătură care a rămas și după el" (Floru, 1923, p. 120). Prin instituirea Mitropoliei Ortodoxe în Transilvania, la Alba Iulia, Mihai Viteazul a început procesul de colonizare românească a Ardealulul maghiarizat. Aceasta este interpretarea lui I. Floru (1923), care, în manualul său, semnalează: "odată cu Mihai Viteazul, un început de romanizare a Ardealului înstrăinat" (p. 120). "Instinctul național" care pulsa în Mihai s-
Memoria naţională românească. Facerea şi prefacerile discursive ale trecutului naţional by MIHAI STELIAN RUSU () [Corola-publishinghouse/Science/1000_a_2508]
-
după el" (Floru, 1923, p. 120). Prin instituirea Mitropoliei Ortodoxe în Transilvania, la Alba Iulia, Mihai Viteazul a început procesul de colonizare românească a Ardealulul maghiarizat. Aceasta este interpretarea lui I. Floru (1923), care, în manualul său, semnalează: "odată cu Mihai Viteazul, un început de romanizare a Ardealului înstrăinat" (p. 120). "Instinctul național" care pulsa în Mihai s-a concretizat astfel nu în unificarea politică (vremelnică și sortită eșecului datorită lipsei conștiinței naționale în epocă), ci prin unificarea eclezială. Înființarea Mitropoliei Ortodoxe
Memoria naţională românească. Facerea şi prefacerile discursive ale trecutului naţional by MIHAI STELIAN RUSU () [Corola-publishinghouse/Science/1000_a_2508]