8,879 matches
-
care se pregătea să-și ia zborul. Numai că, deodată se afundară și nu mai apărură nicicând. - Odată cu mine! Dă din picioare odată cu mine! - strigă Enkim, mișcând picioarele precum un șobolan care dă să se strecoare printr-o crăpătură prea Îngustă. Am Încercat să mă iau după el, dar nici pomeneală să ducem bulumacul Încotro doream. Lunecam din ce În ce mai repede către sorb și, deodată, m-am trezit cu capul afundat În apă. Am dat să răsuflu, dar m-am Înecat și m-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
la apă, i-am spus Runei după ce m-am Întors. Trebuie să ne strecurăm printr-un mărăciniș cocoțat pe o coastă abruptă. Dincolo de coastă, se aude apa cum curge. Am luat-o din loc și am intrat Într-o viroagă Îngustă, care urca aproape drept În sus către mărăciniș. La ieșirea din viroagă, urma o bucată de pământ descoperit, cam de lungimea unui stat de om - era singurul loc În care puteam fi văzuți de urmăritori, Înainte să pătrundem În ascunzișul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
celălalt capăt, o fi tot mare? mi-am Întrebat tovarășii. N-au știut ce să răspundă. Doar au pufnit și au fornăit, tot zgâindu-se la marea aceea și la cerul senin de deasupra ei. Am ajuns pe o limbă Îngustă de nisip și atunci l-am săltat pe Enkim din culcuș și am luat-o la fugă spre apă, el țopăind În piciorul sănătos. Eram așa de Însetați Încât ne-am repezit În apele ei limpezi și reci, am pus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
s-a mai uitat și, de la o vreme, am auzit că nici nu prea mai mănâncă. Toată ziua stă cu mintea numai la formele astea - le măsoară cu degetul, le face mai lungi sau mai late, mai scurte sau mai Înguste, le tot schimbă În fel și chip. Când nu i-a mai ajuns nici asta, s-a apucat să-l Învețe pe unul dintre fiii săi cum e cu formele. Pe fiu Îl cheamă Dilc iar acesta, cu mintea dusă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
sosească, o s-o Înjur cum se cade, așa cum numai noi, muntenii, știm s-o facem. Scrr, scrrr, scrr. I-am văzut mai Întâi picioarele. Bun Înțeles că erau negre, subțiri și aproape descărnate. Erau Înfășate Într-un fel de piei Înguste. Semăna, Tată, semăna cu Umbra așa cum bine o știa orice om și orice femeie! - I-am găsit, se ridică strigătul ei Înfundat Înainte să apuc eu s-o Înjur năprasnic, după care se auzi un ropot de pași grăbindu-se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
le despărțeau bulumaci groși de lemn, așezați unul lângă altul - În acele găuri se retrăgeau Dogonii, mai ales ziua, când ardea soarele mai tare. Casele erau unite Între ele de niște ridicături de pământ ce adăposteau un fel de peșteri Înguste, săpate de mâna omului. Peșterile erau Înalte de un stat de om sau chiar mai puțin, erau Întortocheate și aveau, ici-colo, niște crăpături deschise afară, prin care adia aerul. Unele dintre peșteri șerpuiau, apoi urcau ca să se deschidă În case
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
pe jumătate, cuvinte multe-multe care se ridicau din toate părțile. Ne-am așezat astfel Încât Runa și Unu să se afle În mijlocul nostru și, tiptil, am prins să ne strecurăm printre frunzele grele și copacii groși. Deodată, dădurăm peste o potecă Îngustă care se afunda În desiș. Runa, care știa cel mai bine să vadă urmele, ne făcu semn să așteptăm. - Sunt tot copii, pufni ea, neîncrezătoare, privind la crengile din jur. Numai copii. Ne uitarăm și noi, cu luare aminte - crengile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
Cât despre oamenii care trăiau acolo, arătau așa de ciudat Încât prima oară când Îi văzurăm, ne speriarăm de ei. Erau mici și slabi, nu prea aveau dinți În gură, iar ochii abia dacă li se vedeau din spatele unor crăpături Înguste, ce urcau ascuțit spre tâmple. Aveau cu toții pielea Încrețită și cafenie și miroseau a seu rânced, mai ceva ca cei din neamul Cipusik. Au luat-o la fugă deîndată ce ne-au văzut, lăsând În urmă toată bruma lor de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
și când o să vă legați vrăjmașii. Ne-am Învoit, iar ei s-au pus În fruntea noastră și au pornit În fugă spre Miazănoapte. Deja trecuse de miezul nopții. Nu merserăm prea mult și, În fața noastră se deschise o viroagă Îngustă pe care abia dacă ai fi văzut-o și ziua. Coborârăm unul câte unul, În liniște și, după o bucată de vreme, viroaga prinse a se lărgi. Aduna În ea din ce În ce mai multe fire de apă care huruiau vijelios, după care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
iar stăpînul se Întoarse pe trotuar de unde privea animalul cu un ochi atent și plin de interes; băiatul rămăsese acolo mîngîind botul calului și vorbindu-i Întruna cu blîndețe. Apoi Îți amintești cum un copac, care se arcuia peste străduța Îngustă unde locuiești, a prins viață În anul acela și să-l privești zilnic pînă ce și-a atins clipa de glorie a verdelui vrăjit și tineresc. Și-ți amintești de o stradă de pe malul apei, bolovănoasă și roasă de vreme
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
-i sară dinții din gură; noi, care sîntem oameni destul de decenți, de buni și cu vederi liberale privind mersul lumii, noi sîntem pleava din Piața Balconului - numită astfel pentru că nu există nici piață și nici balcoane, ci doar o fundătură Îngustă. Da, noi sîntem cei suspecți, dușmani ai ordinii și ai moralei publice, complici lipsiți de rușine la o infamie fățișă și indecentă, iar vecinii ne privesc cutremurați de silă, cu ochi mustrători, neîncrezători, În timp ce-și bat nevestele ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
pierdut În orașul cu o mie de picioare. Sărman omuleț, amărît, urît, steril și jerpelit, cu Încîlceala ta de Înjurături grosolane, cu strigătele și vorbele tale gîtuite și stătute, cu planurile tale mărunte și vrednice de milă, cu țelurile tale Înguste, cu numai un dram de minte și o fărîmă de curaj, cu povara ta uriașă de superstiții urîte și Învechite. Vai, tu, biată făptură plămădită din aluat și untură, hrănită cu mîncare puțină și adăpată cu băuturi proaste. Ai rătăcit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
cu ochii țintă la licărul oțelului, scuipă automat fărîme de dinți. — O să-i zdrobesc creierii blestemați... cioroiul dracului... Îl Învăț eu minte dacă... trosc! Lovitura cade pe creștetul lînos al capului și acum, cu craniul despicat pînă la baza frunții Înguste, trupul negru și puternic se clatină ca un bețiv, Își Îndoaie genunchii, capul negru cade În față, plecîndu-se sub lovituri, brațele rămîn Întinse orbește Înainte, stă acum sprijinit cu un genunchi pe pămîntul arid și ars de soare, silueta Îngenuncheată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
ca niște tauri se iviră În fugă, salutînd Îndatoritor, strigînd, adresîndu-se celor din tren care Începuseră deja să le dea bagajele pe fereastră. TÎnărul Își luă Încet haina și geamantanul de pe suportul de deasupra capului său și ieși pe culoarul Îngust, Închise fără zgomot ușa compartimentului. Apoi rămase o clipă pe loc și privi Înapoi nehotărît. În semiîntunericul compartimentului conturul ireal al cadavrului zăcea nemișcat pe perne. Oare nu era mai bine să lase lucrurile așa cum le găsise, În liniște, pînă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
Gates mi-a spus să stau În față, lîngă șofer. Doamne, tare mai eram mîndră! Iar tata și domnul Gates și părintele Dolan s-au așezat În spate; nu prea-mi dau seama cum de-au reușit, bancheta era tare Îngustă, probabil că tata s-o fi așezat pe genunchii părintelui Dolan. Da, sînt sigură că așa a făcut. Toată lumea ne-a ovaționat cînd am plecat: actorii au ieșit din restaurant și s-au uitat cum am pornit În noaptea liliachie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
grecește. O aștept în fața magazinului până cumpără trei cârnați Trandafir. Iese, luăm căruciorul, și reușim să traversăm intersecția după ce Mike Tyson amenință cu pachetul învelit în hârtie maronie mașinile care nu vor să ne dea prioritate. Mergem grăbiți pe trotuarul îngust, umbrit de salcâmi pitici. Când ajungem lângă centrul de pâine și de butelii Steluța, tanti Cucu oftează: ehei, aici am vândut io pâine cinșpe ani. Mă sculam la 5 dimineața și așteptam mașina cu pâine. Ce friguri mai trăgeam! Se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
o treabă. Salopeta e unsuroasă, grea. O descheie și sare din ea ca un șarpe tânăr. La opt jumătate pedalează încă pe lângă zidul roșu al fabricii. Nici o grabă. Însă la nouă descălecă în fața porții. Poarta scârțâie parola de întâmpinare. Aleea îngustă șerpuie printre daliile unse de soarele roșu. Cel de la capătul uliței. Lângă zid, sub fereastra scundă străjuie trandafirii. Cu securea în mâna e sclipitor. Fără ea rămâne maroniu-roșcat și neras. Fără pușca de lemn, crăpată și lucioasă de mângâieri, e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
de la slănină: du-te singur, ce, ești copil? Asprimea tonului ei mă ustură mai tare decât excrescența de la picior. Mă îmbrac și pornesc șchiopătând în căutarea unui dispensar. Trec printre blocurile aruncate parcă din elicopter, fără nicio logică. Traversez alei înguste, acoperite de bolți de iederă, terenuri de joacă presărate cu gunoaie, leagăne strâmbe, bucăți de pisici rămase de la ospățul câinilor. Mă gândesc că și eu am copilărit printre blocuri în construcție, împușcam cu injectoarele șterpelite de la tractoare, aveam fața ciupită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
indicată. Aveam emoții. Nu ne mai văzusem de o lună. Singurele contacte fuseseră cele telefonice, în care mă blestemase și mă înjurase ca la ușa cortului. M-am oprit în fața ușii cu numărul 312. Era un hotel vechi, cu coridoare înguste și camere înalte, răcoroase. Am ciocănit. - Ce naiba vrei? mi-a strigat o voce seacă. - Sunt eu, Piti! - Care eu? păru să se dezghețe o clipă vocea. - Eu, Leo, am venit de la București să te văd. Ușa s-a deschis larg
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
și tăios ca o lampă cu horbota iezilor șerpuind peste zările de-acum apuse ale spitalului, când de fapt fleacul plăcerii nu făcea decât să ne-ascută dorința de a susține până la capăt soarele cartierului în vârful unui piept prea îngust pentru spinarea noastră de zdrențe și oase. Suntem împreună Haralambie împreună cu Gheorghe și Clito - fără nici o scânteie de frică pe tăișul nostru călit sub jeturi fine de culoare și sens. Verdele-stins al morții date la maximum. Din clopotnițele negre ale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
a mișcării calului, o simplă zdruncinătură. Acel om era, de fapt, soțul de atunci al primei neveste a lui Anton. Ajuns În micul târg, centru al valorificării laptelui și lânii, legat de un oraș mai mare printr-o cale ferată Îngustă construită mai demult pentru necesitățile industriei forestiere, Anton, caută un magazin, o prăvălie de unde să-i cumpere hăinuțe de oraș micuțului și, dacă găsește, basmale, pânze subțiri și colorate pentru rochiile muntencei. Trece prin fața miliției orașului și i se pare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2298_a_3623]
-
drum inițiatic, însă legat la ochi, spre ascuțirea simțurilor, consecința fiind Un foc de gânduri, orbitor, compact / Am împietrit în pragul unui vis / Mai nemilos, mai singur, mai abstract - urmând, conform îndemnului christic, cărarea strâmtă: Și-acuma caut pe poteca-ngustă / Rumoarea unor clipe fără vârstă. Coroborând solemnitatea clasică a gesturilor, a pașilor, cu aspirația romantică spre dezmărginire, dar și cu acuitatea simțurilor venind dinspre simbolism, Viorel Dinescu creează o arhitectonică prin care exprimă negarea ori, cel puțin, o atenuare a
Aventura lecturii : poezie română contemporană by Mioara Bahna () [Corola-publishinghouse/Imaginative/367_a_1330]
-
pe cea a libertății genuine, fruste, pe care o reliefează, prin contiguitate spațială, în primul rând, semantica rusticului, a campestrului, liantul fiind copilul / copilăria. Pe de altă parte, în atare contexte, linia de demarcație dintre mit și realitatea banală este îngustă, încât trecerea dintr-o parte în alta se face pe nesimțite și, de aceea, paradoxal, gesturi cvasiritualice (curățarea mesei, în colibă cu izmă verde, de pildă), obiecte de ceremonial, sacrificiale, spre exemplu, sau cărora li se conferă atribute prin care
Aventura lecturii : poezie română contemporană by Mioara Bahna () [Corola-publishinghouse/Imaginative/367_a_1330]
-
susține și pe rugul unei sensibilități ce freamătă la orice adiere. Silită la inactivitate în dosul obloanelor realității, ea e în activitate continuă, căci ecourile din afară o răscolesc, sângele curge năvalnic, dând impresiei o mișcare inițială grabită. Prin fantele înguste vin zvonurile lumii pentru a sufla peste nervii lirei umane. Cu o egală intensitate, lucrurile mari, ca și cele mici, trezesc aceleași reacții, producând dezechilibre ale acestei literaturi în care nu există planuri, ci totul se aruncă deodată în flacăra
Femeia în faţa oglinzii by Corina Alexa-Angheluş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1162_a_1871]
-
în fond eliberată, curajoasă prin luciditatea cu care citește în sine și prin precizia cu care stabilește simptomele suferinței lor. Deci „literatura feminină” este o subestimare a prozei Hortensiei Papadat-Bengescu deoarece prin vigoarea intelectuală a analizei, scriitoarea depașește cadrele cam înguste a ceea ce se numea „literatura feminină”. Femeia în fața oglinzii nu e numai cel mai caracteristic, mai unitar și mai bogat volum al autoarei, dar și cel mai bine intitulat : e o definiție a întregului lirism. “Cartea e ca un colan
Femeia în faţa oglinzii by Corina Alexa-Angheluş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1162_a_1871]