9,824 matches
-
Augustus a pus să fie făcută fărâme și aurucată în mare. Dar soclul a rămas lângă mal și nimeni n-a șters inscripția. Statuia se găsea pesemne într-o încăpere privată a palatului, fiindcă inscripția spune: „Amant incomparabil“. Germanicus îi șopti fiului său: — Marcus Antonius i-a scris lui Augustus: „Tu te-ai distrat cu toate târfele din Roma și le-ai aținut calea tuturor soțiilor cinstite. Eu m-am căsătorit cu o regină“. — După ce totul a fost devastat, spuse preotul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
preotul imprudent, toți știu că regina, pe când era tânără, în timpul primei invazii romane, îi dăruise un fiu și lui Julius Caesar. Gajus simți că i se taie răsuflarea; îl apucă pe Zaleucos de braț. Nu mi-ai spus niciodată, îi șopti. Preotul își continuă discursul nestânjenit: Și știi că îl numiseră Ptolemaeus Caesar, un nume pe care întregul Aegyptus l-a văzut ca pe un pact de pace între două imperii. — Știu, răspunse Germanicus. Povestea te îngheța prin cruzimea ei. Acel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
era amestecată cu sânge. În câteva zile, mâinile îi deveniră diafane și scheletice, cu încheieturile și tendoanele vizibile; pe torace, mai jos de gâtul slab, începură să se zărească claviculele și coastele. Nu împlinise treizeci și cinci de ani și, în timpul agoniei, șopti conștient că simțea că moare din cauza otrăvii. Agrippina, cu cearcăne adânci din cauza nesomnului, a disperării arzătoare, neputincioase, îi spuse patetic: — Te vom salva. El ridică o mână, îi îndreptă o șuviță din părul frumos, strâns dezordonat, și șopti: Întotdeauna te-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
în timpul agoniei, șopti conștient că simțea că moare din cauza otrăvii. Agrippina, cu cearcăne adânci din cauza nesomnului, a disperării arzătoare, neputincioase, îi spuse patetic: — Te vom salva. El ridică o mână, îi îndreptă o șuviță din părul frumos, strâns dezordonat, și șopti: Întotdeauna te-am văzut aranjată, atât de frumoasă... Ea își netezi părul cu palmele; el reuși să zâmbească. În acest timp, în încăperile îndepărtate, medicii le confirmau fidelilor lui Germanicus cea mai neagră ipoteză: „O otravă rară, cu efect foarte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
văzu ieșind din cameră hohotind de mânie neputincioasă, strângând revoltați armele inutile. Apoi îi îmbrățișă pe cei doi fii mai mari, tulburați, cărora încă nu le venea să creadă, cu chipurile brăzdate de lacrimi, dar nu avu putere să le șoptească ultimele sfaturi adresate tinereții lor lipsite de experiență. Din ce în ce mai des se cufunda în toropeală. „Cine știe“, gândea Gajus, care îl veghea întins pe jos, „unde se duce spiritul lui, ankh-ul despre care vorbea bătrânul preot de la Sais“. Apoi se trezea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
îi rămase o urmă de sudoare sărată. La urmă Germanicus o chemă pe Agrippina; un martor a spus mai apoi că a sfătuit-o să-și tempereze impetuoasa și orgolioasa sete de dreptate. — Sustine, îndură. O să ai timp. I-a șoptit, după câte se povestește, că mai mult decât otrava îl durea gândul că o lăsa, cu copiii atât de tineri, în mijlocul dușmanilor. — Eram singură, cu fiul nostru, și pe podul de pe Rhenus. Nu te teme pentru noi, îi răspunse femeia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
ordinea publică. Un curier rapid, de încredere, îi duse lui Calpurnius Piso, în insula Coos, vestea morții lui Germanicus. Și atât de mare fu bucuria lui - și, încă mai zgomotoasă, a soției sale -, încât organizară serbări publice. Un prieten îi șopti însă violentului senator să se potolească: — Cei care se bucură mai mult de moartea lui, Tiberius de pildă, afișează în public o durere adâncă. Iar maică-sa plânge mai tare decât el. Trimițând înainte curieri rapizi, Agrippina se întoarse la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
iarnă, și toată populația se îngrămădise în port. Cei de pe corabie descoperiră că în port, pe plajă, pe dig, pe mal, pe ziduri, pe case și pe acoperișuri se afla o mulțime compactă care aștepta tăcută, nemișcată. — L-au iubit, șopti mama lui Gajus, fără lacrimi. Corabia pe care se afla familia celui mort intră cea dintâi în port, cu o mișcare din ce în ce mai ușoară a vâslelor care abia atingeau apa. În liniștea aceea înghețată terminară manevrele, ancorele alunecară în apă, marinarii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
dealuri acoperite de zăpadă. Sub un nuc bătrân, cu scoarța deschisă la culoare, preoții unui mic templu egiptean, construit în vremea lui Julius Caesar, întâmpinară cenușa lui Germanicus cu sunetele unor instrumente ciudate și arome pătrunzătoare. — Ca la Sais, îi șopti Gajus mamei sale. A doua zi de dimineață, Agrippina își mângâie fiul și-i spuse: În noaptea asta, pentru prima oară, am putut să dorm. Am dormit cu adevărat și cred că am visat; dar nu-mi amintesc nimic, numai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
de bronz: mai întâi pe nepotul lui, tânărul și strălucitul Marcellus. Apoi pe marele amiral Agrippa, învingătorul lui Marcus Antonius. Apoi cenușa fiilor Juliei, morți în împrejurări niciodată lămurite, departe de Roma. Încă de pe atunci, în cortegiile acelea îndurerate, mulțimea șoptise - iar uneori strigase - că Maștera nu plângea. Oricum, înăuntrul mausoleului, morții aceia, în urnele lor grele, aliniate aveau să evoce imensa glorie a familiei, însă și tragediile acesteia, de-a lungul secolelor următoare. Ultima noapte a lui Calpurnius Piso Mulți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
Calpurnius Piso avea, într-adevăr, motive să se simtă protejat, dar le-a utilizat prost. Se perinda pe coridoarele Senatului, imprudent, trufaș și răzbunător, ținând în mână un mic codex, un carnețel care conținea un mesaj. Cei care îl văzuseră șopteau că era scris de mâna lui Tiberius. Blândul Cremutius Cordo pronostică, cu înțelepciunea unui istoric: — Calpurnius Piso își închipuie că se va salva fiindcă se ascunde după un vinovat mai mare decât el. Însă se condamnă singur, fiindcă Tiberius va
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
un om ca Tiberius putea să plângă. Dar poate că era adevărat. Căsătoria aceea absurdă nu avea cum să dureze. Astfel, în cele din urmă Tiberius a închis ușa în urma lui și s-a dus în îndepărtata insulă Rhodos. Oamenii șopteau că Augustus descoperise niște intrigi politice ale acestuia și au început să-l numească „surghiunitul din Rhodos“. Populares au proclamat că triumfala carieră a lui Tiberius era terminată. S-au dovedit însă niște afirmații imprudente, fiindcă le Palatinus rămânea Maștera
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
lui Augustus, cu colecțiile de artă și grădinile ei superbe. — Își petrecea timpul citindu-i pe filosofii și istoricii greci. Se spunea că marea lui dragoste era astrologia orientală. Adusese de la Rhodos un astrolog grec, un anume Thrasyllus. Partizanii lui șopteau că acesta îi prevestise că avea să domnească. Pentru el, ultimele primejdii erau sora mea Julia Minor și soțul ei, Aemilius Paulus. Ei îi frecventau pe frații, fiii, prietenii celor care fuseseră închiși sau se stingeau în exil. Erau magistrați
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
de teroare. Ciorchinele de strugure Era o dimineață liniștită în reședința de pe colina Vaticanus; tânărul Gajus se juca cu niște pui de păun în cușca pentru păsări - o evadare din starea mentală îngrozitoare în care se aflau -, când Zaleucos îi șopti terorizat că Clutorius Priscus, un scriitor cu pană vioaie și vechi tovarăș al lui Germanicus, care la moartea acestuia compusese pe loc un poem plin de durere și mânie, ce trecuse clandestin din mână-n mână, fusese arestat. Tiberius abolise
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
de milites praetoriani au devenit un formidabil mijloc de apărare împotriva mișcărilor populare și de intimidare a senatorilor opozanți. Firește, Elius Sejanus a fost numit praefectus al cazărmii. — Având capitala în mână, a devenit cel mai puternic om din imperiu, șopti cu trista lui clarviziune, Cremutius Cordo - și glasul lui lăsa să se înțeleagă că ideea îl înspăimânta. Dar cred că nimeni n-a înțeles încă asta. Sfârșitul lui Cremutius Cordo și al lui Caius Silius — N-aș fi crezut că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
în șir. În fond, povesteau cei care văzuseră o asemenea agonie, sufereai cu adevărat numai în primele două-trei zile; apoi - cel puțin, așa se zicea - totul se transforma într-un șir de halucinații, de oboseală de neînvins, de vise. — Fiindcă, șopti Zaleucos în greacă, mintea îi comandă trupului când e momentul să moară. Iar corpul se încredința morții cu un chip senin, un abandon liniștit al membrelor, un somn netulburat. Mama lui Gajus asculta cu atenție, cu ochii mari pe chipul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
chiar și când e vorba de acuzații și pedepse capitale împotriva vreunuia dintre ei, fiindcă Roma e practic în mâinile cohortelor pretoriene.“ Unii murmurau că Tiberius, departe de Roma, câștigase și detașarea completă, inexorabilă de mama sa, teribila Mașteră. Toți șopteau că, după lunga lor complicitate criminală, dintr-un motiv necunoscut, dar cu siguranță odios, relațiile dintre ei deveniseră glaciale. „E consolator să știi că și el o urăște“, scrise Drusus. Însă nimeni nu cunoștea adevăratele motive ale acelei uri. — Eu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
rămase singur cu preceptorul grec, înspăimântatul Zaleucos. Era o dimineață geroasă, vântul se abătea asupra orașului dinspre Apeninii înzăpeziți. Zaleucos se duse până la intrarea de lângă râu a vilei, se întoarse și spuse că era păzită de pretorieni. La Roma, oamenii șopteau că în fața senatorilor se prezentaseră mulți martori împotriva Agrippinei și a lui Nero; potrivit acuzațiilor, amândoi încălcaseră teribila Lex de majestate. Amândoi au fost găsiți vinovați; complicitatea transforma vina în conspirație. Senatorii, în unanimitate, i-au declarat „dușmani ai poporului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
în trepte, grădini, porticuri și atrii, soiuri rare de marmură, stucaturi și fresce pe bolți și pe pereți. Înainte de a fi surghiunit în îndepărtata Tomis, poetul Ovidius cântase măreția edificiilor, transformându-le, din inițialul palatium, în somptuosul plural palatia. Lumea șoptea că la Roma se ajunsese să se depășească opulența suveranilor orientali; într-adevăr, reședința imensă, având mai bine de douăsprezece mii de metri pătrați, semăna cu celebrele palate din Pergamon. Rafinat, Augustus a instalat aici o enormă bibliotecă greacă și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
Ofițerul îi ghici gândul. — Toți oamenii din legiuni îți zic așa, din Rhenus până în Aegyptus, spuse repede, aranjându-și centura. Gajus avu un sentiment de triumf: era viu, trăia împreună cu ei. Se opri, încercă să-și revină. Ea e foarte bătrână, șopti ofițerul, o să vezi. El tăcea; știa să tacă. Te-au adus aici fiindcă se tem din cauza sângelui tău, încheie ofițerul. Simți înlăuntrul său o scăpărare de mândrie. Se uitară unul la altul, o privire intensă, bărbătească. Intrară în ultima sală
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
fusese aranjat - îl întâlni pe unul dintre coridoare pe ofițerul care îl adusese acolo după arestarea mamei sale. Ofițerul trecu pe lângă el adresându-i salutul militar și-i spuse repede: — Toți sunt vii, deocamdată. Privi în jur. — Drusus e aproape, șopti. Gajus închise ochii o clipă, apoi îi deschise din nou; ofițerul se îndepărtase. El continuă să meargă încet, ca să i se risipească emoția. Dacă Drusus era „aproape“, însemna că-l prinseseră. Dar jurnalul acela teribil, pe care-l luase în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
ceruse niciodată nimic - încât părea că nu are nici un fel de dorințe personale -, cu excepția momentelor în care îi sugera vreun asasinat. Și toate acestea pentru că fără el, după cum scrisese Drusus, ea ar fi fost un nimic. În spatele lui Gajus, cineva șopti că Tiberius, cauza crimelor ei, „nu mai vine s-o vadă de ani de zile“. Gajus fu mirat că vorbeau în prezența lui astfel, fără nici o reținere. Nu o făcuseră niciodată. Păru că nu a auzit nimic. De fapt, după
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
lui. În sufletele celor mai vechi și mai credincioși sclavi ai Liviei se ascundea o ură nebănuită. Se întrebă unde puteau fi ascunse acele scrisori. Nimeni nu avea să le găsească vreodată. De-a lungul secolelor, au rămas o legendă șoptită de istorici. Libertul și prietenii săi se îndepărtară. Gajus își spuse că, dacă omul acela vorbise astfel și voise să fie auzit, viitorul era diferit. Într-adevăr, în timp ce la Roma Livia agoniza, împăratul fu așteptat zadarnic. O sclavă bătrână îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
fu așteptat zadarnic. O sclavă bătrână îi spuse că, după șaizeci de ani, Tiberius nu-și iertase mama că l-a dat, fiind copil, pe mâna unor preceptori duri, pe când ea își trăia povestea de dragoste cu Augustus. Dar, se șoptea, poate că era altceva. Din sălile cele mai îndepărtate și mai liniștite ale locuinței, citind lungile și complicatele Aventuri ale lui Alexandros, Gajus încercă amara izolare a bătrânei Maștere. Vestea că Livia murea singură, fără să-și revadă fiul, trecu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
Drusus. De doi ani nu-i văd, nu le aud glasul, n-am citit vreun cuvânt scris de ei. Ridică vocea, aproape că striga. Antonia îi luă fața în mâini, inelele ei grele îi apăsară tâmplele. — Pot să te audă, șopti și îl sărută blând, de mai multe ori. Gajus simți părul ei moale, parfumat, obrazul neted; în îmbrățișare, pe umerii lui foșni mătasea brodată a mânecilor lungi, de croială grecească. Tăcu pe dată. — Nici eu nu știu, șopti Antonia - iar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]