8,731 matches
-
dar unde am rămas, vorbeam de o fată. Cine mai știe ce fată? „Jur că am să păstrez totdeauna, niciodată n-am să trădez vreo parte sau părți, chipul sau arta - În tulburiile nisipuri ale mării un otgon lung dinspre țărm unde fluxul se trage Îndărăt și se revarsă“... o fată În spatele tuturor pereților aceia răsfoind o carte, turnînd ceaiul În cești, scriind o scrisoare, spălînd mîinile unui copil cu un săpun parfumat. Am Încă În palme mirosul acela și apa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
al Dublinului, au fost descoperite de echipele de ajutor În regiunile Îndepărtate ale insulei, respectiv primul din cel de al treilea strat bazaltic pe marea șosea națională, cealaltă Îngropată pînă la o adîncime de trei picioare și șase degete În țărmul nisipos al golfului Holeopen alături de vechiul Cap Kinsale. Alți martori oculari declară că au observat un obiect incandescent de proporții enorme zburînd prin atmosferă cu o velocitate Înfricoșătoare pe o traiectorie cu direcția vest sud vest... țaoleu, mult o s-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
la chip, refugii poate din fața luminii, din fața stridențelor cu care ziua modernă invadează aceste alcătuiri fără vîrstă. În stînga e marea. O mare verde compactă, brăzdată de linii Întunecate ca niște muchii ondulatorii - valurile sînt ample În larg - doar la țărm, În cele trei golfuri Înguste, mișcarea se strangulează, apa devine de un verde de cleștar În transparența căreia se distinge stratul argintiu de nisip de la fund. Nicăieri tăcerea nu se aude mai bine decît În acel ritm egal, uniform al
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
Încă gustul fricii și al rușinii. Maree de limfe se umflă ca aburii fierbinți Într-o baie turcească și bărbații se Întorc cu fața În jos și se deșartă, cuprinși de un fior epileptic, În nisipul care șterge toate urmele. Țărm de nerăbdare, de pîndă, de așteptare, delicii ale regnului alunecos și umed. Sus pe dîmb recruții În uniformele lor cafenii, În poziție de drepți lîngă tunuri, scrutînd marea, auzindu-i geamătul Într-un foșnet de cearșafuri moi, jilave... și deodată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
întorci niciodată. Îți promit. — Nu-mi poți promite asta. — Știu doar c-o să fii bine. Tavernele din jurul taberei au toate felinare multicolore atârnate în verande, ca niște beculețe imense de Crăciun. Noaptea, acestea se reflectă în mare pe tot întinsul țărmului, proiectând pe valuri nuanțe de albastru și roșu și verde și galben. În golful animalelor, marea e lăsată să-și vadă singură de propriile culori. — E așa cum se spune despre soldații care se întorc din război. Peste tot în jurul tău
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
singură mișcare. După acestea, Isamu spuse că era uimit de priceperea lui Tekisui. Tekisui spuse: „Ceea ce ai văzut e doar ideea priceperii sau ne-priceperea. Este totul și nimic, o imagine, un lampadar, un grăunte de nisip de pe-un țărm îndepărtat“. Kenshin, Nibori și Susumu își cerură scuze pentru ignoranța de care dăduseră dovadă, iar Kenshin întrebă dacă se pot întoarce toți trei cu Tekisui în valea sa pentru a-i deveni învățăcei. Tekisui fu de acord și-n felul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
la mine. — Te simți bine? Am încuviințat din cap. Sunt bucuros, am spus încet. Și-acum unde mergem? Arătă cu degetul spre insulă. — Mda, dar ce-i aia, ce-i cu adevărat? Scout zâmbi. — Acasă. Pe când îi împingeam bărcuța spre țărmul din zare, Ian se uita încruntat peste ape ca un căpitan de vas de modă veche. Ajunseserăm la jumătatea distanței către insulă, când orășele alcătuite din clădiri albe, pătrate începură să se lumineze în seara prăfoasă. În timp ce noaptea se lăsa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
ocupe de cariera lui cinematografică; el Încuviința, dar nu făcea nimic, se mulțumea să aștepte următorul subiect de reportaj. Când Janine organiza un dineu, el prefera adesea să mănânce singur, puțin Înainte, În bucătărie; apoi pleca să se plimbe pe țărm. Revenea chiar Înainte de plecarea invitaților, pretextând că are de terminat un montaj. Nașterea fiului său, În iunie 1958, Îl tulbură În mod vizibil. Rămânea minute În șir privind copilul, care-i semăna izbitor: același obraz cu trăsături ascuțite, cu pomeții
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
Claude; nu lipsea, după el, decât bravul câine Dago. A doua zi dimineața, s-au dus Împreună pe plajă. Era frumos și foarte cald pentru luna septembrie. Era plăcut, Își zise Bruno, să meargă toți patru, goi, de-a lungul țărmului. Era plăcut să știe că nu va fi nici o neînțelegere, că problemele sexuale erau deja rezolvate; era plăcut să știe că fiecare se va strădui, În măsura posibilităților, să le dăruiască celorlalți plăcere. Lungă de peste trei kilometri, plaja nudiștilor de la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
În larg, rostogolindu-se cu o mișcare vagă, cenușie, argintie. Spărgându-se de bancurile de nisip, valurile formau la orizont, În soare, o ceață strălucitoare, superbă. Annabelle, siluetă aproape imperceptibilă În bluzonul ei de culoare deschisă, Înainta de-a lungul țărmului. La Café de la Plage, un câine-lup bătrân umbla printre mesele și scaunele din plastic, și el abia perceptibil, aproape invizibil În pâcla formată de aer, apă și soare. La cină, ea pregăti o anghilă la grătar; societatea În care trăiau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
care existăm și rămânem. „Sunați la luna nouă din bucium, la începutul lunii, pentru ziua sărbătorii.“ ...Încerc să-mi dau seama unde am ajuns, cât e ceasul. Brațele somnului sunt încă lungi și multe, adun puteri, întrevăd o geană de țărm, recad, revin, recuperez tânărul acela nu prea tânăr, clovnul candid, cu fruntea înaltă și sprâncele stufoase și privirea de copil, deslușesc prin ochiul zgâriat cu unghia în gheața geamului o gară ninsă și pitică, cearceaful fără sfârșit al câmpiei, ritmul
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
să zicem, de ultimii doi ani de muncă, de veștile despre boala mamei... Vara regenerase foamea de întâmplări. Apusul sta să cadă pe talgerul veacului trecut de jumătate, pe cadranul mileniului care își grăbea sfârșitul, în sud-estul bătrânului continent, la țărmul Mării Negre. Decorul de cretă al unei gări pitice, văruită în albul proaspăt al verii. Forfota crescu, vocile porniră, zumzet, ca într-un sac cu nuci rostogolite. Alergau înainte și înapoi, se intersectau, ciocnindu-se, separându-se și din nou întâlnindu
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
al asinului nu mai luminează cerul. Se aud totuși sfintele copite... Calcă în străchini, calcă în străchini, repetă somnambulul, bolborosind, cu privirea între des chisă, sau doar ascultându-și gândurile, amețit de legănarea nopții în care cutreieră, din nou, întinerit, țărmul asediat de furtuna mării. Se bucură : sihastrul a răspuns chemării, a revenit, îi regăsește tăcerea, supremația. Calcă în străchini înțeleptul, se împiedică, ba în copitele din față, ba în cele din spate, prea grăbit, emoționat... Erbivorul reapăruse, iată, într-un
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
curgea sub ochii noștri, cristalină și vuitoare, făcând bulboane și Împroșcând spumă. - Copacul ăla, ne spuse, Enkim, arătând un bulumac uscat ce atârna deasupra unui mal scund. - Copacul ăla, am zis și noi și ne-am târât cu tot cu Enkim pe țărmul nisipos. Înainte de toate, Runa scoase din traista ei toate blănurile și le Îngrămădi peste Enkim, ca să nu mai aibă grija lor. Apoi, ne strecurarăm de-a lungul malurilor, smulgând cât mai multe ierburi proaspete. Puțin mai sus, am dat peste
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
pe băț nici măcar pentru tine. Acum, hai să plecăm odată, că altfel ne trezim că femeia asta care merge alături de tine o să nască Într-o luntre. Oamenii lui chiuiră, iar noi ne traserăm blănurile pe spinare și o luarăm spre țărm, unde erau trase luntrele lor. Era noapte, dar Vindecătorului nu-i păsa. Știa cum să se uite la lună și la stele, așa că putea să ne treacă brațul de apă doar privind În sus, dacă avea chef. - Dacă n-ați
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
spre Miazăzi. Spre Apus era Marea cea mare, la care Tuni nu avusese niciodată nevoie să meargă, dar unii oameni veneau dintr-acolo la el, să facă troc cu sarea pe care Dogonii o scoteau de undeva dinspre Răsărit, de pe țărmurile unui lac aproape secat. - Iar acolo, Îmi arătă el câmpia nesfârșită care se Întindea spre Miazăzi, acolo sunt ierburile lui Dogon. Din unele știm să facem un terci pe care Îl coacem, după cum Însuși Dogon ne-a Învățat. - Dogon, da
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
chiar cred că a fost și o limbă de pământ adevărat care ducea Într-acolo. Acum Însă, Între noi și pământul de la Apus e Marea cea mare și, nici cel mai Încercat pescar n-o să te treacă dincolo. Departe de țărm, marea se face atât de adâncă, Încât În ea trăiesc pești mai trupeși decât satul meu. Dogon spune că nu sunt pești răi, dar că te Înghit așa, fără să-și dea seama ce fac. Pe urmă, am auzit că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
vreodată de pe pământul călcat de Dogon? Nu-mi rămânea decât să mă las dus de apa care curgea pe lângă satul lui - aceasta se vărsa În Marea cea mare, Tuni era sigur de asta. Apoi, trebuia să țin de-a lungul țărmului și aveam să dau de marea punte ce ducea spre Apus, către restul pământurilor. - Dar, ia zi-mi, l-am mai descusut, ce ți-a zis Dogon... pământurile astea se termină vreodată undeva? Râse. - Tu ai vrea să-ți slujești
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
plăcea să vorbească În doi peri, așa că i-am retezat-o: - Știi multe, măi N’jamo. Ia spune, pe unde au ajuns urmăritorii mei? - Sunt departe. Nici nu știi cât de departe: abia dacă au ieșit de pe apa Dogonilor la țărmul Mării celei mari. Deșertul i-a Înjumătățit, dar de rămas, n-au rămas decât cei mai tari. O să treacă Încă vreo vară din aia, de-a voastră, de la Miazănoapte, Înainte să ajungă aici. - Ei, N’jamo, hai că nu-s
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
molcome, acoperite cu ierburi Înalte, care se unduiau la nesfârșit către Miazăzi. M-am grăbit să mă cațăr pe dealul cel mai Înalt, doar-doar aș vedea puntea de pământ care o lua către Apus, dar n-am zărit decât un țărm Îndepărtat, Întinzându-se drept spre Miazăzi și stingându-se În depărtare. În noaptea aceea, Înainte de a adormi, am avut un gând rău și, a doua zi, dis de dimineață, i-am anunțat pe toți că o luăm spre Răsărit. După cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
nu mai era la locul lui! Mi-am Încordat privirea, ca să fiu sigur că nu mă Înșel și, Într-adevăr, ghețarul părea mai mic de acum, Încăpând bine de tot Între celelalte două sulițe. Ah, ah... ghețarul se Îndepărta de țărm! Marea cea mare ducea Gemenii spre Miazăzi, așa că Gemenii aveau să fie luntrea care să ne ducă spre Gheața nesfârșită Of, of, Siloa ... Eu sunt Krog, Vindecătorul, toiag al Tatălui, stăpân al vorbei, călător pe pământuri și mări - numai tu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
fost nevoie, căci el pufnise deja În râs : - Mai devreme sau mai târziu, tot o să dăm lupta de sânge cu ei, măi Krog, măi. - Și ce ne facem dacă, În timp ce ne luptăm cu vrăjmașii, Gemenii se Îndepărtează prea mult de țărm? N-o să mai izbutim să-i ajungem din urmă. - Las’ c-o să vină alți Gemeni, zise Barra. L-am privit pe Tek - el știa cel mai bine rosturile pe aceste meleaguri. - Un ghețar atât de mare ca Gemenii, apare tare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
M-am ridicat. Ceilalți m-au urmat deîndată, iar liniștea Înstăpânită printre neamurile noastre câtă vreme stătusem la sfat, se spulberă cât ai bate din palme. Zvon de glasuri, horcăieli, bubuituri, icnete, chiote - prinseră din nou a se ridica de pe țărm, acoperind mormăitul Mării. Nu mai văzusem niciodată atât de mulți oameni și femei la un singur loc. Unii trebăluiau la luntre, Învățați de Logon ce și cum să facă, alții aduceau vreascuri pe care le stivuiau În mormane Înalte, iar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
erau pe undeva prin niște păduri reci, pe malul unor lacuri cu ape curate, bogate În pești grași. Tot vorbind cu el, pricepusem că trăise undeva la Miazănoapte de pământurile lui Minos, cam pe la jumătatea drumului dintre munții mei și țărmul Mării mari și reci care se Întindea până aici. Ai lui Barra știau de călătoria lui Krog, iar Barra Însuși o așteptase de mic copil. În neamul lui se știa că cel ce va pleca În călătorie era sânge din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
doar Scept? O să fie nevoie de oameni mulți, de femei și mai multe, ba chiar și de prunci, atunci când s-o porni Gerul cel Greu. L-am văzut pe Barra cum Înțepenește. Se uita la toată lumea aia care trebăluia pe țărm și se mira nespus: cum să câștigi o luptă de sânge, ucigând un singur om - pe Scept, adică? Începu să zâmbească, Încet, prea Încet, de parcă te-ai fi uitat una, două, trei zile la rând la același boboc cum Înflorește
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]