8,127 matches
-
neurastenizată”, cerul de „cenușă”, asocierea frecventă toamnă-moarte, „paloarea ftiziei în frunze” compun un arsenal poetic previzibil. În noaptea „lichidă” se strecoară nota funebră a unui „timp bolnav”. Plânsul interior, mai mult enunțat decât trăit, tristețea („culoarea iubită îmi e cenușiul”) alunecă în stări evanescente. Mai rar, O noapte de vară citadină aduce acorduri de jazz și frenezia orașului cosmopolit. În poezia peisajului și a anotimpurilor se strecoară meditația trecerii timpului, dar, depășit de rigorile poeziei conceptuale, B. rămâne la un nivel
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285633_a_286962]
-
acele reportaje, de fapt propuneri ale unei viziuni proprii, culturale, lipsite de alambicările cunoscute ale reporterițelor noastre. Toate acestea se regăsesc și în emisiunea sa cu CTP, în dozaje diferite. Numai că aici, nemaifiind unicul responsabil cu dozajele, lucrurile mai alunecă în tușe indigeste, dar destul de rar. De ce s-o fi dus (și) la "România liberă", după ce a fost (și) consilierul lui Adrian Năstase? Liviu Antonesei: Dincolo de faptul că toți trebuie să trăim din ceva, iar a trăi din ceea ce știi
by Dorin Popa în dialog cu Liviu Antonesei [Corola-publishinghouse/Science/1051_a_2559]
-
de exemplu, Florică, țigan lăutar, „ceteraș”, protagonist al unei nuvele apărute inițial în „Viața românească” din 1913, moare apărând demnitatea iubitei), dispuse în ample incursiuni în viața de zi cu zi a țăranilor. Descendent al nuvelisticii lui Ioan Slavici, autorul alunecă, pe alocuri, într-un didacticism care, deși „acoperit” de un lexic pitoresc, rămâne excesiv. Atunci când încearcă să intre pe terenul teoretizărilor, P. se arată adeptul concepției potrivit căreia estetica este o disciplină filosofică, întemeiată pe principii eclectice. SCRIERI: Nu-i
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288719_a_290048]
-
să captiveze și să dea pâine, circ și basm (iubire și promisiunea de viață eternă). Ceea ce ineviatbil o să fie distrus este rasa umană. Omul are să fie ras de pe fața pământului. Dintr-o jonglerie cu convențiile povestirii (în Modernism) trans-romanul a alunecat într-un tragism sumbru. Mulți romancieri de la acest început de mileniu au sentimentul că trăiesc sub semnul unei iminente nenororciri planetare. Apocalipsa bântuie trans-romanul. Tragismul e semnul distopiei și e lucru știut că romanul Desperado este în esență distopic. Povara
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
bănuită de la bun început. Opera își creează de la primele fraze un orizont de așteptare, care, în ce privește acțiunea, poate fi numit derutarea cronologiei. Fie că avem de-a face cu o narațiune la persoana întâia sau la persoana a treia, istoria alunecă inevitabil către autobiografia personajului narator. În mod repetat, fie că e vorba de Doris Lessing, David Lodge, Martin Amis, istoria recurge la povestirea unei vieți ca tipar de narare. Nu mai multe vieți de importanță egală, ca în arhitectura impresionantă
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
ne propune lectura ca mnemotehnică. Romanul Desperado ne antrenează puterea de a activa un cuvânt peste care am trecut razant și care, un capitol mai târziu, se dovedește cheia unui incident altfel inexplicabil. Unii autori se aventurează în efuziuni lirice, alunecă în poezie, visare, compătimirea personajului, atragerea lectorului în emoție. Există pagini care aduc nostalgie, duioșie, compasiune, în proza Desperado. Scriitura sensibilă face textul vulnerabil, o bună capacană pentru sensibilitatea unui lector obosit de mistere, descifrări ingenioase și victorii intelectuale. Ishiguro
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
de înduioșare. Autorul Desperado e mare amator de vorbe deșucheate, de ceea ce vorbitorii de limbă engleză numesc "four-letter words". El sfâșie pudoarea într-un gest de frondă, sfidând îndrăznelile învechite, reactualizându-le. Dincolo de analiza unei inteligențe în mișcare, orice Desperado alunecă spontan în nemărturisibilul făcut public. Fie că e vorba de gânduri tabu, care sunt dezvăluite cu brutalitate masochistă, fie că descrierea vieții fizice câștigă în exactitatea redării până ce e pe punctul de a friza vulgaritatea, sinceritatea absolută e o manieră
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
în carte, sunt persoanje literare ori ființe vii? Delimitarea prezent-trecut e un indiciu care separă între ei pe autorii Desperado de cei ai manierelor anterioare. James, Woolf, Joyce, Eliot, Conrad, și cu atât mai mult Dickens, Galsworthy, știu precis când alunecă în trecut și prezentul operei are puterea să înainteze, fie chiar și cu pași mici, încărcat de amintiri. Pe scurt, se întâmplă ceva în prezent. Cu autorii Desperado avem două căi: fie se întâmplă ceva, dar cu mare ironie narațiunea
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
spulberate, răsucite, la polul opus tradiției de douăzeci de secole de literatură), ori, și mai derutant, de stil. Dacă intriga, personajele și cronologia reușeau să se regrupeze în mintea cititorului după vechile tipare de îndată se încheia lectura, stilul a alunecat primejdios în lirism, îngreunând înțelegerea, și putem afirma că romanul a suferit de boala cuvântului. Trăsăturile unui roman cum ar fi Ulysses sau Mrs. Dalloway sunt: arhitectura întortocheată a amintirilor, emoțiilor și asocierilor verbale, temeinic susținută de o intenție ascunsă
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
Yard. Amândoi se numesc Nick și au un ajutor pe nume Walter. Un capitol din două e despre Dyer și poveștile lui de taină. Restul (începând cu partea a doua, capitolul 6) îl prezintă pe Hawksmoor descifrând misterele trecutului și alunecând lent în ele. La început, alternanța trecut -prezent (la cel puțin două sute șaptezeci de ani distanță) e năucitoare. Treptat începem să ne amintim leimotive (nu suntem departe de tehnica motivelor reluate, din The Waste Land de T.S. Eliot) și ne
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
interferate, la fel ca Julian Barnes în Papagalul lui Flaubert, Ackroyd amestecă narațiunea cu istoria literară. Unicul personaj care narează la persoana întâia este de fapt chiar miezul misterului: e vorba de Chatterton însuși. Pe măsură ce istoria lui se clarifică, el alunecă lent către persoana a treia și, voit ori involuntar, autorul iese în față. Avem de-a face cu o carte oarecum deprimantă, despre tot soiul de morți: de la sinuciderea involuntară a lui Chatterton (un tratament menit inițial să-l vindece
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
gen în sine. Capitolele fără soț (ultimul e nouăsprezece) sunt scrise la persoana întâia, de către Timothy Harcombe. Ele își relatează viața pe scurt și acumulează mister după mister. Capitolele cu soț cuprind visele lui Tim în clipe de transă, când alunecă în trecut, muzică, literatură, pictură veche. Unul este un poem despre scriitori de demult, altul o prelegere de compoziție muzicală, altul dezvăluie tainele picturii. Aceste capitole cu soț au uneori lungimi care pot apărea inutile intrigii, dar intriga acestui roman
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
ghicește viitorul prin astrologie și tarot. I se spune magicianul. Suntem în anul 1930. Clement Harcombe "părea golit de parcă îl săpase pe dinăuntru trecerea vremii". Tim îi dă din puterea lui. Are tot atunci un vis înspăimântător despre nebunie, când alunecă într-o gravură de Hogarth reprezentând casa de nebuni. Lecția de pictură demonstrează că există armonie și în nenorocire, iar muzica înțelegerii însoțește fiecare clipă de viață. Visul se încheie cu exclamația, " Fericit priceputul născocitor!", care ne duce cu gândul
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
fel încât să păstreze cât mai mult. Învățăm să ne suspectăm că am trecut ceva cu vederea în acest joc de-a v-ați ascunselea, să ne pregătim să recitim la nesfârșit, până înțelegem exact ce înseamnă lumea plutitoare. Amintirile alunecă în acum, Ono face nenumărate digresiuni, iar istoria continuă nevăzut, cu condiția să ne amintim fiecare detaliu și să-l așezăm la locul lui. Lumea plutitoare, ghemuită în sufletul lui Ono, rezemată pe cele mai mișcătoare trăiri ale lui, pare
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
a vocilor, afirmând că sensul total le scapă. Eliot a scris pe voci, dar a simțit și a închegat textul cu vocea lui. Tărâm pustiu este o crucificare lentă, desăvârșită cu mare concentrare și bucurie a creației. Pe rând, narațiunea alunecă din ratare în ratare. În cele cinci părți călătorim alături de un protagonist ascuns și mai ales de vocile pe care le adună, de la momentul copilăriei la maturitatea deznădăjduită. Poemul exprimă răul, exorcizează ratarea, și murmură spre autoloniștire, shantih... In mod
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
iar lectorul abia dacă le intuiește dar experiența fizică e neîndoielnic prezentă în vers. Când și când, câte o vorbă ne arată drumul către "bucuriile" trupului: "plăcerea de neînchipuit", "bucuria deplină", "o aură erotică" (viața la țară). Pe nesimțite, vorbele alunecă spre conotații fizice, dar ambiguitatea și intertextualitatea (uneltele lui Ackroyd de căpătâi, pe care le mânuiește cu un umor neașteptat) le apără de vulgaritate. Poetul îngână bucuriile trupului cu priceperea unui violonist care își înfige arcușul în suflet. Versul se
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
scoici moarte), m-am apropiat și mi-ai spus, întinzând brațul, "Culcă-te". O vreme, așadar, am stat întinși calzi în nisip, vorbind, fumând, relaxat; în vreme ce marea scrâșnea în urmă lustruia pietrele și măsura ziua. Am ațitpit ușor, și am alunecat într-un vis al prăbușirii ca o peșteră. Toate miturile peșterii, toate miturile tunelului, turnului, fântânii vizuina de iepure a lui Alice în adânc, cărarea lui Orfeu: o scară în spirală către iad, populată de primejdie și îndoială. Împotmolindu-mă
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
odaia, Boarfele alese cu grijă, Cărțile bune, patul comod, Viața mea în perfectă ordine. Triple Time e un poem tăios. Prezentul e visatul viitor al copilăriei și e pe cale să devină un trecut ratat. Exagerând duritatea și nepăsarea, uneori Larkin alunecă afară din poezie. Se întoarce însă, cu câte un vers ca "unde mi-am netrăit copilăria". The Whitsun Weddings (1964), cu nouă ani mai târziu, e un volum mai sigur pe sine. Poemele au înțelesuri intime, știute numai de poet
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
poetică. Chiar și visul cu tatăl dispărut devine mai mult un vis de dragoste decât de pierdere a unei ființe dragi. Poetul visează Un alt fel de vis, un loc pentru tați. Se lasă frigul, în vis, iar cei doi alunecă într-un alt vis, mai întunecat, unde se trezesc "unul lângă altul, iubitori, rătăciți / Și foarte osteniți". Apoi poetul se simte prizonier în vis, strigă, Tată! și fuge mereu către el, Peste pajiște, dincolo de viață, De nevastă, copii, da, O
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
e un fel de definiție a poeziei tale în versurile care într-un context diferit pomenesc " Probabilitatea / însingurării". Toți autorii (lectorii, criticii) Desperado dau piept cu realul singuri, într-o singurătate emfatică. Poezia ta este firească și mută, iar uneori alunecă în ironie. Faci din refuzul etalării sensibilității un scop în sine, ori e acesta doar o reacție instinctivă, inexplicabilă? RF. Nu fac un efort conștient de a suprima exprimarea emoției. Nu înțeleg, nu sunt întru totul de acord cu ideea
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
de început privesc cele două personaje principale cu un ochi foarte ironic, mediat de autor. Dar pe măsură ce se desfășoară romanul, personajele pun stăpânire pe el, devin complexe și sensibile, se schimbă ca rezultat al interacțiunii dintre ele, pe când voceau autorului alunecă mai în spate. Changing Places și Small World au fost gândite de la bun început ca "romane comice" comedia domină structura și substanța ambelor, permițând o doză de caricatură în caracterizare și de farsă în intrigă. Nice Work și ce i-
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
narațiunea, dar mă bucură dacă se simte în proza mea și un element poetic. Am scris prea puțină poezie ca atare. Cred că prefer să scriu genul de proză care poate deveni poezie, și nu genul de poezie care poate aluneca în proză! Oricum, nu cred că "poezia" ține doar de vers. Scrisul meu e uneori "liric", cu toate că acest cuvânt îmi sugerează căutarea voită a frumuseții și extazului. În termeni mai generali, aș zice că una din atribuțiile prozei este să
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
în primele mele poeme, înainte de publicare. Meșteșugul poeziei e un mijloc de a controla textul și tot odată de a mă înclina în fața tribului în care mă includ. Am credința că forma poetică e un respect necesar. LV. Poezia ta alunecă în multe universuri literare, printre ecouri vagi din T.S. Eliot, Auden, Wordsworth, Peter Porter și alții. Ce rădăcini literare ai și cine ai zice că ți-a influențat poezia? GS. Prima mea experiență literară adevărată a fost T.S. Eliot. Citisem
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
lunecă printre degete și refuză să prindă rădăcini în cuvinte. Te împiedici în culori și forme, alegi vorbele cele mai retrase, inofensive, chiar fragile, iar ca rezultat ne inițiezi în dezastru. Cum ți-ai descrie lumea interioară, modul în care aluneci în poezie? Ce urmărești? Să previi, să îngrozești, să amuzi? GS. Budapesta este un locus pentru incertitudine, emblema lui. O iubesc și mă feresc de ea la fel cum fac cu limbajul. Budapesta închide în ea sensuri istorice și intime
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
că importantă e nevoia de a oferi blândețe. Universul a dus-o destul de greu. În tiparele ample, oarecum sumbre dar neagresive ale poemelor mele, trăiesc ființe omenești. Aceste tipare schițează o lume posibilă, foarte reală. LV. În Transylvana scrii: "Morții/ alunecă primejdios în mașini printre vii". Și poezia ta e o astfel de cursă riscată (scrii undeva că iubești riscul), o provocare. Rezultatul este, ca în Soil, că acasă "nu mai e nicăieri". Ai cincizeci și doi de ani. Între dislocare
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]