8,444 matches
-
care trăiește doar în pădurile subtropicale. Alte mamifere notabile sunt maimuța capucin, maimuța urlătoare și capibara de râu. Pe plajele nisipoase și pe insulele stâncoase, de-a lungul coastei patagoneze, își duc existența leii-de-mare sudici, elefanții-de-mare sudici și focile cu blană. În apele de lângă Peninsula Valdéz se întâlnesc orci, balene cu cocoașă, balene nordice și delfini. Există trei varietăți de șerpi veninoși yarará, specie comună pentru zona subtropicală, dar rar întâlnită în Patagonia. În zonele umede din nord-est se găsesc două
Argentina () [Corola-website/Science/298072_a_299401]
-
de homo sapiens din lume. Cel puțin 840 de specii de animale sunt amenințate, vulnerabile sau în pericol de dispariție, la nivel local în China, în principal datorită activităților antropice, cum ar fi distrugerea habitatelor, poluarea și vânatul pentru hrană, blană și ingrediente pentru medicina tradițională chineză. Fauna sălbatică pe cale de dispariție este protejată prin lege și din 2005 țara are peste 2349 rezervații naturale, care acoperă o suprafață totală de 149.95 milioane de hectare, 15% din suprafața totală a
Republica Populară Chineză () [Corola-website/Science/298086_a_299415]
-
Atrizilor") (1940-1945) Haupmann valorifică timp de șase decenii experiența unei vieți desfășurate în vremuri de hotărâtoare transformări sociale, aunei existențe bogate în evenimente, prietenii, pasiuni și călătorii (Italia, Grecia, Anglia, Franța, SUA. Abordează toate formele poetice de la comedie ("Der Biberpelz"(Blana de biber), 1893) și feerie ("Und Pippa tanzt"(Și Pippa dansează), 1906), până la tragedie ("Rose Bernd",1903 sau "Fuhrmann Henschel" (Cărăușul Henschel)), de la nuvelă ("Bahnwarter Thiel" (Cantonierul Thiel), 1892), la roman ("Der Narr in Christo Emanuel Quint"(Smintitul întru Christos
Gerhart Hauptmann () [Corola-website/Science/298196_a_299525]
-
de familii basarabene. Ulterior, în timpul regimului comunist orașul a devenit un centru industrial important pentru nordul Moldovei, cu o populație în mare parte nouă, fie moldoveană venită de la sate, fie rusească sau ucraineană. În anii 1944-1945 pe teritoriul Combinatului de blănuri de astăzi și al Unității militare exista un lagăr de concentrare în care erau deținuți prizonierii germani și români, aceștia din urmă capturați după actul din 23 august 1944 prin care România a declarat război Germaniei naziste, devenind o aliată
Bălți () [Corola-website/Science/297395_a_298724]
-
siguranță portretul Diavolului, aflat la pagina 290. De la această poză a primit renumele de “Biblia Diavolului”. Diavolul este înfățișat singur, cu brațele ridicate, având o poziție amenințătoare. Are 4 degete, coarne și ghiare și este împrejmuit de două turnuri. Poartă blană de hermină, asociată căpeteniilor și celor de rang nobiliar, tocmai pentru a-i reliefa poziția de “prinț al întunericului”. Portretul intenționează să-i amintească cititorului de păcat și rău. Pe verso, este o reprezentare a Raiului, iar cele două pagini
Codex Gigas () [Corola-website/Science/317012_a_318341]
-
picioarele Mântuitorului. Logofătul este reprezentat alături de familia sa, soția sa Margareta, fiica lor Anastasia, viitoarea soție a logofătului Teodor Bubuiog (ctitorul Mănăstirii Humor) și fiii săi, Pătrașcu și Ioan, aflați în fața logofătului. Ctitorul poartă o manta verde cu guler din blană de samur, pe cap are o tocă (bonetă) ca și hatmanul Șendrea și Luca Arbore la ctitoriile lor. Biserica are jumătate din statura unui om. În altar sunt întâlnite scene pictate cu măiestrie cum sunt: "Nașterea Domnului", "Întâmpinarea Domnului", "Prinderea
Biserica Sfântul Nicolae din Bălinești () [Corola-website/Science/317167_a_318496]
-
Pe perete deasupra ușii de intrare din pronaos în naos, în interiorul naosului, se găsește pisania scrisă în anul 1885, noiembrie 30, de pictorul Ion Oprișan din Dobrița-Gorj. În exterior are pridvor deschis, iar deasupra, susținută pe patru stâlpi, închisă cu blane, se găsește turla cu clopotul, în care se poate ajunge pe scara de lemn situată în partea stângă a tindei. A fost renovată și tencuită în anul 1885 de zugravul Ion Oprișan, având pictați pe pereții exteriori Sfinții Profeți, iar
Biserica de lemn din Voiteștii din Vale () [Corola-website/Science/317204_a_318533]
-
este un lac de baraj artificial în Masivul Bucegi, pe râul Ialomița, în spatele barajului Bolboci, cu un volum util de 17,9 milioane m³, față de volumul inițial de 19,4 milioane m³. În lacul Bolboci se varsă și râurile: Blana, Nucet (ambele pe stânga), Bolboci și Plaiul Mircii (pe dreapta). Cabana Bolboci se află pe malul lacului și a fost construită în 1928. Până în 1971 putea fi folosită doar vara, pentru ca nu avea sobă și nu era acoperită cu tablă
Lacul Bolboci () [Corola-website/Science/317214_a_318543]
-
Jacques La Ramée(8 iunie 1784 - 1821), uneori ortografiat Jacques La Remy sau Jacques La Ramie, a fost un canadian de origine franceză, întreprinzător, om de afaceri în domeniul blănurilor și explorator al Vestului american, care s-a stabilit la începutul secolului al 19-lea, circa 1815, de-a lungul drumului pe care s-a construit ulterior linia ferată Union Pacific Railroad. În sezonul de vânătoare 1820 - 1821, a plecat
Jacques La Ramee () [Corola-website/Science/317557_a_318886]
-
ruse și, cel puțin la nivelul elitelor, au pregătit un nou val de schimbări radicale. Expansiunea către răsărit a Rusiei a întâmpinat o rezistență relativ puțin importantă. În 1581, bogata familie negustorească Stroganov, care era foarte interesată de comerțul cu blănuri, l-a angajat pe cazacul Ermak Timofeevici să conducă o expediție în Siberia apuseană. Ermak a reușit să învingă Hanatul Siberiei și a revendicat pentru Rusia teritoriile de la vest de Obi și Irtîș. Din baze comercialo-militare precum Mangazeia, negustorii și
Țaratul Rusiei () [Corola-website/Science/317621_a_318950]
-
Budești o dă linia curbă a pereților de nord și de sud ai absidei decroșate. Meșterii constructori de la Budești au vrut probabil să imite liniile curbe ale bisericilor de zid. Construcția- Bârnele groase ale pereților sunt de fapt „lodbe”, adică blăni cioplite în lemn de gorun prinse în cheotori „în cârlig”. În partea de sus a pereților, pe fiecare latură, câte două lodbe sunt prelungite în console. Pentru o mai mare stabilitate a pereților, pe verticală, blănile sunt străpunse cu cuie
Biserica de lemn din Budești () [Corola-website/Science/317748_a_319077]
-
de fapt „lodbe”, adică blăni cioplite în lemn de gorun prinse în cheotori „în cârlig”. În partea de sus a pereților, pe fiecare latură, câte două lodbe sunt prelungite în console. Pentru o mai mare stabilitate a pereților, pe verticală, blănile sunt străpunse cu cuie groase de lemn. În anul 1900 biserica a fost amplu renovată. Atunci a fost modificată și linia turnului, căruia i s-a adăugat, cu totul inadecvat, bulbul prelung pe care îl are la ora actuală. S-
Biserica de lemn din Budești () [Corola-website/Science/317748_a_319077]
-
și este asociat cu noaptea, la fel ca zeul Jaguar al focului terestru. Nimic altceva nu se mai știe despre el. Eroul geamăn Jaguar, Hun-Ahpu, care asigura protecția în luptă, este descris în cartea Popol Vuh ca fiind acoperit cu blăni de jaguar lipite pe pielea sa. Eroii Gemeni: "Hun-Ahpu" („Vânătorul”) și "Xbalanque" („Pruncul jaguar”) sunt figurile centrale din narațiunea inclusă în documentul colonial Quiche (Popol Vuh), care constituie cel mai vechi mit Maya care s-a păstrat în totalitate. Alături de
Zeul Jaguar () [Corola-website/Science/317801_a_319130]
-
mare, cine mai știe oare?"”), iar lacunele din biografia personajului au fost completate de corespondențe din texte ale altor culturi indo-europene. Portretul obținut îl aliniază pe Zalmoxe față de teme importante ale mitologiei. Astfel, originea lui este de "Bärengott" (vezi „Ursitoarele”, „Blana de urs”; mierea, aliment preferat de urși, devine o hrană divină pe care zeul o duce cu sine și în peșteră - vezi „Mierea”, „Peștera”), iar lucrarea lui îl transformă într-un erou civilizator: el își educă poporul și îl conduce
Zalmoxe (album) () [Corola-website/Science/317849_a_319178]
-
preferat de urși, devine o hrană divină pe care zeul o duce cu sine și în peșteră - vezi „Mierea”, „Peștera”), iar lucrarea lui îl transformă într-un erou civilizator: el își educă poporul și îl conduce spre victorie în fața dușmanilor („Blana de urs”), apoi dispare în culmea gloriei, retrăgându-se vreme de trei ani într-o peșteră din muntele Kogaion („Peștera”); revine în fruntea poporului dac („Epiphania”) pentru o ultimă izbândă („Furtuna cu trup de balour”), iar în final trăiește în
Zalmoxe (album) () [Corola-website/Science/317849_a_319178]
-
pentru modul drastic, uneori chiar agresiv, în care militează pentru convingerile ei, mai ales prin campaniile de promovare neconvenționale în care implică vedete de cinema care iubesc animalele. Fondată în 1980, organizația luptă împotriva testărilor pe animale, creșterii acestora pentru blană și folosirea în divertisment, Newkirk declarând că „scopul nostru este eliberarea totală a animalelor”. Sloganul folosit este „animalele nu sunt ale noastre pentru a le mânca, a le purta, a le folosi la experimente sau pentru divertismentul nostru”." PETA este
PETA () [Corola-website/Science/317850_a_319179]
-
mlaștinilor, șesurilor, în terenuri cultivate și în cele înțelenite, dar și în zonele cu dune nisipoase, fixate). Are o lungime mică de 115-158 mm (cap + trunchi) și o greutate de 47-100 g. Poate trăi 3-5 ani. Corpul este cilindric și blana neagră catifelată; membrele anterioare sunt scurte, cu gheare puternice, adaptate săpatului, iar capul este conic, cu bot alungit și ochi foarte mici; pavilionul urechilor lipsește, iar mirosul și auzul sunt foarte fine. Se hrănește mai ales cu râme, dar și
Cârtiță () [Corola-website/Science/319540_a_320869]
-
Diavolul tasmanian ("Sarcophilus harrisii") este un marsupial carnivor, mic de statură, însă cu o musculatură foarte bine dezvoltată. Blana sa este neagră și poate degaja mirosuri neplăcute dacă este deranjat. Diavolul tasmanian este singurul membru al genului Sarcophilus. Are mărimea unui câine mic, dar îndesat și musculos. Diavolul tasmanian este acum cel mai mare marsupial carnivor din lume, după
Diavol tasmanian () [Corola-website/Science/319758_a_321087]
-
mare și o coadă care este de aproximativ jumătate din lungimea corpului. Neobișnuit pentru un marsupial, picioarele sale din față sunt ușor mai mari decât picioarele din spate. Diavolul poate alerga cu până la 13 km pe oră pe distanțe scurte. Blana este de obicei neagră, deși prezintă și niște pete albe neregulate pe piept. Masculii sunt de obicei mai mari decât femelele, cu o medie a lungimii capului și corpului de 652 mm iar a cozii de 258 mm, greutatea medie
Diavol tasmanian () [Corola-website/Science/319758_a_321087]
-
doar 60% din pui supraviețuind până la naștere. În interiorul marsupiului, este creat un mediu propice pentru dezvoltarea rapidă a puilor. Pleoapele sunt vizibile la 16 zile, mustățile la 17 de zile, iar buzele la 20 de zile. Începe să le crească blana la 49 de zile și au o blană complet dezvoltată la 90 de zile. Ochii lor se deschid la scurt timp după stratul lor de blana, între 87 și 93 de zile. Ei părăsesc marsupiul la 105 zile după naștere
Diavol tasmanian () [Corola-website/Science/319758_a_321087]
-
marsupiului, este creat un mediu propice pentru dezvoltarea rapidă a puilor. Pleoapele sunt vizibile la 16 zile, mustățile la 17 de zile, iar buzele la 20 de zile. Începe să le crească blana la 49 de zile și au o blană complet dezvoltată la 90 de zile. Ochii lor se deschid la scurt timp după stratul lor de blana, între 87 și 93 de zile. Ei părăsesc marsupiul la 105 zile după naștere, și au o greutate de aproximativ 500 de
Diavol tasmanian () [Corola-website/Science/319758_a_321087]
-
la 17 de zile, iar buzele la 20 de zile. Începe să le crească blana la 49 de zile și au o blană complet dezvoltată la 90 de zile. Ochii lor se deschid la scurt timp după stratul lor de blana, între 87 și 93 de zile. Ei părăsesc marsupiul la 105 zile după naștere, și au o greutate de aproximativ 500 de grame. Spre deosebire de cangur, diavolii tinerii nu se întorc la marsupiu, în schimb, ei rămân pentru încă trei luni
Diavol tasmanian () [Corola-website/Science/319758_a_321087]
-
15% din greutatea corpului lor în fiecare zi; totuși, ei pot mânca echivalentul a până la 40% din greutatea corpului lor în 30 de minute în cazul în care apare posibilitatea de înfometare. Diavolii tasmanieni elimină toate urmele, devorează oasele și blănurile, în plus față de carne, și organele interne. În acest sens, diavolul a câștigat recunoștința agricultorilor tasmanieni, pentru viteza cu care curăță o carcasă și ajută la prevenirea răspândirii insectelor care ar putea afecta altfel de animale. De ceva timp, Tasmania
Diavol tasmanian () [Corola-website/Science/319758_a_321087]
-
plantele bogate în amidon și zahăr, dar sărace în celuloză, din moluște, însă mai rar din pești. Nu fac provizii de iarnă, astfel că supraviețuirea lor în mediul natural este dependentă de accesul la hrană. Raportată la celelalte animale de blană ierbivore, este un animal de talie mare, cu un corp de formă relativ cilindrică, de o lungime cuprinsă între 50-80 cm și un perimetru toracic de 40-60 cm. Greutatea nutriei este cuprinsă între 6-10 kg și chiar mai mult, în
Nutrie () [Corola-website/Science/319861_a_321190]
-
cu rol important în stabilirea direcției la înot. Are membre scurte, alcătuite din 5 degete terminate cu gheare neretractile, iar tălpile sunt lipsite de pilozitate. Degetele anterioare sunt mai mici și sunt utilitare la alegerea și prinderea hranei, precum și îngrijirea blănii. Membrele posterioare sunt mai lungi și puternice, prevăzute cu o membrană interdigitală între primele 4 degete, ultimul deget liber fiind utilizat la înot și scărpinat. Dispuse pe partea laterală a corpului, nutria are 5-6 perechi de mamali, situați la o
Nutrie () [Corola-website/Science/319861_a_321190]