13,186 matches
-
totuși, casa părea nouă ; toate culorile ei palide, muchiile șterse și ferestrele mici și tulburi erau învăluite în lumină. Deschise ușa, nu mai avea scârțâitul știut, iar înăuntru plutea aceeași lumină densă. Îl așteptau cu masa întinsă. Erau toți acolo, bunicul în capul mesei, cu părul alb, revărsat până la barba colilie, în spate bunica, sprijinindu-se cu mâinile de umerii lui, în aceeași poziție ca în fotografia de pe policioară făcută când se întorsese el de pe front, apoi părinții, tineri, și fratele
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
și-și dau seama cât de mult se bucură că sunt toți laolaltă. Farfuriile erau pline, pe fundul de lemn mămăliga lucea ca un glob de lumină. Îl priveau cu aceeași lumină în priviri, nu clipeau și fețele le străluceau. Bunicul îi arătă scaunul de lângă fratele cel mare. — Vino lângă noi, spuse bătrânul, fără ca buzele să i se miște. Făcu un pas înainte, gata să răspundă, cu ochii umezi, fără să înțeleagă ce anume îi usucă lacrimile care îi curgeau pe
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
să ne luăm după intervalele ceasului tău, am fi murit, cu toții, de mult“. Cum ceasurile micuțe, de damă nu prea aveau secundar, Cosmina își găsise un ceas mare, bărbătesc, de culoarea argintului, singurul metal din care își alegea bijuteriile. Până când bunicul ei răscolise prin sertare și îi dăruise vechiul lui ceas Pobeda. „Nu te uita că e rusesc“, îi spusese, „rușii știau să facă și lucruri bune, mai ales când le furau de la nemți“. Nu mai râde de ceasul meu, spuse
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
Au adunat multă energie, purtate atâta vreme. Știi paltonul ăla negru, cu guler de blană și manșon... Ei bine, când ții mâinile în manșonul ăla, te cuprinde o stare de grație. Ce-i drept, paltonul era al bunicii, nu al bunicului... Râse cu poftă : Hai, fată, nu te supăra... Bunicul ține mult la ceasul ăsta. E primul lucru pe care și l-a cumpărat când a ieșit din pușcărie. Azi nu se ducea la spital, n-ar fi trebuit să-și
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
ăla negru, cu guler de blană și manșon... Ei bine, când ții mâinile în manșonul ăla, te cuprinde o stare de grație. Ce-i drept, paltonul era al bunicii, nu al bunicului... Râse cu poftă : Hai, fată, nu te supăra... Bunicul ține mult la ceasul ăsta. E primul lucru pe care și l-a cumpărat când a ieșit din pușcărie. Azi nu se ducea la spital, n-ar fi trebuit să-și pună ceasul care bate în ritmul inimii. Dar, cu
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
ceasul ăsta. E primul lucru pe care și l-a cumpărat când a ieșit din pușcărie. Azi nu se ducea la spital, n-ar fi trebuit să-și pună ceasul care bate în ritmul inimii. Dar, cu gândul la rugămintea bunicului, își pusese, fără să-și dea seama, ceasul la mână, ca zălog. De fiecare dată îi descria aleile, pentru a nimeri banca pe care urma să se așeze. Și dacă e ocupată ? E mai retrasă și are speteaza ruptă, n-
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
jilț și se tânguia. Credeau că eu sunt înăuntru, pe mine voiau să mă omoare. Mă întreabă de fiecare dată, continuă Cosmina. Mi-e frică de ăsta cu coada rotată să nu zboare până la fereastra noastră și să mă pârască. Bunicul știe limba păsărilor, să vezi cum fluieră... Papi nu știa dacă să se amuze sau s-o ia în serios, adică să se amuze și mai tare... — Să mori tu... ? îi replică. — Ți-ai și găsit pe cine să întrebi
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
ai fi mama, spuse. Ea mă bârâia mereu, îmbracă-te gros, nu umbla fără papuci prin casă. — Bârâia ? De ce spui așa ? — Părinții mei erau destul de în vârstă când m-am născut. De fapt, tata putea să-mi fie, mai degrabă, bunic. Mama a îmbă trânit odată cu el, știi cum e, doi oameni care stau împreună ajung să semene unul cu celălalt. Era bine să fie pe dos, tata era un om puternic ; din păcate, s-a întâmplat că mama s-a
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
de făcut sau poate că nu tu ești cel care trebuie s-o facă. Stătea pe colțul patului, aplecat asupra palmei deschise în mijlocul căreia aștepta moneda de argint. — Ei, profesore... șopti, punându-i mâna pe umăr. — Îmi pare rău pentru bunicul tău, spuse Pantelimon, fără să-și ridice privirea. — Ce să zic... Trebuia să se întâmple, odată și-odată... — Ciudat e că mie moneda nu mi-a dat niciun semn. La drept vorbind, nici nu știam ce s-o întreb. — Întreab-o
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
respirație. — Știi prin ce ne deosebim de copaci ? Un arbore nu e singur niciodată. Prin rădăcinile lor, copacii de pe tot pământul comunică între ei. Cu oamenii nu e la fel. Fiecare om e captivul propriei suferințe. Ce n-a înțeles bunicul tău e că, dacă fiecare nouă generație are idolii ei, atunci ea are și demonii ei. Or, demonii au rădăcini, ca și copacii. Demonii de pretutindeni și din orice timp au, ca și copacii, totul în comun, mai puțin numele
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
lui. — Ascultă, spuse Cosmina, încercând să pară iritată, neputând totuși să se depărteze, nu știu exact în ce fel vrei să mă ajuți, dar mie nu cred că îmi face bine discuția asta. De fapt, ce vrei să-mi spui ? Bunicul tău adormea totdeauna pe lumină, nu-i așa ? Iar tu, când ai deschis ușa și l-ai găsit, veioza era aprinsă... — Da, ca de obicei... Nu era ca de obicei. Cu vreo oră și ceva înainte, lumina s-a stins
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
ca de obicei... Nu era ca de obicei. Cu vreo oră și ceva înainte, lumina s-a stins și s-a reaprins. Dar era altfel, cum de nu ți-ai dat seama ? Nu știu, cum puteam să-mi dau seama ? Bunicul era întins pe scară, cu gâtul rupt, cu ochii căscați... Totul era altfel... — Dar mai ales lumina. Eu priveam de departe, când ai intrat în casă, prin crăpătura ușii a ieșit o dâră de lumină. Ar fi fost simplu pentru
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
să bați atâta drum până aici. Spui adevărul și când te închini, și când spui Tatăl nostru. Și eu spun rugăciunile astea, și Tatăl nostru, și Crezul. Spunem aceleași rugăciuni, dar, după cum se vede, nu credem totdeauna la fel. „Mă întreb“, spunea bunică-sa, „dacă pe moșu-tu l-au îngropat cu popă. La câți aveau ei acolo de îngropat, la Stalingrad, nu știu dacă aveau vreme să le țină câte o lumânare la fiecare“. „Aveau popă militar“, o liniștea Rada, fără să
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
lui cum și-a câștigat banii, n-are decât să-și vânture averea și fițele în altă parte. Dar de ce trebuia să-și facă o casă pe terenul parcului ? Acolo erau leagănele, mai ții minte ? — O fi fost terenul lui bunică-su, l-a revendicat. — Oameni ca ăsta n-au bunici de-ăia de care spui tu. O avere moștenită se poartă altfel. ăștia au apărut de nicăieri, ca mucegaiul. Sau poate de peste tot, spuse Tili, și nu i-am văzut
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
de lumânare. Cum flacăra i se apropia de degete și ceara topită îi acoperise mâna până la încheietură, Maca luă lumânarea și o puse pe masă. Fetița se trezi, își privi mâna înmănușată în ceară, se sperie și fugi în brațele bunicului ei. Parcă n-a fost aceeași poveste, constată Jenică. — Cum să explici o poveste ? întrebă Tili. E ca și cum ai vrea să completezi un tablou, desenând dincolo de ramă. — Așa cum e și cu blestemele și înjurăturile mele, râse Maca. Nu fac parte
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
Nu mărturisea pe față totuși aceste mici slăbiciuni. Dimpotrivă, Saferian nu putea suferi lucrul nou și ar fi dormit sub o plapumă sub care murise cinci generații. Admitea numai reparația. Chiar vesela lui era veche, mâncase în ea părinții și bunicii lui. Saferian și-aducea aminte când părinții treceau copiilor prin testament hainele lor, blănuri, rochii de nuntă. De voiai să-l jignești pe Saferian, era de-ajuns să-i spui că un lucru din casa lui e nou. . - Asta nou
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
în câmpul științei sau al artelor, ci nume de familii. Cu excepția unei elite preocupate de adevăr, omenirea caută să se salveze social de uitare. În fiecare din noi rezidă un biet om comun, care și-aduce aminte de părinții și bunicii lui și încearcă a-i înscrie pe o piatră. . - Pomponescu a început să filozofeze, comunicarăSmărăndache și Hagienuș celorlalți. . - Interesant! constata Gaittany, prudent și mirat că se aduce în vorbă numele lui Pomponescu. (Pentru el nu exista ceea ce nu era la
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
viață copilul își dezvoltă securitatea și atașamentul de bază față de părinți sau alte persoane care îl îngrijesc. Studiile lui Bowlby au pus în lumină nevoia puternică a oricărui copil pentru stabilirea unei legături profunde de atașament cu persoanele adulte (părinții, bunicii, rude etc)20. Teoria atașamentului are o importanță fundamentală pentru înțelegerea tulburărilor grave ale personalității. În ceea ce privește geneza unei tulburări a personalității, este necesar să se ia în considerație atât diferențele temperamentale deja prezente la naștere determinate genetic, precum și unul din
Teorii și metode în asistența socială by Doru Tompea, Oana Lăcrămioara Bădărău, Răzvan Lăzărescu, () [Corola-publishinghouse/Science/1121_a_2629]
-
asupra universului copilului ci și asupra clinicianului; copilul, mama și frații pun înainte de toate problemele de interacțiune dintre frați (fie că acest fapt se petrece în psihismul mamei sau al copiilor); copilul singur sau însoțit de un terț (asistent social, bunic, frate mai mare, vecin) exprimă o suferință de tip abandonic sau o respingere familială nai mult sau mai puțin netă; copilul împreună cu tatăl semnalează o discordie familială, un divorț, sau o situație specială. În interviul copilului mic și al celui
Psihopatologie și psihologie clinică by Camelia Dindelegan () [Corola-publishinghouse/Science/1025_a_2533]
-
decât în cazul rudelor oamenilor fără tulburări bipolare. O familie ce părea să aibă "sângele pătat" cu tulburări bipolare a fost familia lui Alfred Lord Tennyson. Alfred a trecut prin depresii repetate și epuizante și, probabil, episoade hipomaniacale. Tatăl său, bunicul său, doi dintre străbunicii săi, cinci din cei șapte frați, au suferit cu toții de manii, depresii și psihoze. Fratele lui Alfred a fost instituționalizat într-un azil în jurul anilor '60, înainte ca acesta să moară de "epuizare maniacala". Lionel Tennyson
Psihopatologie și psihologie clinică by Camelia Dindelegan () [Corola-publishinghouse/Science/1025_a_2533]
-
ocupa de problematica istoric-filozofică. Cum e cu putință ceva nou este partea istorică a conceptelor deschise și a problemei lui întru!" Îl rog să-mi vorbească despre familia lui. "Boieri de rangul doi. Străbunicul înființase Alexandria după pacea de la Adrianopol. Bunicul și tata și-au crescut moșia (3 500 de pogoane) prin moșii luate în arendă. Totul s-a petrecut cu noi ca în Forsyte Saga. Povestea unei familii (11 frați) în care totul se deschide pentru a se închide. Numele
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
dat "elementul" cu arhetipul, precizând că e vorba de sensul pe care-l are la Eliade." Am terminat, în linii mari, povestea panofskiană. M-am repezit pe L'épreuve... Mi-a plăcut să aflu că "Eliade" e numele luat de bunic (după modelul "Eliade Rădulescu") în locul lui "Ieremia", paradigma folcloric-onomastică a lenei. Secvența cu primele amintiri din viață pare placată pe modelul Erinnerungen a lui Jung. Sâmbătă, 18 noiembrie 1978 A venit să-l vadă pe Noica dr. Mircea Lăzărescu din
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
-mă în carnea vie. Cel mai frumos vis din viața mea este subsumabil ideii de instanță protectoare, și el mi-a insuflat cel puțin o vreme certitudinea că urmează să fiu asistat și ajutat de-a lungul întregii mele vieți. Bunicul meu din partea tatei, singurul pe care l-am cunoscut, murise cu câteva luni în urmă. Eram încă student. Mă aflu într-un tramvai, nu foarte plin, și, așa cum făceam în astfel de ocazii, mă așez pe un loc lângă geam
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
Îmi trag încet mâna, ca să nu mai simt atingerea străină. După o clipă simt din nou cotul celuilalt lipindu-se de mine. Ce nesimțit! ― îmi spun și ridic ochii furios, decis să mă uit urât la el. Îl descopăr pe bunicul meu, cu fața zâmbitoare, îmbrăcat în redingotă neagră și cu o pălărie neagră, tare, pe cap. Are mâinile adunate una peste alta și sprijinite de mânerul de argint al unui baston. Îmi face complice cu ochiul, lăsîndu-mă să înțeleg că
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
în Memoriile lui Eliade sânt destule exemple de intruziune, prin vis, a unei alte ordini a lucrurilor în viața noastră. Eu însumi m-am simțit vizitat în câteva rânduri de oameni care au jucat un rol deosebit în viața mea: bunicul meu, mama, Noica, Bernea... Nu deschiderea către posibilul altei lumi îmi lipsește, ci disponibilitatea de a crede că invizibilul poate fi sistematizat, investigat, într-un cuvânt cunoscut. Pentru mine religiile sânt enorme metafore ale transcendenței. Când spun "metafore", iau cuvântul
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]