8,758 matches
-
al lui C. Rădulescu-Motru și o reconstrucție filosofică a sa amândouă sub rezerva întemeierii lor ulterioare, pe măsură ce interpretarea de față înaintează care pretind un act revalorizator general-filosofic, iar nu unul particular-disciplinar: ideea locului omului în ordinea universală: omul cumpănește așezarea condiționatului (natural) și a Necondiționatului (Absolutul); el este element de ordine în lume. Această topică universală corespunde unei viziuni de ontologie umană necesară, cred, în tabloul cultural contemporan în care, de o parte, secularizarea tulbură nevoia de absolut a omului într-
Filosofia umanului: personalism energetic şi antropologie kantiană by Viorel Cernica [Corola-publishinghouse/Science/1444_a_2686]
-
de explicare a omului), determinat ca ontologie a umanului, îngăduie apropierea acestei filosofii de unele modele și proiecte ale filosofiei actuale. Ne interesează în contextul de față personalismul și energetismul. Potrivit personalismului energetic, omul cumpănește (cum voi încerca să dovedesc) condiționatul natural (toate ființările determinate) și Necondiționatul (idealul, Absolutul). În personalism, omul migrează pe axa condiționat-Necondiționat, tinzând, mai curând, către o identificare cu Absolutul divin. Iar "omul" energetismului este o ființare printre altele; el nu are nici un loc privilegiat, căci este
Filosofia umanului: personalism energetic şi antropologie kantiană by Viorel Cernica [Corola-publishinghouse/Science/1444_a_2686]
-
toate ființările determinate) și Necondiționatul (idealul, Absolutul). În personalism, omul migrează pe axa condiționat-Necondiționat, tinzând, mai curând, către o identificare cu Absolutul divin. Iar "omul" energetismului este o ființare printre altele; el nu are nici un loc privilegiat, căci este identic condiționatului natural, sau aspiră necontenit către o identitate cu acesta. Condiționatul reprezintă ceea ce este determinat prin natură și experiență, fie fenomen, fie idee; sau "ansamblul fenomenelor sau ideilor care sunt unele condițiile altora, urmând acest gen de dependențe care stabilește între
Filosofia umanului: personalism energetic şi antropologie kantiană by Viorel Cernica [Corola-publishinghouse/Science/1444_a_2686]
-
migrează pe axa condiționat-Necondiționat, tinzând, mai curând, către o identificare cu Absolutul divin. Iar "omul" energetismului este o ființare printre altele; el nu are nici un loc privilegiat, căci este identic condiționatului natural, sau aspiră necontenit către o identitate cu acesta. Condiționatul reprezintă ceea ce este determinat prin natură și experiență, fie fenomen, fie idee; sau "ansamblul fenomenelor sau ideilor care sunt unele condițiile altora, urmând acest gen de dependențe care stabilește între ele gradul de generalitate într-o ordine considerată a lucrurilor
Filosofia umanului: personalism energetic şi antropologie kantiană by Viorel Cernica [Corola-publishinghouse/Science/1444_a_2686]
-
prin cauzalitate. Necondiționatul este ceea ce scapă poziționării naturale, determinării prin natură și experiență; ceea ce nu se află sub ordinea determinismului prin cauzalitate, fiind Absolutul, idealul, personalitatea creatoare de energie, după socotința lui C. Rădulescu-Motru; "natura" Necondiționatului este libertatea. Între acestea condiționat și Necondiționat se află, potrivit personalismului energetic, omul. Concluzia acestei lucrări, posibilă prin desfășurarea unei interpretări "antropologice" a personalismului energetic, este ideea că această filosofie reprezintă o variantă a personalismului contemporan. Personalismul energetic și speciile semnificative ale filosofiei personaliste prezentate
Filosofia umanului: personalism energetic şi antropologie kantiană by Viorel Cernica [Corola-publishinghouse/Science/1444_a_2686]
-
acestor încercări se naște metafizica. Asemenea intelectului ca facultate a categoriilor, care unifică diversul senzației, rațiunea unifică și ea, dar prin formele ei a priori, care sunt Ideile; și nu unifică diversul senzațiilor, ci totalitatea condițiilor ce fac posibil un "condiționat dat", tocmai de aceea având de-a face cu necondiționatul însuși. În funcționarea sa, rațiunea poate utiliza Ideile fie în sensul totalizării experienței și ca reper spre care trebuie să se îndrepte cunoașterea, caz în care ideile sunt regulative, nu
Filosofia umanului: personalism energetic şi antropologie kantiană by Viorel Cernica [Corola-publishinghouse/Science/1444_a_2686]
-
unor scopuri relative (condiționate); dar faptul acesta nu anulează autonomia voinței și actul său de legiferare. Persoana reprezintă omul ca fenomen, adică ființa impresionabilă, care are înclinații (nevoi, mobiluri, motivații etc.) prin care tinde, îndeplinind fel de fel de scopuri condiționate, către fericire. Totuși, fericirea nu poate fi atinsă decât în perspectiva perfecțiunii morale, adică a desăvârșirii personalității. Persoanei îi este proprie facultatea de a dori inferioară, iar actele sale sunt dominate de imperative ipotetice (relative). Personalitatea, în schimb, are drept
Filosofia umanului: personalism energetic şi antropologie kantiană by Viorel Cernica [Corola-publishinghouse/Science/1444_a_2686]
-
prin ea însăși, ci prin cea de finalitate. De altfel, problema specificului "ontologic" și funcțional al celor doi "subiecți" sensibil și inteligibil este tematizată de Kant prin chiar reconstrucția sa teleologică din a treia Critică. Spuneam mai devreme, că scopul condiționat al subiectului empiric (persoana) este fericirea. La Kant, descoperim o teorie a fericirii așezată pe două niveluri, în funcție de determinarea duală a unității de existență a omului. Direct, fericirea apare în lotul persoanei, fiindcă este scopul acesteia, indiferent de actul pe
Filosofia umanului: personalism energetic şi antropologie kantiană by Viorel Cernica [Corola-publishinghouse/Science/1444_a_2686]
-
scop, precum și cu principiul esențial de determinare al voinței ei"67. Fericirea nu poate fi scop absolut, nici scop ultim al subiectului inteligibil (ceea ce este același lucru cu a fi scop absolut), ci un scop eteronom, prin urmare, precedat și condiționat de un alt scop, care nu poate fi decât din "lumea principiilor moralității", expresie ea însăși a autonomiei voinței (rațiunii practice) unei ființei raționale. Această distribuire duală a fericirii și subordonarea sa față de moralitate își au temeiul în conceptul libertății
Filosofia umanului: personalism energetic şi antropologie kantiană by Viorel Cernica [Corola-publishinghouse/Science/1444_a_2686]
-
față de înclinațiile omului, dar este un mijloc față de scopul necondiționat al subiectului inteligibil, Binele Suveran. Dar tocmai acesta face posibile, de fapt, prin legea morală, care normează totul în spațiul unității de existență a omului, fel de fel de scopuri condiționate, dependente total de natură (fie ea umană) și de acordul naturii cu facultatea de a râvni a omului. Relativitatea sa "inteligibilă", adică statutul ei de mijloc (în plan inteligibil), este cauzată de dependența persoanei, a omului ca ființă sensibilă, de
Filosofia umanului: personalism energetic şi antropologie kantiană by Viorel Cernica [Corola-publishinghouse/Science/1444_a_2686]
-
idealul cultural al comunității în care personalitatea creatoare trăiește. Am putea gândi, date fiind mențiunile lui Kant despre moralitate și fericire, că prima este condiția originară a Binelui Suveran, iar fericirea este condiția secundă deoarece apare ca o "consecință moralmente condiționată, însă totuși necesară, a moralității"75. Totuși, amândouă se află în sinteza Binelui Suveran, echilibrate și cu aceeași demnitate "ontologică". Nu trebuie însă nesocotite, chiar dacă acceptăm ideea din urmă cu totul acceptabilă în context kantian diferențele de mundaneizare a lor
Filosofia umanului: personalism energetic şi antropologie kantiană by Viorel Cernica [Corola-publishinghouse/Science/1444_a_2686]
-
naturală reprezintă (poate fi) un principiu de ordine a naturii (natura trebuie înțeleasă, în primul rând, ca "lume fenomenală", în context kantian, așa cum precizam mai devreme); conceptul ei constituie condiția sub care pot fi gândite raporturile dintre scopurile omului (relative, condiționate, originate în înclinație, nu în datorie) și natură (lumea fenomenală); de fapt, numai în cadrul acesteia pot fi ele împlinite. Nu trebuie nesocotit faptul că finalitatea naturii este concepută numai prin operația de extindere a "legislației" finalității practice asupra naturii și
Filosofia umanului: personalism energetic şi antropologie kantiană by Viorel Cernica [Corola-publishinghouse/Science/1444_a_2686]
-
în alte cuvinte, dacă ar fi doar existență naturală, primind ca scop natural fericirea, deci un scop condiționat de natura însăși și de Inteligența creatoare, Inteligență care nu ar gândi finalitatea obiectelor decât în măsura corespondenței lor cu acest scop condiționat (relativ). E drept, nu s-ar întâmpla astfel dacă Inteligența și-ar dezvălui temeiurile planului său, adică rațiunea suficientă care îl face posibil și, apoi, activ în lume. Dar o asemenea dezvăluire este imposibilă. Așadar structura formală este legată de
Filosofia umanului: personalism energetic şi antropologie kantiană by Viorel Cernica [Corola-publishinghouse/Science/1444_a_2686]
-
două determinări sunt compatibile; dar ele nu sunt indiscernabile. În sistemul teleologic care este natura, omul este și scopul ultim al naturii, în alte cuvinte, "stăpânul" ei. Omul face din natură mijloc. Raportat la acest mijloc, el își propune scopuri condiționate (relative). Dar nici unul dintre ele nu justifică poziția sa ca scop final al existenței lumii. Între scopurile relative găsim și fericirea, definită de Kant ca "suma tuturor scopurilor externe sau interne ale omului, care sunt posibile prin intermediul naturii"97. Singurul
Filosofia umanului: personalism energetic şi antropologie kantiană by Viorel Cernica [Corola-publishinghouse/Science/1444_a_2686]
-
nu pentru a face din natură "ființă rațională", ci doar pentru a o gândi ca sistem de scopuri, fapt el însuși posibil datorită prezenței în arhitectura ființei raționale a facultății de judecare reflexive al cărei principiu este finalitatea. Orice scop condiționat (natural), inclusiv fericirea, poate fi împlinit numai în măsura în care situația omului este în acord cu scopul necondiționat ca scop al existenței sale proprii. Scopul absolut (necondiționat) al ființei raționale este, cumva, propria existență. Scopurile determinate, condiționate, vin din înclinație; scopul absolut
Filosofia umanului: personalism energetic şi antropologie kantiană by Viorel Cernica [Corola-publishinghouse/Science/1444_a_2686]
-
principiu este finalitatea. Orice scop condiționat (natural), inclusiv fericirea, poate fi împlinit numai în măsura în care situația omului este în acord cu scopul necondiționat ca scop al existenței sale proprii. Scopul absolut (necondiționat) al ființei raționale este, cumva, propria existență. Scopurile determinate, condiționate, vin din înclinație; scopul absolut este datoria însăși. Existența omului" presupune, la Kant, moralitate și fericire. Moralitatea este totuna cu scopul necondiționat, absolut; fericirea este totuna cu scopul condiționat. De aceea existența (ființei raționale) este ceva neîmplinit fără Binele Suveran
Filosofia umanului: personalism energetic şi antropologie kantiană by Viorel Cernica [Corola-publishinghouse/Science/1444_a_2686]
-
absolut (necondiționat) al ființei raționale este, cumva, propria existență. Scopurile determinate, condiționate, vin din înclinație; scopul absolut este datoria însăși. Existența omului" presupune, la Kant, moralitate și fericire. Moralitatea este totuna cu scopul necondiționat, absolut; fericirea este totuna cu scopul condiționat. De aceea existența (ființei raționale) este ceva neîmplinit fără Binele Suveran (ca sinteză între moralitatea desăvârșită și fericirea împlinită). Așadar, finalitatea nu include în structura ei nici o putere în afara omului și a facultăților sale ca ființă rațională. S-ar putea
Filosofia umanului: personalism energetic şi antropologie kantiană by Viorel Cernica [Corola-publishinghouse/Science/1444_a_2686]
-
unitate a ființei individuale a omului. În schimb, demersul propriu celui de-al doilea orizont de teoretizare și tematizare are sensul reconstrucției unității umane ca universal, în forma personalității. În încercarea de a oferi o "psihologie" de prim orizont (orizont condiționat, totuși, în ordinea întemeierii teoretice), adică o teorie obiectivă a personalității, ca prim moment către o "psihologie" de orizont secund (orizont originar, însă, în ordinea întemeierii teoretice), constând într-o teorie asupra formei finale de actualizare a energiei (persoana omenească
Filosofia umanului: personalism energetic şi antropologie kantiană by Viorel Cernica [Corola-publishinghouse/Science/1444_a_2686]
-
fiindcă el este constituit de condiționări precum idealul, libertatea, creația etc., aflate dincolo de cele cosmice și biologice. Dar aceasta nu înseamnă că persoana umană este un conglomerat de condiționări; ea rămâne o unitate a unei corelații energetice, e drept, dublu condiționată (dar ca unitate de existență!) cosmic (și biologic) și cultural cuprinzând în structura sa întreaga evoluție a existenței-ca-energie. Tocmai pentru că demersul lui C. Rădulescu-Motru ce tematizează omul vizează această unitate de existență identificată cu persoana umană (personalitatea), unitate care, structural
Filosofia umanului: personalism energetic şi antropologie kantiană by Viorel Cernica [Corola-publishinghouse/Science/1444_a_2686]
-
este conceptul de libertate. În plus, acest concept este răspunzător în cea mai mare măsură pentru ceea ce pare a fi ideea "finală" a personalismului energetic, judecata care încheie această reconstrucție filosofică, referitoare la locul omului în arhitectonica universului: omul cumpănește condiționatul natural și Necondiționatul. De asemenea, conceptul de libertate aruncă o lumină și asupra relației de identitate structurală dintre microcosmosul uman și macrocosmos. Și tot în conceptul libertății își găsesc încheierea firească și gândurile despre cultură privită dinspre ideal. I.3
Filosofia umanului: personalism energetic şi antropologie kantiană by Viorel Cernica [Corola-publishinghouse/Science/1444_a_2686]
-
fără să intervină, în legătură cu acest fapt, vreun nonsens. Dubla "determinare" a libertății, prin natură și social, este în sensul determinismului prin finalitate: ea exprimă finalitatea naturii înseși, dar și finalitatea contextuală, particularizată, a muncii concrete determinată ca profesiune. Formal, libertatea condiționată este însuși opusul său, ne-libertate; dar și libertatea absolută este tot ne-libertate. Cele două determinări naturală și socială se limitează reciproc, așa încât libertatea nu poate fi absolută, dar nici nu poate fi negată absolut. Libertatea nu este opusul
Filosofia umanului: personalism energetic şi antropologie kantiană by Viorel Cernica [Corola-publishinghouse/Science/1444_a_2686]
-
i-ar lipsi fie spontaneitatea, deci variația aptitudinilor, fiind, astfel, doar individualitate, fie legătura cu "pământul" fiind, astfel, personalitatea absolută, Dumnezeu. C. Rădulescu-Motru cumpănește aceste determinări astfel încât omul să apară în structura lumii ca un punct de echilibru între natură (condiționat) și Absolut (Necondiționat). Deși în scenariul determinismului prin finalitate, construit în analogie formală cu conceptul kantian al finalității, lipsește instanța Divinității, totuși, în aplicarea sa, corespunzătoare "lucrării" sale ordonatoare pentru evoluția universului, îndeosebi în faza sa umană, reperul Absolutului este
Filosofia umanului: personalism energetic şi antropologie kantiană by Viorel Cernica [Corola-publishinghouse/Science/1444_a_2686]
-
reper, un "scop" spre care se îndreaptă evoluția universului. Nedesăvârșirea omului este, însă, un fapt de evidență. C. Rădulescu-Motru o afirmă direct, vorbind despre formele istorice ale personalității. Prin urmare, nu aceste forme nedesăvârșite, unele foarte apropiate de natură (de condiționat) exprimă scopul final al evoluției, ci o formă desăvârșită care nu este posibilă decât prin acordul cu un ideal, posibil, la rândul său, în supoziția Absolutului. A concepe personalitatea energetică asemenea unei unități de echilibru al omului, unitate care adună
Filosofia umanului: personalism energetic şi antropologie kantiană by Viorel Cernica [Corola-publishinghouse/Science/1444_a_2686]
-
omul se apropie concomitent de natură și de Absolut, neputându-se identifica vreodată cu una din ele sau cu amândouă odată, fără să-și piardă identitatea. Evoluția istorică a omului are tocmai sensul apropierii lui de ambii poli ai existenței (condiționatul natural și Necondiționatul). Dar omul nu poate atinge identitatea cu natura și/sau cu Absolutul, spațiul variațiilor aptitudinale fiind infinit. Mai mult, apropierea omului de natură sau de Absolut întărește hotarele fiecărui "capăt" al existenței, accentuează "specificitatea" lor de netrecut
Filosofia umanului: personalism energetic şi antropologie kantiană by Viorel Cernica [Corola-publishinghouse/Science/1444_a_2686]
-
formelor personalității va fi urmărită în capitolul următor al lucrării în acest sens al umanizării, al apropierii omului de natură și de Absolut ca expresie a "lucrării" determinismului prin finalitate.129 Fiind punctul de echilibru în ordinea lumii, cumpănind între condiționat și Necondiționat, omul are în structura sa sufletească ceva din amândouă. Nici una din trăsăturile sale nu este pur naturală (total condiționată), sau pur necondiționată. Astfel, eul este energie, în conținutul său, dar este, raportat la natură, spontaneitate, libertate (non-natură). Iar
Filosofia umanului: personalism energetic şi antropologie kantiană by Viorel Cernica [Corola-publishinghouse/Science/1444_a_2686]