8,716 matches
-
tot ce a văzut. Prin obcinele Bucovinei, trecând într-o dimineață printr-o pădure smălțuită de Tatăl Ceresc în mii de culori, m-a rugat să oprim puțin. Nu știam ce vrea! A făcut câțiva pași prin pădure, s-a culcat pe stratul de frunze țintind cu privirea bolta albastră și ascultând cu religiozitate muzica păsărilor și copacilor și după câteva minute s-a întors la mașina. Mi-a mulțumit spunându-mi: "La anii mei, am colindat toată lumea, dar clipe atât
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1543_a_2841]
-
organizarea la hotelul unde urma să fim cazați, după terminarea ceremoniilor din program, a unui "vino de honor". Am ajuns cu bine la Salto, am fost primiți de un "comitet de onoare", am dat un ocol centrului și ne-am culcat. A doua zi șoferul a purces cu româncele noastre la amenajarea expoziției, iar eu aveam stabilită o întrevedere cu prefectul departamentului. Întâlnirea a fost foarte interesantă și amabilă, domnul prefect fiind o personalitate politică în Partidul Colorado, de guvernare, și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1543_a_2841]
-
teamă să Încerce imposibilul. Melomanii Învederați veneau s-o asculte cum „ia acutele“ În scena nebuniei. Imensă le era surpriza să constate nu numai că le lua cu o dexteritate uluitoare, dar executa cu aceeași precizie mișcările cele mai neașteptate, culcată pe stânci cu capul În jos și lăsând pe piatră urme sângerânde din rochia de mireasă sau urcându-se sus pe vârful muntelui, unde, halucinând, Își Închipuia că este Împreună cu iubitul ei. Însă nu toți cântăreții sunt dispuși să Încerce
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
locomotivei la șinele care se Îngustează, la punctul de rubin sau de smarald din depărtarea neagră. Apoi, În somn, vedeam ceva cu totul diferit - o bilă de sticlă rostogolindu-se sub un pian de concert sau o locomotivă de jucărie culcată pe o parte cu roțile Încă Învârtindu-se vioaie. Modificarea vitezei trenului Îmi Întrerupea uneori firul somnului. Lumini lente se perindau pe lângă noi; fiecare investiga, În trecerea ei, aceeași crăpătură, apoi un compas luminos măsura umbrele. Deodată, trenul se oprea
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
nicăieri. În mijlocul unui mic teren circular de joacă, În fundul grădinii, exista un leagăn Înconjurat de iasomie. Am ajustat frânghiile În așa fel Încât scândura verde a leagănului să poată trece cu câțiva centimetri pe deasupra frunții și nasului celui care stătea culcat pe spate pe nisipul de dedesubt. Unul din noi Începea reprezentația stând În picioare pe scândură și balansându-se tot mai tare; celălalt se Întindea pe jos cu capul pe un loc marcat și, de la o Înălțime care părea enormă
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
normali masturbându-se ca niște idioți unul În prezența celuilalt (după cum se Înfățișează cu multă Înțelegere, cu toate mirosurile aferente, În romanele americane moderne), numai ideea unui asemenea act ni s-ar fi părut comică și la fel de imposibilă ca și cum te-ai culca cu o femeie fără membre. Idealul nostru era Regina Guinevere, Isolda, une belle dame nu prea nemiloasă, nevasta unui alt bărbat, mândră și docilă, modernă și iute, cu glezne suple și mâini subțiri. Fetițele cu șosete și balerini curați, cu
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
pe burtă, Într-un fel de Încremenire de reptilă, cu un braț atârnând, astfel Încât dosul palmei atingea molatic motivele florale ale covorului. Când am ieșit din transă, flora verzuie era la locul ei, brațul Îmi atârna Încă, dar acum stăteam culcat pe marginea unui ponton șubred și nuferii pe care-i atingeam erau reali, iar umbrele dolofane, unduitoare, ale frunzișului de arin pe apă - pete de cerneală apoteozate, ameobe supradimensionate - palpitau ritmic, extinzându-se și retrăgându-se ca niște pseudopode Întunecate
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
a fi fost cea mai rece și cea mai prolifică). Flăcările roșiatice albăstrui, În care văzusem o bătălie Închipuită, se micșoraseră, licărind acum sinistru ca un apus de soare arctic printre brazi brumați. Și totuși nu mă Înduram să mă culc, temându-mă nu atât de insomnie, cât de inevitabila sistolă dublă, produsă de răceala așternutului și totodată de ciudata afecțiune numită anxietas tibiarum, o stare dureroasă de neliniște, o chinuitoare accentuare a Încordării musculare, care te face să-ți schimbi
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
un șoarece, fabricat În Belgia, cu cauciucuri grase ca de automobil și arcuri bogate, și atât de mare că nu Încăpea În minusculul nostru ascensor. Se balansa pe trotuare cu o mișcare lentă, maiestuoasă, misterioasă, ținând În el captiv bebelușul culcat pe spate, bine Înfofolit În puf, mătase și blană; doar ochii i se mișcau, cu prudență, și uneori Își ridicau privirea cu o fluturare rapidă a genelor bogate pentru a urmări retragerea dantelăriei de crengi pe fondul albastru, care se
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
Scoate din chimir un căpățel de lumânare, o aprinde de la coviltirul ce arde mocnit, și i-o pune la căpătâi. Așa, să dibui Cărarea Raiului, Gheorghiță-tată... Mi-o lumina și mie Cărarea... Acușica vin și eu, mai spune și se culcă alături. Și se face tăcere... Fulguie ușor și aburi destrămați se leagănă, se leagănă... Un stol de ciori croncănind mătură în zbor pământul cu umbra lor. Câțiva oșteni zdraveni, cu musteți bogate, cu căciuli țuguiate, adună morții; pe moldoveni îi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
se leagănă, se leagănă... Un stol de ciori croncănind mătură în zbor pământul cu umbra lor. Câțiva oșteni zdraveni, cu musteți bogate, cu căciuli țuguiate, adună morții; pe moldoveni îi cară cu grijă, ușurel, de mâini și de picioare, îi culcă unul lângă altul cu capul spre Răsărit; pe turci îi târăsc, îi adună și-i fac stivă... Printre copaci, în zornăit de lanțuri, se scurge, abia târșind picioarele, un lung șir de prinși mânați din urmă cu harapnicul. Se apropie
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
am plătit pentru aiastă "Strălucită izbândă!"... Tace. Tăutu îndrăznește încetișor arătând spre câmpul de bătălie: Și... și pe ei... unde-i îi?...Unde ? Ștefan rămâne câteva clipe cu privirile în gol, apoi încetișor, întunecat: Pe ei... Unde?... Pe ei îi culcăm aici, în dumbrava cu mesteceni de pe dealul Paiului, împreună, cot la cot cu tovarășii de luptă cu care au căzut, împreună... Ce de flori o să răsară în poiana aceea, spune, mai încet după o tăcere. Și... și cu ei? arătă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
aceasta. Din timp în timp, pușcile de pe metereze slobozesc câte o salvă în cinstea izbânzii și a Măritului Domn și Voievod, "Învingătorul de la Podul Înalt". Moldova toată e în sărbătoare. Ninge cu fulgi mari ce plutesc lin, ușor-ușor, ca să se culce în patul alb de pe pervazul ferestrei, într-un strat gros de zăpadă. Suntem în Cetatea de Scaun a Sucevei, în dimineața zilei de ianuarie, marți 25, văleato 6983 de la Zidire, 1475 de la Hristos , (două săptămâni după bătălia cu noroc de la
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
să nu tacă alăutele! Să nu stea horele! Prostimea și boierimea, cu Vodă, împreună, să se veselească! Măcar odată! Înfierbântat, Ștefan aruncă de pe el cabanița și rămâne într-o cămașă albă, largă, de mătase. Se târăște pe trepte și-și culcă fruntea în poala Doamnei Maria, care, ușor, își retrage picioarele. Ștefan îi vorbește cu pasiune: Frumoasa, inegalabila mea Doamnă... La picioarele tale, depun biata mea inimă însângerată de iubire... Maria, îmbujorată, zâmbește și-l mustră în șoaptă: Inegalabilul meu Domn
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
de trântaie! Uite-așa, cum ne vezi, am știrbit noi iataganul turcesc?! Măi-măi! Sunt ceva de spăriet moldovenii aiștea! Ni s-a urcat la cap de când cu "Podul" aista. Să nu ne îmbătăm cu apă chioară, dar nici să ne culcăm pe-o ureche. Neslăbit să ne gătim de luptă. Să întărim cetățile. Duminică de duminică, sub straja pârcălabilor, toți cei ce pot ține o armă să lupte în întreceri voinicești, cu arcul, cu spada, călare și pe jos. Pârcălabii răspund
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
a împărăteselor Vizanțului! o ispitește Alexandru oferindu-i galant, cu un genunchi în pământ, floarea. Dar, în elanul său înfocat, dă peste o vârtelniță, peste o măsuță pe care se află frumos împăturite comprese, bandaje, feși de pânză. Dulăul ciobănesc culcat sub bancă mârâie amenințător, dar piciorul gol al Voichiței îi mângâie spinarea. Lăboanță! Cuminte Lăboanță, șoptește ea potolindu-l. Nu-i pentru mine această cunună, principe, glăsuiește Voichița cu un zâmbet puțin trist, ciupind o coardă gravă. De-ai ști
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
Sultanul și Înalta Poartă au fugit în munți. Împărat au calic ciuma nu alege. De când îi "blagoslovesc" eu... M-a ascultat Sfântu', se mândrește Preafericitul. L-a ajuns blestemele noastre, precizează Duma. Ștefan se lasă încet, în iarbă, alături. Se culcă pe spate. Respiră adânc aroma ierburilor încinse în soare. Un coșaș îi țârâie la ureche. Bate un vânticel și frunzele pădurii foșnesc, șoptesc...Funigeii au pornit alba lor nuntă aeriană. O ciocănitoare bate toaca într-un copac și niște păsări
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
Și războiul aista"... Se ridică într-un cot. Vocea lui nu e deloc poruncitoare: Să se tragă clopotele! În toate bisericile, în toate mănăstirile, să se înalțe rugăciuni de mulțămire Domnului... Și noi, pentru aiest răgaz binecuvântat, să nu ne culcăm pe-o ureche! Cu mai mult zel, neslăbit, să ne gătim de pace, dar și de război! Pacea cu puterea armelor se cucerește!" O știți, doar!... Negrilăăă! strigă el. Unde-i năvlegul cela de paharnic? Când îl cauți, nu-l
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
Altă "năzdrăvănie"! Năstrușnică! Diavolească! Ștefan râde, închipuindu-și "bulucbășia". Da' stați! Stați! "Că nu dau turșii!" V-am chemat să mai punem țara la cale; avem multe de dezlegat. Ne-o blagoslovit Dumnezeu drăguțu' cu răgazul aista. Să nu ne culcăm pe-o ureche, ci, cu mai multă tărie, să înfiripăm oastea, cetățile, ca să-i primim cu tot "ighemoniconul" cuvenit unor așa oaspeți de samă; să nu facem de râs mult lăudata "ospeție moldovenească". Aferim! Cataroaia să-i... se repede Mihail
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
el cu tot trupul, cu tot sufletul, cu tot dorul îndelung adunat în ea. Mi-a fost dor de tine, Maria, îi șoptește Ștefan înlănțuind-o cu brațele ca și cum ar fi voit s-o absoarbă, s-o fărâme. Maria își culcă fruntea pe umărul lui plângând încetișor și de prea mult dor dezăgăzuit nu putu scoate decât un gângăvit slab, un scheunat. Mâinile lui îi pipăie părul, scoate ac cu ac, le aruncă și părul eliberat se revarsă pe spate ca
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
sfâșiată cade mototol la picioarele ei. Și, ca atunci când a fost prima oară, în chiar ziua în care sosise la Suceava, în chiar ziua marelui cutremur -, acum, ca și atunci, a luat-o... o ia goală, în brațe și o culcă pe pat și... A fost ca atunci când i s-a dăruit prima oară... Și pământul în replici se mai cutremura sub ei. Dar ei, prea îmbrățișați, nici nu băgau de seamă... 9 Nunta însângerată Spre apus, lumina prefirată prin vitraliile
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
mine "puiul de năpârcă". Am sărit de pe cerdac în șaua primului cal... M-au fugărit o noapte întreagă, dar mi-au pierdut urma. Taica făcuse din mine un călăreț neîntrecut. Când se crăpa de ziuă, calul a poticnit, s-a culcat cuminte în frunzele ruginite era toamnă târzie și l-a podidit sângele și pe gură și pe nări. Mă privea blând și ochii i se abureau încet... I-am încolăcit grumazul, mi-am ascuns fața în coama lui și am
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
îngerași." Umbla de colo-colo fără nici un rost și, în lumina lumânărilor, umbra se ținea după el lingând pereții, șchiopătând o dată cu el. O mână se lasă ușor pe umărul lui, ca o aripă obosită din zbor. Țamblac îl îmbrățișează. Ștefan își culcă fruntea pe umărul lui... Fără cuvinte... Oblonul se zbătea zgâlțâit de viscol. Un clopot bătea undeva departe. E Crăciunul doar... "Cu sfinții odihnind Hristoase..." Călugării, cu lumânări, cântând, cădelnițând, părăsesc paraclisul. Ce face Maria? întreabă în șoaptă Țamblac ștergându-și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
plata Domnului! Știu, "Capul plecat sabia nu-l taie", spune el cu durere. Altfel nu pot face... De vă surâde pacea în genunchi, liberi sunteți să alegeți. Dar cătați-vă alt domn. Eu, pâș-pâș, mă duc la Putna să mă culc... Sunt ostenit, tare ostenit, adaugă, apoi se duce la fereastră și privește cerul însângerat de ultimele raze ale apusului ce coboară dincolo de coline. Mă gândesc la cei douăsprezece mii de oșteni juruiți de Cazimir. Mi-i dă?... Nu mi-i
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
bolborosind: Doamne!! Mă... Măria ta!! Bat pământul cu palmele, îl sărută, bolborosesc... Măăă!! Ce dați buzna la Măria sa?!?! Nu vă e rușâne?!?! îi bruschează Duma. Lasă-i, spune Ștefan cu îngăduință, încruntat însă. Oameni buni! Ce vânt rău v-a culcat la pământ? Au nu v-a învățat Domnul vostru să nu vă plecați fără doar la sfintele icoane? Ridicați-vă! Vă ascult! Tăcere... Stau cu ochii pe opincă, nu mișcă, nu îndrăznește nimeni să ia cuvânt, numai frământă căciulile mormăind
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]