9,120 matches
-
a curbelor murale de cadavre incinerate - lucrurile care te transformă într-un tânăr de succes. Continuă-ți refuzul de a adopta automatismele literare convenționale ale Coastei de Est. Trebuie să te esențializezi. Nu mai da din umeri. Elimină șicul. Evită ironiile fetide. Uită de jacheta cu litere înflorate pe care ți-ai dorit-o cândva. Programează-te pentru o împachetare cu ceară, ia-ți un spray de bronzat și comandă-ți un tatuaj pe bicepși. Poartă-te ca și cum ai fi aterizat
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
s-a vomitat pe mine în continuu. - Nu contează când te umpleai singur de vomă! strigă ea, după care, mai puțin disperată, spre dr. Faheida. Vezi - totul e o glumă pentru el. - Bret, de ce încerci să maschezi probleme reale cu ironie și sarcasm? întrebă dr. Faheida. - Pentru că nu știu cât pot lua toată chestia asta în serios dacă e vorba numai să dați vina pe mine, am zis eu. - Nimeni nu „dă vina“ pe nimeni, zise dr. Faheida. Credeam că am căzut de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
să îngân. - Domnule Ellis, luați medicamente? - Da. Iau. De fapt chiar iau. Am răspuns asta în stilul defensiv al unui drogat. - Ce fel de medicamente? - Asta nu vă privește, domnule, dar iau niște doze minime de Klonopin pentru tulburări anxioase. (Ironia sorții: nu m-am simțit în viața mea mai treaz ca în momentul acela.) Cei patru polițiști schimbară priviri severe între ei. - Și consumați alcool atunci când ingerați aceste medicamente? întrebă unul dintre ei. - Da, îmi dau seama la ce faceți
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
dacă sunt) În legătură cu serbarea Semicentenarului, acum, sub direcția d-lui Homescu. Colectivul liceului „N. Gane” mi-a trimis, În schimb, o felicitare, În care, Între altele, Îmi mulțumește și pentru contribuția(?) mea la sărbătorirea Centenarului. Cred că nu este o... ironie, Întrucât contribuția mea a fost... nulă, nedândumi-se putința să fie efectivă, așa cum a fost la Pitești. Te rog, dragă domnule Dimitriu, să mă ții la curent - deși știu cât ai de lucru - cu lucrările Muzeului pentru lit. și artă din
CORESPONDENŢĂ FĂLTICENEANĂ VOL.II by EUGEN DIMITRIU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/700_a_1279]
-
zona nordică a orașului, în aproprierea aeroportului, și asigură legătura dintre capitală și restul țării. Nu-i așa că-i spectaculos?!” VASILE GÂRNEȚ: În trenul care ne duce încet, meditativ, spre Madrid („merge ca la noi prin Ardeal” - constată cu o ironie blândă Nicolae Prelipceanu), îmi dau seama de importanța evenimentului la care particip după numărul mare de ziariști care au invadat vagoanele. Sunt de la diverse ziare, posturi de radio și TV portugheze, franceze, spaniole, germane. O reporteră de la un post de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
GÂRNEȚ: Intrăm în Gara Malbork (Marienburg, cum îi spun nostalgic germanii) pe la orele 22.30. Primii localnici cu care dăm ochii sunt niște soldați, ne ajută să cărăm bagajele. Soldații vorbesc engleza („țară intrată în NATO, ce vrei!”, remarcă cu ironie benignă Bodiu Andrei), iar cei care îmi răspund în poloneză la întrebările mele sunt atât de convingători și expresivi, încât înțeleg aproape totul. Până acum, de bagajele noastre s-au ocupat muncitori calificați. În Est, cum se obișnuiește, au fost
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
GÂRNEȚ: Predăm bagajele studenților și le vom recupera - în baza unor tichete - tocmai la hotelul Baltika, situat în afara orașului, unde vom fi cazați toți scriitorii. „Ne cazează la un singur hotel, pentru a ne supraveghea mai ușor”, spune cu o ironie silită Lascha Bakradse. În gara de trenuri din Kaliningrad, suntem întâmpinați cu focuri de artificii, muzică și tot tacâmul. Suntem invitați la o mică excursie cu autobuzul prin oraș. Ghidul nostru este o femeie glumeață, ironică și autoironică, aceasta mărturisindu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
deloc, iar zâmbetul ei e încolțit de o tristețe abia reținută. Corinne Desarzens, scriitoarea din Elveția, care a studiat limba rusă, pare, deocamdată, mai optimistă și încearcă să citească peisajul din Kaliningrad printr-o grilă a absurdului. Relatează cu multă ironie o scenă de la restaurantul hotelului, când a vrut să bea cafea în loc de ceai și nu s-a putut face nici o schimbare în meniul fixat de gazde. N-a reușit să trimită un fax, pentru că e duminică și nu stă nimeni
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
la față când rostește numele lui Lenin, vorbind ca despre niște ființe dragi, lângă care își petrecuse întreaga tinerețe, arătându-ne o cameră mică, cu separeu, în care încăpeau două paturi destul de scurte, pentru uzul cuplului revoluționar. Nici o umbră de ironie la adresa „hulubașilor” care se instalaseră, prin acaparare abuzivă, în clădirea unde s-a aflat școala de fete din înalta societate. Mă ciupeam, ascultând-o, mă întrebam dacă regimul comunist s-a prăbușit sau ultimii zece ani fuseseră doar un vis
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
ghid în excursia de seară (albă) pe care am făcut-o cu autobuzul prin oraș. Femeia, ca de altfel și fiica ei, care îi dă o mână de ajutor, se dovedesc niște prooccidentale declarate și nu ezită să împroaște cu ironii conducerea Sankt-Petersburgului, „gorod-gheroi”. Își scot pachetul de țigări din poșetă și se servesc una pe alta cu bricheta. Fata îmi pare proiecția peste timp a mamei sale, o „reproducere” aproape fidelă. Intru în vorbă cu ele. Concluzia pe care o
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
condiția) rușilor de azi. Personalul muzeului să fie același de pe timpul lui Pavel. Au trecut secole, stăpânul lor s-a prăpădit, familia împăratului și toți nobilii ei s-au făcut una cu pământul, dar ei, servitorii, au supraviețuit, ca o ironie a istoriei - spiritul gregar e mai vivace decât distincția aristocratică! -, și șterg în continuare praful, impasibili, de pe aceste obiecte strălucitoare, mai glumind superior între ei pe seama proprietarilor dispăruți, care-i privesc fără replică din tablouri și viniete... VITALIE CIOBANU: Ultima
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
contemporane: Evgheni Evtușenko, Bella Ahmadulina, Fazil Iskander. Acesta din urmă ține cuvântarea de răspuns la discursul ambasadorului francez. Îl ascult cu atenție. Vorbește lent, de parcă și-ar găsi cu greu cuvintele, dar are și destule formulări memorabile, irigate de o ironie tonică. Spune că ar renunța la gloria literară, care, de altfel, n-a depășit perimetrul Arbatului, doar să fie mai tânăr și să călătorească și el în Trenul Literaturii... Andrei Bodiu discută cu Evgheni Evtușenko - rusul are o engleză destul de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
complicitate implicită, fără să o fi grefat pe o cunoaștere anterioară, pe niște întâlniri mai vechi la Chișinău, de pildă, unde abia dacă ne-am intersectat accidental de două-trei ori la Uniunea Scriitorilor. Corectitudinea și setea sa de comuniune spirituală, ironia și luciditatea judecăților lui ne-au impresionat. Erau firești, dar nu neapărat și obligatorii, aceste calități pentru un intelectual basarabean rezident la Moscova (vezi cazul diferit al lui Druță). Cu ceilalți convivi, evident, nu puteam împărtăși decât o sumă redusă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
mi se pare, își susținea și teoretic acest punct de vedere. În anii, în deceniile ce vor veni” - spunea el, plimbându-se cu pași agale prin cameră și fumând, ușor absorbit, un tânăr frumos, fin, grav și capabil de acea ironie ce-l detașa iute de „vreun provincial” sosit de curând de undeva, din locuri în care sentimentele și ideile trăiesc în emfaza și substanța lor primă, în lumea care s-a instalat, spunea el domol și grav, ațintindu-și privirea
(Memorii II). In: Sensul vietii by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
mai ambițioasă, părea „a se ascunde” în spatele „autorității” celor doi prieteni: Matei și Grigore. Matei, coleg de an la facultate, devenise în timp „spiritul critic”, referința culturală „de bază, sigură”, prin detașarea sa de orice „idealism romantic, utopic” ca și ironia sa „socială” ce nu rareori se masca într-un sarcasm grevat de note cinice, un cinism pozat, e drept, dar care, în timp, va prinde o anume detașare agresivă. Detașare persiflantă, rece, pe care Nichita, abil, „bun”, o accepta cu
(Memorii II). In: Sensul vietii by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
adevăr estetic sau prin solidaritatea sa socială și intimă, cât, mai ales, prin aceea că „exista el însuși”, „realitatea”, ca să zic așa, a „tipului” său uman, a unui caracter rece, grav, sceptic, capabil de a se limita și educa prin ironie, extrem de matur și radical în judecățile sale estetice, caracter ce se afla, în toți acei ani, în directă și flagrantă opoziție cu „tipul” meu, cu reflexele mele civile și ideatice. La ambii, probabil juca și se reliefa originea socială - Matei
(Memorii II). In: Sensul vietii by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
doilea „maestru de moment” al lui Nichita, siluetă în dosul căreia Nichita se ascundea adesea maimuțărind cu extrem farmec „supunerea”, „vasalitatea”, relație ce se instalează la modul tipic în pubertatea și adolescența eternă a tinerilor, Grigore era „masiv” și „protector”, ironiile sale nu deveneau niciodată caustice, era sau incapabil, sau nu voia să adopte postúri cinice, poza însă cu succes într-un fel de „domn” al relațiilor și evenimentelor umane. Iar Nichita, „ascuns” adeseori în spatele celor două „siluete” comportamentale, al celor
(Memorii II). In: Sensul vietii by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
romanele mele ce, în acei ani, se izbeau de greutăți insurmontabile ca să vadă lumina tiparului. Preda, unul dintre cei mai importanți prozatori de după război, artizan al unei „noi fețe” a țăranului român, una caustică, lucidă, arătând un individualism născut din ironie și singurătate, din „neînțelegere a istoriei”, Preda, cu care am fost prieten un timp și „aliat” în luptele noastre din conducerea U. Scriitorilor, însuși Preda m-a părăsit, conducea meritoriu Editura Cartea Românească, pentru care am luptat și eu însumi
(Memorii II). In: Sensul vietii by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
că i s-a atras atenția la State Departament, Afacerile externe ale Americii, de care depindea postul de radio, să se ferească de orice atac brutal la adresa lui Ceaușescu - și „în acest fel, spunea zâmbind Bernard, mi-am dat seama că ironia e mult mai eficientă decât sarcasmul sau injuria!”. Recomandarea „de la centru” nu e prea uimitoare când ne amintim că, pe atunci, mai bine de un deceniu, în „post” la București se afla ambasadorul Harry Burns Jr., nu știu dacă „adept
(Memorii II). In: Sensul vietii by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
obstinată pe solul „unde ți-ai petrecut tinerețea”, tu „și ai tăi”, și încăpățânata revenire la aceleași „unelte, forme, reflexe și ticuri ideatice”, recăderea în același cerc infernal al obsesiilor tinereții tale literare, nevindecat defel de atâtea sarcasme și groase ironii ale celor care ți-au însoțit primele urcușuri pe panta unei arte ingrate și originale, nevindecat și neînțelepțit de vârstă, părăsirea de prieteni, vitregia străinătății sau singurătatea care te-a urmat fidelă și tenace ca o a doua umbră, cea
(Memorii II). In: Sensul vietii by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
stând să vâneze unele alunecări sau tributuri politice ale unor Vianu, Sadoveanu, Călinescu, Preda, Nichita Stănescu!... Ceea ce Eug. Ionescu și suita sa au făcut, cu o violență ce-i amesteca pe călăii ceaușiști cu victimele lor, moștenind de la aceștia - o ironie a timpului - o boală gravă a politicii „moderne”, suspiciunea, șarpe veninos și insinuant ce se prelinge și linge obiectele și oamenii, falsificând și umplând de venin chiar și actele cele mai curate, mai îndrăznețe. Marele, cu adevărat genialul și inovatorul
(Memorii II). In: Sensul vietii by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
dus-o la culme, „rezolvând-o” în mod negativ, e drept, dar, pentru sine cel puțin, rezolvând-o! Ca și el, în tinerețe, eram nemulțumit profund „de ceva”, un „nenumit”, și am avut „norocul” - spun norocul într-o formă a ironiei! -, spre deosebire de el și de Ionescu care, se pare, suferea de același „complex”!, norocul de a nu fi avut „talent”, atunci, în anii premergători debutului literar și ai primei reușite epice majore, și astfel, suspectându-mă pe mine însumi de „carența
(Memorii II). In: Sensul vietii by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
altfel!Ă, iar eu îi consider pe cei doi citați mai sus ca adevărații piloni, profeți și, într-un fel, chiar martiri ai culturii și gândirii moderne. Și, după cum se știe, o fac din adolescență și post-adolescență, neezitând în fața multor ironii și sarcasme, venite mai ales din partea ignarilor sau din partea celor afundați într-un tradiționalism cultural „patriotic”, cărora un Nietzsche, Rilke sau Dostoievski, un C.G. Jung sau D.H. Lawrence, un Marcel Proust sau Thomas Mann li se părea „străin” de „fibra
(Memorii II). In: Sensul vietii by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
pe care mi le-au provocat acei șerpi ai oricăror adversități cu care „lumea” întâmpină pe cei curajoși! Pe cei ce cred, în ciuda tuturor riscurilor - ba și îmbătați de ele! -, cele ale sărăciei, ridicolului, calomniei directe sau abile, sarcasmului și ironiei „elegante”, strigătelor apocaliptice despre sfârșitul artei care au luat locul, harnice, celor care, cu un secol în urmă, afirmau perfecta ei inutilitate socială! Sunt pentru că am avut norocul să-mi împlinesc, cât de cât, opera, norocul unei longevități prolifice, carieră
(Memorii II). In: Sensul vietii by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
și un Comte-Sponville (Ce înseamnă să-ți reușești moartea?), explică parțial cum a putut deveni acest vademecum bestsellerul Antichității târzii și cum a putut el rămâne în topul vânzărilor vreme de două mii de ani. Dar să nu cădem în capcana ironiilor facile. Ceea ce poate părea o stângăcie în ochii unui critic literar sau ai unui profesor de filosofie și-a avut totuși punctele sale forte. Caracterul imprecis al lucrării i-a permis fiecărei epoci să-și regleze lentilele pentru a se
Candid în Ţara Sfântă by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Memoirs/905_a_2413]