8,628 matches
-
la sosirea mea în noiembrie 1979 și aceasta era ambasada României la Santiago de Chile! Criză politică, economică și diplomatică în țară și criză de idei la ambasadă! Și eu în mijlocul acestui deșert, ca micul prinț al lui Saint Exupéry, pășind cu o floare în mână! Cum se spune că "mișcarea este forma de existență a materiei", m-am hotărât să mă mișc și să-mi pun în mișcare și colaboratorii! Mi-am programat ca atare vizite de prezentare la Ministerul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1543_a_2841]
-
de a cunoaște și acest colț uimitor de pământ și apă al frumoasei sale țări. De aici aveam câteva ore bune de zbor până la Castro, capitala Insulei Chiloe! Înainte de începerea călătoriei în sud mă documentasem bine, ca să știu pe unde "pășesc". Din "bibliografie" reținusem că Chiloe reprezintă "algo especial" ceva special în istoria, geografia și folclorul chilian. Insula mare Chiloe, cu o suprafață de 8394 Km2, o lungime de 190 km și o lățime de 65 km, este a doua ca
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1543_a_2841]
-
statului chilian în 1888, că e situată la 3526 kilometri de Chile, că are formă triunghiulară, cu laturile de 16/18 și 22 km, o suprafață de 165 km pătrați și o populație de 3800 locuitori. Primul european care a pășit pe insulă a fost olandezul Jacob Roggeveen, la 1722, chiar în duminica Paștelui, de aici și numele insulei. Jurnalul navei olandeze menționează că insula era împădurită și ca moaii, enigmaticele statui, erau în picioare și cu "pălăriile" puse. Primul contact
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1543_a_2841]
-
Externe. La 3 ianuarie 1990, am adresat în acest sens o cerere ministrului Sergiu Celac, de care mă legau multe "campanii diplomatice", și, în urma aprobării cererii, de la 1 martie 1990 am redevenit DIPLOMAT! 1990 În căutarea timpului pierdut Când am pășit din nou treptele Ministerului Afacerilor Externe m-am gândit că sunt unul din milioanele de beneficiari ai evenimentelor din Decembrie '89 și am mulțumit în gând Celui de Sus și celor care cu prețul vieții lor au făcut posibile schimbări
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1543_a_2841]
-
adjunct al ministrului, Stelian Oancea, director al Direcției culturale, și Vasile Florea, director al Direcției Organizare și Personal. Le mulțumesc și pe această cale și sper că nu le-am înșelat așteptările. Am optat ca și în 1968, când am pășit pentru prima oară în cariera diplomatică, pentru Direcția culturală, unde lucrasem atâția ani și unde am reîntâlnit pe unii din foștii colegi. Câțiva erau ca și mine reveniți din "exil", în frunte cu directorul Stelian Oancea. Diplomat excelent, cu o
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1543_a_2841]
-
poziție constantă de susținere a menținerii păcii în Orientul Mijlociu. Și secretarul de stat și ambasadorul am avut impresia că s-au uitat admirativ la mine pentru aceasta soluție "à la Solomon", dar, oricum, ambii au răsuflat ușurați: Dohotaru pentru a păși pe urmele Reginei din Saba, iar ambasadorul pentru realizarea unei importante acțiuni bilaterale și pentru o "telegramă" de substanță către Ierusalim. Și am plecat! La aeroportul din Tel Aviv, după salutul de rigoare, ni s-a înmânat fiecăruia câte o
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1543_a_2841]
-
Dohotaru și pe mine, să trecem pe la el, în jur de 21,30 (după spectacol localul era plin de artiști și de "lume subțire"). Zis și făcut. Ne-am plimbat puțin pe străduțele încărcate de istorie și la ora convenită pășeam în pizzerie. Localul era plin, fiind bine situat și servind lucruri de foarte bună calitate. După îmbrățișările de rigoare, am luat loc la masa rezervată și "patronul", cu fața radiind de bucurie, alături de simpatica sa soție, tot româncă, a început
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1543_a_2841]
-
în cosmos și cred că dacă există viață pe Marte, neapărat trebuie să aibă componente dâmbovițene! Se întreba un erou al lui Caragiale: " Ce căuta neamțul în Bulgaria?". Ce căutam eu în Albania? Am fost primul diplomat român care a pășit în Albania după 1990. Mergeam acolo să aflu cât mai multe despre aromâni, dacă mai trăiesc, dacă mai vorbesc în graiul strămoșesc, dacă se mai gândesc la noi... Întâlnirea mea cu Albania și albanezii nu a fost o "întâlnire de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1543_a_2841]
-
fotbal și ca atare i-am programat într-o după-amiază o vizită la faimosul stadion. A fost primit cu toate onorurile, a vizitat complexul și apoi și-a "încercat tirul" cu o lovitură de la 11 metri pe gazonul pe care pășiseră Pele, Jair, Zagalo, Vava, Garincha, Zico, Bebeto, Romario... Am trăit în vara lui 1994 la Rio campionatul mondial de fotbal desfășurat în SUA, cu toate meciurile "de infarct" ale echipei României, dar și cu tensiunea creată în "țara de reședință
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1543_a_2841]
-
sale de călătorii spre "Indii". După întâlnirea cu rectorul, înmânarea donației și vizitarea universității (cea nouă, creată în 1977, cea veche, celebra Universidad Complutense, mutându-se la 1836 la Madrid), am vizitat Casa memorială "Miguel Cervantes". Eram profund emoționat să pășesc prin locurile unde se născuse și crescuse acest maestru al literaturii universale, a cărui capodoperă, "Don Quijote de la Mancha", se spune că este, după Biblie, cea mai tradusă și publicată carte din lume. Este interesant de știut că în materie de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1543_a_2841]
-
răsfoit fișierele bibliotecii pentru a vedea cum stăm cu cartea românească (și nu stăteam deloc bine). Am vizitat apoi principalele "obiective" ale orașului Plaza Mayor, Mercado Central, catedrala veche și cea "nouă" (construită la 1509) și mi-am permis să pășesc și în localul care adăpostea arhivele războiului civil spaniol, din dorința de a afla câte ceva nou despre Brigăzile internaționale, din care au facut parte și români. Următoarea redută universitară pe care am vizitat-o a fost Universidad Complutense din Madrid
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1543_a_2841]
-
un vapor care făcea curse Cadiz-Ceuta. Vremea era superbă și parcurgerea celor 13 kilometri ai strâmtorii pe la anticele Coloane ale lui Hercule a fost o încântare. Ceuta fiind, alături de Mellila, o enclavă spaniolă, nu aveam nevoie de viză, așa că am pășit pe un nou continent dornici de a vedea câte ceva din lumea pestriță a localității de doar 28 kilometri pătrați, care cunoscuse ocupația cartagineză, romană, arabă și portugheză. Ne-au surprins diversitatea arhitecturală, portul colorat al localnicilor, mirosurile și sunetele specifice
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1543_a_2841]
-
166 de arcuri și 120 piloni, e nu numai o capodoperă a tehnicii, ci și o operă de artă în sine, frumoasă, proporționată și atractivă. (Aveam să întâlnesc în Italia și prin Europa multe mărturii ale civilizației tehnice romane și, pășind la Roma pe vechea Via Appia , care e "acolo" de 2000 de ani, mă gândeam la autostrada București-Pitești, supusă cosmetizării la fiecare 3-4 luni. Am citit undeva panseul că grandiosul "Titanic" a fost construit de specialiști și s-a scufundat
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1543_a_2841]
-
cu piese originale aduse de fostul proprietar din Franța și Germania, picturi și fresce de mare valoare artistică. Supus restaurării în 1995, cu fonduri avansate de Organizația Statelor Americane, sediul Ministerului Relațiilor Externe uruguayan era un veritabil muzeu. De câte ori îi pășeam pragul, mă gândeam la clădirile pe unde funcționase Ministerul român al Afacerilor Externe, anoste, fără personalitate, prost întreținute, cu mobilier uzat, ultimul sediu, după expulzarea sa din Palatul Victoria de către Petre Roman, fiind fosta clădire a Confederației Generale Sindicale din
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1543_a_2841]
-
țării. În acest decor fastuos și de lux, emanând un secol și jumătate de istorie, aveau loc tradițional ceremonialul de primire a noilor ambasadori și recepțiile oferite în ocazii festive, de către președinte Corpului Diplomatic. La ora 10,00, conform programului, pășeam pe covorul roșu de pe treptele de marmoră ale frumosului palat, garda dându-mi onorul. În capul scărilor eram așteptat de directorul Ceremonialului de Stat și condus în "Marele salon roșu", unde erau prezenți președintele, ministrul de externe, ministrul de interne
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1543_a_2841]
-
sprijinit în recâștigarea cetățeniei române și obținerea unui pașaport).Ubi patria ibi bene ubi bene ibi patria! Întâlnirile mele m-au purtat adesea, nu numai din rațiuni profesionale, ca ambasador, ci și din motive personale, de istoric și filolog, să pășesc pragul bătrânelor sau mai tinerelor universități de pe unde am trecut. La 20 septembrie 2000, mă întâlneam la Faculdad de Sciencias Umanisticas a Universității Republicii, cea mai mare din Uruguay, cu profesorul Mario Benavides, o autoritate internațională, savant și scriitor, cu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1543_a_2841]
-
cu satisfacția datoriei împlinite și a "Papionului bine temperat" (mulțumesc încă odată maestrului Bach, cu al său "Clavecinul bine temperat" pentru sugestia titlului). 2005 Leul în toamnă... Lasciate ogni speranza, voi ch'entrate! Cam așa gândeam când, sosit la București, pășeam pe ușa Ministerului Afacerilor Externe. Aveam de rezolvat câteva probleme mărunte, în mare parte administrativ-contabile, de ambasador ieșit la pensie. (Primisem la Montevideo decizia de pensionare "cu data de 31 martie 2005".) Pe culoare, figuri necunoscute, tineri și tinere îmbrăcați
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1543_a_2841]
-
observațiile ustură și dor. Ce domină am putea să ne Întrebăm noi ce lucrăm În teatru, capacitatea noastră de a iubi sau de a distruge? Debutez la Cardiff cu Evgheni Oneghin Nu știam Însă nimic despre lumea operei când am pășit prima oară Într-o sală de repetiție la Welsh National Opera, unde, de cum am intrat, am dat de o gașcă simpatică și gălăgioasă ca o bandă de suporteri de rugby, un grup cu totul aparte numit „corul operei“. Venisem curios
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
epocii lui Petru cel Mare, și culmina cu scena sacrificiului de sine al credincioșilor fideli vechii ortodoxii ruse. Prin fumul autodafeului, peste cenușa celor care și-au dat viața pentru a-și apăra fanatic credința și tradițiile, Petru, copilul-țar Încoronat, pășea Încet, dar sigur, Înspre un viitor al modernizării și al „intrării În Europa“. În mod neașteptat, lucrul la această operă m-a Înseninat: m-am simțit atins și inspirat de armoniile complexe și de vibrațiile cutremurătoare ale polifoniilor ortodoxe. Aveam
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
acolo pe veranda de la intrare, cu aerul infatuat, de uzurpator, al unui sicriu; chiar și acesta era gol, de parcă, În sensul invers al evenimentelor, până și oasele lui s-ar fi dezintegrat. Asemenea fantezii nu sunt străine celor care au pășit de curând În viață. Sau, altfel spus, primele și ultimele trăiri tind să aibă o notă adolescentină - cu excepția cazurilor, posibile, când ele sunt Îndrumate de vreo religie venerabilă și rigidă. Natura se așteaptă ca adultul să accepte cele două neanturi
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
și roz, care mă ținea de mâna stângă, era mama și că ființa de treizeci și trei de ani, Înveșmântată Într-un alb necruțător și În auriu, care mă ținea de mâna dreaptă, era tata. În timp ce ei Înaintau cu pas regulat, eu pășeam țanțoș Între ei, apoi alergam și iarăși pășeam țanțoș, din strop de soare În strop de soare, pe mijlocul unei cărări, pe care astăzi o identific cu ușurință cu o alee dintre tinerii stejari ornamentali din parcul moșiei noastre Vira
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
era mama și că ființa de treizeci și trei de ani, Înveșmântată Într-un alb necruțător și În auriu, care mă ținea de mâna dreaptă, era tata. În timp ce ei Înaintau cu pas regulat, eu pășeam țanțoș Între ei, apoi alergam și iarăși pășeam țanțoș, din strop de soare În strop de soare, pe mijlocul unei cărări, pe care astăzi o identific cu ușurință cu o alee dintre tinerii stejari ornamentali din parcul moșiei noastre Vira, din fosta provincie St. Petersburg, din Rusia. Într-
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
despre „Oneghin“) Înfloreau ca o spumă, steagul lui personal era din nou Înălțat pe frumoasa casă din Rojestveno. Călătorea cu o jumătate de duzină de cufere uriașe, mituia Nord-Express-ul ca să oprească pentru el În mica noastră haltă și mă ducea, pășind pe picioarele lui mici și fragile Încălțate În pantofi cu tocuri Înalte, și promițându-mi un cadou minunat, până la copacul cel mai apropiat, unde rupea delicat o frunză și-mi spunea, oferindu-mi-o: „Pour mon neveu, la chose la
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
trăgea de-a lungul unei poteci acoperite cu zăpadă, pe sub copacii albi, În timp ce Serghei ședea pe o a doua sanie, tapițată cu pluș roșu, atașată de săniuța mea albastră, iar eu vedeam În fața mea călcâiele a două cizme de pâslă pășind foarte repede cu vârfurile ușor Îndoite și, când o talpă, când cealaltă aluneca pe o porțiune aspră de gheață. (Mâna și picioarele aparțineau lui Dmitri, grădinarul nostru cel mai bătrân și cel mai scund, iar poteca era aleea de stejari
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
atârnau pe o frânghie de rufe. La adăpostul unei mici cabine, erai ajutat de un alt servitor să-ți lepezi costumul de baie Îmbibat cu apă și Îngreunat de nisip. Acesta cădea bâldâbâc pe scândurile de pe jos și Încă tremurând pășeai În afară, călcând pe dungile lui albăstrui difuze. Cabina mirosea a lemn de pin. Servitorul, un cocoșat cu fața brăzdată de riduri, Îți aducea un lighean cu apă clocotită În care Îți Înmuiai picioarele. De la el am aflat și am
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]