8,941 matches
-
repede, răgușit. Altceva!! Boierii rămân consternați, în tăcere. Tăutu, încetișor, cu fereală: Cere... cere, cheile cetăților de la Mare... Ceee?!?! strigă Ștefan cu mânie, deși auzise prea bine. Cere închinarea Cetății Chilia și Cetății Albe... Ștefan sare ca opărit. Trântește cu pumnul în masă: Niciodată!! Aiasta, niciodată!! Odată cu capul!! strigă Ștefan. Să-și pună pohta-n cui! întărește Duma. Ștefan dă ocol încăperii cu pași mari, cu gesturi mari. De le pohtesc, să le ia singuri! De pot! Asemenea marfă se plătește
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
îl usturau de parcă ar avea nisip sub pleoape. Ai auzit Negrilă? Unii mai cred în Vodă Ștefan... Tu... tu mai crezi?... Cred!! strigă el. Să trăiți! Cred! Îl trec nădușelile, le șterge cu palma. Ștefan picotește cu capul proptit în pumn: Rău faci! Eu nu mai prea cred... A cam scrântit-o Vodă aista... Negrilă hâhâie ca de o glumă bună, dar nu-și poate stăpâni un clănțănit mărunt... Ce-i tremuriciul aista? A dat cataroaia peste tine, Negrilă? Negrilă hâhâie
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
Negrilă, când a văzut fierul înroșit, a prins limbă și a mărturisit toată urzeala hitleniei. Rumoare... Apoi, pe ușă, îmbrânciți de oșteni, se împleticesc cei trei hicleni, sângerați, cu fețele umflate, cu cămeșile sfâșiate... După ei, Sora, bocind, mușcându-și pumnii, despletită, umflată de plâns, se prăbușește la picioarele Doamnei Maria, care o ridică și o îmbrățișează. În genunchi, netrebnicilor!! îi brutalizează Duma. Lasă-i... și Ștefan îi contemplă, așa cum stau îngenuncheați, înfricoșați, cu capetele plecate. Cât p-aci, dragilor, să
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
mai răcneam! Sictiream! Înjuram și tăiam! De cele lumești, de cele sfinte, înjuram! Nu mai pridideam tăind la turcime! Mare tăiere am făcut în turcime!... Veneau-veneau, valuri-valuri veneau, puhoi se revărsau... Ne copleșiseră... Piept la piept! strigă Ștefan gâfâind, cu pumnii încleștați, cu fălcile încleștate, înfierbântat. Ne tăvăleam în mocirla de sânge! Cu jungherul! Cu mâinile goale! De păr! De beregată!... Allah!!Allah!!... Moldova!!Moldova!!.. Dumnezeule! "Multă moarte am semănat atunci în turcime!" Dar și vitejii mei, au 'nălbit poiana cu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
Am murit singuri... Turcii fac istoria veacului nostru. Aș vrea să fiu profet mincinos, dar teamă mi-i că va veni vremea când vor simți ascuțișul iataganului pe pielea lor. Atunci, în zadar vor plânge, în zadar își vor mușca pumnii; va fi târziu... prea târziu... Și vor fi singuri... Ce-o să mai râd acolo, la Putna! hohotește el. O să hohotesc de-o să-mi salte lespedea de pe piept... ce-o să mai râd!... Parcă am fost blăstămați să n-avem și noi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
muri, veți învia". Am făcut și eu pe "Mântuitorul"!... Ei... ei au crezut în mine și m-au urmat. Dumbrăvile Moldovei îs pline de flori și oase albe... Despre Înviere n-am încă știre... Hoo, nebuno!! se lovește el cu pumnul în piept. Iar ai luat-o razna?!?!... Vrei să ieși din piept?!?!... Ieși dară!! spune izbind-o poruncitor. Ieși!! strigă, apoi tace și respiră adânc. ...Și tu, Mihaile, dragul meu, spune încetișor. Și voi, vitejii mei, copiii mei...Nu m-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
e suficientă pentru ca femeia să fie introdusă, cum spune autorul, în echipa pentru rai. O fetiță care are grijă de frățiorul ei este cooptată și ea. „Bagajele” sunt de tot felul, de la cele mai modeste la cele mai cuprinzătoare. „Un pumn de castane, scrie Valeriu Cristea, trebuie să ajungă, neapărat, cu mine în paradis” (15). Tot așa, o pată de lumină pe masă, înregistrarea unui cor de ruși albi, atmosfera unei zile, dar și, într-o stare privilegiată, o zi feerică
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
Am s-o păstrez, castana aceasta, culeasă de pe asfaltul Căii Victoriei, care mă face să mă gândesc nu numai înapoi, ci și înainte: din bagajul pe care mi-l pregătesc, această „mostră” de copilărie clujeană nu poate să lipsească. Un pumn de castane trebuie să ajungă, neapărat, cu mine în paradis. Dacă voi fi acolo, veți fi și voi cu mine acolo. Vă promit! * Nu am vorbit până acum despre Cati, fetița cu doar câțiva ani mai mare decât Jeni, pe
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
puțin, îi păruse el copilului care eram pe atunci. Înainte de începerea luptei se convenise - și cineva (arbitrul?) anunțase cu glas tare regula, să audă toți spectatorii - ca în caz de mare dificultate luptătorul respectiv să lovească de două ori cu pumnul în pământ, în semn că își recunoaște înfrângerea. Așa s-a și întâmplat: trântit cu umerii de pământ și strâns de gât nemilos, unul din combatanți a fost nevoit să execute, precipitat, cele două lovituri. Drept urmare, meciului i s-a
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
combatanți a fost nevoit să execute, precipitat, cele două lovituri. Drept urmare, meciului i s-a pus capăt imediat. Poate că lupta din arenă era trucată și atleții niște jalnici impostori. Pe mine însă m-au „durut” cele două lovituri cu pumnul în pământ, modul acesta disperat de a te declara învins. * O moarte veselă, dacă se poate vorbi de așa ceva, evoca mama, povestindu-ne cum o femeie, întorcându-se de la piață, își găsește soțul tot în pat. „Scoală-te, leneșule!”, îi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
la Sângeorz, și eu insistasem să nu se întoarcă), a sosit la noi, nu mai țin minte în ce împrejurări, domnișoara Mica. Avea pe atunci, cred, spre șaizeci de ani, și - numele o caracteriza perfect - era, într-adevăr, micuță, un pumn de femeie, extrem de energică și de vioaie însă. Săritoare, gata să facă orice, s-a purtat extraordinar, ne-a ajutat mult, contribuind astfel la însănătoșirea Doinei. Este exclus ca noi s-o fi chemat (locuia în provincie, eu, cel puțin
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
cunoscuții și apropiații noștri. Am mai făcut împreună câțiva pași, apoi ne-am așezat pe o bancă. — ... Nu e vorba de mila obișnuită, pe care orice om normal o simte la vederea suferințele bietelor animale... Parcă cineva îmi dă un pumn în stomac de câte ori... Urcam într-o zi pe Schitu Măgureanu, în drum spre editură, când am avut ghinionul să-mi apară în cale... un pisoi. Mieuna jalnic, de dincolo de grilajul Cișmigiului, spre stradă... Cerea ajutor... Am trecut ca un laș
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
ce e catharsis-ul la cinematograf; cu deosebirea că în felul în care l-am experimentat, el nu descarcă, ci, dimpotrivă, încarcă. De la filmele care în acei ani îmi plăceau atât de mult ieșeam încordat ca un arc, transfigurat, cu pumnii strânși, gata să înfrunt orice. Mai mult poate decât oricând, așa ieșisem, într-o seară de toamnă înaintată de acum 13-14 ani, de la Vânătoarea tragică. Reprogramat de curând (mai exact: în urmă cu un sfert de veac, prin 1970, când
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
timp (sau succesiv) și monarhiști, și naționaliști, și liberali, și stângiști. Într-un fanatic poți lovi ca într-un sac de box rigid, cu iluzia că te bați sportiv, într-un ring. Cum să lovești însă în omul de marmeladă? Pumnul s-ar afunda într-o materie vâscoasă din care nu l-ai putea extrage, cu scârbă, decât lipicios și înmănușat. Dar nu numai fanaticul, ci și oportunistul ingenuu (căruia i se pare firesc să se „întoarcă” după cum bate vântul) e
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
pentru că vreau ca toți morții să învie; și ca Dumnezeu să-i ierte pe toți; deoarece ideea apocatastazei lui Origen mă entuziasmează, ca și cuvintele lui Isaac Sirianul despre nemărginita bunătate a Domnului, pentru care păcatele oamenilor sunt ca un pumn de nisip azvârlit în mare! Și pentru că toată viața am fost, ca om și scriitor, un propagandist al milei, considerând egoismul o rușine. Sunt de stânga pentru că-mi plac filmele neorealiste italiene și filmele rusești, pentru că la un meci de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
supere pe ultrapatrioții de toate neamurile, dar așa este, o știu din experiența propriei mele familii: omul își poate pierde relativ repede, în două-trei generații, naționalitatea, se deznaționalizează neînchipuit de ușor. Un motiv serios pentru ca șovinii care se bat cu pumnul în piept s-o lase mai moale... Părinții, bunicii, străbunicii mei (cam până la ei bate cât de cât privirea-mi retrospectivă) au fost bolgrădeni, născuți (cu o singură excepție) și locuind în orașul Bolgrad. Bunicul din partea mamei a văzut lumina
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
ulei. Pe malul apei este plajă cu nisip amestecat cu sare. Mai vine lume la plajă. Se spune că-i bun pentru reumatism să faci plajă. Eu și câteva persoane am intrat în apă până la genunchi și am luat câțiva pumni cu cristale de sare socotind că-i bun pentru baie la picioare. Au luat și alții sare din Marea Moartă. Am intrebat pe părintele care era cu noi dacă e păcat să luăm sare. A zis că nu e păcat
Pelerinaj la Sfintele Locuri by Maria Moşneagu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91813_a_92382]
-
logofătul a continuat să-l lovească. Tata, care era în urma calului logofătului, cu ochii plini de lacrimi, a sărit în spatele logofătului și a căzut jos cu acesta în brațe de pe cal, la zgârâiat pe față și l-a lovit cu pumnii. Căzut jos, logofătul a început să strige: „Pușcăria vă mănâncă”. Într-adevăr bunicul și tata au fost judecați și condamnați la închisoare pentru că au vrut să-l omoare. Tata, pentru că era minor, n-a avut de executat decât zece zile
A FOST O DATA........ by VICTOR MOISE () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83162_a_84487]
-
cuibul pe apă. Într-o astfel, de acțiune piraterească, lui tata i s-a rupt nuelușa pe când o rotea în cuib, și pentru ca să o scoată afară cu cuib cu tot, a băgat mâna până la cot în cuib. Când a strâns pumnul n-a mai putut să scoată mâna din cuib. Mâna se înțepenise de pereții de lut ai cuibului. În timp ce trăgea de mînă, a intrat la grijă și i s-a părut că de deasupra malului venea spre el un șarpe
A FOST O DATA........ by VICTOR MOISE () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83162_a_84487]
-
clipită sunt luminată parcă de o incunabulă din cartea vieții, despre care se vorbește în Biblie. „Tinctura” sfintelor din familia mamei mele strălucește și în mine. Îmi vine să urlu: Doamne, păstrează-mă în iubirea Ta! M-aș bate cu pumnul în coșul pieptului, ca sinucigașii din familia tatălui meu, strigând: Doamne, am păcătuit! Dă-mi înțelepciune pentru ziua în care chipul meu va fi orbit de lumina de neînchipuit a chipului Tău. Vom sta față în față, văzând adevăratul meu
Jurnal suedez III (1990-1996) by Gabriela Melinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2032_a_3357]
-
ușor să devii nebun când vezi că toate porțile sunt închise, și „capitalul” și grija pentru creșterea lui sunt preocuparea dominantă a unei mari părți a populației. Andrei (Bart) îmi povestește cum tatăl lui, de Yom Kipur, își lovea cu pumnul inima, cerând iertare pentru păcatele sale. Bună terapie, i-am spus, mult mai puțin costisitoare decât vizita la psiholog și tăcerea lor „atotștiutoare”. A-ți trezi inima din somnul ei este un act mistic, legat de ideea că omul își
Jurnal suedez III (1990-1996) by Gabriela Melinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2032_a_3357]
-
multe crime. Sultanul este adus în fața celui pus în țeapă și jupuit de piele, în fața unui cadavru însângerat. Tăcut și mut, el se retrage în camerele sale jelindu-se, recunoscându-și crima, nedreptatea făcută celui iubit. Strigă, se bate cu pumnul în piept spunând că a fost beat, că n-a știut ce făcuse. Nu mai bea și nu mai mănâncă, vrea să-și ia viața pentru că nu poate trăi fără cel iubit. Atunci intervine tatăl celui iubit, care-și duce
Jurnal suedez III (1990-1996) by Gabriela Melinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2032_a_3357]
-
Antoniu să urmeze școala normală și ea l-a ascultat. Atunci trăia tatăl ei. Fata ajunsese în clasa a patra de normală. Mai avea o soră și un frate și mai mare care bea mult și atunci când se îmbăta număra pumnii pe sacul fetelor și mamei. Un ticălos! După vacanța de iarnă, deci în ianuarie 1930, Motea (diminutivul pentru Matrona) rămăsese acasă. Am întâlnit-o și am întrebat-o de ce nu s-a dus la școală. Eram cu Fenea și se
VIEŢI ÎNTRE DOUĂ REFUGII CARTEA PĂRINŢILOR by AUREL BRUMĂ () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91701_a_92398]
-
apuca luase un par, o coadă de furcă sau ce găsise și, poteră de nenorocire se pregăteau să deschidă un nou front antisovietic. Dar n-a fost cazul. Din șartul uliței, mândru și împăunat venea Petre. Uite mamă, a deschis pumnul, mi-au dat soldații fire de coadă pentru buhai. Stăteam cu mâna ridicată, palma deschisă a lovitură, numai bună însă de primit trofeul cabalin depus ca o ofrandă de către copil. Din nefericire pentru mine dar și pentru săteni, școala a
VIEŢI ÎNTRE DOUĂ REFUGII CARTEA PĂRINŢILOR by AUREL BRUMĂ () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91701_a_92398]
-
dată, cânta popește, prepara copii la vioară și citire pe știme, cupletea á la Tănase și avea un chef nebun de călătorii. Am fost la Sihastrul Buciumenilor. Mirosea a ploaie și a curcubeu când, potrivnic oricărei închipuiri, din bătrânul cu pumnii împinși în durerea mereu risipită prin trup s-a desprins un altcineva care a luat dealul în piept, într-un mers alergat, cu mâinile ascunse în manșon de abur. L-am ajuns abia după trei, patru sute de metri, exact la
VIEŢI ÎNTRE DOUĂ REFUGII CARTEA PĂRINŢILOR by AUREL BRUMĂ () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91701_a_92398]