8,695 matches
-
zumzetul crâșmei urcând spre mine, ghemuit la o măsuță cu scaune incomode, un fel de taburete orientale, încerc să mă adun. De parcă aș veni de foarte departe. De parcă aș fi ieșit din mine, aș fi colindat speriat că m-am rătăcit și, într-un târziu, am găsit în sfârșit drumul. Acum, când scriu, știu că încă nu-mi găsisem pe atunci drumul. L-am găsit abia acum, când scriu. Mi-l descriu. Acum, cititorule, în clipa aceasta când mă citești, umplând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
nimic spre a mă salva. Nu am încetat însă să cred în Dumnezeu. Nu am ocolit Biserica. Nu m-am dezis de morți. Cred în lumea de apoi, în judecata Domnului și în îndreptarea păcătosului care sunt. Doar că încă rătăcesc spre duhovnicul căruia să mă spovedesc. Nu l-am aflat. Sau poate mi-e teamă să-l aflu. Mă rog din ce în ce mai des, deși încă nu i-am pătruns taina, cu rugăciunea inimii sau cu ceea ce cred eu că este: „Doamne
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
că dă culoare vieții, că o face mai suportabilă, mai amuzantă. Că merită, într-adevăr, să trăiești. Într-o beție continuă? Am trecut beat prin marile momente ale comunismului național și nu le-am admirat splendoarea pe deplin. Beat am rătăcit prin multilaterala dezvoltată, lălăind uneori, cu patos și sughiț, cântecele epocii, folclor și deznădejde, întru slava ei. Nu m-au primit însă în nici un cor, neavând volum pe măsură. Mai îmbătam și coriștii de lângă mine, și dirijorul, cu damful meu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
acum nu am analizat acest sentiment al reîntoarcerii. Dar cred, acum, că am nostalgia unui Eden pierdut. Pe care am căutat mereu să-l regăsesc. Această căutare a reîntoarcerii m-a ajutat să nu-mi pierd viața. Să nu mă rătăcesc în încercările prin care am trecut, câteva amenințătoare chiar, grele. Această mereu revenire mi-a dat tăria de a crede în ceea ce fac, de a nu mă simți niciodată singur, chiar dacă am dus o viață însingurată. Mi-a dat, revenirea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
le răsfoiască, uneori să le și citească și, mai ales, culme a decăderii, să le mai și fișeze. Ești, în fața lor, ceva între cerșetor-aurolac și cerșetorul-călugăr cu cartonul la gât adunând bani pentru Schitul Ciumăfaia. Mi-s dragi acești pierde-vară rătăciți printre cărți, siliți să le care ca pe o povară, condamnați să le păzească, să le numere periodic, să le plimbe din raft la lift, de la lift la cărucior, cu căruciorul pe holuri, să se poticnească deschizând ușa și apoi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
în pământ. Șovăiam să-mi descopăr timpul meu, amețindu-mă doar cu aburii promisiunilor. „N-am să mai scriu niciodată“, mi-am repetat de câteva ori înciudat în ușa „Gambrinus“-ului, de parcă mă răzbunam pe omenire pentru că îmi furase sau rătăcise servieta, pentru că pitise în cine știe ce afurisit de gang biroul acela al obiectelor pierdute prin mașinile I.T.B.-ului, lăsându-mă așa, buimac, doar cu sete de răzbunare și, mai ales, de a bea una sau două halbe gulerate. Scrisesem o povestire
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
să traverseze dintr-o amăgire în alta, dintr-o himeră în alta. Abia acum, când am prins a scrie astfel de pagini, am început să simt această parte de Bulevard ca pe o prezență a textului meu. Cobor pe Bulevard, rătăcindu-mă într-un text de-acum scris pe care eu, ca în dimineți din acestea, nu fac decât să-l retranscriu. Să-l ordonez poate altfel. Să-i dau o coerență pe care zilele mele, anii mei nu au avut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
însemna un reper stabil. Notam astfel de povești în carnețelele mele. Nu se sfiau când mă vedeau scriind. Eram, în acele târziuri de noapte, aproape asemeni lor. Un om necăjit, duhnind a băutură, fugind de cine știe ce necazuri și el, de rătăcea în inima nopților prin piețe, de nu-și găsea somnul, odihna sau împăcarea. Am trăit, alături de astfel de țărani, între tarabele lor, o noapte de nepovestit aproape. Pornisem spre Patriarhie, la slujba de Înviere. Mă înțelesesem să merg împreună cu T.
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
și în acel miez de noapte. Poate și pentru mine... Mă documentam pe atunci pentru cărți pe care nu le-am mai scris, umplând carnete cu astfel de povestiri ale țăranilor, depănate în miez de noapte în piețele prin care rătăceam spre casă. Nu-mi începusem coborârea. Nu știam nimic despre Luminare. Trăiam doar, fermecat de ușurința cu care se mistuiau zilele, una după alta, într-un dus despre care nu mă întrebam dacă este pierdere sau câștig, înălțare sau prăbușire
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
mi se întâmpla. Erau ani destul de grei pentru mine, de sărăcie lucie. Mă îndepărtasem de mare parte dintre cei cunoscuți, nu-i mai frecventam. Nu știu prea bine ce se întâmplase. Încă nu scriam, nu simțeam că trebuie să scriu. Rătăceam doar, urmărind cum îmi risipesc zilele, fără să mă doară, fără să simt vreo vină a pierderilor. Un fel de boală, care revenea periodic, târându-mă undeva în mlaștini extrem de ademenitoare. Nu pot spune ce-a fost. Poate doar, gândesc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
mă lăsa de capul meu, de a-mi suporta fantasmele și încrâncenările. Durea fără ea și trupul. Dureau și gesturile părăsite. Durea renunțarea. Dar mai mult, mai adânc decât toate acestea, durea frica în care mă dezmeticisem. Mă pomenisem singur, rătăcind fără însoțitor, fără sfătuitor, fără alinător trupului meu prăbușit în fel de fel de spaime. Dintr-odată, discuțiile cu Trombă, mărturisirile lui mi-au dezvăluit că același text poate zidi și poate dărâma. Nu literatura, am constatat, mă făcuse să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
servieta și teancul de ziare la piept, repetând tărăgănat. „Mă cunoaște tovarășul Maurer. Mi-a transmis că trimite mașina să mă ducă la dânsul. Am strâns toate documentele.“ CAP TARE. Tânăr, înalt, costeliv, nebărbierit, cu ochi mari, ieșiți din orbite. Rătăcește printre coloanele de la „Romarta Copiilor“, gesticulând supărat, furios. Din când în când se oprește brusc, își ia elan și se lovește cu capul de câte o coloană. Nu pățește nimic, deși ai impresia că-i crapă țeasta. Privește nedumerit coloana
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
multă vreme. Am privit cum îi dă felicitarea și spune câteva cuvinte pe care fata nu le auzi prea bine, apoi m-am uitat în altă parte când s-a-ntors și s-a unduit prin magazin spre raionul cu delicatese. Am rătăcit o vreme prin magazin, zâmbindu-i domnului Chipstead de fiecare dată când îl zăream pe vreun culoar, punând câte un obiect în coș, suficient de regulat încât comportamentul meu să pară inofensiv. Nu o pierdeam din ochi pe Brenda: încă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2259_a_3584]
-
cu judecata lui iubitoare de dreptate, mereu aducea limpezime lucrurilor, fapt pentru care era apreciat și respectat de toți oamenii din sat. El le spunea tuturor că, atunci când omul se îndepărtează de adevăr, nu mai poate vedea calea dreaptă, se rătăcește și având o gândire greșită, lasă să fie greșită și hotărârea pe care o ia. Îndrăzniseră mulți din sat să-l pună la încercare, dar nu izbutiră să-l prindă vinovat cu nimic. Moș Parfene, fiind și înțelept, era deplin
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
un om de la 1880. Singura diferență ar fi că din când în când ia un taxi. Iar dragostea lui... Parcă-i un roman din Bibliothèque Rose. Poți să pui rămășag că păstrează acasă într-un sanctuar tot felul de fleacuri rătăcite de Florence: o floare, un etu gol de ruj, o jartieră... Adică nu! E prea pudic pentru o jartieră... Bilețele în care-i solicită mici servicii, sau îl sfătuiește să-și pună ventuze. Bunica îți povestea mereu de primul ei
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
proteza. ― Câți bani aveai la tine? se interesă Melania Lupu. ― Vrei trei sute... ― Oh! E o sumă importantă. ― Da... Trebuia să-mi scot niște haine de la croitor. Doamna Miga ridică din umeri. ― Vezi-ți de treabă! În viața ta n-ai rătăcit un singur ac de gămălie. Cine știe unde l-ai fi pus și ai uitat. ― Nu, Florence, replică timid profesorul, de astă dată sânt sigur că l-am pierdut. ― Precis! Poți să-ți iei adio! Șerbănică Miga tăie aerul cu palma: L-
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
Pe masă strălucea încărcătorul uitat de inginerul Ionescu. Sprâncenele i se arcuiră. Scarlat părăsi ascunzătoarea. ― De ce nu-l poftiți înăuntru, domnule Dragu? E un tip onest! Merită cu prisosință recunoștința dumneavoastră. CAPITOLUL V TENTATIVĂ DISPERATĂ Șoferul își bălăngănea mâinile privind rătăcit în jur. Bătrânii uitau speriați fără să scoată un cuvânt. Melania Lupu clipea ca și cum o lumină prea puternică i-ar fi supărat ochii. " Ești îngrozitor de neatentă, fetițo! Ar fi trebuit să-ți dai seama de la început că tânărul acesta poate
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
De ce a dispărut și cine a avut interesul să-l facă să dispară? Există mai multe posibilități, va reflecta domnul maior. L-a rupt Nucu Scarlat! Ipoteza cade. Unde sânt bucățile și apoi de ce l-ar fi rupt? L-a rătăcit domnul Dascălu și crede-mă ― chicoti ― persoanele de la Miliție sânt foarte conștiincioase. Ar fi în stare să scotocească centimetru cu centimetru prin canal și prin muzeu ca să dea peste el. Știi care va fi concluzia? L-a sub-ti-li-zat doamna Melania
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
atroce aș spune, dar am înțeles totdeauna să ne facem datoria față de organele... nu-i așa... Florence îi azvârli o privire de gheață și Miga se înecă. Repetă punând punct: ― Față de organe. Sânt incapabil să-mi amintesc unde s-a rătăcit biletul. ― Concluzia se impune deci, remarcă Cristescu, cineva l-a distrus. Mai precis, l-a recuperat profitând de neatenția celorlalți și apoi l-a făcut să dispară. Doamna Miga rîse: ― Te pomenești că tot Melania o fi! ― N-ai luat
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
îi ridică și-i puse pe masă. Pe buze îi plutea un zâmbet vag. Salută și ieși. Melania Lupu îi luă în mână. "O gafă îngrozitoare..." Știa și maiorul, o știa și ea. Meticulosul Grigore Popa nu și-ar fi rătăcit niciodată ochelarii și în orice caz n-ar fi plecat în oraș fără ei. CAPITOLUL XV " CINE L-A UCIS PE MOȘ CRĂCIUN?" Era singură. O femeie în vârstă, într-un hol pustiu, cu un serviciu de ceai și o
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
ei măreață, 210Se prefăcu în tânăr luminos Și corpul lui sub haina ce se-ncreață, S-arată nalt, subțire, mlădios. Păr negru -n vițe lungi ridică fața Și ochi - albastri-nchis, întunecos, 215Iar fața-i albă, slabă, zâmbitoare - Părea un demon rătăcit din soare. Ah! te iubesc - îi zise el -copilă, La glasul tău simt sufletu-mi rănit, Din stea născut plec fruntea mea umilă, 220Cu ochii mei prind chipul tău slăvit - Nu vezi cum tremur de amor - ai milă! În nemurirea
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
picioare Acest dar neprețuit. Toamna vine și prin lunce Frunza cade rânduri, rânduri, Adâncit îmbla atunce El în grijă și pe gânduri; El purta în gîndu-i nurii, Ochii mari, zâmbirea gurei Și îmblînd prin codrii mari, El văzu mama pădurei Rătăcind pintre stejari. El durerea lui ș-o spune Și că trebue să moară De n-a prinde - acea minune, Acea tainică fecioară. Ea - îi zise-atunci bătrâna -- Locuește ca o zână În palat de diamante, Mai frumoasă, mai senină Dintre toate
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
cetăți în cale; Geaba omul meu da piept L-împingeau tot înderept. I-au înfrînt oștirile, I-au răpit măririle, Pustiit-au țările, I-au luat averile, I-a -nnegritu-i soarele, I-au robit popoarele. Eu în codrul cel pustiu Rătăcind, într-un târziu, Am aflat din limbi străine Că bărbatul nu-mi mai vine, Am aflat dinspre apus Că bărbatul mi s-au dus, S-a dus cale ne-nturnată De toți oamenii urmată. Am aflat din răsărit Că bărbatul mi-
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
argint Ce se mișcă strălucind Și în umbră [-n sbor] mi-l cură Și prin verdea boltitură; Numai p-ici și pe colea Soarele mai pătrundea, Ici e umbră, colo soare Pe ape tremurătoare. El pe maluri înflorite, Vede turme rătăcite; l02 {EminescuOpVI 103} {EminescuOpVI 104} {EminescuOpVI 105} Caii pasc lângă pîrae, Ca la lebede se - ndoaie Gâtul lor. Iar capul mic Ei de-odată îl ridic' Și urechile ciulesc Pe când luntrea o zăresc. El plutea, plutea mereu, Codrul sună blând
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
ei. Șerpi roșii rupeau trăsnind poala neagră a norilor, apele păreau că latră, numai tunetul cânta adânc ca un proroc al pierzării. Prin acel întuneric des și nepătruns, Făt-Frumos vedea albind o umbră de argint, cu păr de aur despletit, rătăcind, cu mînile ridicate și palidă. El se apropiă de ea și-o cuprinse cu brațele lui. Ea căzu ca moartă de groază pe pieptul lui, și mînile ei reci s-ascunseră-n sânul lui. Ca să se trezească, el îi sărută ochii. Norii
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]