8,590 matches
-
cei doi au fost "întâlniți" plimbându-se noaptea prin munți. Fiind convins că la acea oră și în acel loc nu puteau avea o întâlnire de afaceri, am explicat "Părții chiliene" că cei doi fuseseră într-o excursie și se "rătăciseră", gogoașă acceptată, "diplomații" fiind conduși la "reședință" de o patrulă a politicoasei poliției locale. La despărțire, mi-au exprimat sincere mulțumiri și mi-au făcut un frumos cadou integrala simfoniilor lui Beethoven. Subțiri băieții! Am început să ne pregătim bagajele
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1543_a_2841]
-
Casei de Cultură a României la Budapesta și a Casei de Cultură a Ungariei la București". Întoarcerea de la Budapesta a fost de coșmar se declanșase un viscol puternic, aeroportul din Budapesta era închis și a trebuit să călătorim cu trenul, rătăcind în noapte prin pusta înghețată, într-un compartiment la fel de înghețat, precum celebrul doctor Jivago prin Siberia. Gândul că o făceam pentru "noua patrie" avea însă să ne "încălzească inimile". La București centrul maghiar s-a deschis la 1 octombrie 1992
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1543_a_2841]
-
fac uneori să "patinăm" pe drumuri greșite, dar asta apreciez că nu schimbă datele problemei). De aceea, pe undeva prin "vest", mi-aș fi făcut conștiincios datoria, dar m-aș fi simțit sufletește ca Micul prinț al lui Saint Exupéry, rătăcind cu o floare în mână pe o planetă pustie! De când fusesem în Chile și trecusem prin Brazilia, de când îi citisem pe Garcia Marques, Jorge Amado, Vargas Llosa... visul meu era să revin în țările acelea calde, cu vegetație luxuriantă, cu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1543_a_2841]
-
25 de lucrări de gravură în culori. Scotocind prin Consulat, am găsit o comoară într-o cutie de lemn prăfuită, depozitată într-o magazie "sub scări" o expoziție de grafică cu nume unul și unul, începand cu maestrul Marcel Chirnoagă, rătăcită pe la Rio de cine știe când. Aveam să primesc indirect un ajutor nesperat de la Președintele Ion Iliescu: la început de august 1993, era în vizită oficială în Chile și prin septembrie mă trezesc la Rio cu echipa de curieri diplomatici
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1543_a_2841]
-
de Artă Precolumbiană și Indiană, Muzeul de Istorie Naturală, dar și Muzeul Romantic, Muzeul Național de Antropologie, Muzeul Automobilului, Muzeul Zoologic... Primul muzeu pe care l-am vizitat după sosire a fost "Museo del Gaucho". Gaucho este locuitorul nesfârșitelor câmpii, rătăcind călare dintr-un loc în altul, liber, fără stăpân, fără să depindă de nimeni, îmbrăcat cu cămașă și pantaloni largi din pânză groasă, cu cizme din piele de mânz, un poncho rulat pe umărul drept, o năframă în jurul gâtului și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1543_a_2841]
-
selva oscura, chè la diritta via era smarrita, pe care le recitam altora, Încântat de muzicalitatea metaforei, Începeau să-mi sune mai puțin metaforic și mai mult ca o descriere a propriei realități. La mijloc de drum, mă simțeam adesea rătăcit În „pădurea“ orașelor, a aeroporturilor și gărilor, a restaurantelor și hotelurilor, a teatrelor și a clădirilor de operă. Nicicând nu m-am deplasat mai mult decât În anii ’80. În acești ani m-am obișnuit să balansez, să oscilez, să
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
lăsam imaginația să se joace, În mii de direcții vagi, cu cearșafurile ca niște avalanșe de zăpadă și cu lumina firavă care părea că pătrunde prin acoperământul meu din penumbră, de la o imensă depărtare, unde Îmi Închipuiam animale ciudate, palide, rătăcind Într-un peisaj cu lacuri. Amintirea pătuțului meu, cu plasele laterale din sfori mițoase de bumbac, Îmi retrezește de asemenea plăcerea de a ține În mâini un anumit ou de cristal frumos, fermecător de solid, din granit Întunecat, rămas de la
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
care m-am Îndrăgostit pe loc - dar din păcate incidentul a luat sfârșit. O dată sau de două ori ne-a dus să-l vedem pe fratele lui, un preot romano-catolic emancipat, de o mare distincție, ale cărui mâini palide se rătăceau distrate peste micile noastre capete greco-catolice, În timp ce Max și cu el discutau probleme politice sau familiare, Într-un șuvoi neîntrerupt de poloneză șuierătoare. Îl văd pe tata Într-o zi de vară, la țară, făcând cu Max concurs de tir
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
creasem cu patimă, În visurile mele cu ochii deschiși. Într-un anumit crâng de pini, totul s-a petrecut firesc, acolo am sfâșiat țesătura imaginației și am gustat realitatea. Întrucât unchiul meu lipsea de acasă În acel an, am putut rătăci În voie și prin parcul lui imens, des, bisecular, cu lespezi clasice de piatră Înverzită pe aleea principală și cu potecile de labirint ce porneau În raze de la fântâna centrală. Ne plimbam „legănându-ne mâinile“, cum era obiceiul la țară
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
pentru a-i culege fructele zbârcite, În timp ce toată lumea copacilor se Învârtește pe orbita ochilor ei surâzători și, sub brațul ridicat, se formează pe rochița galbenă din șantung natural o pată Închisă la culoare, din cauza efortului făcut În soare. Ne-am rătăcit În păduri pline de mușchi, ne-am scăldat Într-un lac de basm și ne-am jurat dragoste eternă pe coronițele de flori, pe care-i plăcea să le Împletească, asemenea tuturor micilor sirene rusoaice, și, la Începutul toamnei s-
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
pe toți moldovenii lui". (Legendele Moldovei) ...Da! "Era fermecat și a rămas viu ca toți viii... și chiar are să mai vină odată, ca să-i apere pe toți moldovenii lui..." Ne întrebăm, cine mai suntem? Unde am ajuns? Încotro mergem? Mereu rătăcim drumul, bâjbâim ca orbeții și nu găsim nici cărarea, pentru că... Pentru că suntem dezbinați... Pentru că nu suntem unu' pentru toți, și toți pentru unu'." Pentru că n-am avut o călăuză... Atunci, Moldova l-a avut pe Ștefan; și s-a făcut
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
bătrânește: e un călugăr înalt, uscat, gârbovit, cu barbă albă, într-o rasă neagră, ponosită, peticită, legată cu o funie. Fii bine venit străine! spune cu blândețe bătrânul, privindu-l cu doi ochi vioi ce ard ca tăciunii. M-am rătăcit... hârâie vocea răgușită, spartă a străinului... Pot să... să...? Bătrânul aprinde o lumânare: Stai! Cu dragă inimă! Stai! îl îmbie bătrânul, inimos, aprinzând încă o lumânare... Încălzește-te... Ce furtună!... Străinul se apropie încet, cu pași șovăitori... Pare a fi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
nu ne trădau! se dezlănțuie Ștefan. Dacă nu ne părăseau! Dar... dar singuri!... Singuri!... Am făcut ce-am putut!... Pace ție, spune Daniil cu blândețe. Dar, Ștefan, obsedat, nu-l vede, nu-l aude. De trei zile și trei nopți rătăcesc nebun, bat munții, îmi zdrobesc genunchii pe stânci, gonesc încolțit de gânduri! Mă dau de ceasul morții! Încerc să înțeleg: cum a fost cu putință!? Cum?! Unde am greșit? Pentru ce am făcut tot ce-am făcut?! Pentru ce n-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
ochii!... Niciodată nu mă cufundasem atât de adânc în mine. Căpitanul nu părăsește cârma în furtună: se duce la fund odată cu corabia sa. Să... să fac ceva! Dar ce?! Să aflu o cale. O cărare. O potecă măcar... Te-ai rătăcit olecuță, spune Daniil cu blândețe. Te-o lumina Dumnezeu. O să-ți găsești calea... Ștefan rămâne cu ochii pironiți în gol... Respiră adânc și începe: "Neatârnarea", gândul aista drag inimii mele stăruie în mine din Sâmbăta aceea Luminată, când am fost
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
întinde mâna: Nu, nu!... Lasă!... Poți pleca... Mulțumesc... Haricleea se înclină adânc: Slăvită Doamnă... Se retrage cu spatele. În trecere, aruncă o privire cochetă într-o oglindă venețiană și iese plutind ușor pe ușa de taină. Maria, singură, cu privirile rătăcite în gol... Oblonul zgâlțâit de vânt se lovește de perete. Maria se ridică, îngenunchează pe pupitrul din fața iconostasului unde o candelă pâlpâie și răsfrânge o lumină palidă, tremurândă, dând viață, parcă, chipului blând al Maicii Domnului. E o icoană făcătoare
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
fi oare "Micul Bizanț", așa cum năzuiești tu? îngână Maria cu tristețe. Să crezi!! strigă Alexandru cu înflăcărare. Să crezi, așa cum cred și eu! Mangopul e un început! Vom avea un pământ "al nostru"! Un adăpost "al nostru"! Nu vom mai rătăci de ici-colo prin lume, principi fără țară și fără coroană! Și se va ști că pe fața pământului a mai rămas un colțișor pentru urmașii Împărăției celei de "A doua Romă"! Pe temeiul acesta cât o fi el de mic
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
descumpănit, dă din colț în colț, clipește des: Maica? De unde? Maica n-a scos nasu' dincolo de hotarul satului, spune el și tușește, apoi aruncă o privire chiorâș, șăgalnic. Au poate... poate la vreun fapt de sară, Măria ta să fi rătăcit cărarea prin Coțofenii din Deal... Boierii își mușcă buzele, își dau coate și se uită spre Măria sa, bucuroși că l-a încuiat. Ștefan, ca să câștige timp, își freacă fruntea făcând chipurile un efort de aducere-aminte: Coțofenii din Deal, zici? Știu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
bulucească dracii să iasă! hohotește el. O să plece cu sufletu' lui spurcat cu tot! Isaia cade pe gânduri... Entuziasmul i se moaie. Nu, nu-i bine. Dacă-ți întoarce lovitura?.. Aista-i dracu' gol", îl străfulgeră un gând. O săgeată rătăcită în bătălie din spate. Nu se știe de cine slobozită, nu se știe de unde, propune Alexa. Nu... nu... Și-aiasta-i încă cu primejdie. Sângele mânjește, lasă urme. Lovitura trebuie să vină pe furiș, tăcută, nevăzută, neștiută, fulgerătoare, ca mușcătura de năpârcă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
în misiunea lui. S-a lăsat bătut în cuie. Fără suferință, nici mântuire n-ar fi fost... A crezut... Și a înviat. Du-ți crucea până la capăt, Ștefan al Moldovei, și vei fi mântuit! Acu, ești ostenit, ostenit... Te-ai rătăcit olecuță. Când ai pierdut tot, tot, îți mai rămâne ceva: speranța în tine. Să n-o pierzi. Te vei regăsi. Te știe o țară, Ștefan al Moldovei nu e omul să se dea bătut. Să sălășluiești în duh, de acolo
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
am cântărit cugetul și fapta... Eu judec omul mai mult după cât se străduiește să-și împlinească năzuința, decât după ce reușește să făptuiască. Nu stă în puterea omului să poruncească Destinului... Dar stă în puterea lui să i se împotrivească! Ai rătăcit veacul; sunt gânduri și vise ce aparțin veacurilor viitoare... Veacul nostru întunecat nu îngăduie ridicarea capului. Puterea banului și puterea armelor stăpânesc lumea. Noi n-avem nici una, nici alta... Tu ai făcut tot ce omenește... imposibilul l-ai făcut! Ai
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
care, luându-mi inima în dinți, l-am scris despre el, în 1967-1968. Cum nu apucasem să-l dactilografiez, pierderea lui reprezenta pentru mine o adevărată tragedie. A fost primul și ultimul text compus de mine pe care l-am rătăcit, din 1962, de când am început să public. Toate încercările mele de a-l găsi - am întors casa pe dos cum se spune - nu au dus la nici un rezultat. A trebuit deci să-l rescriu, să-l refac din memorie și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
luându-l de braț pe Nichita, care cu smerenie bătrânească și vorbind de asemenea în șoaptă își tot exprima gratitudinea, au făcut împreună câțiva pași. Până ce ghidul benevol s-a asigurat că oaspetele redacției noastre nu mai putea să se rătăcească. După care, cei doi s-au despărțit din nou. Poate pentru totdeauna. * La Snagov, într-o vacanță, Raicu, referindu-se la o discuție avută cu criticul A.P., mi-a spus, cu aerul și pe tonul că ar aproba (sau că
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
stradă?... Măturătorii orașului... Au prins un câne la mijloc. Știu... Asta e o petrecere populară la noi; am văzut-o de atâtea ori... Câțiva inși se pun la pândă de o parte și de alta a uliții. Un câne flămând rătăcește căutând dosurile bucătăriilor și unghiurile unde se scutură gunoaiele. La un semnal, toți se ridică și-l împresoară din toate părțile. O clipă, animalul se oprește înghețat, sângele-i dă năvală la inimă, care-ncepe să zvâcnească de coaste... E
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
de părintele Irineu care ma condusese un pic. Deci am ramas singură pe cărarea de munte în puterea nopții. Pe locuri necunoscute de mine. Aveam treptele care se mai observau dar aveam și prăpastia care era lângă trepte. M-am rătăcit puțin, dar mam întors imediat pe treptele care duceau jos, la poalele muntelui. Greu am urcat pe munte și tot greu am coborât. E cu anevoie de coborât, că picioarele și genunchii slăbănogiți nu te mai ajută la mers. Și
Pelerinaj la Sfintele Locuri by Maria Moşneagu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91813_a_92382]
-
nimic n-am pregătit Desaga nu mi-am luat Cămașă sufletului n-am spălat Vai de suflețelul meu Ce-am făcut o viață eu. Compusă la 19 aprilie 1996 Drag copil Drag copil, frumos mai ești! Vezi, să nu te rătăcești! O comoară sfântă ai Dar doar lui Iisus s-o dai! A ta inima curată Lui Hristos s-o dărui, toată, Cu Hristos să locuiiască, De rele să te ferească. Cand în lume vei pleca, Multe-ncercări vei avea. Să
Pelerinaj la Sfintele Locuri by Maria Moşneagu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91813_a_92382]