9,763 matches
-
27 mai 1877, când principele Carol, inspectând bateriile românești de la Calafat, a dat ordin ca acestea să tragă asupra pozițiilor ocupate de trupele turcești peste Dunăre, la Vidin. Bateriile otomane au răspuns, trei obuze explodând în apropierea prințului care „le salută liniștit prin ridicarea chipiului“ (Memoriile, vol. IX, p. 88). Momentul, reluat și înfrumusețat mai târziu în numeroase istorioare de uz școlar și popular s-a demonetizat - în memoria generațiilor trecute - prin repetare insistentă; astăzi poate să emoționeze din nou. 71
Bucureştii de altădată Volumul I 1871-1877 by Constantin Bacalbaşa () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1327_a_2710]
-
atunci, ca și Podul Mogoșoaiei (Calea Victoriei) erau pavoazate cu drapele române și ruse. Trotuarele gemeau și un puternic serviciu de pază era organizat. Se observa numeroși agenți ruși pretutindeni. Primarul a rostit următoarea cuvântare: „Sire! Orașul București e fericit a saluta în augusta persoană a Maiestății-voastre pe oaspele cel mai ilustru ce a onorat vreodată țara noastră! Actele mari prin cari Maiestatea-voastră a știut să graveze adânc numele său în inimile supușilor săi și în fastele Istoriei, ajutorul tutelar ce Rusia
Bucureştii de altădată Volumul I 1871-1877 by Constantin Bacalbaşa () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1327_a_2710]
-
o puternică garanție pentru viitor. Devenit numai de ieri Capitala unui stat pe deplin independinte, orașul București e mândru d-a deschide astăzi porțile sale liberatorului popoarelor din Oriente. El m-a însărcinat a rădica vocea în numele său pentru a saluta cu cel mai profund respect pe marele monarh care, prin vizita sa, a binevoit a face îndoit memorabilă noua fază în care a intrat România liberă și independentă. Trăiască Maiestatea-voastră! Trăiască familia imperială!“81 anul 1877 359 81. Bacalbașa a
Bucureştii de altădată Volumul I 1871-1877 by Constantin Bacalbaşa () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1327_a_2710]
-
Națională care era înșiruită pe strade. Ajuns la Palat, țarul întreabă ce este această nouă armată? I s-a răspuns că este Garda Națională. Atunci, țarul îmbrăcă mantaua, scoborî în curtea Palatului, trecu în revistă Corpul de gardă și îl salută de trei ori. În București, împăratul a fost primit de Doamnă, fiindcă domnitorul era în Bulgaria.167 La 10 decembrie a murit Nicolae Golescu, fost locotenent domnesc, mare patriot român, acela care a fost cel dintâi decorat cu „Steaua României
Bucureştii de altădată Volumul I 1871-1877 by Constantin Bacalbaşa () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1327_a_2710]
-
trage cu tufanu. Beizadea Mitică Găsi oala mică Că-i strâmtă la gură, Rea la-nghițitură. Junele Misir Suge din clondir. Bătăușii ține Isonul pe vine7 etc., etc. Ionică Frumosul, după ce-și debita cele două cântece și aduna gologanii, saluta frumos, spunând următoarele vorbe în limba franceză: „Je vous aime, je vous adore / Que pretendez vous encore? / Bonjour, mon angel / Sărut mâna, conașilor!“ Ionică era amorezat lulea de cea mai elegantă și mai șic doamnă din elita bucureșteană. Fiindcă bărbatul
Bucureştii de altădată Volumul I 1871-1877 by Constantin Bacalbaşa () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1327_a_2710]
-
în duce de York și contele Warwick, tînărul crescut în „umbra Turnului”, încrezător în rațiune, căruia spaima morții îi provoacă o irepresibilă greață (fiziologică). La fel ca Warbeck, el e victima unei înscenări perfect organizate. *Masiv, înfofolit, cu ochelarii aburiți, salutînd zgomotos, a intrat în camera mea de redacție Dan Zamfirescu, pe care îl cunosc din perioada cînd eram „vechist”. Prezența sa i-a atras imediat pe colegii din celelalte birouri. E venit în Bacău ca „suporter” al pianistei Y.D.
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
respectul absolut”, care adesea limitează înțelegerea operei sale. De asemenea, am fost trimis să fac o „expunere” despre literatura contemporană (titlul dat de organizatori sună destul de complicat), la unitatea de artilerie. Sublocotenentul care sînt s-a simțit mîndru că-l salută maiori și colonei. Din fericire, împieptoșarea asta a durat doar cîteva minute, la sosire și la plecare. Pe stradă, bănănăindu-mi „geanta de funcționar”, m-am simțit integral al „mulțimii anonime”, neînsemnat și cu un început de dezgust. *M-am întîlnit
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
Dumitreștii, care nu fac altceva decît să rimeze român cu rămîn, Nicolae cu văpaie, fierbinte cu înainte, veghează cu trează etc., revistele ne dau „literatura” care se vede. Cui servește ea? Cred că sîntem printre puținii din lume care mai salutăm alegerile cu poezii. Cînd, oare, vom ieși din această fază lirică? *Azi, dacă nu cumva chiar la această oră, Lucica ar trebui să fie la tata, la spital. știind „numărul de interior”, puțin mai devreme i-am dat telefon, să
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
a explica „porcăria”, după o clipă a mai adăugat unul: „nu-i exclus ca la mijloc să fie și o «lucrătură» a lui Constantin Țoiu”. „Ce motive ar avea?”, l-am întrebat. N-a apucat să-mi răspundă. Ne-a salutat Ilie Boca. Discuția s a întrerupt. Ne-am despărțit și n-am mai reluat-o. *„Adie un vînt înmiresmat... / Rîzînd, glumind a și trecut viața”, cîntă Raju și Tanu, personajele din Prietenii mei, elefanții, film indian lung și cu de
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
acoperită de praf gri-albicios, Piața Universității avea un aspect selenar, halucinant. Frămîntați de griji, derutați și extenuați, oamenii se mișcau fantomatic, aidoma unor spectre dintr-un film uzat. Printre ei, cu fața lividă, cu umerii aplecați, Corneliu Dima-Drăgan. Ne-am salutat, dar altceva nu prea am mai știut ce să ne spunem. Deși sufletește grăbit, m-am urnit destul de greu spre gară. *31 martie 1977. Din zori și pînă la nouă: o lumină portocalie, crepusculară, nefirească. După aceea, de-a lungul
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
găsi” poemul pe care i l-am cerut. Puteam chiar să pariez că atunci cînd mi-l va trimite îmi va preciza, pentru a nu se dezminți, că e ceva „vechi”, scris înainte de „40 de ani”! *Oho! Bălăiță ne-a salutat printr-o vedere, cu „Dragi prieteni”, tocmai din Mongolia, unde „oamenii sînt primitori”, iar peisajul - „dur și expresiv”! Zic „oho!”, pentru că noi contăm din ce în ce mai puțin pentru el. *Un ceas întreg, cred, am vorbit cu Vasile Crăiță Mîndră despre ceilalți pictori
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
în formă de zicală: „Cine mîncă varză crudă multă sănătate are!” Cea tînără din nou despre lucrurile ei: „Vezi inelul ăsta, l-am cumpărat din Turcia...” Cît am stat la masă, n-am scos nici o singură vorbă. Le-am părăsit, salutînd totuși, în momentul în care au trecut să facă schimb de tranchilizante. Nu știu cum m-aș descurca dacă mi s-ar da temă să descriu stațiunea. De oriunde ai privi o, imaginea ei nu se dezvăluie în întregime. Părțile sînt risipite
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
Laforgue). Asta ar explica relaxările în prezența unora dintre ele și încordările, indispozițiile, opacitățile produse în prezența altora. Mă interesează critica „de atitudine”, degajată de obligații protocolare. Independența trebuie să fie prima condiție a actului critic. Prin urmare, sînt de salutat cei cu statut de neîncolonați (Grigurcu, de pildă), cronicari fără gazete și trăind în provincie. Prin contrast cu aceștia, unii dintre „confrați” îmi par a fi într-o permanentă căutare de partizani, ca profesorii universitari de studenți la cursurile opționale
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
descoperă apoi justificarea și semnificația adîncă. *„Hristos a înviat!” se mai spune doar între intimi. Cînd am ieșit dis-de-dimineață să cumpăr lapte (azi lumea bea vin, e deci mai ușor de „procurat), cei cu care m-am întîlnit m-au salutat cu „Bună dimineața!”, oarecum încurcați. Doar pe la prînz, mergînd pe Calea Mărășești, un cerșetor bătrîn mi-a spus: „Hristos a înviat, tovarășe!” *„Pilda lucrătorilor tocmiți la vie” se încheie (Matei 20, 16) cu des citatele vorbe: „mulți sînt chemați, dar
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
ordinară”) și de cel ce conduce actualmente Cultura: „e un instalator... de veceuri!” Nu mi-a explicat ce anume i a provocat scîrba, iar eu nu i-am cerut lămuriri, ca să nu par că mă îndoiesc. * Imediat după ce ne-am salutat, bădia Lazan m-a reținut ca să mă întrebe „Care-i culmea «spațiului mioritic»?” știam că urmează un banc, dar am făcut o mutră gînditoare, așteptînd să-l spună. „Să ai oi și să n-ai brînză!”, mi-a zis el
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
cu boruri largi, mustață bogată, albă, și cîrjă. Mergea cel puțin o dată pe zi La Vale, dar nu se oprea pe la noi, iar cînd noi mergeam la mătușa Aneta, trecînd pe lîngă casa lui, nu ne opream la el. Îl salutam, însă fără dorința de a sta de vorbă. Oare, pe lîngă alura de personaj dintr-o nuvelă de Sadoveanu, avea și o biografie pe măsură? *Ca și Ulrich din romanul lui Robert Musil, sînt aplicat, sincer, afabil etc. Însă doar
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
obligă să „înghit” cît mai multe „noutăți”. Nu o dată storc „fructe” aproape seci, din care abia obțin picătura necesară scrierii unei recenzii. La întoarcerea spre casă, după ce am trecut de Institut, cam prin dreptul bisericii „Sf. Gheorghe”, el a fost salutat de trei iordanieni. Mi-a spus cît pot fi de „obraznici” și că nu e bine să ai cu ei altfel de relații decît de la profesor la elev. În iarnă - lucru pe care îl regretă - a apelat la unul din
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
primitiv, cît și față de cel tehnicist, complicat, în care e prezentată literatura română în școală. Fiind însă compusă cam de sus, rău (aspect agravat de tăieturile lui G.), cu formulări de un patetism vetust sau greșite („cerință de două ori salutară” etc.), ea nu-și va atinge scopul. Autorul e - fără îndoială - un om de bunăvoință, care suferă sincer pentru descreșterea importanței meseriei sale, dar, din păcate, nu are un condei sobru. Tonul ales nu e cel bun: e un ton
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
convocarea unor actori la Securitate. Ana Blandiana e sancționată pentru versurile apărute în „Amfiteatru”, la rubrica „Antologica” (nr. 12/1984). Sînt versuri pe care ea le-a citit la „Zilele Culturii Călinesciene”, anul celălalt, și pe care eu le-am salutat în darea de seamă făcută manifestării, în „Ateneu” din iulie 1983. *Mă descurc mai bine, se pare, cînd scriu despre cărțile de critică și istorie literară; mi-e mai la îndemînă să apreciez știința decît talentul. * În ciuda interdicției pe care
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
vreți să știți care i imaginea ei oficială? Situația reală e că planificarea-i... un haos!” * Nu mi-a picat prea bine cînd, la cîteva minute de la intrarea în biroul meu redacțional, Mihai mi a spus: „Mă duc să-l salut și pe George”. Adică pe Genoiu! Cînd a deschis ușa, acesta tocmai trecea pe hol. Zărindu-l, voios nevoie mare, Mihai s-a lansat într-un „Aaaa, salut, George!” și doar știe care sînt relațiile mele cu el! S-au
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
îndreptat față de cum era cu o lună-două înainte. Cred că e mîhnit și derutat de golul din jurul său. Ingrați, chiar și cei ce i-au băut vinul îl privesc ca pe o stafie. Vasile Florea, care a deschis vernisajul, a salutat prezența vicepreședintelui de la Cultură, tovarășul Donea, fostul student al lui Gr.V.C., dar n-a catadicsit să spună că în sală se află și cel care a slujit ani de zile Galeriile cu sfatul și cu scrisul său. N-au făcut
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
oare?) s-o vorbească de rău: „Ura - filosofează ea - ne face meschini”. În schimb, cealaltă o ridiculizează spunînd că e „artificială”, „prea intelectuală”; din punctul său de vedere însă, „astea sînt niște complimente”. „Salut cu respect...” Cine pe cine a salutat așa în ședință? Petru Enășoae, un tip plin de sine („pute de orgoliu”, vorba lui Nancu), pe Natalia Jipa, secretara cu propaganda. De ce-a făcut-o? Pentru că „tovarășa s-a integrat organic în sistemul de activități al Comitetului” (de
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
vederile fiului meu, elev într-a XI-a, e un oarecare Nicolae Comis, „bosul boșilor” (mi-l caracterizează el), șeful restaurantelor sau al alimentației publice locale. L-am văzut de cîteva ori pe la vernisaje: o namilă, un turn umblător. Se saluta cu pictorii, pe care îi cunoaște prin nevastă-sa, șefa Fondului Plastic. Nu știu ce e la bază: ospătar, sportiv, economist? Figura (un oval înflorit) și ținuta vestimentară (mai ales cea în pardesiu), îl recomandă, fără altă vorbă, ca prosper. În comparație cu el
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
nou la secție și arhivate. Nu de mult, cu o săptămînă sau două în urmă, le cerceta un tip de la Securitate: figură de funcționar greoi, blond, față plină, surîzătoare, privire nesigură - probabil un grafolog. De atunci, cînd îl întîlnesc, mă salută. Îi răspund, nu fără a mă întreba dacă trebuie. Am ajuns la părerea că ar fi stupid să-l detest fățiș (pe el sau pe altul). Proza citită (Lăncrănjan, Buzura ș.a.) îmi dă un asemenea impuls. Totuși, ostil în principiu
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
mă baricadez împotriva obsesiei. Însă liniștea la care ajung e din păcate precară. „și dacă totuși?...”, izbucnește din cînd în cînd gîndul cel negru. Și iarăși iau de la capăt neutralizarea lui. Mă întîlnesc, pe stradă, cu unul-cu altul, ne salutăm, stăm puțin de vorbă. Sînt mai puțin atent decît odinioară la ceea ce mi se spune. Îmi privesc interlocutorul și mă întreb: „Ăstuia i-o fi trecut prin cap vreodată gîndul că ar putea să moară? L-a chinuit o asemenea
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]