9,812 matches
-
ridicate grațios Într-un cerc deasupra capului. Într-un cerc... M-am uitat din nou la desen. Fata se afla exact În poziția aceea. Am Încremenit În scaun În timp ce creierul meu făcea conexiunea: 11 februarie 2011. Mi-am privit mâinile. Tremurau. Am simțit cum retrăiesc totul. Fiorul. Șocul. Dorința arzătoare de a-l revedea. ― Damian! am exclamat fără să-mi pese de privirile ciudate care-mi erau adresate. M-am ridicat de pe scaun, apoi mi-am dat seama că era o
Ștefana Paraschiv by Dansul regăsirii () [Corola-publishinghouse/Imaginative/784_a_1490]
-
pentru a zecea oară. Apar pe scenă doar vreo jumătate de minut. Am Înghițit În sec. Într-adevăr, eu eram personajul principal aici. Eu și nimeni altcineva. Dar oare puteam să fiu? ― Hei, Îmi spuse unul dintre băieți, nu mai tremura așa. Și el, ca și Cora, aveau de făcut lucruri minore și erau infinit mai puțin stresați. ― Sunt În regulă, Mihai, am spus Încet. ― Sunt dispus să-ți bag un calmant pe gât, să știi, zise el vesel. Și apropo
Ștefana Paraschiv by Dansul regăsirii () [Corola-publishinghouse/Imaginative/784_a_1490]
-
cu morala și că „societatea trebuie purificată“, nu pot să nu mă gândesc la unele sloganuri auzite demult, în copilăria mea sibiană, când superbii ofițeri germani, în uniformele lor impecabile, aproape că asediaseră Hermannstadt-ul, iar noi, mama și cu mine, tremuram când ieșeam la plimbare pe Corso cu Frau Weiss, proprietăreasa noastră evreică. Pe vremuri, când Madi (Mariana Marin) încă mai trăia și mulți poeți germani din Aktionsgruppe Banat veneau la ea acasă (locuiam foarte aproape și ne vedeam zilnic), ea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2262_a_3587]
-
în care ținea trestia, o trecu în sus spre spate și o plasă, destul de îndemânatic, în față, cât îi permise brațul. Ața, destul de ușoară, nu se întinse cum ar fi dorit el, dar nici în adânc nu se afundă. Plutea tremurând odată cu unduirea ușoară a apei. În schimb, peștișorii se speriară și, cu mișcări rapide ale codițelor și aripioarelor, se îndepărtară grăbiți și se pierdură printre ramurile dese ale plantelor acvatice lângă mal. Nemulțumit, aruncă „undița” și o privi înciudat cum
Captiv pe tărâmul copilăriei by Marian Malciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/630_a_1234]
-
ducă el (Fred era numele mic al colonelului MacAndrew), dar sunt convinsă că nu el e omul care ar trebui să meargă. N-o să facă decât să strice lucrurile, și pe altcineva nu văd pe cine să rog. Glasul îi tremura puțin, drept care am simțit că aș fi o brută dacă aș șovăi cât de cât. — Bine, dar n-am schimbat nici două vorbe cu soțul dumitale! Nici nu mă cunoaște. Probabil o să-mi spună să mă duc la naiba. Asta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
nou în propria ta inimă ai nevoie de cunoștințe, și de sensibilitate, și de imaginație. — Bine, Dirk, dar eu de ce am socotit totdeauna frumoase tablourile tale? Le-am admirat încă din prima clipă când le-am văzut. Lui Stroeve îi tremurară puțin buzele: — Du-te și te culcă, scumpa mea. Eu am să fac câțiva pași cu prietenul nostru și pe urmă mă întorc. XX Ne-am învoit ca Stroeve să treacă pe la mine în seara următoare și să mă ducă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
doar un pic mai puternică decât în bezna cea mai adâncă, venea de la o lucarnă. — Strickland! am strigat. Nici un răspuns. Totul, era într-adevăr teribil de misterios și mi s-a părut că Stroeve, aflat la un pas în urma mea, tremura din tot trupul. O clipă am șovăit dacă să aprind un chibrit. Am deslușit cu greu un pat aflat în colțul camerei și m-am întrebat dacă nu cumva lumina o să ne dezvăluie un cadavru. — Ce, mă prostule, n-ai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
la spital? — La spital! Are nevoie de îngrijirea unor mâini iubitoare. Trebuie să fie tratat cu un tact nemărginit. Am fost surprins să văd cât de tulburată a fost nevasta lui Stroeve. A continuat să așeze masa, dar mâinile îi tremurau. — Mă scoți din sărite. Crezi că dacă ai fi tu bolnav el ar mișca vreun deget ca să te ajute? Dar ce contează asta? Te-aș avea pe tine care să mă îngrijești. N-ar fi nevoie. Și pe urmă eu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
lacrimi. Am impresia că nu prea înțeleg, i-am zis. — Strickland nu poate lucra împreună cu altcineva în același atelier. — Bine, dar dă-o dracului, doar e atelierul tău! Treaba lui cum se descurcă. Mi-a aruncat o privire jalnică. Îi tremurau buzele. — Ce s-a întâmplat, de fapt? l-am întrebat cam aspru. A dat din colț în colț și s-a făcut roșu ca sfecla. A început să privească trist un tablou de pe perete. — N-a mai vrut să mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
am găsit. — Am cinat târziu, i-am zis. Acum mă răzgândisem. Nu mai puteam zice că băutura îl adusese în halul acesta de evidentă disperare. Fața lui de obicei atât de trandafirie era acum pătată într-un mod nefiresc. Îi tremurau mâinile. — S-a întâmplat ceva? l-am întrebat. — M-a părăsit nevasta. Abia izbuti să scoată aceste vorbe. Apoi i se tăie respirația și lacrimile începură să-i picure pe obrajii, rotunzi. Nu știam ce să-i spun. Primul meu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
ne-a spus că pacienta nu vrea să vadă pe nimeni. Noi îi spusesem că dacă refuză să-l primească pe Dirk s-o întrebe dacă mă primește măcar pe mine, dar ea nu acceptase nici asta. Lui Dirk îi tremurau buzele. — Nu îndrăznesc să insist, spuse infirmiera, e prea bolnavă. Poate peste vreo zi-două o să se răzgândească. Dar oare dorește să vadă pe altcineva? întrebă Dirk cu glasul aproape șoptit. — Zice că nu vrea decât să fie lăsată în pace
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
udă. E prea slăbită ca să folosească batista și lacrimile îi curg pur și simplu șiroaie pe obraz. Parcă mi s-a frânt inima. În clipa aceea aș fi fost în stare să-l ucid pe Strickland și știam că îmi tremura glasul când mi-am luat rămas-bun de la infirmieră. L-am găsit pe Dirk așteptându-mă pe scară. Nu părea să vadă nimic dinaintea ochilor și nici n-a observat că am venit lângă el până când nu l-am luat de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
brațele unei femei, și când ai constatat că nici acolo nu ți-o găsești, ai urât-o. N-ai simțit pic de milă pentru ea, deoarece n-ai milă nici pentru tine. Și ai omorât-o de frică, pentru că mai tremurai încă în fața primejdiei de care abia-abia scăpaseși. A zâmbit sec și s-a tras de barbă: — Bietul meu prieten, ce îngrozitor de sentimental ești! O săptămână mai târziu am auzit întâmplător că Strickland a plecat la Marsilia. De atunci nu l-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
un băiat care să-mi arate drumul. Dar nimeni n-a vrut să mă însoțească, așa că a trebuit să mi-l găsesc singur. Când sosise Dr. Coutras la plantație avusese un sentiment tulbure. Cu toate că se încălzise mergând, începu acum să tremure înfiorat. Era în aer ceva ostil care-l făcea să șovăie. Simțea că i se pun în cale niște forțe invizibile. Erau mâini nevăzute care parcă-l trăgeau înapoi. Nimeni nu se mai apropia acum ca să culeagă nucile de cocos
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
să nu mai înțeleg nimic. Mihaela îmi răsturna toate socotelile, ieșea din logica mea, sărea dincolo de orice previziune. Niciodată nu înfăptuisem ceva în legătură cu ea potrivit calculului meu aprioric. De ce îndărătnicia asta inexplicabilă? Nu o sărutasem cu voia ei? Nu-mi tremurase în brațe? Când mă socoteam pe culme, abia atunci trebuia să-mi dau seama că mai am încă de urcat. Un gând încercă să-mi deslușească taina. Tot ce obținusem până acum de la Mihaela nu-mi dăduse ea: îi smulsesem
Invitație la vals by Mihail Drumeș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295579_a_296908]
-
putut să i se împotrivească. Într-adevăr, cine s-ar fi încumetat să reziste acelui torent de simțiri dezlănțuite, în stare să rupă zăgazuri și să dezrădăcineze pomi? Și iată miracolul se întîmplă. ― Nu, nu vreau să mori, strigă Mihaela, tremurând de spaimă, podidind-o și pe ea plânsul. Iartă-mă! Am să fiu bună cu tine, așa cum nici nu te aștepți. Am tresărit ca în fața unui fenomen supranatural: ― Adevărat, Mihaela, adevărat? Kepetam mereu adevărat, dar îndărătul acestor cuvinte stăruia întrebarea
Invitație la vals by Mihail Drumeș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295579_a_296908]
-
fața curată din năpasta aceea. Dar era prea mândru. Când a fost citat, a preferat să moară decât să urce scările parchetului militar. După aceea nevinovăția lui a ieșit la iveală, dar ce folos! Mihaela avea ochii umezi. Glasul îi tremura, înecat de emoție. ― Mama n-a supraviețuit acestei nenorociri. S-a stins după câteva luni, iar eu cu Alexa am rămas orfane, silite să ne câștigăm singure existența. A fost un noroc neașteptat că ea a găsit un serviciu bun
Invitație la vals by Mihail Drumeș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295579_a_296908]
-
privind străzile, casele, vitrinele. Apoi am coborât pe malul mării, în apropiere de Cazino. Apa se întindea nesfârșită, dincolo de bătaia văzului. Ne dureau ochii de atâta apă. Soarele râdea de sus și mângâia marea cu mâinile lui de lumină. Apa tremura înfiorată și-i plăcea, se vede, jocul. Din pricina asta avea fața strălucitoare, ca un om fericit. Prezența mării făcea să ne simțim uriași, ca Guliver în țara piticilor, și simțământul acesta de grandoare era atât de puternic, încît crdeam că
Invitație la vals by Mihail Drumeș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295579_a_296908]
-
călătoria noastră n-o să-mi pară decât un vis frumos și scurt. Pe când vorbea îi clănțăneau dinții. Am cuprins-o în brațe ca pe un copil, acoperind-o cu pieptul, ca să-i dau căldura mea. ― Ți-e frig și aici? Tremuri! ― Nu mai mi-e frig. Mă încearcă un sentiment ciudat... un fel de teamă... ― De cine ți-i teamă? ― Nu știu... Poate de tine, poate de necunoscut. Nu-mi dau seama... ― Dacă-i așa, îmi place că te temi de
Invitație la vals by Mihail Drumeș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295579_a_296908]
-
vrea. Ne trebuie o capacitate de a suferi prea mare și nu știu dac-o avem. Dealtfel, aleșii dragostei absolute sânt excepții tot atât de rare ca și geniile... ... Trecuse de miezul nopții și pe bord se întețise frigul. Mihaela începu să tremure mai tare. ― Rămânem aici pân-la răsăritul soarelui? ― Mai bine ne retragem. M-a răzbit frigul! Am coborât în pântecele vasului unde se afla cabina noastră cât o cutie, în care abia era loc să ne mișcăm. Peretele avea un ochi
Invitație la vals by Mihail Drumeș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295579_a_296908]
-
a fost deloc greu. ― Probabil că te așteptai la vizita mea, i-am spus așezîndu-mă pe un scaun la o distanță convenabilă, înainte de a fi poftit. Pe fața lui se citea neliniștea, ochii îi jucau sperioși în orbite și chiar tremura. (Dacă era teafăr, cred că ar fi luat-o la sănătoasa.) Frica bietului omuleț îmi aducea apă la moară. ― Nu trebuie să te temi de mine, am continuat pe ton înalt, protector. N-am venit să te ucid, nici să
Invitație la vals by Mihail Drumeș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295579_a_296908]
-
cazul ca să nu-și calce mândria în picioare și să alerge la mine, să mă roage. Să apară umilită în fața mea, așa cum nu apăruse niciodată până atunci, conștientă de marea mea putere, să-mi cântărească orice vorbă din gură, să tremure de mine. Iar eu să mă arăt bun, mărinimos, infinit de bun, infinit de mărinimos! Ca s-o doară și mai mult puterea mea. Ca s-o rănească până în străfundul sufletului generozitatea mea! Am așteptat-o cu încordare toată ziua
Invitație la vals by Mihail Drumeș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295579_a_296908]
-
mustrare scrisă. ― Te ascult, dragul meu, și mă întreb dacă vorbești cu adevărat serios. ― Pentru numele lui Dumnezeu, am eu aerul că glumesc? Te rog, domnule ministru, hotărăște... Vreau să știu ce-mi rămâne de făcut. Eram probabil palid și tremuram de enervare. Popișteanu, după un efort vizibil, rosti cu alt ton: ― E pentru prima dată când consimt să-mi calc pe conștiință. O fac pentru dumneata! Și spunând acestea rupse hârtiile. Alexa înghețase pe scaun și ne privea fără să
Invitație la vals by Mihail Drumeș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295579_a_296908]
-
nevoie de așa ceva. Am strâns receptorul în palmă cu o încordare supremă, gata să-l sfărâm, și în clipa aceea am avut revelația celor întîmplate cu o certitudine pe care ți-o dau numai marile presimțiri. Probabil eram palid și tremuram pentru că Cecilia care venise să mă poftească la masă, se sperie văzîndu-mă. ― Ce ai? Ești galben ca ceara. Ce s-a întîmplat? ― Mihaela s-a sinucis! Ea nu slobozi un țipăt de spaimă și nici nu se făcu albă ca
Invitație la vals by Mihail Drumeș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295579_a_296908]
-
scrisoarea... Se temuse s-o dea la poștă, să nu se piardă sau să nu cadă în mâini străine. Așadar, nu plecase în împărăția lui Pluton și a Proserpinei înainte de a-mi lăsa un cuvânt de adio. Am desfăcut plicul tremurând, apucat de toate frigurile. Citeam cu răsuflarea tăiată paginile una după alta, parcă aș fi vrut să le mistui cuprinsul dintr-o singură ochire. Cine ar fi putut să înțeleagă ceva în nerăbdarea mea care sărea dincolo de timp și în
Invitație la vals by Mihail Drumeș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295579_a_296908]