8,124 matches
-
Atenei, având coif, lance și scut), care apare adesea alături de Baalshamin. Deținea un sanctuar important, În apropierea templului acestuia din urmă, care trebuia să reprezinte un punct de referință religios pentru nucleele de origine arabă. Cultul său era practicat de tribul Bene-Maazin și Bene-Nurbel. Lui Allat Îi erau adesea asociați Rahimxe "Rahim" („Îndurător”: ar putea fi vorba despre o manifestare a sa? Acest epitet nu le este străin nici altor divinități de la Palmira și va deveni specific pentru Allahxe "Allah" În
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
posibil să desprindem și alte elemente de interes cultual. 4. STATELE NAȚIONALE: AMONIȚI, MOABIȚI, EDOMIȚI, FILISTENITC "4. STATELE NAȚIONALE \: AMONIȚI, MOABIȚI, EDOMIȚI, FILISTENI" 1. Amonițiitc "1. Amoniții" Amoniții, al căror nume se leagă de un eponim mitic, erau probabil un trib de origine amorită stabiliți la est de cursul mijlociu al Iordanului, pe la Începutul epocii fierului. Sedentarizarea lor intră În procesul istoric de formare a entităților etnice cu caracter național, despre care am vorbit deja În legătură cu arameenii, care Înregistrează așezarea moabiților
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
asuprit pe Moab, situație explicabilă prin mânia lui Kemosh față de propria sa țară. Textul pare să facă aluzie nu numai la episodul confruntării cu coaliția, ci, mai degrabă, la cucerirea unei serii de teritorii israelite așezate la nord de Arnon (tribul lui Gadxe "Gad"). Atașamentul divinității Încă mute este evident În faptul că Îi concede lui Mesha recâștigarea pozițiilor pierdute, mai ales cucerirea cetății Atarot, stăpânită de Gad, ucigându-i locuitorii. De acolo regele moabit ia ca trofeu un altar sau
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
asimilată sacrificiilor umane, fiind de fapt vorba de o ucidere ritualică excepțională pentru rezolvarea unei situații de criză și pentru a recâștiga protecția lui Kemosh. 3. Edomițiitc "3. Edomiții" Edomiții locuiau În podișul Seir, din sudul Iordaniei, populat de diferite triburi de păstori nomazi care au devenit sedentare Între sfârșitul epocii bronzului și Începutul epocii fierului. Independenți până la cucerirea lui David, aceștia au făcut multă vreme parte din teritoriul israelit. Independenți din nou sub regele Ioram, edomiții au fost apoi supuși
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
cetățenilor. La Atena aceste competiții erau patru: euandrìa, un concurs de frumusețe rezervat tinerilor, pyrrhìche, un dans pe care dansatorul Îl executa Înarmat, căruia Îi urmau regata și ștafeta cu torțe. Prin aceste competiții, care implicau numai grupurile reprezentative ale triburilor din Atica și Îi excludeau pe non-atenieni, era deci exprimat atașamentul complet al cetățeanului la interesele supra-individuale ale polisului În contraopoziție cu identitatea comună a grecilor celebrată În concursurile panelenice. d) Riturile private Exacerbatul caracter public al cultelor și riturilor
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
erau net distinse de apartenența religioasă și câteodată se puteau menține separate. Sclavii evrei eliberați de romani primeau cetățenia prin Însuși actul eliberării: deveneau romani, dar puteau rămâne iudei. Pavel din Tars s-a născut cetățean roman și iudeu din tribul lui Beniamin. Ca să studieze legile părinților s-a dus la Ierusalim la școala lui Gamaliel, nu la Roma, lângă pontifices specialiști În domeniul juridic (Fapte 22,3.28; Fil. 3,5; Rom. 11,1). Pe de altă parte, apartenența la
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
fi cerut să facă sacrificii Împăratului sau „geniului” său. Scutirea evreilor de serviciul militar și de sacrificiul adus Împăratului a constituit, Într-un prim moment, premisa unei soluții promițătoare. c) Spre deosebire de religia elenă, care trebuie reconstruită pornind de la multe cetăți, triburi și teritorii, religia romană este religia unei singure cetăți. Dar prin chiar „originea” ei, și deci nu prin influențe succesive, ea este o „religie sintetică”. Romanii erau foarte conștienți de această realitate, care i-a Îngăduit religiei republicane și imperiale
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
2. RELIGIA GREACĂ ÎN ITALIA ȘI RELIGIA ROMANĂTC "2. RELIGIA GREACĂ ÎN ITALIA ȘI RELIGIA ROMANĂ" 1. Protoistoriatc "1. Protoistoria" a) Indo-european, italic, roman Așa cum o spune chiar numele, religia romană este, Înainte de toate, religia unei cetăți, nu a unui trib, a unui popor, a unui regat. În mod paradoxal, această religie, restrânsă la o cetate, devine religia dominantă a regiunii și dobândește trăsăturile unei religii universaliste care Îmbrățișează toate popoarele, În analogie cu expansiunea politică, economică, militară pe care o
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
superioare ale epocii bronzului, civilizații de proveniență orientală, moștenirea indo-germanică (indo-europeană), de origine nordică, trece În mod clar pe planul al doilea. Se poate considera ca sigur faptul că strămoșii veneților, euganilor, umbrienilor, faliscilor, sabinilor, latinilor, oscilor și ai altor triburi sau comunități lingvistice din Italia au transferat din centrul Europei centrale În sud nu numai limba lor, ci și unele instituții familiale stabilite (cf. numele de rudenie), tehnici de lucru și structuri sociale (sat, „trib”, rex) (Benveniste, 1969; Prosdocimi, 1978
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
latinilor, oscilor și ai altor triburi sau comunități lingvistice din Italia au transferat din centrul Europei centrale În sud nu numai limba lor, ci și unele instituții familiale stabilite (cf. numele de rudenie), tehnici de lucru și structuri sociale (sat, „trib”, rex) (Benveniste, 1969; Prosdocimi, 1978). Lingvistica comparată și cercetarea mitologică născută odată cu ea au Încercat să reconstruiască o „protolimbă” comună și, prin analogie, o „religie indo-germanică” (Roemer, 1985; Hartmann, 1956). Deși rămâne deschisă problema felului În care trebuie Înțeleasă relația
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
pentru G. Widengren (1968, pp. 174 sqq.) Zurvan (Zurw³nxe "Zurwa>n" În pahlavi) este marele zeu al timpului și al destinului, situat În fruntea panteonului unei străvechi religii iraniene occidentale, ai cărei preoți ar fi putut fi la origine din tribul sacerdotal med al Magilor (cu zurvanismului au fost puse apoi În legătură Misterele lui Mithra, având În vedere Îndepărtatele lor rădăcini iraniene, sau maniheismul; Widengren, 1955, pp. 113 sqq. și 126 sqq.). Într-o astfel de perspectivă, imnurile avestice În
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
al unor puteri temporale, nu i-a acceptat Învățăturile, constrângându-l să-și părăsească țara natală. El Însuși declară În Uștavaitș G³th³ (Yasna 46, 1): „Către care țară să fug? Încotro să fug? Sunt alungat din țara mea și din tribul meu; nici satul, nici căpeteniile cele rele nu sunt de partea mea” (Boyce, 1975a, p. 187). Acest fragment, pentru care s-a propus recent o interpretare diferită, dar nu foarte convingătoare (Kellens, 1983; Kellens-Pirart, 1991, pp. 197 sqq.), este una
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
de subzistență și numai pe câțiva oameni care Îl urmează, și În același timp, știe bine că mai marii poporului său și ai țării sale, adepți ai Minciunii, au destulă putere ca să-l alunge, separându-l de familie și de trib (cf. mai sus, subcapitolul 2.3); discipolii profetului - și el Însuși - sunt drigu, adică „nevoiași, săraci” (Barr, 1953; Lommel, 1968; Sundermann, 1975, pp. 189 sqq. și nota 152; Narten, 1986, pp. 240 sqq.), ca În rugăciunea Ahuna Vairya (Yasna 27
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
funcția de cap al Bisericii zoroastriene, mowbed³n mowbed, „mowbed-ul mowbed-ilor” (despre ierarhia religioasă zoroastriană, cf. Gignoux, 1986c). Termenul din persana veche magu și cel avestic moghu (care apare Într-un compus În Yasna 65, 7) desemnau probabil individul care aparținea tribului sacerdotal med al magilor (cf. Messina, 1930; Benveniste, 1938; Gershevitc, 1964, pp. 24 sqq.; Boyce, 1975a, pp. 10 sq.; interpretarea izvoarelor este diversă și uneori contrastantă), În timp ce termenul medio-persan mowmard (literal, „om mag”) și-a pierdut orice referință etnică. În
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
de purificare (după cum se poate observa În formularea păstrată de Cato). În realitate, această invocare nu depinde de faptul că Martexe "Marte" ar fi fost sau nu zeitate agrară, ci de alte cauze. Într-adevăr, trebuie să ne amintim că triburile indo-europene - printre care și romanii de mai târziu - au cucerit teritoriul italian desigur prin operațiuni cu caracter militar, iar acestea au continuat să fie necesare pentru păstrarea teritoriilor cucerite. Toate acestea se observă Încă În plină perioada istorică prin instituția
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
și, de aici, au trecut În lumea slavă (Georgiev, 1967). O confirmare ulterioară a influenței iraniene asupra culturii slave este dată de termenul rus mogyla, „mormânt, tumul”, despre care se consideră că este foarte probabil să conțină numele de magi (trib sacerdotal iranian). Această influență presupune zoroastrismul și, chiar dacă cronologia lui Zoroastruxe "Zoroastru" este foarte controversată, aceasta s-ar fi putut produce Începând chiar cu zorii mileniului I Î.Hr. (Gnoli, 1980); o datare atât de Îndepărtată explică și felul În
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
unei societăți agrare. Faptul că lângă statuie se aflau și obiecte de război (cum ar fi o spadă și o șa) nu implică neapărat ideea că aceasta ar fi fost o divinitate propriu-zis războinică, ci ține mai mult de situația triburilor slave, care fiind ținta unor mari presiuni militare, mai ales din partea occidentului, practicau o „exploatare” militară intensă a zeilor lor. În plus, trebuie ținut cont de faptul că, În timp ce Svaroic¹ purta efectiv coif și arme, Svantovitúxe "Svantovitu^" nu poartă nimic
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
De cele mai multe ori când hotărăsc să se lupte, făgăduiesc lui Mars prada pe care o vor lua În război; după victorie,jertfesc viețuitoarele pe care le-au luat ca pradă și Îngrămădesc celelalte lucruri Într-un singur loc. L multe triburi se pot vedea, În locuri consacrate, movile clădite din aceste lucruri; rar se Întâmplă ca cineva, nesocotind religia, să Îndrăznească să ascundă prada la el sau să se atingă de ofrande; pentru această faptă au stabilit ca pedeapsă o moarte
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
multe divinități minore), În timp ce galii au cunoscut, de fapt, doar culte limitate la dimensiunea locală. O confirmare a acestei realități apare chiar În numele unora dintre divinități, astfel Încât, de exemplu, o zeiță numită Tricoriaxe "Tricoria" este legată În mod clar de tribul tricorilor. Pe lângă aceasta, În lumea irlandeză era frecvent jurământul „Jur pe zeii pe care jură tribul meu” - formulă care confirmă tocmai existența divinităților tribale. Aceste argumente nu par Însă decisive. Este adevărat că mărturiile epigrafice demonstrează o fragmentare puternică a
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
confirmare a acestei realități apare chiar În numele unora dintre divinități, astfel Încât, de exemplu, o zeiță numită Tricoriaxe "Tricoria" este legată În mod clar de tribul tricorilor. Pe lângă aceasta, În lumea irlandeză era frecvent jurământul „Jur pe zeii pe care jură tribul meu” - formulă care confirmă tocmai existența divinităților tribale. Aceste argumente nu par Însă decisive. Este adevărat că mărturiile epigrafice demonstrează o fragmentare puternică a teonimelor, Însă o dovadă În sens contrar este adusă de toponimie, care relevă, de exemplu, cultul
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
cultul zeului Lugusxe "Lugus" Într-o arie vastă care cuprinde Franța (Lyon, Laon), Olanda (Leida), Silezia (Liegnitz) și Britania (actualul Carlisle era În epoca antică Luguvalium sau Luguvallum). Și dacă este adevărat că În Irlanda se jura pe zeii propriului trib, este la fel de adevărat că, uneori, se jura pe „zeii principali”, adică, evident, pe zeitățile principale preamărite pe Întreaga insulă. Spuneam mai sus că multe dintre numele zeităților galice ne sunt cunoscute mai ales din tradiția epigrafică, dar și prin intermediul unor
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
CELȚILOR ÎN LUMEA CLASICĂTC "4. IMAGINEA CELȚILOR ÎN LUMEA CLASICĂ" Pentru a evalua corect mărturiile autorilor greci și latini despre religia celților, este bine să luăm În considerare imaginea globală dominantă a acestora În cultura clasică. Desele confruntări militare cu triburile celtice justifică, fără Îndoială, atitudinea de ostilitate și teamă. Celții jefuiseră Roma și Delfi, Își creaseră un stat autonom În Galatia, Învingând de mai multe ori armatele grecești; repurtaseră victorii memorabile Împotriva lui Ptolemeu Keraunos În 281 Î.Hr., Împotriva
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
că vor jertfi oameni. La aceste sacrificii se folosesc de ajutorul druizilor. Ei cred că nu pot Îndupleca voința zeilor decât dacă oferă o viață omenească În schimbul altei vieți omenești. Și pentru binele obștesc obișnuiesc să facă asemenea sacrificii. Unele triburi au un fel de manechine de o mărime colosală, Împletite din nuiele, În interiorul cărora pun oameni vii; manechinelor li se dă foc și oamenii mor Învăluiți de flăcări. Galii socotesc că zeilor nemuritori le este mai plăcută sacrificarea de oameni
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
Marsilia, din secolul I d.Hr. (trebuie să se țină cont că primul izvor este Petronius), ci mai degrabă la neamurile galice care locuiau În jurul cetății (de altfel, Servius vorbește despre un obicei al galilor). Ajungem astfel la concluzia că anumite triburi galice din Provence practicau ritul pharmakòs. Este vorba despre un rit necunoscut celorlalte popoare celtice și este ușor de presupus că acesta ar fi fost Împrumutat, la urma urmelor, din Asia Mică, prin intermediul unor comercianți. Faptul că aceștia erau sau
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
numeroase atestări epigrafice și figurative - este bine să acordăm atenție informației etimologice; avem aici bine-cunoscutul sufix *-no-, care exprimă reprezentantul a ceea ce este indicat În termenul de bază: după cum latinescul tribunus este cel care reprezintă și Întrupează În persoana sa tribul, la fel și celticul Matronaexe "Matronae" sunt Întruparea divină a ceea ce reprezintă maternitatea. După cum se vede bine atât din epitetele care le Însoțesc, cât și din reprezentările grafice, aceste Matronaexe "Matronae" au caracteristici aparte. Înainte de toate, nu există o Matrona
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]